ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2382/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 21 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și pe intervenienta B., solicitând obligarea pârâtului la plata unor sume de bani, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de accidentul de circulație din data de 27 ianuarie 2015, respectiv: 450.000 RON daune morale și 6.465 RON daune materiale.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin sentința nr. 2380 din data de 19 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților ca neîntemeiată, a admis în parte cererea și a obligat pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumelor de 45.000 RON cu titlu de daune morale, 6.465 RON cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Prin decizia nr. 1204A din data de 11 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile menționate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă, admițând excepția cu acest obiect invocată de pârâtă și, totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și susținând, în esență, următoarele: Prima instanță, în mod temeinic și legal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care, potrivit Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător (așadar, inclusiv a asigurătorului C.), cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății. Cu atât mai mult, o astfel de cerere este admisibilă, raportat și la critica făcută prin cererea de apel, prin Legea nr. 213/2015 stabilindu-se în mod concret faptul că Fondul de Garantare a Asiguraților s-a înființat tocmai în ideea de a proteja creditorii de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, fiind relevante și dispozițiile art. 2 alin. (3), art. 13 alin. (1) și (6), precum și art. 18 din lege. Procedura prealabilă prevăzută în Legea nr. 213/2015, respectiv notificarea Fondului de Garantare a Asiguraților în vederea deschiderii dosarului de daună, nu împiedică pe creditorul de asigurare să formuleze, separat, o acțiune întemeiată pe răspunderea delictuală, raportat și la Decizia nr. 80/28.02.2017 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. Astfel, prin decizia Curții Constituționale s-a statuat că "o astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiție, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată. Prevederile art. 21 din Constituție nu interzic existența unei astfel de proceduri administrative prealabile și nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicțional." Astfel, reclamanta A. are o creanță de asigurări, așa cum este definită de dispozițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 213/2015 și are interes să promoveze o acțiune în pretenții îndreptată împotriva Fondului, care să aibă ca obiect plata creanței de asigurare. Având în vedere cele menționate mai sus, se impune respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, raportat la procedura prealabilă și la caracterul nejurisdicțional al acesteia. Prin motivele de recurs, s-au formulat, totodată, susțineri referitoare la fondul raportului juridic dedus judecății, arătându-se motivele pentru care se impune majorarea daunelor morale acordate de prima instanță.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 13 octombrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat și a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților a depus întâmpinare, prin care a susținut că recursul promovat de către reclamanta A. este nefondat, iar, față de situația de fapt dedusă judecății, de obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept invocat, instanța, în mod legal, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată și, totodată, a respins apelul declarat de reclamantă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: Instanța de apel, evocând fondul, a constatat că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, pronunțându-se asupra unei excepții procesuale prioritare, în raport de efectele produse și de dispozițiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., față de excepția lipsei calității procesuale pasive, ce fusese respinsă prin hotărârea primei instanțe. În aceste condiții, în analiza legalității deciziei recurate interesează exclusiv critica recurentei - reclamante referitoare la soluția inadmisibilității cererii, nefăcând obiectul învestirii acestei instanțe de recurs alte aspecte de fond ori excepții procesuale invocate sau soluționate în cursul judecății. Critica astfel formulată este nefondată. În conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) C. proc. civ., "Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată". Or, tocmai nedovedirea în cauză a parcurgerii, în prealabil sesizării instanței, a procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților a fost sancționată de instanța de apel, iar admiterea excepției inadmisibilității cererii, invocată de către pârât în condițiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, este legală, contrar celor susținute de către recurentă. Astfel, art. 14 din Legea nr. 213/2015 instituie o procedură necontencioasă pentru soluționarea pretențiilor formulate de creditorii de asigurări, în situația insolvenței unui asigurător, ce presupune formularea unei cereri motivate adresate Fondului de garantare a asiguraților, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Accesul la justiție este garantat creditorului de asigurări în condițiile art. 13 din lege, prin posibilitatea formulării unei contestații la instanță împotriva eventualei decizii de respingere a cererii sale, emise de către comisia specială constituită conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004. Așadar, în aplicarea art. 193 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată poate fi sesizată abia după derularea procedurii speciale necontencioase, prevăzută în mod expres prin Legea nr. 213/2015. Contrar susținerilor recurentei, Decizia Curții Constituționale nr. 80/2017, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, nu susține inaplicabilitatea dispozițiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ. și posibilitatea sesizării instanței de drept comun, pe cale separată, independent de parcurgerea procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 213/2015. Instanța de contencios constituțional a arătat că art. 14 din Legea nr. 213/2015 dispune "că obținerea de despăgubiri din disponibilitățile Fondului nu se face prin acțiune în justiție pe calea dreptului comun, creditorii de asigurări trebuind să sesizeze în prealabil Fondul de garantare a asiguraților prin formularea unei cereri de plată, declanșând astfel procedura de plată administrativă, necontencioasă, pusă la dispoziție de Legea nr. 213/2015 (...)" (pct. 17 din decizie). De asemenea, considerentele din decizia Curții Constituționale citate în motivele de recurs (pct. 18 din decizie) subliniază tocmai caracterul obligatoriu al procedurii necontencioase ce trebuie urmată de creditorul de asigurări, a priori formulării unei cereri de chemare în judecată, caracter ce nu aduce atingere dreptului de acces liber la justiție atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată. Caracterul nejurisdicțional al procedurii, invocat de către recurentă, reprezintă un argument în favoarea obligativității procedurii prealabile, și nu în sens contrar, față de dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite". Această concluzie se desprinde și din considerentele aceleiași decizii a Curții Constituționale, la care face referire recurenta, prin care s-a statuat că "Prevederile art. 21 din Constituție nu interzic existența unei astfel de proceduri administrative prealabile și nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicțional" (ultimul paragraf al pct. 18 din decizie). Așadar, instituirea prin lege a unei proceduri prealabile obligatorii, cu caracter nejurisdicțional, precum cea prevăzută prin Legea nr. 213/2015, care asigură accesul la instanță ulterior parcurgerii sale, este compatibilă cu exigențele constituționale. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 213/2015, drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 496 C. proc. civ.