ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3706/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2015, la data de 04.08.2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), în temeiul dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. a) și ale art. 49 din Legea nr. 84/1998, decăderea titularei B. din drepturile conferite de marca înregistrată sub nr. x din data de 12.08.2008, pentru produsele din clasa 29 în legătură cu care marca C. nu a fost exploatată efectiv pe piață timp de mai mult de 5 ani neîntrerupți de la data înregistrării mărcii (7 ani la data de 12.08.2008), respectiv pentru produsele:

"lapte, lapte pudră, lapte sub formă de gel, lapte aromat și lapte bătut; produse lactate, cum ar fi: deserturi din lapte, băuturi simple sau aromate produse în principal din lapte sau produse lactate, băuturi lactate preparate în principal din lapte, băuturi lactate cu conținut de fructe; produse lactate sau aromate fermentate; toate produsele lactate cu excepția brânzei și a produselor din brânză" în temeiul dispozițiilor art. 46 alin. (6) din Legea nr. 84/1998, obligarea OSIM la radierea mărcii din Registrul mărcilor și publicarea mențiunii radierii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială; obligarea pârâtei B. la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1.262 din 11.10.2016 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții B., și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC A. SRL a declarat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 747A din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat; apelanta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 5.019,96 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B., reprezentând cheltuieli de judecată.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SRL a promovat recurs, prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În preambulul motivelor de recurs, recurenta-reclamată învederează că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. a) și art. 46 alin. (4) din Legea nr. 84/1998, precum și a prevederilor art. 255 alin. (1) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta învederează că, în speță, din certificatul de înregistrare a mărcii C. nr. x din 12.08.2008 reiese că intimata-pârâtă a înregistrat marca pentru produse clasificate, conform Clasificării de la Nisa, în clasa 29.

Produsele din cadrul clasei 29 sunt enumerate în categorii despărțite prin semnul de punctuație "" astfel:

"- Lapte, lapte pudră, lapte sub formă de gel, lapte aromat și lapte bătut;

- produse lactate, cum ar fi: deserturi din lapte, iaurturi, iaurturi de băut, băuturi simple sau aromate produse în principal din lapte sau produse lactate, băuturi lactate preparate în principal din lapte, băuturi lactate cu conținut de fructe;

- produse lactate sau aromate fermentate;

- toate produsele lactate cu excepția brânzei și a produselor din brânză."

În vederea soluționării cererii de decădere, pârâtul are sarcina de a dovedi că a folosit efectiv marca pentru produsele indicate în cererea de înregistrare și care sunt cuprinse în clasa de produse pentru care marca a fost înregistrată.

Nu au relevanță și nu sunt de natură să conducă la soluționarea cererii în decădere probele privind folosirea mărcii pentru produse pentru care marca nu a fost înregistrată, produse clasificate într-o altă clasă de produse decât cea indicată în certificatul de înregistrare a mărcii.

Recurenta arată că prin cererea de apel, a susținut că dezlegările primei instanțe, prin care s-a reținut că pârâtul a făcut dovada folosirii mărcii pentru produsul înghețată excedează limitele învestirii primei instanțe cu soluționarea unei cereri de decădere în temeiul dispozițiilor 46 alin. (1) lit. a) și ale art. 46 alin. (4) din Legea nr. 84/1998 și încalcă limitele dreptului la marcă, născut din înregistrarea unei mărci în Registrul național al mărcilor pentru anumite produse cuprinse în clasa de produse 29.

Având în vedere că marca nr. x din 12.08.2008 nu a fost înregistrată pentru clasa 30, care include produsul înghețată, ci numai pentru clasa de produse 29, sunt străine și neconcludente, nefiind de natură să ducă la soluționarea cererii în decădere, probele privind folosirea mărcii pentru produsul înghețată.

Instanța de apel a menținut dezlegările primei instanțe și a statuat că:

"probele administrate în cauză de intimata-pârâtă [...] dovedesc faptul că intimata-pârâtă se află la originea produselor [...] înghețată".

În opinia recurentei, dezlegările instanței de apel încalcă dispozițiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului."

Or, în mod greșit, instanța de apel a statuat că "instanța a avut în vedere probele care dovedesc folosirea mărcii pentru produsul înghețată, în contextul în care a arătat că percepția publicului consumator este de a încadra și acest produs în categoria produselor lactate, deoarece au aceeași natură [...]."

În vederea evitării aplicării sancțiunii decăderii din drepturile conferite de marca înregistrată, revine pârâtului sarcina de a dovedi că a folosit efectiv marca pentru produsele indicate în cererea de înregistrare și care sunt cuprinse în clasa de produse pentru care marca a fost înregistrată.

Criteriul "percepției publicului consumator" cu privire la natura produselor - înghețată și produse lactate - este un criteriu reglementat prin dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, dispoziții legale străine de soluționarea unei cereri în decădere întemeiate pe dispozițiile 46 alin. (1) lit. a) și ale art. 46 alin. (4) din Legea nr. 84/1998.

Ca atare, considerentele instanței de apel de la p. 17 alin. (1) sus și p. 18 alin. (1), (2) și (3) constituie dezlegarea unor chestiuni de fapt și probleme de drept care nu pot fi analizate decât cu aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, cu care ambele instanțele de fond nu au fost învestite.

Aceste considerentele nu au legătură cu soluționarea cererii de decădere și echivalează cu pronunțarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (în realitate, pct. 8), recurenta arată următoarele:

Potrivit art. 49 din Legea nr. 84/1998: "Dacă un motiv de decădere [...] există numai pentru o parte a produselor [...] pentru care marca a fost înregistrată, decăderea sau nulitatea va produce efecte numai cu privire la aceste produse [...]."

Intimata-pârâtă a înregistrat marca C. nr. x din 12.08.2008 pentru produse clasificate, conform Clasificării de la Nisa, în clasa 29.

Aceasta a făcut dovada că, începând din data de 12.08.2008 și până la data formulării cererii de decădere, a folosit efectiv marca nr. x din 12.08.2008 pentru produsul din clasa 29 iaurt, în variantele iaurt simplu, iaurt cu fructe, iaurt cu straciatella, iaurt cu cocos.

Recurenta arată că prin cererea de apel a învederat că dovada folosirii efective a mărcii înregistrate pentru produsul iaurt nu este suficientă pentru a menține înregistrarea mărcii nr. x din 12.08.2008 în Registrul național al mărcilor pentru toată gama de produse lactate, cu excepția brânzei și a produselor din brânză.

Deoarece înregistrarea mărcii s-a făcut pentru o categorie extrem de largă de produse din clasa 29 - toată gama de produse lactate, cu excepția brânzei și a produselor din brânză -, în opinia recurentei, este posibilă identificarea mai multor subcategorii de produse care pot fi avute în vedere în mod independent, conform criteriilor stabilite prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Identificarea mai multor subcategorii de produse reiese chiar din cuprinsul certificatului de înregistrare a mărcii nr. x din 12.08.2008, protejată pentru produse din clasa 29.

Raportat la subcategoriile de produse identificate chiar de către titulara mărcii, în cererea de înregistrare a mărcii, produsul iaurt aparține subcategoriei produse lactate sau aromate fermentate.

Criteriile aplicate de instanța de apel pentru încadrarea produselor pentru care marca în litigiu a fost înregistrată în mai multe subcategorii distincte și coerente de produse, susceptibile să fie luate în considerare în mod autonom, sunt contrare jurisprudenței Tribunalului european.

Prin hotărârea instanței de apel a fost menținută soluția primei instanțe, prin care s-a stabilit că marca în litigiu nu a fost înregistrată pentru o categorie suficient de largă de produse, în cadrul cărora să poată fi distinse mai multe subcategorii, susceptibile să fie luate în considerare în mod autonom.

Pentru a statua astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a aplicat în mod corect criteriul scopului urmărit de titular la momentul depozitului și criteriul naturii produselor pentru care a fost înregistrată marca:

"Pentru a ajunge la concluzia că protecția acordată prin înregistrarea mărcii nr. x din 12.08.2008 s-a circumscris unei categorii particularizate de produse - cea a produselor lactate -, în diferitele lor forme de prezentare, prima instanță de fond a aplicat două criterii: (1) cel al scopului urmărit de titular la momentul depozitului și (2) cel al naturii produselor [...]".

Pe baza acelorași două criterii - intenția solicitantului și natura produselor indicate în certificatul de înregistrare a mărcii -, curtea de apel a statuat că "produsele pentru care pârâta și-a înregistrat marca se subsumează unei singure categorii", respectiv "în aceeași grupă precis delimitată lapte și produse lactate din cuprinsul clasei 29, fiind inseparabile în mod firesc. "

În consecință, instanța de apel a menținut sentința primei instanțe, prin care s-a statuat că produsele pentru care a fost înregistrată marca se subsumează unei singure categorii, considerând că dovada folosirii mărcii pentru un singur produs - iaurt -, este suficientă pentru a înlătura sancțiunea decăderii pentru toate produsele din clasa 29 desemnate prin termenii "lapte și produse lactate", cu excepția brânzei și a produselor din brânză.

Recurenta învederează că dezlegările instanței de apel sunt contrare jurisprudenței Tribunalului de Primă Instanță al Uniunii Europene.

Conform jurisprudenței Tribunalului european, natura produselor respective este un criteriu irelevant pentru definirea unor subcategorii de produse sau servicii pentru care o marcă a fost înregistrată.

Prin hotărârea pronunțată în cauza T-367/14, august Storck, la data de 18 octombrie 2016, tribunalul de primă instanță al UE a statuat că:

"32. [.,.] natura produselor în cauză, precum și caracteristicile acestora nu sunt, ca atare, pertinente pentru definirea unor subcategorii de produse sau servicii (a se vedea, în acest sens, Hotărârile din 13 februarie 2007, RESPICUR, T-256/04, EU:T-.2007:46, punctul 31, și din 16 mai 2013, ALARIS, 7-353/12, EU:T:2013:257, punctul 23)" și că

Prin aceeași hotărâre, Tribunalul UE a statuat că:

"32. [...] în măsura în care consumatorul caută înainte de toate un produs sau un serviciu care să poată răspunde nevoilor sale specifice, finalitatea sau destinația produsului ori a serviciului în cauză este esențială în orientarea alegerii sale.

Prin urmare, în măsura în care este aplicat de către consumatori înainte de orice cumpărare, criteriul finalității sau al destinației este un criteriu primordial în definirea unei subcategorii de produse sau servicii (Hotărârile din 13 februarie 2007, RESPICUR, T-256/04, EU:T:2007:46, punctul 29, și din 16 mai 2013, Aleris/OAPI - Carefusion 303 (ALARIS), T-353/12, nepublicată, EU:T:2013:257, punctul 22) [...]).

Prin Hotărârea pronunțată în cauza T-353/12, Aleris Holding AB, la data de 16 mai 2013, Tribunalul de primă instanță al UE a statuat că:

"22. Trebuie subliniat că, în măsura în care consumatorul caută înainte de toate un produs sau un serviciu care să poată răspunde nevoilor sale specifice, finalitatea sau destinația produsului ori a serviciului în cauză este esențială în orientarea alegerii sale.

Prin urmare, în măsura în care este aplicat de către consumatori înainte de orice cumpărare, criteriul finalității sau al destinației este un criteriu primordial în definirea unei subcategorii de produse sau servicii (hotărârea Respicur, citată anterior, punctul 29).

Recurenta învederează că aplicarea în speță a criteriului finalității sau destinației produselor pentru care marca a fost înregistrată permite identificarea, în cadrul produselor clasificate în clasa 29, pentru care marca a fost înregistrată, a mai multor subcategorii distincte și coerente de produse, susceptibile să fie luate în considerare în mod autonom, în raport de finalitatea sau destinația produselor, și menținerea înregistrării mărcii doar pentru subcategoria din care face parte produsul iaurt pentru care marca a fost efectiv utilizată: "produse lactate și aromate fermentate."

Deoarece sub aspectul esențial al identificării și definirii unor subcategorii de produse din cadrul categoriei extrem de largi de produse din clasa 29: "toată gama de produse lactate, cu excepția brânzei și a produselor din brânză", dezlegările ambelor instanțe de fond sunt bazate pe aplicarea greșită a două criterii irelevante (intenția solicitantului cererii de înregistrare a mărcii și natura produselor), cu ignorarea criteriului decisiv care constă din "finalitatea sau destinația produselor" pentru care marca a fost înregistrată, se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, pentru ca soluționarea cererii de apel să se facă cu respectarea jurisprudenței Tribunalului european.

Soluția ambelor instanțe de fond, în sensul că dovada folosirii mărcii pentru un singur produs - iaurt -, este suficientă pentru a înlătura sancțiunea decăderii pentru toate produsele din clasa 29 desemnate prin indicația generală a clasei 29: "lapte și produse lactate", cu excepția brânzei și a produselor din brânză este contrară Hotărârii Tribunalului european pronunțată în cazul Aladin, T-126/03.

În cazul Aladin, marca în litigiu era înregistrată pentru clasa de produse 3 din clasificarea de la Nisa, pentru "produse pentru lustruirea metalelor."

Produsele pentru care marca a fost înregistrată au fost precis delimitate prin finalitatea și destinația lor:

- produse pentru lustruire (nu pentru curățare, degresare, abraziv etc.);

- produse destinate lustruirii metalelor (nu tuturor categoriilor de alte materiale: lemn, sticlă, plastic etc.).

Subcategoria restrânsă "produse pentru lustruirea metalelor" este inclusă în subcategoria mai largă "produse pentru lustruire", care, la rândul ei, este inclusă în alte subcategorii mai largi, categoria cea mai largă fiind desemnată prin indicația generală: "preparate pentru curățare, lustruire, degresare și preparate abrazive."

Clasa de produse 3 din Clasificarea de la Nisa cuprinde: "înălbitori și alte preparate pentru spălare; preparate pentru curățare, lustruire, degresare și preparate abrazive; săpunuri, parfumerie, uleiuri esențiale, cosmetice, loțiuni pentru par, pasta de dinți."

Titularul a făcut dovada folosirii mărcii numai pentru "un produs pentru lustruirea metalelor constând din bumbac impregnat cu un agent de lustruire (bumbac magic)."

S-a ridicat problema dacă folosirea mărcii pentru "un produs pentru lustruirea metalelor constând din bumbac impregnat cu un agent de lustruire (bumbac magic)" este suficientă pentru a menține înregistrarea pentru subcategoria "produse pentru lustruirea metalelor."

Tribunalul european a reținut că, de principiu:

"44. [...] este necesar să se interpreteze art. 43 alin. (2), ultima teză din Regulamentul nr. 40/94 [...] ca vizând evitarea situației în care o marcă utilizată parțial se bucură de protecție extinsă numai datorită faptului că a fost înregistrată pentru o gamă largă de produse sau servicii" și, la parag. 56 din hotărâre, a statuat că dovada folosirii mărcii pentru "un produs pentru lustruirea metalelor constând din bumbac impregnat cu un agent de lustruire (bumbac magic)" este suficientă pentru a menține înregistrarea pentru subcategoria restrânsă "produse pentru lustruirea metalelor", având în vedere că reclamanta nu pretinde că dovada utilizării mărcii pentru un produs pentru lustruirea metalelor constând din bumbac impregnat cu un agent de lustruire, demonstrează utilizarea mărcii pentru întreaga categorie de produse desemnată prin termenul generic al clasei 3 din Clasificarea de la Nisa: "preparate pentru curățare, lustruire, degresare și preparate abrazive."

În speță, marca intimatei-pârâte a fost înregistrată pentru o categorie extrem de largă de produse din cadrul clasei 29: "toate produsele lactate cu excepția brânzei și a produselor din brânză."

Termenul "toate produsele lactate cu excepția brânzei și a produselor din brânză" corespunde indicației generale a clasei 29: "lapte și produse lactate."

Dovada folosirii mărcii s-a făcut pentru un singur produs: iaurt.

Contrar cazului Aladin, intimata-pârâtă a pretins că dovada utilizării serioase a mărcii pentru produsul IAURT (simplu, cu fructe, cu straciatella și cu cocos) demonstrează utilizarea serioasă pentru întreaga categorie de produse din clasa 29, desemnate prin termenul generic al clasificării de la Nisa: "lapte și produse lactate."

Aplicat în speță, raționamentul Tribunalului european în ipoteza avută în vedere în cazul Aladin ar fi condus la concluzia că dovada folosirii mărcii pentru produsul IAURT este suficientă pentru a menține înregistrarea pentru subcategoria restrânsă "produse lactate sau aromate fermentate", căreia îi aparține produsul iaurt, în condițiile în care titulara mărcii nu ar pretinde că dovada folosirii mărcii pentru produsul iaurt demonstrează utilizarea mărcii pentru întreaga categorie de produse desemnată prin termenul generic al clasei 29 din Clasificarea de la Nisa: "lapte și produse lactate."

Deoarece dezlegările date de instanța de apel sunt contrare hotărârii pronunțate în cazul Aladin, se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București.

Referitor la obligația titularului mărcii de a face dovada folosirii efective a mărcii înregistrate pentru produsele menționate explicit în cererea de înregistrare, dacă acestea sunt indicate în mod expres, alături de termenul generic din care fac parte, hotărârea recurată este contrară jurisprudenței OHIM/EUIPO și instanțelor europene.

Recurenta susține că prin cererea de apel a învederat că, dacă în cuprinsul cererii de înregistrare, pe lângă termenul generic "lapte și produse lactate", se menționează în mod explicit și anumite produse care sunt incluse în termenul generic, atunci dovada folosirii efective a mărcii trebuie să fie făcută și pentru aceste produse menționate în mod explicit.

Argumentele se întemeiază pe statuările OHIM/EUIPO în cauza R 1295/2007-4, Lotus, potrivit cărora:

"dacă, pe lângă termenul generic, marca menționează în mod explicit și anumite produse incluse în termenul generic, atunci marca trebuie să fi fost utilizată și pentru aceste produse menționate în mod explicit." (parag. 25).

În speță, folosirea mărcii pentru produsul iaurt nu face dovada folosirii efective a mărcii pentru produsele menționate în certificatul de înregistrare a mărcii în mod explicit pe lângă termenul generic "produse lactate": deserturi din lapte, băuturi simple sau aromate produse în principal din lapte sau produse lactate, băuturi lactate preparate în principal din lapte, băuturi lactate cu conținut de fructe.

Pentru aceste produse, indicate în mod expres pe lângă termenul generic "produse lactate", marca nu a îndeplinit funcția esențială de indicator al originii comerciale și nu a creat o cotă de piață pentru aceste produse (astfel cum impune Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în cauza Sunrider, C-416/04).

Sub acest aspect, se impune casarea hotărârii, recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, fiind repartizat prin repartizare aleatorie computerizată completului de filtru CF 7, specializat în soluționarea cauzelor de proprietate intelectuală.

După primirea dosarului, s-a procedat la efectuarea comunicărilor prevăzute de lege și, ulterior, la data de 18 mai 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., raport care a fost însușit de completul de filtru prin rezoluția din 22 mai. 2018, fiind ulterior comunicat părților în vederea formulării unui punct de vedere; recurenta-reclamantă a depus punct de vedere asupra raportului la data de 5.06.2018.

Prin rezoluția din 10 iulie 2018 s-a fixat termen la data de 21 septembrie 2018 pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului în complet de filtru; la termenul menționat, recursul formulat de către recurenta-reclamantă SC A. SRL a fost admis în principiu și s-a fixat termen în ședința publică de azi, 19 octombrie 2018, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Nu au fost administrate probe noi în recurs de niciuna dintre părți, potrivit art. 492 C. proc. civ.

Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce urmează.

Recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, s-a prevalat de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, precum și de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. - interpretat per a contrario - constată că, în plus, recurenta a dezvoltat și critici ce se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 - încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, cu referire la susținerea încălcării dispozițiilor art. 255 C. proc. civ. și a limitelor judecății fixate prin cererile formulate în cauză de către părți, regulă procedurală prescrisă de dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se dispună, în aplicarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, decăderea pârâtei din drepturile conferite de marca C. nr. x din 12.08.2008, înregistrată pentru produse din clasa 29 a clasificării de la Nisa; cererea a fost respinsă de prima instanță, iar în apel, acceptând că pârâta a făcut dovada folosirii efective a mărcii pentru produsul iaurt, în variantele iaurt cu fructe, iaurt cu straciatella, iaurt cu cocos, a criticat neaplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 84/1998, republicată, în sensul că nu a dispus decăderea parțială a pârâtei din drepturile conferite de marcă, anume pentru celelalte produse pentru care a obținut protecția și pentru care, nu s-a făcut dovada folosirii efective, produse încadrabile, în opinia sa, în subcategorii distincte.

Art. 49 din legea mărcilor - forma în vigoare la data învestirii primei instanțe și a pronunțării instanței de apel - prevedea astfel: "Dacă un motiv de decădere sau de nulitate există numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, decăderea sau nulitatea va produce efecte numai cu privire la aceste produse sau servicii."

Astfel, pornind de la situația de fapt reținută de instanțele de fond, se constată că intimata-pârâtă este titulara certificatului de înregistrare a mărcii combinate C. nr. x din 12.08.2008 pentru produse din clasa 29 a Clasificării de la Nisa, respectiv: "- Lapte, lapte pudră, lapte sub formă de gel, lapte aromat și lapte bătut;

- produse lactate, cum ar fi: deserturi din lapte, iaurturi, iaurturi de băut, băuturi simple sau aromate produse în principal din lapte sau produse lactate, băuturi lactate preparate în principal din lapte, băuturi lactate cu conținut de fructe;

- produse lactate sau aromate fermentate;

- toate produsele lactate cu excepția brânzei și a produselor din brânză."

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că pentru evitarea sancțiunii decăderii din drepturile conferite de marcă, pârâtul este ținut să producă dovada folosirii efective a mărcii pentru produsele indicate în cererea de înregistrare și care sunt cuprinse în clasa de produse pentru care marca a fost înregistrată.

În acest context, susține că este străină de natura cauzei și depășește limitele învestirii primei instanțe, constatarea instanțelor de fond cu privire la dovedirea de către pârâtă și a folosirii efective a mărcii C. pentru produsul înghețată, produs pentru care nu a obținut înregistrarea mărcii și care, din perspectiva Clasificării de la Nisa, se regăsește în clasa 30 de produse, iar nu în clasa 29 în care se încadrează produsele cu privire la care pârâta este în drept să opună protecția.

Înalta Curte apreciază că o atare constatare a instanțelor de fond nu a fost de natură să fundamenteze soluția, întrucât nu pentru împrejurarea dovedirii folosirii efective a mărcii C. de către pârâtă pentru produsul înghețată s-a respins cererea de decădere a pârâtei din drepturile conferite de marcă, ci pentru dovedirea utilizării efective pentru categoria produselor lactate, date fiind dovezile administrate cu privire la produsul iaurt, în varietățile menționate.

Într-adevăr, în măsura în care dovezile de folosire a semnului C. pentru produsul înghețată de către pârâtă nu erau utile dezlegării pricinii (decăderea din drepturile asupra mărcii pentru produsele din clasa 29, menționate în certificatul de înregistrare), instanțele de fond nu erau ținute de a le menționa în cuprinsul considerentelor.

Se constată că aceste înscrisuri în legătură cu produsul înghețată au fost depuse de către pârâtă ca anexe la întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 205 alin. (2) lit. d) și al art. 206 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât, nefiind probe dezbătute în contradictoriu, întrucât nu au fost solicitate în baza art. 254 alin. (2) C. proc. civ., nici reclamanta nu s-a putut opune la admiterea lor prin invocarea art. 255 C. proc. civ. lor și nici instanța nu le-a putut cenzura din perspectiva tezei probatorii către care tindea pârâta; cu toate acestea, din verificarea dosarului de primă instanță, astfel cum reiese din încheierea de dezbatere pe fond, se constată că reclamanta a criticat acest aspect, însă prima instanță a reținut și înscrisurile referitoare la produsul înghețată.

Recurenta-pârâtă a reluat invocarea acestei neregularități procedurale și prin motivele de apel, însă curtea de apel, la rândul său, reluând elementele de fapt ale cauzei, a reținut și probele referitoare la produsul înghețată, chiar dacă în mod formal, întrucât în finalul considerentelor a menționat în mod explicit că nu poate reține critica din perspectiva depășirii limitelor protecției acordate prin înregistrarea mărcii, deoarece protecția pentru alte produse (de exemplu, înghețată, din clasa 30) nu poate fi obținută de către pârâtă decât prin înregistrare, conform procedurii prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că deși recurenta invocă această neregularitate procedurală pe temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ. (motive străine de natura pricinii), atare critică este susceptibilă de analiză și pe temeiul motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5, astfel cum s-a menționat.

În acest context, se constată însă că neregularitatea de ordin procedural anterior descrisă nu este de natură a cauza o vătămare recurentei, întrucât instanța de apel a concluzionat că o astfel de constatare nu semnifică acordarea în favoarea intimatei a protecției și pentru produsul înghețată din clasa 30 a Clasificării de la Nisa, protecție ce se dobândește doar prin înregistrare.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva celor două motive de recurs (astfel cum au fost încadrat de către recurentă și, respectiv calificat de instanță), nu se impune casarea deciziei recurate, întrucât soluția ar fi excesivă, deoarece neregularitatea reținută în ceea ce privește o parte nesemnificativă a considerentelor, nu atrage sancțiunea nulității hotărârii, date fiind dispozițiile art. 179 alin. (2) C. proc. civ., precum și clarificările aduse prin prezenta decizie care conchid în sensul inoportunității celor reținute cu privire la produsul înghețată; textul procedural invocat prevede astfel: "Dacă este cazul, instanța dispune refacerea actului de procedură, cu respectarea tuturor condițiilor de validitate."

În plus, având în vedere că menționarea (și) în decizia curții de apel a dovezilor cu privire la dovedirea folosirii mărcii și pentru un produs pentru care intimata nu a obținut protecția prin înregistrare - înghețată - s-a reținut a fi excedentară, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea în prezentul recurs și a criticilor recurentei referitoare la aprecierea curții de apel în sensul percepției publicului consumator este de a încadra și produsul înghețată în categoria produselor lactate, printr-o pretinsă aplicare a dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. a) și ale art. 49 din Legea nr. 84/1998.

Potrivit celui din urmă text text: "Dacă un motiv de decădere [...] există numai pentru o parte a produselor [...] pentru care marca a fost înregistrată, decăderea sau nulitatea va produce efecte numai cu privire la aceste produse [...]."

Astfel, în opinia recurentei, dovedirea folosirii mărcii de către intimată pentru produsul din clasa 29 - iaurt - în variantele iaurt simplu, iaurt cu fructe, iaurt cu straciatella, iaurt cu cocos, nu este suficientă pentru a menține înregistrarea mărcii C. nr. x din 12.08.2008 pentru toată gama de produse lactate menționată în titlul intimatei, cu excepția brânzei și a produselor din brânză.

Pentru o atare concluzie, recurenta susține că în cadrul categoriei de produse lactate este posibilă identificarea unor subcategorii de produse, sens în care invocă, drept prim argument, chiar departajarea efectuată de către intimată la momentul depunerii cererii de înregistrare prin semnul de punctuație "", dar și criteriile ce decurg din jurisprudența instanțelor Uniunii Europene.

Din perspectiva primului argument, recurenta susține că, pornind de la redactarea cererii de înregistrare a mărcii de către intimată, reflectată în certificatul de înregistrare, produsul iaurt aparține subcategoriei produse lactate sau aromate fermentate.

Deși recurenta-reclamantă a invocat acest aspect și prin motivele de apel, ce a fost analizat ca atare de către instanță, recurenta ignoră cele arătate în considerentele deciziei recurate și, prin urmare, judecata realizată de instanța de apel, astfel încât nu combate raționamentul curții de apel din acest punct de vedere.

Or, instanța de apel a menționat că semnificația folosirii de către intimată a semnului de punctuație "" pentru a delimita varietăți de produse lactate are doar valoare exemplificativă, dată fiind și precedarea acestei enumerări de locuțiunea adverbială "cum ar fi", astfel încât nu a putut fi reținută intenția pârâtei de a proceda la delimitarea unor subcategorii de produse în cadrul unei categorii mai largi, ci dimpotrivă, intenția sa de a ocupa, prin înregistrarea mărcii, întreaga categorie de produse lactate, mai puțin brânza și produsele din brânză, exclude în mod explicit de la protecție.

Rămânând în același plan al interpretării literale, se poate adăuga faptul că dacă intenția pârâtei ar fi fost cea presupusă de către recurentă, era necesar să se menționeze, de exemplu - produse lactate, "și anume" ori "respectiv" etc., iar nu "cum ar fi", chiar dacă acest argument în sine, izolat, nu era suficient pentru a se reține existența unor subcategorii, ci intenția solicitantului de a dobândi protecția numai pentru un anumit sau pentru anumite produse precis determinate din cadrul aceleiași categorii de produse generice, astfel cum s-a reținut în cauza Lotus (Decizia OHIM din 2 decembrie 2008 - R 1295/2007-4, par. 25): "Dacă pe lângă termenul generic marca menționează în mod explicit, produse incluse în termenul generic, atunci aceasta trebuie să fi fost utilizată și pentru acele produse specifice pentru a rămâne înregistrată pentru acestea."

Or, astfel cum corect a reținut curtea de apel, categoria generică sau indicația generală a produselor din clasa 29 a Clasificării de la Nisa o reprezintă alimentele de origine animală - carne, pește, păsări și vânat; extracte de carne; fructe și legume conservate, congelate, uscate și gătite; jeleuri, dulcețuri; compoturi; ouă, lapte și produse lactate; uleiuri și grăsimi comestibile -, iar în cadrul acestei categorii largi, produsele din categoria "lapte și produse lactate" reprezintă o categorie distinctă, precis determinată prin natura produselor - produse pe bază de lapte sau cu conținut predominant de lapte, indiferent de diferitele varietăți ale acestora.

Contrar celor susținute de către recurentă, Înalta Curte apreciază că instanța de apel nu a încălcat regulile desprinse din jurisprudența Tribunalului de Primă Instanță al Uniunii Europene, cu referire, de exemplu, la hotărârile pronunțate în cauza T-367/14, august Storck, la data de 18 octombrie 2016 (par. 32, 35) și cauza T-353/12, Aleris Holding AB, la data de 16 mai 2013 (parag. 22 - 23).

Astfel, recurenta susține că instanța de apel a aplicat un criteriu nerelevant - criteriul naturii produselor și cel al scopului urmărit de titular la momentul depunerii cererii de înregistrare - fără a observa că în cauză era aplicabil criteriul primordial și decisiv al finalității sau al destinației urmărite de consumator în orientarea alegerii sale - care ar fi fost de natură a permite identificarea în cadrul categoriei de produse lactate a unor subcategorii coerente și autonome.

Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut aplicarea criteriului incident - natura produselor, pentru identificarea categoriei de produse - și nu a aplicat acest criteriu pentru a justifica identificarea unor subcategorii, ci, dimpotrivă, a considerat că în speță nu este posibilă identificarea naturală, firească a unor subcategorii de produse în rândul produselor lactate.

Prin urmare, în speță nu este aplicabil criteriul finalității sau al destinației urmărite de consumator, având în vedere și cele ce se vor arăta în continuare.

Așa cum s-a arătat, intimata-pârâtă deține marca înregistrată C. pentru produse din clasa 29, produse menționate astfel în certificatul de înregistrare:

"- Lapte, lapte pudră, lapte sub formă de gel, lapte aromat și lapte bătut;

- produse lactate, cum ar fi: deserturi din lapte, iaurturi, iaurturi de băut, băuturi simple sau aromate produse în principal din lapte sau produse lactate, băuturi lactate preparate în principal din lapte, băuturi lactate cu conținut de fructe;

- produse lactate sau aromate fermentate;

- toate produsele lactate cu excepția brânzei și a produselor din brânză."

În opinia recurentei, prin aplicarea criteriului finalității sau al destinației, produsul iaurt pentru care intimata a făcut dovada folosirii efective în diferitele varietăți ale acestuia - iaurt simplu, iaurt cu fructe, iaurt cu straciatella, iaurt cu cocos - corespunde subcategoriei produse lactate sau aromate fermentate, indicată ca atare de însăși intimata în cererea de înregistrare; a opinat că este un produs pentru echilibrarea florei intestinale, sens în care a făcut trimitere la informațiile ce se regăsesc pe site-ul intimatei-pârâte, dar și la definiția din DEX a acestui produs.

Astfel, potrivit ultimei surse indicate, se constată că iaurtul este definit drept un "produs lactat cu gust ușor acid, plăcut, cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, oaie, capră sau bivoliță prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia" sau "produs lactat acrișor obținut prin fermentarea naturală a laptelui; lapte prins, lapte bătut" etc.

Prin urmare, dacă s-ar admite, potrivit recurentei, că este operant criteriul finalității sau destinației de natură a conduce la identificarea subcategoriei autonome de produse lactate sau aromate fermentate, ar însemna ca prin aplicarea aceluiași criteriu să fie posibilă identificarea altor subcategorii de produse, dar destinate altor nevoi specifice ale consumatorului.

Dacă ar fi posibilă o astfel de operațiune - de izolare artificială a restului produselor în alte subcategorii, nu s-ar putea explica de ce produsele lactate sau aromate fermentate răspund unei nevoi de echilibrare a florei intestinale (iar nu nevoii reale a consumatorului de a se hrăni cu un produs lactat), în timp ce laptele bătut din prima presupusă subcategorie ori deserturile din lapte, iaurturi, iaurturi de băut, băuturi simple sau aromate produse în principal din lapte sau produse lactate, băuturi lactate preparate în principal din lapte, băuturi lactate cu conținut de fructe - din cea de-a doua presupusă subcategorie, nu servesc în realitate aceleiași finalități; cu alte cuvinte, prin aplicarea criteriului propus de către recurentă, iaurtul ca produs lactat sau aromat fermentat (indicat ca identificând o a treia subcategorie) ar fi o subcategorie distinctă de iaurtul sau iaurtul de băut din a doua subcategorie, ceea ce nu poate fi acceptat.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel, într-o corectă aplicare a regulilor jurisprudențiale statuate de instanțele Uniunii, a concluzionat că potrivit criteriului naturii produselor indicate în certificatul de înregistrare a mărcii, produsele pentru care pârâta și-a înregistrat marca aparțin unei singure categorii a produselor lactate, categorie nesusceptibilă de divizare - în mod firesc, natural și coerent - în subcategorii.

Prin urmare, se va înlătura ca nefondată susținerea recurentei în sensul că decizia atacată este nelegală întrucât nu a valorificat criteriul finalității sau destinației produselor, acest criteriu fiind dezvoltat de instanțele europene în legătură cu subcategoriile de produse sau servicii, ceea ce în speță nu este cazul.

Se va înlătura ca nefondată și susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel a încălcat și cele statuate de TPI în cauza Aladin T-126/03, pronunțată la 14 iulie 2005, susținându-se că în mod greșit s-a validat apărarea intimatei, contrară cazului Aladin, care a pretins că dovada utilizării serioase a mărcii pentru produsul iaurt (simplu, cu fructe, cu straciatella, cu cocos) demonstrează utilizarea serioasă pentru întreaga categorie de produse din clasa 29, desemnate prin termenul generic al Clasificării de la Nisa - lapte și produse lactate.

În opinia recurentei, dovada folosirii mărcii pentru produsul iaurt este suficientă pentru a menține înregistrarea pentru subcategoria restrânsă produse lactate sau aromate fermentate căreia îi aparține produsul iaurt, iar nu pentru întreaga categorie de lapte și produse lactate.

Astfel cum se poate constata și această critică pornește de la premisa greșită în sensul că în cadrul categoriei de produse pentru care intimata deține marca înregistrată - lapte și produse lactate - ar fi posibilă determinarea unor subcategorii de produse, ceea ce nu este cazul, astfel cum s-a arătat.

Mai mult decât atât, în cauza Aladin, TPI a reținut în par. 46 că: "În practică, este imposibil ca titularul unei mărci să dovedească faptul că marca a fost utilizată pentru toate variațiile posibile ale produselor vizate de înregistrare."

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de către pârâtă.

Conform art. 451 - 453 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată efectuate de către intimată în această etapă procesuală, potrivit dovezii de la dosar recurs, întrucât celelalte înscrisuri de la filele x privesc cheltuielile de judecată efectuate de aceeași parte în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 747A din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă SC A. SRL la plata sumei de 3.217,95 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de ED