ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1413/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2015 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L a chemat în judecată pe pârâții B., solicitând și în contradictoriu cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună decăderea pârâtei B. din drepturile asupra mărcii internaționale (...) nr. 916491, înregistrată în România pentru produsele din clasele 3 și 5, pentru neutilizarea acesteia o perioadă neîntreruptă de 5 ani anterior promovării prezentei cereri, motiv prevăzut de art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, rep.; radierea înregistrării mărcii internaționale (...) nr. 916491 din Registrul Mărcilor din România și comunicarea de către O.S.Î.M. a acestei mențiuni către Organizația Mondială de Proprietate Intelectuală O.M.P.I și obligarea pârâtei B. la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1089/21.09.2016 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea reclamantei S.C A. S.R.L în contradictoriu cu pârâții B., Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a dispus decăderea pârâtei din drepturile conferite de marca internațională (...) nr. 916491, - clasele 3, 5, pe teritoriul României și a dispus radierea mărcii de către OSIM din Registrul Mărcilor, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva Sentinței civile nr. 1089/21.09.2016 a declarat apel pârâta B.

Prin Decizia civilă nr. 246 A din 15.03.2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de suspendare a judecații, ca neîntemeiată. A admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea memoriului de recurs, reclamanta susține, în esență, că, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. a) și art. 46 alin. (1) și (3) din Legea nr. 84/1998, reținând, în mod nelegal, că marca (...) nr. 916491 ar fi fost folosită efectiv în România.

În mod nelegal și contrar dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, instanța de apel a apreciat ca formularea acțiunii ce constituie obiectul Dosarului civil nr. x/2014 ar fi un act de utilizare efectivă a mărcii (...).

După cum rezultă și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin utilizare efectivă a mărcii se înțelege acea utilizare conformă cu funcția esențială a mărcii, aceea de a garanta consumatorului identitatea originii produselor, permițându-i acestuia să distingă, fără posibilitatea vreunei confuzii, produsul în cauză de produsele care au o origine diferită. (Hotărârea din 11 martie 2003, C-40/01, "Minimax", punctul 36).

Promovarea unui acțiuni în justiție nu poate fi apreciată drept act de utilizare efectivă a unei mărci, deoarece printr-o asemenea acțiune marca nu este adusă la cunoștința consumatorului, marca nu este folosită în mod real. O acțiune în justiție a titularului mărcii reprezintă un act de apărare a drepturilor conferite de marcă, însă în niciun caz nu poate fi considerată ca act de folosire efectiva a mărcii (o asemenea ipoteză nefiind menționată nici de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 84/1998).

B. a depus la dosarul cauzei multiple înscrisuri care nu cuprind nicio mențiune cu privire la marca (...): decizii de impozitare pentru perioada 2002 - 2006, o autorizație generală pentru producere și comercializare medicamente, un "decret de concesiune" privind producerea, îmbutelierea și ambalarea substanțelor și preparatelor destinate utilizării farmaceutice. Acestea nu reprezintă dovezi de utilizare a mărcii (...), ci de îndeplinire a condițiilor legale pentru desfășurarea unor activități comerciale.

În ceea ce privește amploarea utilizării mărcii, jurisprudența comunitară a statuat că este necesar a fi luat în considerare în special volumul comercial al tuturor activităților de utilizare, durata perioadei în care acele activități de utilizare au fost desfășurate, precum și frecvența acestora.

Cele câteva comenzi și facturi din luna august 2015 care se referă la produse purtând marca (...) dovedesc comercializarea acestor produse către câțiva cumpărători, persoane fizice, valoarea produselor comercializate fiind foarte mică, astfel ca acestea nu pot dovedi o utilizare efectivă a mărcii în cauză.

În speță, în ceea ce privește amploarea utilizării, este necesar a se avea în vedere dacă titularul mărcii a depus efectiv eforturi pentru a obține o poziție comercială pe piața din România, cu alte cuvinte, trebuie să se ia în considerare, în special, volumul comercial al tuturor activităților de utilizare, durata perioadei în care utilizarea a fost desfășurată precum și frecvența acestora. De asemenea, trebuie să se ia în considerare specificul pieței în domeniu. Produsele asociate mărcii (...) sunt din categoria celor care se achiziționează în mod comun de către consumatori și au un preț relativ scăzut. Prin urmare, sumele mici și cantitatea redusă de produse reflectată de facturile depuse la dosar nu dovedesc decât o utilizare simbolică, fără scopul de a dobândi o poziție comercială pe piață și de a dobândi o cotă de piață, utilizare care sub nicio formă nu ar putea fi considerată reală, efectivă și serioasă în sensul legii mărcilor și practicii și jurisprudenței în materie.

În mod nelegal și fără niciun suport real instanța de apel afirmă că, anterior anului 2004, volumul de vânzări al produselor (...) comercializate de B. ar fi fost unul ridicat, iar după anul 2004 acesta a scăzut ca urmare a înregistrării mărcii recurentei. Acestea nu sunt decât simple afirmații ale B., care oricum se referă la o perioada de timp străină cauzei, pe care recurenta ie-a combătut prin apărările formulate în cauză. La nivelul anului 2004 B. nu deținea niciun drept asupra denumirii (...) în România.

Așa cum s-a arătat atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, B. nu a comercializat niciodată pe piața din România produse purtând marca internațională (...) nr. 916491, marcă pe care a înregistrat-o în scop de blocaj și de care se folosește acum în mod abuziv pentru înlăturarea reclamantei de pe piața din România.

Nici înainte de înregistrarea mărcii internaționale nr. 916491, nici după această dată și nici în prezent, B. nu a utilizat și nu utilizează efectiv marca (...) în România, în condițiile Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

În România, în ultimii 10 ani, utilizarea intensă și efectivă a mărcii (...) pe piața din România a fost făcută exclusiv de către reclamantă, în toată această perioadă fiind efectuate și investiții considerabile în activități de promovare a mărcii (...), în urma cărora reclamanta și-a creat o poziție de prestigiu pe piață produsele sale fiind apreciate și recunoscute de consumatorul român.

Având în vedere acțiunile în justiție promovate de B. împotriva recurentei-reclamante, este evident că înregistrarea mărcii internaționale nr. 916491 a fost efectuată doar formal, în scop de blocaj, de vreme ce aceasta nu a avut și nu are intenția de o folosi efectiv în România, această marcă nefiind înregistrată în scop comercial și deci, neîndeplinind condițiile de utilizare prevăzute la art. 46 din Legea nr. 84/1998.

Înscrisurile depuse de B. la dosarul cauzei nu dovedesc o utilizare efectivă (reală) și serioasă a mărcii internaționale (...) nr. 916491 pe o perioadă neîntreruptă de 5 ani anterior formulării de către reclamantă a prezentei cereri de chemare în judecată. Acest aspect a fost în mod corect reținut de instanța de fond, dar desființat în mod nelegal de instanța de apei, care a făcut o aplicare greșită în cauză a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 84/1998, fără a lua în considerare aspectele cu adevărat relevante ale situației de fapt la aprecierea dovezilor de folosire a mărcii (...) în conformitate cu dispozițiile legale incidente,

Față de cele menționate, reclamanta solicita admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința trimiterii spre rejudecare la instanța de apel.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea cererii de recurs.

Intimata-pârâtă B. a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ., și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ce a fost comunicată.

După comunicarea întâmpinării, în termen legal, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare și admiterea recursului.

La data de 13 februarie 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul a fost declarat în termenul legal fiind motivat și timbrat, iar, prin întâmpinarea depusă intimata-pârâtă B. a invocat excepția nulității recursului, întrucât criticile nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C7, la data de 14 iulie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La dosar au fost depuse puncte de vedere la raport de către recurenta-reclamantă prin care a solicitat respingerea excepției nulității admisibilității recursului, precum și de către intimata-pârâtă B., prin care a arătat că, în raport de Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, criticile din recurs privesc netemeinicia hotărârii recurate, iar nu nelegalitatea acesteia.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 20 aprilie 2018, fără citarea părților.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă B., față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci, în esență, se invocă susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situației de fapt contestate de recurentă, probele administrate, aprecierea acestora realizată de instanța de apel, în sensul interpretării greșite a înscrisurilor de la dosarul cauzei, recurenta-reclamantă reluând apărările din întâmpinarea depusă în apel cu privire la faptul că probele administrate la prima instanță de către intimata-pârâtă nu dovedesc o utilizare efectivă a mărcii, în sensul dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. a) și art. 46 alin. (2) și (3) din Legea nr. 84/1998.

Înalta Curte reține că pentru "a motiva" recursul, recurenta a procedat la reproducerea apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă în apel, deși trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate.

În atare situație, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentei privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat, în mod efectiv greșelile instanței de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, formal, de către recurentă prin memoriul de recurs.

Astfel, simpla nemulțumire generică a reci amantei față de hotărârea recurată, sub aspectul unei greșite aplicări a prevederilor art. 46 alin. (1) lit. a) și art. 46 alin. (2)-(3) din Legea nr. 84/1998, iar pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conținutului întâmpinării depuse în faza apelului, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

În acest context, în ipoteza în care se invocă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -, recurenta era datoare să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs ori principiile desprinse din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la cerința utilizării efective a mărcii de către titularul ei pentru evitarea sancțiunii decăderii din drepturile conferite de marcă.

Pe de altă parte, determinarea caracterului efectiv al utilizării unei mărci, prin prisma criteriilor statuate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, presupune, în prealabil, dovedirea existenței unor acte de utilizare a mărcii, de natura celor menționate în decizia recurată (demersurile juridice făcute de intimata-pârâtă, în scopul înlăturării de pe piață a mărcii concurente, dovezile de folosire indirectă a mărcii, folosirea facturilor cu funcția de marcă, caracteristicile pieței în cauză și natura produselor protejate de marca în discuție), al căror caracter efectiv, în sensul unei exploatări reale, neechivoce, serioase și publice, să poată fi evaluat în aprecierea incidenței sancțiunii decăderii.

Or, cât timp instanța de apel a constatat că marca a fost utilizată de către pârâtă în perioada de referință, iar această apreciere de fapt, conturată pe baza probelor administrate la fond și a interpretării acestora, prin prisma criteriilor desprinse din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu poate fi cenzurată de către instanța de recurs, verificarea preconizată de către recurentă nu are obiect, aceasta reluând doar argumentele din întâmpinarea depusă în apel, ignorând motivarea instanței de apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziții speciale, de strică interpretare.

În acest context, se constată că susținerile recurentei vizând criteriile de apreciere a utilizării efective a mărcii sunt formale și nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că indicarea ca temei al recursului și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este pur formală, întrucât, în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta nu dezvoltă critici concrete de natură a se circumscrie acestei teze de nelegalitate, ci, în esență, invocă o interpretare greșită a înscrisurilor de la dosarul cauzei; or, aceste susțineri prin care se tinde a demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate, statuate expres în ipotezele de la pct. 1 - 8 ale aceluiași articol.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În speță, deși recurenta-reclamantă a indicat, formal, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recursul, criticile din memoriul de recurs nu pot fi încadrate, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, după cum nu au fost identificate nici critici de natură a putea fi valorificate din oficiu ca motive de ordine publică de către instanță.

Recurenta-reclamantă însă, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunțat doar susțineri referitoare la aspecte de fapt, criticând hotărârea atacată din perspectiva interpretării greșite a probatoriului administrat în cauză, care nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 246 A din 15 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 246 A din 15 martie 2017 a Curții de Apei București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN