ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2265/2018

Deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.06.2014 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. solicitând, în contradictoriu și cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea înregistrării mărcii individuale verbale X nr. x, cu protecție din 04.05.2005, aparținând pârâtei B. S.R.L., pentru motivul că înregistrarea a fost solicitată cu rea-credință, pe temeiul art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998;

- obligarea pârâtelor la plata în solidar a unei despăgubiri de 100.000 euro și 5% din vânzările realizate pe piața din România a produselor comercializate sub marca X pentru fiecare an începând cu anul 2012, pe temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 100/2005;

- publicarea în B.O.P.I. a hotărârii ce se va pronunța, rămase definitivă și irevocabilă, și efectuarea mențiunilor necesare și în R.N.M.

Prin cererea înregistrată la data de 7.11.2014 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2014, reclamantele S.C. C. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanței de judecată anularea mărcii X nr. x, protejată în România pentru clasele 3 și 5, aparținând pârâtei, întrucât a fost solicitată la înregistrare cu rea credință, precum și radierea mărcii menționate din Registrul Mărcilor și transmiterea de către OSIM a acestei menținui către OMPI, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 8.10.2015 dată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția de conexitate, a scos cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 de pe rolul secției a V-a Civile și a înaintat-o secției a III-a Civile spre conexare cu dosarul nr. x/2014.

Prin sentința nr. 937/15.07.2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererile conexe, ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 245A/15.03.2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței menționate.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:

Instanța de apel a reținut calitatea companiei D. S.R.L., cu sediul în Cluj Napoca, de exportator al produselor X ale antecesorului recurentei, pe baza celor două facturi din 06.04.2000 și 08.06.2000, dar, în același timp, a făcut referire și la înscrisul intitulat "convenție", în care denumirea firmei apare ca fiind D. S.R.L., înscris necontestat din care rezultă că denumirea exactă a societății este aceasta din urmă.

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că societatea exportatoare este diferită de compania D. S.R.L., cu sediul în Cluj Napoca, neexistând nicio dovadă că E. ar fi avut calitatea de asociat și al exportatorului.

Această motivare vine în contradicție cu următoarele considerente:

Conform extrasului de la Registrul Comerțului, depus în apel odată cu răspunsul la întâmpinare, necontestat de părți și necenzurat de instanță, compania D. S.R.L. a avut la momentul înregistrării - 16.03.1992, sediul în Cluj-Napoca, iar ulterior, în data de 07.04.2000, compania și-a înregistrat mențiunea de schimbare a sediului la adresa din Cluj-Napoca.

Având în vedere acest aspect, rezultă că D. S.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, este una și aceeași companie cu D. S.R.L., ce are sediul în Cluj Napoca.

În aceste condiții, numitul E. era asociat atât la B. (titularul mărcii X a cărei anulare se solicită), cât și la compania D. S.R.L., exportator al produselor X fabricate de antecesorul recurentei.

Recurenta a susținut că această împrejurare atestă că există o contradicție care vizează motivarea instanței de apel potrivit căreia nu s-ar dovedi împrejurarea că solicitantul mărcii X, intimata B., trebuia să aibă cunoștință despre faptul că recurenta utiliza deja în România semnul X pentru produse identice/similare, avându-se în vedere și înscrisul "Convenție".

De asemenea, decizia cuprinde motive contradictorii și în ceea ce privește valoarea juridică a facturilor depuse la dosarul x/2014 și x/2014, în legătură cu aprecierea potrivit căreia recurenta nu a dovedit utilizarea mărcii sale X în România la nivelul anului 2004.

Astfel, pe de o parte, instanța de apel a reținut că facturile ar fi nerelevante, deoarece ar reflecta utilizarea mărcii după anul 2012, dar, pe de altă parte, a apreciat existența calității de exportator al companiei D. S.R.L., cu sediul în Cluj Napoca, în cazul produselor extracte originale de plante X aparținând societății F., antecesorul recurentei, ca fiind dovedită de facturile din 6.04.2000 și 8.06.2000.

Calitatea de exportator reținută evocă faptul că la nivelul anului 2000 au existat acte de comerț cu produsele originale X ale antecesorului recurentei, deci înainte de înregistrarea mărcii X, în anul 2004.

Pe aceste facturi, care nu au fost cenzurate de către instanță, apare în mod clar evidențiată marca X a recurentei în expresia "ROR Extracte originale din plante X". Cum numitul E. a fost asociat în ambele companii B. și D. S.R.L., cu sediul în str. x, motivarea instanței de apel potrivit căreia intimata B. nu ar fi avut intenție frauduloasă la uzurparea depozitului X, este contradictorie.

În ceea ce privește primul criteriu, referitor la cunoașterea de către solicitantul mărcii a utilizării mărcii de către un terț, recurenta a arătat că instanța de apel a considerat în mod greșit că nu ar fi aplicabil, deoarece nu au existat relații economice directe între recurentă și intimata B., titularul mărcii naționale X.

Recurenta, însă, nu a afirmat în proces că între părți ar fi existat relații comerciale directe prin care s-au comercializat produsele originale X, ci doar că împrejurarea cunoașterii mărcii X de către intimata B. s-a realizat prin intermediul numitului E., în dubla sa calitate de asociat la intimată și la D. S.R.L., precum și ca administrator în această din urmă companie.

În mod evident, relațiile economice directe între terț și solicitant, reprezintă un element concret, prin care s-ar putea reține împrejurarea că solicitantul a avut sau trebuia să aibă cunoștință de semnul terțului, dar în afara acestor relații economice directe, pot exista, de asemenea, o multitudine de alte elemente, în funcție de caracteristicile fiecărui caz în parte.

Într-adevăr, așa cum s-a reținut în considerentele deciziei recurate, cele două facturi x și y din 2000 nu dovedesc existența unor relații comerciale directe între intimata B. și antecesorul recurentei, dar acest aspect nu exclude faptul că aceste facturi, coroborate cu alte probe ce au fost deja câștigate cauzei, nu pot dovedi împrejurarea că intimata B. a avut sau trebuia să aibă cunoștință de marca X a recurentei.

Pe cele două facturi, care au fost emise în numele D. S.R.L. (Cluj Napoca) apare în mod clar evidențiată marca X a antecesorului recurentei, prin expresia "ROR Extracte originale din plante X".

Raportat la argumentele prezentate în cadrul primului motiv de recurs, numitul E. a avut dubla calitate de asociat și administrator la compania D. S.R.L. (Cluj Napoca) și, totodată, calitatea de asociat la intimata B., reținută de către instanța de apel, calități ce oferă o suficientă dovadă probatorie pentru a reține faptul că intimata B. trebuia să aibă cunoștință de marca X a recurentei.

De asemenea, înscrisul intitulat "Convenție" a fost semnat de compania D. S.R.L. al cărei administrator era numitul E., conform extrasului de registru, ceea ce înseamnă că este dovedită premisa împrejurării că intimata B. trebuia să aibă cunoștință de existența mărcii X de pe înscris, din moment ce E. avea și calitatea de asociat la intimata B.

Considerentul instanței de apel, potrivit căruia din cuprinsul aceluiași înscris nu poate fi reținută asumarea în mod valabil a vreunei obligații de către B. S.R.L. către antecesorul recurentei, denotă o aplicare greșită a deciziei CJUE, din moment ce împrejurarea cunoașterii mărcii X de către B. nu este dată de relațiile comerciale directe între intimată și recurentă.

În ceea ce privește cel de-al doilea criteriu, vizând intenția solicitantului de a-l împiedica pe terț să utilizeze semnul în continuare, recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a acestuia, deoarece este evident că intenția frauduloasă în prezenta cauză nu se poate aprecia prin relațiile comerciale directe dintre antecesorul recurentei F. și intimata B. la nivelul anului 2000, atât timp cât aceste relații nu au existat.

Caracterul fraudulos al intenției, în acest caz, derivă tocmai din implicarea și conduita numitului E., care a acționat atât pentru compania exportatoare a produselor antecesorului recurentei, cât și pentru B., în calitatea sa de asociat.

Este evident faptul că înscrisul intitulat "Convenție" nu dovedește asumarea vreunei obligații a intimatei B. către antecesorul recurentei privind plata facturilor restante referitoare la achiziționarea produselor originale X, cum, de altfel, a reținut și instanța de apel, din moment ce între antecesorul recurentei nu au fost relații comerciale directe cu B. Ceea ce dovedește, însă, acest înscris este însușirea de către D. S.R.L. (cu sediul în str. x) prin numitul E., în calitate de administrator, a unei obligații de plată a facturilor restante privind achiziționarea produselor originale X la nivelul anului 2000 către antecesorul recurentei. Acest fapt evocă relațiile comerciale ce vizau produsele originale X, existente între acest individ care era și acționar la B., deci cunoștința sa despre marcă.

Faptul depunerii ulterioare a mărcii X pentru aceleași produse de către B., în condițiile în care E. este acționar în această companie, denotă caracterul fraudulos al uzurpării depozitului în România.

Recurenta a susținut, totodată, că instanța de apel a aplicat greșit prevederile CJUE din decizia pronunțată în cauza C -529/07 privind criteriul gradului de protecție juridică de care trebuie să se țină seama în aprecierea relei-credințe.

Deoarece decizia CJUE nu prevede o definiție exhaustivă a termenului de "protecție juridică", acest termen trebuie înțeles în sens larg și nu trebuie limitat la protecția juridică prin marcă. Reaua-credință la depunerea unei mărci există în cele mai multe cazuri atunci când semnul terțului nu se bucură de protecție prin marcă în jurisdicția în care solicitantul uzurpator a înregistrat acel semn ca marcă.

Or, așa cum reclamanta a arătat în apel, semnul X reprezintă atât numele patronimic al recurentei, cât și numele comercial sub care recurenta a desfășurat acte de comerț (înainte de data la care intimata B. a constituit depozitul la OSIM), nume comercial care se bucură de protecție în România, conform art. 8 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 C. proc. civ., s-a arătat că, în opinia raportorului, recursul formulat îndeplinește condițiile de formă și este admisibil în principiu.

În ceea ce privește nulitatea recursului, invocată de intimatele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L prin întâmpinare, prin raport s-a precizat că, deși criticile formulate privesc aparent chestiuni ce țin de aprecierea probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte, conform unei jurisprudențe constante, analizează criticile de această natură în legătură cu aplicarea criteriilor Curții de la Luxemburg în interpretarea noțiunii de rea-credință la înregistrarea mărcii, astfel încât acestea sunt privite drept critici de nelegalitate. Aplicarea jurisprudențe Curții de Justiție a Uniunii Europene, pe lângă obligativitatea acesteia decurgând din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, înseamnă identificarea și aplicarea conținutului conceptual conturat în jurisprudența instanței Uniunii cu referire la noțiunea autonomă de rea-credință.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 24.04.2018, Înalta Curte, în complet de filtru, a admis în principiu recursul, față de conținutul raportului și de dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixându-se termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea acestuia.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. a susținut existența, în cuprinsul deciziei atacate, a unor motive contradictorii și, totodată, aplicarea greșită a criteriilor de apreciere a relei - credințe la înregistrarea unei mărci, desprinse din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-529/07, criterii invocate și analizate în decizia recurată.

Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susținut, în esență, că aprecierea instanței de apel privind neîntrunirea în cauză a criteriilor referitoare la cunoașterea faptului relevant, respectiv intenția frauduloasă, contrazice constatările de fapt din decizie: instanța de apel a reținut, pe de o parte, calitatea de asociat a numitului E. atât la intimata B., cât și la societatea exportatoare a produselor autorului reclamantei, iar, pe de altă parte, a reținut că au existat acte de comerț cu produsele originale X ale autorului recurentei înainte de anul 2004.

În ceea ce privește modul de aplicare a legii, recurenta a arătat, în esență, că, în mod greșit, concluzia bunei - credințe la înregistrarea mărcii a ignorat împrejurările de fapt invocate de către reclamantă.

În contextul acestor critici, se impune precizarea că, prin decizia recurată, s-a reținut ca nefiind contestate identitatea dintre semne (X) și dintre produse.

De asemenea, atitudinea subiectivă a intimatei B. la data de 28.10.2004, când a formulat cererea de înregistrare a mărcii X - înregistrare a cărei anulare se solicită în cauză, pe temeiul art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 -, a fost analizată în raport de criteriile desprinse din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în special din hotărârea pronunțată la data de 11 iunie 2009 în cauza C-529/07 Lindt Goldhase.

Prin motivele de recurs, s-a contestat doar modul concret de aplicare a acestor criterii de către instanța de apel, astfel încât nici aprecierea identității semnelor și a produselor, nici incidența însăși a criteriilor de apreciere, nu constituie obiect al învestirii instanței de recurs.

Atunci când instanța de apel a aplicat criteriile indicate în jurisprudența Curții de la Luxemburg, în interpretarea noțiunii de rea-credință la înregistrarea mărcii, ce reprezintă o noțiune autonomă de drept al Uniunii Europene, criticile referitoare la aplicarea lor sunt privite drept critici de nelegalitate, astfel cum s-a arătat în raportul întocmit în cauză în cadrul procedurii de filtrare a recursului, raport ce a stat la baza admiterii în principiu a recursului.

Această modalitate de analiză a recursului presupune a se verifica aplicarea de către instanța de apel a aspectelor invocate de către recurentă, respectiv a aptitudinii acestora de a constitui factori relevanți în aprecierea relei-credințe, cu consecința corectei sau a insuficientei fundamentări a concluziei relei-credințe la înregistrarea mărcii.

În măsura în care se constată o corectă fundamentare a concluziei formulate, nu este posibilă reaprecierea de către această instanță de control judiciar a situației de fapt ori a probelor administrate, care ar exceda cazurile de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., interesând temeinicia, și nu legalitatea hotărârii.

Înalta Curte reține că o împrejurare invocată prin motivele de recurs ca fiind ignorată de către instanța de apel este aceea a calității numitului E. de asociat atât la societatea D. S.R.L., ce a avut legături comerciale cu firma aparținând autorului recurentei, cât și la intimata B.

Această împrejurare a fost invocată chiar prin cererea de chemare în judecată: reclamanta a arătat, pe de o parte, că dovada cunoașterii de către pârâta B. a produselor reclamantei este reprezentată de relațiile comerciale dintre antecesorul reclamantei și societatea D. S.R.L., societate în care asociații pârâtei au avut calitatea de asociat, iar, pe de altă parte, că înregistrarea mărcii nu a avut finalitatea de a distinge și promova produsele titularului, în condițiile în care pârâta a avut relații de distribuție cu societatea F., prin persoane interpuse.

Astfel formulate, susținerile reclamantei interesează primele două criterii de apreciere a atitudinii subiective la înregistrarea unei mărci, anume cunoașterea faptului relevant și intenția frauduloasă.

În considerentele deciziei recurate, s-a menționat faptul că prin motivele de apel s-a invocat cunoașterea produselor reclamantei, în anul 2004, de către asociații pârâtelor, E. și G., fiind importatori ai produselor marca X.

Analizarea susținerilor reclamantei presupunea a se verifica dacă persoanele fizice aveau vreo legătură cu societatea D. S.R.L., precum și existența pretinselor relații comerciale dintre aceasta din urmă și societatea autorului reclamantei, F. În caz afirmativ, urma a se evalua relevanța acestor împrejurări în contextul primelor două criterii de apreciere.

Astfel, ar fi trebuit stabilit dacă marca reclamantei a fost utilizată în România anterior anului 2004, date fiind legăturile comerciale menționate, și dacă eventuala calitate de asociat a celor două persoane fizice - sau cel puțin a uneia dintre ele - la societatea D. S.R.L. permitea constatarea cunoașterii chiar de către pârâta B. a utilizării anterioare a mărcii X în România.

Constatările pe aceste aspecte ar fi fost relevante și în legătură cu cel de-al doilea criteriu, în măsura în care s-ar fi stabilit că pârâta B. ar fi comercializat propriile produse sub semnul X- semn pentru care a solicitat și a obținut înregistrarea ca marcă-, având cunoștință despre utilizarea anterioară a semnului în România.

Or, aceste verificări și evaluări nu au fost făcute, cu toate că instanța a menționat formularea unui motiv de apel în acest sens.

Eventuala calitate de asociat a persoanelor fizice cu societatea D. S.R.L. putea fi stabilită prin mențiunile din Registrul Comerțului pentru perioada de referință, respectiv anterior datei de 28.11.2004, reclamanta depunând în apel, în acest sens, relații de la Oficiul Național al Registrului Comerțului privind pe societatea D. S.R.L.

Prin motivele de recurs s-a făcut referire la extrasul ONRC, cu scopul de a se sublinia informații furnizate, potrivit cărora E. a avut încă din anul 1992 calitatea de asociat la societatea D. S.R.L., cu sediul în Cluj - Napoca, până la radierea acesteia din Registru, la data de 22.06.2006, iar societatea își schimbase la data de 12.05.2000 sediul social din Cluj- Napoca.

Instanța de apel a reținut doar că a existat o firmă cu denumirea D. S.R.L., cu sediul în Cluj- Napoca, ce corespunde sediului celor două pârâte din cauză. Calitatea lui E. de asociat la societatea D. S.R.L. nu a fost verificată, deși s-a reținut că acest aspect a făcut obiectul învestirii instanței de apel, apelanta administrând probe relevante în acest sens.

În absența unei atare verificări și a inserării în decizie a unei constatări pe acest aspect, nu se poate reține existența unor considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, în condițiile în care recurenta a pretins că instanța de apel ar fi reținut calitatea de asociat a lui E. nu numai la pârâta B., dar și la societatea D. S.R.L., ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

O concluzie similară se impune și în privința pretinsei constatări a utilizării în România, la nivelul anului 2000, a semnului X aparținând reclamantei, constatare care, potrivit recurentei, ar contrazice aprecierea regăsită în analiza vizând criteriul intenției frauduloase, în sensul că marca X a reclamantei a fost utilizată în România doar după anul 2012.

Referirile instanței de apel la facturile din 6.04.2000 și 8.06.2000 nu au condus la o altă constatare decât aceea că societatea D. S.R.L., cu sediul în Cluj - Napoca, a avut calitatea de exportator al produselor "extracte originale de plante X" aparținând societății F., H.

Instanța de apel nu a reținut explicit că, în anul 2000, semnul X aparținând la acel moment tatălui reclamantei ar fi fost folosit în România, iar o astfel de constatare nici nu poate fi dedusă din considerentele expuse anterior, cât timp nu a fost explicată atribuirea unui terț din România a calității de "exportator" al unor produse provenind din Austria (reclamanta făcuse referire la calitatea de importator) și nu este cert că s-a asimilat "exportul" cu o folosire a semnului în România, prin intermediul unui terț.

În aceste condiții, nu se poate reține existența unor considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate în privința vreunuia dintre aspectele invocate de către recurentă, nefiind incident cazul de recurs descris de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În schimb, este întrunit cazul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel nu a făcut verificările de fapt și de drept presupuse de susținerile reclamantei, menționate anterior, în legătură cu criteriile cunoașterii faptului relevant și al intenției frauduloase.

După cum s-a arătat deja, ar fi trebuit să se cerceteze dacă asociatul intimatei B., E., a avut, până la 28.11.2004, calitatea de asociat la societatea D. S.R.L., existența unor relații comerciale dintre aceasta din urmă și societatea autorului reclamantei, F. și, în caz afirmativ, să se evalueze dacă aceste împrejurări sunt relevante în cauză, în sensul dacă marca reclamantei a fost utilizată în România anterior anului 2004, iar acest fapt a fost cunoscut de către B., titularul mărcii a cărei anulare se solicită, față de calitatea de asociat a lui E. (care a depus, de altfel, cererea de înregistrare a mărcii la data de 28.11.2004).

Or, instanța de apel a stabilit că pârâta B. nu a cunoscut "faptul relevant" în raport de inexistența unor legături comerciale între pârâtă și societatea autorului reclamantei, fără a analiza în mod efectiv susținerile reclamantei, în conformitate cu cele expuse anterior.

Mai mult, reclamanta nici nu a pretins prin cererea de chemare în judecată că ar fi existat relații comerciale directe între B. și societatea din Austria, ci doar prin persoane interpuse, în considerarea calității de asociat a lui E. la ambele societăți din România. În acest sens a fost invocat înscrisul intitulat "Convenție", și nu pentru a se dovedi o transmisiune a unei obligații juridice față de societatea austriacă de la D. S.R.L. la B.

De asemenea, s-a arătat anterior că eventualele constatări pe aspectele arătate ar fi fost relevante și în legătură cu cel de-al doilea criteriu, în măsura în care pârâta B. ar fi comercializat propriile produse sub semnul X (activitate stabilită de instanța de apel ca având loc începând cu anul 2003), având cunoștință despre utilizarea anterioară a semnului în România.

Cât privește criteriul gradului de protecție juridică de care beneficiază semnul terțului și semnul titularului cererii de înregistrare, se constată că reclamanta a invocat cel puțin în apel, prin răspunsul la întâmpinare, protecția semnului X din perspectiva art. 8 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, semnul reprezentând numele comercial sub care firma autorului recurentei a desfășurat acte de comerț în România înainte de 28.11.2004.

Or, această susținere - reiterată în recurs - nu a fost analizată de către instanța de apel, nefiind arătate motivele pentru care nu ar putea fi primită sau apreciată ca neîntemeiată, astfel încât nu este posibilă evaluarea sa pentru prima dată abia în recurs.

Întrucât instanța de apel a făcut o aplicare greșită a primelor două criterii de apreciere a relei - credințe la înregistrarea mărcii, neanalizând aspectele arătate prin prezentele considerente, și nici nu a cercetat susținerea reclamantei în legătură cu cel de-al treilea criteriu, Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite ca atare, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte va casa decizia recurată și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 245A din data de 15 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.06.2018.