ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3463/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.10.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a solicitat, în principal:

- anularea răspunsului pârâtei (primit la data de 27.10.2017) și obligarea acesteia la soluționarea plângerii înregistrate sub nr. x/29.09.2017, cu respectarea condițiilor și termenului prevăzut de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare;

- obligarea pârâtei, în temeiul art. 18 alin. (4) lit. e) coroborat cu alin. (5) și art. 19 din Legea nr. 554/2004 și art. 1349 - 1350 C. civ., la plata unor daune de 100 RON pentru fiecare zi întârziere, începând cu data la care plângerea trebuia soluționată, (data de 29.10.2017) până la data la care ANSPDCP, va soluționa efectiv plângerea;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;

În subsidiar, a solicitat:

• introducerea în cauză a operatorului de date cu caracter personal reclamat;

• sesizarea Curții Europene de Justiție cu privire la compatibilitatea prevederilor art. 25 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 677/2001 cu Dreptul Comunitar, respectiv Directiva 95/46/CE;

• sesizarea Curții Europene de Justiție cu privire la modul de interpretare a prevederilor art. 25 alin. (9) din Legea nr. 677/2001, în raport cu Dreptul Comunitar, respectiv Directiva 95/46/CE;

• sesizarea Curții Europene de Justiție cu privire la modul de interpretare a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, în raport cu Dreptul Comunitar, respectiv Directiva 95/46/CE.

În drept, au fost invocate prevederile Directivei 95/46/CE, Legea nr. 677/2001, Legea nr. 554/2004, art. 71 - 77, 1349, 1350 din Noul C. civ. art. 16, 21, 26, 28, 51, 52, 57 și 148 din Constituția României, art. 7 și 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Prin Sentința civilă nr. 1889 din data de 20.04.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei promovate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București a reținut că după analizarea cererii reclamantului A., înregistrate sub nr. x/29.09.2017, Autoritatea națională de supraveghere a decis faptul că au fost îndeplinite cerințele legale pentru admisibilitatea acesteia, comunicându-i-se petentului, cu adresa nr. x/27.10.2017, următoarele:

"În urma analizării temeinice a tuturor aspectelor de fond invocate în petiție, prin care semnalați o posibilă încălcare a Legii nr. 677/2001 și a Deciziei nr. 52/2012 de către B. S.R.L., cât și a documentelor anexate, s-a constatat că această societate v-a trimis un răspuns în termenul legal la solicitările dumneavoastră. Cu toate acestea, vă informăm că instituția noastră va efectua o investigație în acest caz, cu privire la respectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește prelucrarea datelor prin mijloace de supraveghere video de către B. SRL".

Art. 26 din Legea nr. 677/2001, ce are ca obiect contestarea deciziilor autorității de supraveghere, stabilește la alin. (1) că "împotriva oricărei decizii emise de Autoritatea națională de supraveghere în temeiul dispozițiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă (...)".

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, Autoritatea națională de supraveghere monitorizează și controlează sub aspectul legalității prelucrările de date cu caracter personal care cad sub incidența acestei legi. În acest scop Autoritatea națională de supraveghere exercită atribuțiile specifice, printre care:

- "poate dispune, în cazul în care constată încălcarea dispozițiilor prezentei legi, suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ștergerea parțială ori integrală a datelor prelucrate și poate să sesizeze organele de urmărire penală sau să intenteze acțiuni în justiție" [art. 21 alin. (3) lit. d)];

- "primește și soluționează plângeri, sesizări sau cereri de la persoanele fizice și comunică soluția dată ori, după caz, diligențele depuse" [art. 21 alin. (3) lit. f)];

- "efectuează investigații din oficiu sau la primirea unor plângeri ori sesizări" [art. 21 alin. (3) lit. g)].

Totodată, art. 25 din Legea nr. 677/2001 reglementează procedura de soluționare a plângerilor adresate Autorității Naționale de Supraveghere în temeiul acestei legi, stabilind la alin. (5) următoarele:

"Dacă plângerea este găsită întemeiată, Autoritatea națională de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicția temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri".

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În speță, legea specială, respectiv Legea nr. 677/2001, nu reglementează o excepție de la normele de drept comun de competență materială, decât în ceea ce privește plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare [art. 35 alin. (3) din lege] și, respectiv, în ceea ce privește acțiunea formulată de Autoritatea de supraveghere pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate [art. 25 alin. (8)].

Or, în prezenta cauză nu s-a emis un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, iar titular al acțiunii în contencios administrativ este o persoană fizică, și nu Autoritatea de supraveghere, care are calitate de pârât.

Prin urmare, instanța a reținut faptul că pârâta este o autoritate publică centrală, astfel că revine curții de apel competența materială de a judeca în primă instanță cauza.

Din punct de vedere funcțional, competența revine unei secții sau unui complet specializat în materia contenciosului administrativ, astfel cum prevede art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, și nu instanței civile.

Ca regulă, pentru rațiuni de simetrie juridică, acțiunea împotriva refuzului autorității publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal (act asimilat) se supune normelor de competență prevăzute de lege pentru situația în care pârâta ar fi emis un act tipic, finalitate urmărită de solicitant.

Indiferent dacă adresa nr. x/27.10.2017 este echivalentă unei "decizii", în sens formal, sau dacă este considerată a materializa un act administrativ asimilat (pretinsul refuz nejustificat de a soluționa plângerea petentului în termen legal), produce efecte norma specială de competență teritorială reglementată în art. 18 din Legea nr. 677/2001 (având denumire marginală "Dreptul de a se adresa justiției"):

"(1) Fără a se aduce atingere posibilității de a se adresa cu plângere autorității de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiției pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încălcate.

(2) Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanței competente pentru repararea acestuia.

(3) Instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxă de timbru".

Față de dispozițiile legale de mai sus, se poate observa faptul că remediile legale la dispoziția persoanei care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, pretins efectuată ilegal, sunt alternative, însă din interpretarea sistematică a celor trei alineate, rezultă că norma de competență teritorială vizează ambele forme de apărare a drepturilor garantate de lege, inclusiv situația în care persoana interesată s-a adresat cu plângere autorității de supraveghere, caz în care norma vizează situația reglementată subsecvent de art. 26 din aceeași lege, a contestației împotriva deciziei emise.

Nu este determinantă în stabilirea competenței împrejurarea că, urmare a situației semnalate de reclamant, potrivit atribuțiilor de investigare stabilite de art. 27 din Legea nr. 677/2001, s-a procedat la demararea unei investigații față de operatorul reclamat.

Autoritatea națională de supraveghere nu a decis emiterea unei "decizii", ci a unei adrese de răspuns, nr. x/27.10.2017, întrucât aspectele reclamate de reclamant sunt în curs de investigare, însă lipsa unui act administrativ tipic, în sensul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, nu determină stabilirea altei competențe materiale sau teritoriale decât cea care ar fi fost reținută și în cazul în care cererea reclamantului ar fi fost soluționată, conform finalității urmărite de acesta, printr-o decizie propriu-zisă.

Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 potrivit cu care necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, Curtea de Apel București a apreciat ca fiind întemeiată excepția invocată, a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în raza căreia are domiciliul legal reclamantul.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017.

Prin Sentința civilă nr. 202 din data de 25.07.2018, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, competența teritorială de soluționare a cererii promovate de reclamantul A., împotriva pârâtei Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin cererea promovată, reclamantul a invocat nesoluționarea de către pârâtă, în termenul legal, a plângerii adresate acesteia, înregistrate sub nr. x/29.09.2017.

În concordanță cu considerentele hotărârii de dezînvestire emisă de Curtea de Apel București, Curtea de Apel Timișoara a reținut că faptul de a nu răspunse solicitantului în termenul legal este asimilat prin art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, unui act administrativ atipic, susceptibil să facă obiect al unei acțiuni în anulare în temeiul art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege.

În acord cu considerentele expuse de Curtea de Apel București și această instanță a constatat că, pentru rațiuni de simetrie juridică, acțiunea împotriva refuzului autorității publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal (act asimilat) se supune normelor de competență prevăzute de lege pentru situația în care pârâta ar fi emis un act tipic.

Astfel fiind, trebuie considerat că pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la procedura de contestare a actelor emise de pârâtă, respectiv prevederile art. 26 din Legea nr. 677/2001, iar nicidecum cele din art. 18 ale aceluiași act normativ.

Într-adevăr, se poate observa că potrivit art. V din Legea nr. 129/2018, "la data de 25 mai 2018 se abrogă Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare", însă în art. VII din aceeași lege se precizează că "procesele aflate în curs de judecată la data de 25 mai 2018 rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora". Rezultă astfel că dispozițiile din Legea nr. 677/2001 rămân aplicabile cauzei de față, în considerarea faptului că reclamantul a înregistrat contestația ce face obiect al acesteia anterior datei la care a fost abrogat acest act normativ, respectiv, la data de 30.10.2017.

De asemenea, s-a reținut că în vederea apărării drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidența Legii nr. 677/2001 sunt reglementate în acest act normativ două proceduri distincte care asigură ambele accesul la instanțele judecătorești.

O primă posibilitate recunoscută persoanelor, în vederea protejării drepturilor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, este instituită prin art. 18 din Legea nr. 677/2001, precizându-se că "fără a se aduce atingere posibilității de a se adresa cu plângere autorității de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiției pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încălcate. Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanței competente pentru repararea acestuia. Instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul".

Se poate observa că în această procedură protecția drepturilor de natura amintită se asigură prin accesul direct la instanțe, situație în care legiuitorul stabilește competența teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

A doua variantă reglementată este cuprinsă în art. 25 din Legea nr. 677/2001, precizându-se că "în vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege, persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidența prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezată poate împuternici o asociație sau o fundație să îi reprezinte interesele. Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiție, având același obiect și aceleași părți, a fost introdusă anterior". Această procedură implică așadar într-o primă fază sesizarea pârâtei, ca autoritate specializată pentru protecția drepturilor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, accesul la instanță fiind asigurat prin reglementarea plângerii îndreptate împotriva actelor emise de aceasta.

Precizarea făcută în ultima teză a normei citate indică faptul că cele două proceduri instituite pentru protecția drepturilor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal sunt alternative, dar se exclud reciproc. Astfel fiind, trebuie considerat că dispozițiile referitoare la una sau alta dintre cele două proceduri nu pot fi aplicate extensiv ori prin analogie în alte situații de fapt decât cele strict indicate în cuprinsul normelor corespunzătoare.

În alți termeni, regulile referitoare la competența instanțelor, incluse în una sau alta dintre cele două proceduri nu pot fi aplicate decât în cadrul procedurii cu privire la care sunt instituite, iar nicidecum cu privire la cealaltă.

Plecând de la această premisă, instanța a reținut că, în cazul în care persoana care se consideră lezată în drepturile sale referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal a sesizat inițial autoritatea de supraveghere, pentru protecția acestor drepturi, ipoteză ce se regăsește în speță, în art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, se arată că aceasta este îndreptățită să atace cu contestație actul emis de autoritatea astfel sesizată "la instanța de contencios administrativ competentă". Astfel cum s-a arătat deja, această normă se aplică indiferent dacă obiect al contestației îl constituie un act tipic sau asimilat al autorității pârâte.

Se reține că nu se specifică în această ipoteză care este instanța de contencios administrativ competentă teritorial să soluționeze acțiunile îndreptate împotriva actelor (tipice ori asimilate) emise de pârâtă, putându-se deduce astfel că sunt incidente prevederile de drept comun din Legea nr. 554/2004 referitoare la competența instanțelor de contencios administrativ.

Or, art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ permite reclamantului să se adreseze fie instanței de la domiciliul său, fie celei de la domiciliul (sediul) pârâtului, precizând că "dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În speță, reclamantul a optat pentru instanța de la sediul pârâtei, introducând acțiunea la Curtea de Apel București, rezultând astfel că aceasta din urmă nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență teritorială, astfel cum a procedat. Raportat la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, trebuie considerat, totodată, că reclamantul s-a adresat unei instanțe competente teritorial, nefiind reglementată o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția invocată din oficiu, cu consecința aplicării prevederilor art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a declinat competența teritorială de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, prin cererea dedusă judecății, reclamantul A. a solicitat, în principal, anularea răspunsului pârâtei Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (primit la data de 27.10.2017) și obligarea acesteia la soluționarea plângerii înregistrate sub nr. x/29.09.2017, cu respectarea condițiilor și termenului prevăzut de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 25 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare reglementează procedura de soluționare a plângerilor adresate autorității de supraveghere după cum urmează:

(1) În vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidența prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezata poate împuternici o asociație sau o fundație să îi reprezinte interesele.

(5) Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicția temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri.

(6) Decizia trebuie motivată și se comunică părților interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii.

Înalta Curte constată că, Legea nr. 677/2001 are ca scop garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viața intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. Exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu poate fi restrânsă decât în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 2 ale acestui act normativ stipulează în mod expres că: (1) prezenta lege se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate, în tot sau în parte, prin mijloace automate, precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenta sau care sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem.

Chiar dacă actul normativ a fost adoptat pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, legiuitorul nu a stabilit instanța competentă să soluționeze plângerea formulată de persoana fizică în situația în care aceasta este nemulțumită de răspunsul primit.

Întrucât Legea nr. 677/2001 nu cuprinde prevederi cu privire la competența teritorială a instanțelor de contencios administrativ și fiscal de a soluționa litigiile referitoare la plângerile formulate de persoane fizice împotriva Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, urmează a-și găsi aplicabilitatea dispozițiile cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care reglementează o astfel de competență.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Din interpretarea dispozițiilor sus-citate rezultă că adresarea către instanța de contencios administrativ este condiționată de îndeplinirea următoarelor condiții: 1) cel puțin una dintre părți este o autoritate publică; 2) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, ori nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Cu privire la instanța competentă, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 menționează următoarele:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, respectiv căreia îi revine obligația corelativă dreptului legitim invocat de reclamant, în cazul actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

Întrucât pretențiile reclamantului se referă la anularea răspunsului pârâtei Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (primit la data de 27.10.2017) și obligarea acesteia la soluționarea plângerii înregistrate sub nr. x/29.09.2017, cu respectarea condițiilor și termenului prevăzut de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, urmează a se da prevalentă criteriului rangului autorității emitente.

În raport de această situație se constată că, pârâta este o autoritate publică centrală, astfel că revine curții de apel competența materială de a judeca în primă instanță cauza dedusă judecății.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV