ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3433/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 390 din 6 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva Sentinței nr. 347 din 23 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC "A." SA, a casat în parte sentința atacată și, rejudecând, a respins acțiunea cu privire la Nota nr. x/3.07.2012, ca nefondată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu privire la Nota nr. x/28.05.2013.

Pentru a pronunța această hotărâre Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a reținut că într-un prim motiv de recurs, recurenta a invocat faptul că instanța de fond nu a analizat apărările formulate de autoritatea pârâtă, ci exclusiv motivele invocate de către reclamantă în formularea contestației, omițând să aibă în vedere întâmpinarea formulată de către Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Mediu.

Întrucât recurenta a invocat și art. 425 din C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că acest motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., neinvocate expres de recurentă, dar aplicabile față de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că acest motiv de casare este parțial fondat, cu privire la Nota nr. x/28.05.2013, deoarece prima instanță a anulat integral Decizia nr. 129989 din 5.12.2014 emisă de pârât, dar a motivat exclusiv aspectele legate de nota nr. x/03.07.2012 aferentă contractului de servicii nr. x/15.11.2010.

Astfel, s-a apreciat că este corectă susținerea recurentei-pârâte, în sensul că, deși prin Decizia nr. 129989/05.12.2014 se face referire atât la Contractul de servicii nr. x/15.11.2010, cât și la Contractul de servicii nr. x/07.12.2010, iar intimata-reclamantă din prezenta cauză a criticat ambele componente ale deciziei, instanța de fond a înțeles să se pronunțe numai cu privire la una dintre acestea.

Din lipsa de motivare cu privire la cea de a doua Notă de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/28.05.2013, prin care a fost aplicată reclamantei o corecție financiară în cuantum de 5% din valoarea contractului de servicii nr. x/07.12.2010, se ajunge la concluzia necercetării fondului pe acest capăt de cerere.

În ceea ce privește restul criticilor formulate de recurentul-pârât, cu privire la Nota nr. x/3.07.2012, încadrabile în prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ca urmare a aplicării art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a constatat, de asemenea, caracterul fondat al acestora.

Problema de drept ridicată de prezentul recurs este aceea dacă art. 6 lit. c) din O.G. nr. 15/2013 impune ca și condiție de aplicabilitate pe aceea ca hotărârile judecătorești de menținere a actului sancționator să fi realizat o analiză pe fond a legalității și temeiniciei acestuia. Menținerea unui act administrativ ce a fost atacat în fața instanței se poate realiza printr-o multitudine de soluții procedurale, ce erau cunoscute și uzuale legiuitorului, dacă ar fi dorit să circumstanțieze în funcție de acestea.

Înalta Curte a constatat justețea argumentelor recurentei. Prevederile art. 6 lit. c) din O.G. nr. 15/2013 nu fac distincție între situațiile în care cauzele au fost soluționate pe fond sau nu, iar conform regulilor de interpretare ale normelor juridice, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distingă.

Per a contrario, ar însemna ca atunci când notele de constatare și de aplicare a corecțiilor financiare sunt anulate de instanțe, să se verifice dacă anularea a avut în vedere rațiuni care țineau de fondul corecției, iar nu rațiuni procedurale, ceea ce ar depăși, de asemeni, scopul avut în vedere de legiuitor. Astfel, legiuitorul a avut în vedere ca acele corecții financiare menținute prin hotărârile instanței judecătorești, indiferent de soluția care a dus la această menținere, să nu mai fie suportate de la bugetul de stat.

Prin urmare, atâta vreme cât cu privire la Nota nr. x/03.07.2012 a fost pronunțată o hotărâre definitivă de respingere a acțiunii în anulare, este fără echivoc faptul că prezenta situație de fapt se încadrează în excepția prevăzută la art. 6 lit. c) din O.G. nr. 15/2013 și că refuzul de suportare a cuantumului corecției de la bugetul de stat era justificat.

Împotriva Deciziei nr. 390 din 06 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, SC "A." SA Bistrița a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii se arată că, în urma controlului efectuat în legătură cu Contractul de servicii nr. x/15.11.2010 "Asistență tehnică pentru managementul proiectului", s-a întocmit Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.07.2012 prin care i-a fost aplicată o corecție financiară de 25% în valoare de 2.203.378.74 RON.

Împotriva Notei de constatare nr. x/03.07.2012, revizuenta a formulat contestație la organul emitent, respectiv AM POS Mediu, care nu a soluționat contestația formulată, în termen legal.

Raportat la faptul că această contestație nu a fost soluționată în termenul legal revizuenta a formulat o acțiune în instanță împotriva Notei de constatare nr. x/03.07.2012 la Curtea de Apel Cluj (Dosar nr. x/2012).

Curtea de Apel Cluj a soluționat acțiunea formulată prin Decizia civilă nr. 989/13.12.2012, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă reținând faptul că este inadmisibilă atacarea Notei de constatare, în lipsa Deciziei de soluționare a contestației.

Decizia pronunțată în Dosarul nr. x/2012 a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2143/09.05.2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs menționând în totalitate considerentele care au stat la baza pronunțării deciziei recurate.

Prin respingerea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 989/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 2143/09.05.2014 a validat argumentele juridice avute în vedere de instanța de fond, astfel considerentele primei hotărâri dobândind autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea inadmisibilității acțiunii, fără a soluționa pe fond criticile formulate.

În opinia revizuentei Decizia nr. 989/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este contrară Deciziei nr. 390/2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Revizuenta precizează că în cazul primei Hotărâri (Decizia civilă nr. 989/13.12.2012 menținută în calea de atac prin Decizia civilă nr. 2143/09.05.2014) instanța statuează definitiv faptul că nota de constatare nr. x/03.07.2012 nu a făcut obiectul unei cenzuri în privința legalității și temeiniciei, acțiunea fiind respinsă ca inadmisibilă, iar prin a două Hotărâre (Decizia civilă nr. 390/2018) instanța reține că prevederile art. 6 lit. c) din O.G. nr. 15/2013 nu fac distincție între situațiile în care cauzele au fost soluționate pe fond sau nu, iar din moment ce în Dosarul nr. x/2012 acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă (pe cale de excepție) apreciază că respectivele corecții au fost menținute în sarcina subscrisei, chiar în lipsa unei analize asupra fondului actului.

Prin prima Hotărâre se reține că Nota de Constatare nu este un act administrativ care poate fi contestat individual, iar în cea de a doua Hotărâre se reține faptul că indiferent care este motivul respingerii acțiunii există o Hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată în legătură cu această Nota de constatare nr. x/03.07.2012.

Conform prevederilor art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul cât și considerentele pe care se sprijină hotărârea, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

În opinia revizuentei sunt întrunite toate condițiile pentru existența hotărârilor potrivnice, date cu încălcarea autorității de lucru judecat, deoarece ambele hotărâri sunt definitive, sunt date de instanțe de același grad sau de grade diferite.

Raportat la Nota de constatare nr. x/03.07.2012, Decizia civilă nr. 390/2018 din Dosar nr. x/2015 este pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 989/2012 din Dosar nr. x/2012;

Astfel, prin acțiunea înregistrată în Dosarul nr. x/2012, s-a solicitat anularea Notei de constatare nr. x/03.07.2012. Cererea a fost respinsă pe cale de excepție ca inadmisibilă prin Decizia civilă nr. 989/2012 pe considerentul că nu se poate solicita anularea unei note de constatare ci doar a deciziei de soluționare a contestației. Prin aceeași hotărâre instanța a reținut că reclamanta "dacă considera că este depășit termenul în care contestația trebuia soluționată, putea introduce o acțiune în contencios administrativ de obligare a autorității la emiterea deciziei de soluționare a contestației administrative fiscale".

Cu toate acestea, prin Decizia civilă nr. 390/2018 din Dosarul nr. x/2015 instanța susține că din moment ce acțiunea din dosarul inițial a fost respinsă, se consideră că respectiva corecție a fost menținută în sensul art. 6 lit. c) din O.G. nr. 15/2013.

O astfel de soluție nu poate fi temeinică și susținută deoarece în Dosarul nr. x/2012, acțiunea a fost respinsă pe cale de excepție, fără a se stabili dacă acea corecție este legală și temeinică, astfel corecția nu a rămas definitivă prin menținerea ei, ci prin neatacarea deciziei de soluționare a contestației (la acel moment nu a fost comunicată decizia de la autoritatea competentă cu soluționarea acesteia).

Prin urmare, cu titlu de autoritate de lucru judecat, s-a stabilit faptul că nu este posibilă atacarea în fața instanței de contencios administrativ a titlului de creanță, ci doar a deciziei prin care s-a soluționat contestația împotriva actului de stabilire a corecției.

Practic, în cel de-al doilea dosar, instanța reia judecata cu privire la nota de constatare și contrazice hotărârea irevocabilă din primul dosar prin susținerea potrivit căreia în mod corect s-a contestat nota de constatare cu toate că prin hotărârea din primul dosar s-a dispus contrariul.

Revizuenta precizează că rezultă cu puterea evidenței faptul că în cazul de față sunt aplicabile dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 390/2018 contrazice soluția dată de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2012, chiar dacă acest ultim dosar a fost soluționat pe cale de excepție.

Revizuenta mai arată că excepția autorității de lucru judecat nu a fost invocată în cel de-al doilea dosar.

De asemenea, în susținere invocă practică judiciară.

Examinând cauza și cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului forței lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;

- cele două hotărâri definitive trebuie să se fi dat în aceeași "pricină", dar în dosare diferite.

Pentru existența acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, adică "elementele caracteristice lucrului judecat", hotărârile să fi fost date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității lucrului judecat, instanța a omis să soluționeze această excepție. În cazul în care excepția a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanța ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității lucrului judecat.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

Această condiție presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză aceste condiție nu este îndeplinită.

Printr-o definiție cu caracter general, obiectul litigiului reprezintă pretenția pe care o formulează și o susține reclamantul prin acțiunea sa.

Din aceste considerente rezultă că nu este îndeplinită condiția identității cauzei și obiectului cererilor de chemare în judecată, întrucât trebuie avut în vedere fundamentul raportului juridic dedus judecății, care este diferit în cele două litigii.

C. proc. civ., în cadrul condițiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire mai impune, pe lângă îndeplinirea elementelor autorității de lucru judecat și condiția potrivit căreia, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța a omis să se pronunțe asupra ei.

Textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluționarea excepției autorității de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu și, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanța a omis să se pronunțe, poate să fie admisă cererea de revizuire.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că Dosarul nr. x/2015 în care a fost pronunțată Decizia nr. 390 din 6 februarie 2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a avut ca obiect contestația formulată de reclamanta SC A. SA Bistrița împotriva Deciziei nr. 129989 din 05.12.2014 emisă de către Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Direcția Generală AM POS Mediu București solicitând anularea ei și, pe cale de consecință, să se constate că prima corecție aplicată prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.07.2012 nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 15/2013, iar celeilalte prin Nota de constatare nr. 127.993/28.05.2013 îi sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (4) lit. d) din O.U.G. nr. 15/2013.

Prin Decizia nr. 989 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 3 iulie 2012 prin care i s-a aplicat reclamantei o corecție financiară de 25% din valoarea fără TVA (8.813.514,96 RON) a contractului nr. x din 15 noiembrie 2011 în valoare nominală de 2.203.378,24 RON.

Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 989/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2012 a fost respinsă acțiunea, ca inadmisibilă, deci a fost soluționată în temeiul unei excepții procesuale, iar prin Decizia nr. 390/2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 a fost soluționată acțiunea în fond, respectiv a fost examinată temeinicia cererilor cuprinse în acțiunea de chemare în judecată.

Prin urmare, nu se poate considera că aceste hotărâri judecătorești sunt potrivnice.

Condiția impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească irevocabilă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC "A." SA Bistrița împotriva Deciziei nr. 390 din 06 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV