ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3236/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 septembrie 2015, reclamanta Agenția pentru Agenda Digitală a României, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergența nr. 16380/10.07.2015, emisă de pârât și înregistrată la reclamantă sub nr. x/05.08.2015, prin care s-a dispus aplicarea unei corecții de 25% din valoarea contractului finanțat.

Prin Sentința civilă nr. 2855 din 4 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Agenția pentru Agenda Digitală a României, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată și, în baza art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., a dispus restituirea cauțiunii către reclamantă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta Agenția pentru Agenda Digitală a României, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

Prin cererea de recurs, se susține că sentința recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și fără a se ține cont de înscrisurile depuse în cauză, respectiv extrasele de cont aflate la dosarul de fond.

Recurenta-reclamantă arată că este instituție publică de specialitate a administrației publice centrale, finanțată din venituri proprii, conform H.G. nr. 1132/2013. Aceste venituri sunt generate de tarifele percepute pentru utilizarea sistemelor administrate, sisteme de importanță națională, precum S.E.A.T., S.A.E.T. sau P.C.U.E., cel din urmă fiind monitorizat de Comisia Europeană. Însă veniturile generate variază în funcție de solicitările operatorilor economici, acestea nefiind stabilite în sumă fixă, nici sub formă de abonament.

Având în vedere această modalitate de obținere a veniturilor, din extrasele de cont depuse la instanța de fond, pe care aceasta nu le-a luat în considerare, rezultă că valoarea corecției financiare conduce la un deficit important în fondurile recurentei, influențând în mod negativ activitatea sa.

Referitor la îndeplinirea cazului bine justificat, conform jurisprudenței instanței supreme, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci să verifice acele împrejurări de fapt și de drept care au posibilitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului. O astfel de împrejurare o reprezintă nemotivarea actului administrativ, aspect invocat de către recurenta-reclamantă și pe care instanța de fond nu l-a reținut.

Actul administrativ a cărui suspendare se solicită omite a menționa punctul 8 - Temeiul de drept, trecând direct de la punctul 7 la punctul 9. Sunt astfel încălcate dispozițiile art. 43 alin. (2) lit. e) și f) C. proc. fisc. , actul fiind lovit de nulitate absolută în condițiile art. 46 din O.G. nr. 92/2003.

Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, în tot cuprinsul actului administrativ contestat nu se invocă niciun articol de lege încălcat și niciun act normativ în baza căruia s-a aplicat sancțiunea. Din lecturarea actului administrativ rezultă doar temeiul de drept în baza căruia a fost dispusă verificarea și temeiul de drept pentru desemnarea debitorului, nu și textele de lege încălcate de recurenta-reclamantă în cadrul procedurii și nici textele de lege în baza cărora a fost aplicată corecția financiară.

În consecință, se apreciază că nu au fost respectate condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, creând o îndoială serioasă asupra legalității actului contestat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 decembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin aceeași încheiere, Înalta Curte a rectificat citativul în sensul menționării în calitate de intimat-pârât a Ministerului Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene, în locul Ministerului Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin încheierea din data de 23 mai 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin aceeași încheiere, Înalta Curte a rectificat citativul în sensul menționării în calitate de intimat-pârât a Ministerului Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în locul Ministerului Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu de către instanță, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

Singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungește de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de față, dată fiind soluția de respingere a acțiunii în anulare pronunțată de prima instanță.

În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergența nr. 16380/10.07.2015, emis de autoritatea pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse în recurs de către partea recurentă, prin Sentința civilă nr. 4052 din 14 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față.

Cererea care formează obiectul prezentului dosar a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora, suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat la 14 decembrie 2016, respingând acțiunea în anulare formulată de reclamantă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să își producă efectele.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că este întemeiată excepția lipsei de interes a recursului, Înalta Curte va respinge recursul, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenția pentru Agenda Digitală a României împotriva Sentinței civile nr. 2855 din 04 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV