ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2994/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 23 iulie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație prin care a solicitat: (i) pe cale de excepție, să se constate nulitatea Raportului de evaluare nr. x/06.07.2015, determinată de tardivitatea emiterii acestuia; (ii) pe fond, anularea în totalitate Raportul de evaluare nr. x/06.07.2015 și să se constate compatibilitatea dintre funcția de primar al comunei Cornereva și cea de semnatar al Dispoziției nr. 71/14.12.2011.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 300 din data de 05 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 300/05.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii formulate. Un prim motiv de recurs privește reținerea, de către prima instanță, în mod eronat, a împrejurării că termenul de 3 ani, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, se referă doar la perioada de derulate a activității de evaluare, fără să includă și etapa emiterii Raportului de evaluare. Activitatea de evaluare, care include emiterea raportului de evaluare, trebuia să se desfășoare în perioada 30.06.2012 - 30.06.2015, orice depășire a acestei perioade conducând la nulitatea actelor emise de intimata-pârâtă. Instanța de fond a luat în considerare dispoziții legale tangențiale excepției de tardivitate invocate, respectiv prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, deși acestea nu au fost invocate în apărare de către intimata-pârâtă, iar instanța nu le-a pus în discuția părților la primul termen de judecată. Recurentul-reclamant susține că în mod greșit a apreciat instanța de fond că termenul de decădere de 3 ani nu conduce la nulitatea absolută a raportului de evaluare, pe motiv că această nulitate ar trebui să fie prevăzută expres de lege sau să rezulte din caracterul imperativ al dispoziției legale. Prevederile art. 11 din Legea nr. 176/2010 conțin un termen imperativ pentru derularea și finalizarea activității de evaluare, inclusiv pentru întocmirea raportului de evaluare, în caz contrar raportul putând fi întocmit oricând dorește intimata-pârâtă, ceea ce ar conduce la încălcarea principiului predictibilității și stabilității normelor juridice. Recurentul-reclamant, reluând argumentele expuse în primă instanță prin cererea de chemare în judecată, privitoare la regimul juridic al conflictului de interese reținut în cazul său, susține că semnarea Dispoziției nr. 71/14.12.2011, privind angajarea soției sale, B., pe funcția publică de execuție de referent debutant în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, prerogativa semnării dispoziției de angajare nu putea fi delegată altei persoane, iar refuzul angajării soției sale, ca urmare a acestei relații personale, i-ar fi încălcat acesteia dreptul constituțional la muncă. Calitatea de angajator revenea, conform art. 14 din C. muncii, comunei Cornereva, aceasta având personalitate juridică și buget de unde se achită drepturile salariale ale persoanei angajate, spre deosebire de Primăria comunei Cornereva, de Primarul comunei Cornereva și de Consiliul Local al comunei Cornereva. Primarul este singurul reprezentant al comunei, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și, totodată, ordonatorul principal de credite, fiind singurul care ordonanțează și dispune plata salariilor, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001. Totodată, doar primarul deține prerogativa numirii în funcție a personalului, potrivit art. 63 alin. (5) lit. e) din Legea nr. 215/2001. Recurentul-reclamant susține că, la data emiterii Dispoziției nr. 71/14.12.2011, Legea nr. 215/2001 permitea delegarea de către primar doar a atribuțiilor de stare civilă, astfel încât nu putea delega viceprimarului atribuția semnării dispoziției de angajare a soției. Recurentul-reclamant apreciază că, în măsura în care ar fi interzis soției sale participarea la concurs și, ulterior, ar fi refuzat să o angajeze, ar fi fost încălcate drepturile constituționale ale acesteia, prevăzute de art. 16 și art. 41 din Constituție.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 martie 2016, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. La data de 18 decembrie 2017, reclamantul A. a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut incidența dispozițiilor art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, apreciind că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât, în calitate de Primar al comunei Cornereva, a semnat Dispoziția nr. 71/14.12.2011, privind angajarea soției sale, B., pe funcția publică de execuție de referent III debutant în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor al Primăriei comunei Cornereva. II.1. Principala critică de nelegalitate formulată de reclamantul A. în recurs privește greșita interpretare a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în ceea ce privește activitatea de emitere a raportului de evaluare de către intimata-pârâtă. În esență, recurentul-reclamant susține că, înăuntrul termenului de 3 ani, prevăzut de acest text de lege, trebuie efectuată atât activitatea de evaluare, cât și activitatea de întocmire a raportului de evaluare, iar emiterea raportului cu depășirea acestui termen, atrage nulitatea absolută a actului. Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010: "(1) Activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora. (2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităților, exclusiv pentru perioada exercitării funcțiilor sau demnităților publice." În raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte constată a fi nefondată critica reclamantului, întrucât termenul de 3 ani stipulat de art. 11 alin. (1) al Legii nr. 176/2010 se aplică exclusiv activității de evaluare, iar alin. (2) al aceluiași articol detaliază activitățile care sunt parte a evaluării, în cuprinsul cărora nu este inclusă și activitatea de întocmire a raportului de evaluare. Prin urmare, prima instanță a concluzionat în mod corect că termenul de 3 ani prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privește doar activitatea de evaluare și nu include etapa întocmirii raportului de evaluare. În ceea ce privește termenul înăuntrul căruia trebuie întocmit raportul de evaluare, Înalta Curte reține că Legea nr. 176/2010 nu stipulează un astfel de termen, dar această împrejurare nu este relevantă în soluționarea cauzei, deoarece nu poate fi extinsă aplicarea termenelor prevăzute în cuprinsul altor texte de lege, având ca obiect alte activități realizate de Agenția Națională de Integritate, la activitatea de emitere a raportului de evaluare. Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a criticat invocarea, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, prevederi care nu au fost susținute în apărare de pârâtă și nu au fost puse în discuția părților. Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată această critică, întrucât, potrivit art. 22 C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care-i sunt aplicabile, în scopul aflării adevărului și a pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Pe cale de consecință, prima instanță era obligată să ia în considerare ansamblul normelor legale aplicabile în materia dedusă judecății, chiar și în lipsa invocării de către părți a acestor texte de lege. În ceea ce privește invocarea, de către recurentul-reclamant, prin concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecată, precum și prin concluziile orale, a considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015, în susținerea tardivității emiterii raportului de evaluare, Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt formulate după împlinirea termenului de recurs și nu au făcut obiectul învestirii instanței de fond, fiind expuse, pentru prima dată, în fața instanței de control judiciar. Pe de altă parte, aceste considerente nu sunt incidente în speță, având în vedere că ele analizează prescripția răspunderii administrative, iar nu termenul de întocmire a raportului de evaluare. În concluzie, în speță nu subzistă o cauză de nulitate absolută a raportului de evaluare, ca urmare a întocmirii sale cu nerespectarea unui termen imperativ stabilit de lege, criticile reclamantului sub acest aspect urmând a fi respinse. II.2. Criticile recurentului-reclamant privind greșita reținere a existenței conflictului de interese sunt, de asemenea, nefondate. Pentru a răspunde motivelor de nelegalitate expuse de reclamant prin cererea de recurs, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003: "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.", iar conform art. 76 alin. (1) din același act normativ: "Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I." Totodată, art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 stipulează că: "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv (...)" În susținerea acestui motiv de recurs, reclamantul a înțeles să reia argumentele prezentate în fața instanței de fond, fără a prezenta critici concrete cu privire la considerentele primei instanțe asupra constatării conflictului de interese. Analizând dispozițiile legale anterior citate, în raport de probatoriul administrat în cauză și de criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că prima instanță a concluzionat în mod corect că soluția adoptată de pârâtă prin raportul de evaluare este legală și temeinică. Astfel, în cauză este dovedită împrejurarea semnării, de către recurentul-reclamant, în calitate de Primar al comunei Cornereva, a Dispoziției nr. 71/14.12.2011, privind angajarea soției sale, B., pe funcția publică de execuție de referent III debutant în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor al Primăriei comunei Cornereva. Această situație de fapt nu a fost contestată în speță, însă reclamantul a susținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 76 din Legea nr. 161/2003, întrucât avea obligația legală de semnare a acestei Dispoziții, neputând delega această atribuție viceprimarului, iar un potențial refuz al semnării ar fi încălcat dreptul constituțional la muncă al soției sale. Cât privește dreptul de delegare a atribuțiilor, recurentul-reclamant nu a precizat, nici pe parcursul cercetării administrative și nici în faza judiciară, prevederea legală care interzicea, în mod expres, delegarea atribuțiilor către viceprimar sau care permitea doar delegarea parțială a acestor atribuții, respectiv doar a celor privind starea civilă. Înalta Curte reține că, potrivit art. 57 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la data semnării Dispoziției nr. 71/14.12.2011: "Viceprimarul este subordonat primarului și înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuțiile sale", iar în cuprinsul Legii nr. 215/2001 nu se regăsește o dispoziție interdictivă, în ceea ce privește atribuțiile ce pot fi delegate viceprimarului de către primar. Prin urmare, recurentul-reclamant avea posibilitatea legală de a delega viceprimarului atribuția semnării dispoziției de angajare a soției sale, iar pe cale de consecință, nici argumentele privind încălcarea dreptului constituțional la muncă al soției reclamantului nu sunt întemeiate, atât timp cât exista un demers legal alternativ care asigura atât respectarea acestui drept, cât și respectarea regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților. Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.