ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 611/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința civilă nr. 3916 din data de 17 decembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2007, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A. SRL ca nefondată.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul mun. Constanța și Consiliului Local al mun. Constanța, ca nefondată.

A admis acțiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța - prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța.

A obligat pârâții să vândă reclamantei terenul în suprafață de 14.191,00 mp situat în intravilanul mun. Constanța, stațiunea Mamaia, la ieșirea din partea de nord a acesteia, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topo - cadastrală efectuată de expertul B., având următoarele vecinătăți: Nord: proprietar neidentificat, Est: bulevardul x, Dud: discoteca Caraiman, Vest: lacul Siutghiol, prin negociere directă, la prețul de 1.532.00/mp (350.00 Euro/mp).

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, la data de 17 ianuarie 2013, pârâții Municipiul Constanța - prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța.

Prin decizia civilă nr. 44 din data de 18 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2007, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții- pârâți Municipiul Constanța - prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța împotriva Sentinței civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimații - reclamanți SC C. SRL Otopeni și SC A. SRL Voluntari.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, pârâții Municipiul Constanța - prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța.

Prin Decizia civilă nr. 2812 din data de 25 septembrie 2013, irevocabilă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat recursul declarat de recurenții- pârâți Municipiul Constanța - prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța împotriva Deciziei civile nr. 44 din 18 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

II. Prin cererea depusă la Tribunalul Constanța și înregistrată sub nr. x/2007 la data de 12 decembrie 2017, pârâții Municipiul Constanța - prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța au solicitat îndreptarea erorii materiale a Sentinței civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2007, în sensul că "obligă pârâții să vândă reclamantei terenul în suprafață de 10.100,5385 mp, situat în intravilanul Municipiului Constanța, Stațiunea Mamaia, la ieșirea din partea de nord a acesteia, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topo-cadastrală efectuată de expertul B., având următoarele vecinătăți: Nord: proprietar neidentificat, Est: bulevardul x, Sud: discoteca Caraiman, Vest:Domeniu Privat-Primăria Constanța, prin negociere directă, la prețul de 1.521.00/mp (350.00 Euro/mp)".

Au susținut, în esență, că eroarea materială rezultă din faptul că instanța a determinat suprafața de teren de 14.191 mp, scăzând din suprafața de 18.842 mp (pretins reprezentând suprafața totală a Complexului D., potrivit raportului de expertiză topo - cadastrală întocmit în cauză), suprafața de 4.651 mp (cu care a fost "restrâns" dreptul litigios" de către reclamantă, prin precizările depuse la dosar la 1 octombrie 2012), fără să scadă și terenul aferent D., în suprafață măsurată de 3.730 mp (respectiv 3.655,75 din acte), la vânzarea căruia reclamanții nu trebuiau să fie obligați, având în vedere că dreptul de proprietate asupra respectivului teren nu se afla în patrimoniul Municipiului Constanța, după cum rezultă chiar din contractul încheiat la data de 28.09.2007 între Mamaia S.A., în calitate de vânzătoare și societatea SC C. SRL - cumpărătoare și reținut de instanță în considerentele Sentinței civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012.

Pârâții au menționat că reclamanta din prezenta cauză, SC A. SRL a devenit, încă din anul 2010, proprietara terenului aferent D. în suprafață măsurată de 3.730 mp (respectiv 3.655,75 din acte), astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară aferent Cărții funciare nr. 205386.

Dintr-o altă perspectivă, pârâții au susținut că, deși în raportul de expertiză topo - cadastrală efectuată de expertul B. s-a precizat că suprafața totală de teren aferent Complexului D. este de 18.481,5385 mp, în Sentința civilă nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a reținut, în mod eronat, că suprafața totală a respectivului teren ar fi de 18.842 mp (suprafața indicată de asemenea în același raport de expertiză, însă în mod eronat), deci cu 360,4615 mp mai mare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

Prin încheierea nr. 9 din data de 10 ianuarie 2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins ca nefondată cererea de îndreptare eroare materială a Sentinței civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, formulată de pârâții Municipiul Constanța - prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că eroarea materială poate fi definită drept acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente sau a unor date materiale și poate viza numele, calitatea și susținerile părților, pot fi erori de calcul sau orice altă eroare materială, care nu sunt de natură însă să afecteze în vreun fel soluția dată.

A arătat că ceea ce invocă pârâții este, în realitate, o greșeală de judecată a litigiului, o eroare de interpretare a probelor administrate în raport cu situația de fapt și de drept, care putea fi îndreptată numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva Sentinței civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Reținând că ceea ce se solicită prin demersul judiciar de față este analiza temeiniciei sau legalității acțiunii formulate de reclamanta SC A. SRL, din perspectiva întinderii suprafeței de teren ce face obiectul obligației de vânzare stabilite în sarcina pârâților, tribunalul a precizat că o asemenea analiză nu mai poate fi realizată, întrucât ar echivala cu o nouă judecată în fond a litigiului, cu atât mai mult cu cât, pârâții formulează, în realitate, noi obiecțiuni la raportul de expertiză topo - cadastrală întocmit în cauză, care nu au fost invocate în procesul finalizat cu pronunțarea de către Tribunalul Constanța a sentinței civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 .

A apreciat că pe calea aleasă de pârâți nu se poate dispune rectificarea dispozitivului, în sensul menționării unei alte suprafețe de teren, deoarece aspectele semnalate nu au făcut obiectul dezbaterilor în procesul menționat anterior.

Ca atare, nefiind întrunite cerințele de admitere a unei asemenea cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, întrucât greșelile pretinse de pârâți nu se circumscriu noțiunii de eroare materială, cererea formulată a fost respinsă, ca nefondată.

III. Împotriva acestei încheieri au formulat apel, la data de 12 martie 2018, pârâții Municipiul Constanța - prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța.

Prin Decizia civilă nr. 294 din data de 30 mai 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâți împotriva Încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în sensul dispozițiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, noțiunea de greșeală materială are înțelesul de eroare materială vizibilă, avându-se în vedere doar greșelile asupra numelui, calităților și susținerilor părților, cele de socoteli sau orice alte greșeli materiale.

A arătat că greșelile materiale vizate de norma sus menționată sunt de ordin formal, strict procedural, astfel că ele nu pot fi folosite pentru modificarea soluției pronunțate de instanță.

Pe cale de consecință, a considerat că remedierea solicitată, în sensul de a se modifica suprafața de teren care trebuie vândută intimatei-reclamante echivalează cu modificarea soluției instanței de fond, ce nu poate fi realizată prin intermediul procedurii prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

În plus, a reținut că dispozitivul sentinței a cărei îndreptare se solicită reflectă, într-o forma dezvoltată și clară, minuta existentă în dosar, nefiind vorba de nicio greșeală materială, în sensul art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

IV. Împotriva acestei decizii au formulat recurs, la data de 23 ianuarie 2019, pârâții Municipiul Constanța - prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța.

Au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecința admiterii apelului formulat împotriva Încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2018 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/2007 și, prin urmare, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale intervenite în dispozitivul Sentinței nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Constanța, astfel cum a fost aceasta a fost lămurită la data de 22 februarie 2016, prin încheierea nr. 161.

Pe cale de consecință, au solicitat instanței să dispună îndreptarea erorii materiale, în sensul rectificării Sentinței nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Constanța după cum urmează:

"Obligă pârâții să vândă reclamantei terenul în suprafață de 10.100,5385 mp situat în intravilanul mun. Constanța, stațiunea Mamaia, la ieșirea din partea de nord a acesteia, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topo-cadastrală efectuată de expertul B., având următoarele vecinătăți: Nord: proprietar neidentificat, Est: bulevardul x, Sud: discoteca Caraiman, Vest: Domeniul privat - Primăria Constanța, prin negociere directa, la prețul de 1521.00 RON/mp (350.00 Euro/mp)".

În temeiul dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ. din 1865, recurenții-pârâți au solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

În cadrul cererii de recurs, recurenții-pârâți au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. din 1865.

Au arătat, sub un prim aspect, că decizia recurată este nemotivată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865.

În acest sens, au susținut că instanța de apel nu a analizat, în mod efectiv, fiecare argument invocat de părți și nu a prezentat motivele pentru care a reținut netemeinicia criticilor formulate prin cererea de apel.

Au precizat că nu este suficient argumentul potrivit căruia remedierea solicitată echivalează cu modificarea soluției instanței de fond, întrucât această modificare ar interveni doar sub aspectul suprafeței totale de teren (a cărei întindere a fost rezultatul unei erori materiale), nu și sub aspectul titularului obligației de a pune în executare hotărârea judecătorească.

Recurenții-pârâți au arătat că instanța de apel a realizat o expunere superficială și o analiză incompletă a criticilor formulate și nu a explicat care este raționamentul pentru care a înlăturat argumentele menționate în cererea de apel, aspect care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

În susținerea acestui motiv de recurs au invocat practica judiciară, făcând referire la Decizia nr. 708R din data de 19 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Sub un al doilea aspect, recurenții-pârâți au invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, considerând că instanța de apel a făcut, în mod vădit, o aplicare greșită a dispozițiilor art. 281 alin. (1) din acest act normativ.

Au precizat că prin rectificarea dispozitivului Sentinței civile nr. 3916 din 17 decembrie 2012 nu s-ar ajunge la modificarea, pe fond, a soluției pronunțate de instanța de judecată, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de apel, deoarece în ipoteza admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale, soluția cu privire la acțiunea formulată de intimata-reclamantă ar rămâne neschimbată, în sensul admiterii acesteia, singura diferență vizând îndreptarea unei erori de calcul în ceea ce privește suprafața efectivă ce poate forma obiectul vânzării.

Susținând că eroarea materială invocată a fost provocată de către intimata-reclamantă, prin indicarea în mod greșit de către aceasta, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a suprafeței de teren ce poate forma obiectul vânzării, recurenții-pârâți au precizat că îndreptarea acestei erori nu poate fi considerată a viza fondul cauzei, cât timp întinderea suprafeței de teren ce poate fi vândută către intimata-reclamantă poate fi determinată din documentele depuse în probațiune de către părți, fiind de 10.100,5385 mp, iar nu de 14.191 mp, diferența de 3.730 mp din măsurători, respectiv 3.655,75 mp din acte, aflându-se deja în patrimoniul intimatei-reclamante, astfel că nu poate face obiectul vânzării.

Au solicitat judecata cauzei și în lipsa părților.

La data de 8 martie 2019, intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei în recurs.

A susținut, în esență, că toate argumentele invocate de către recurenții-pârâți în susținerea cererii de îndreptare a erorii materiale vizează, în realitate, fondul raportului juridic litigios dintre părți, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. din 1865.

VI. Analizând actele dosarului, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. din 1865, în raport cu cele ale art. 281 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte constată recursul declarat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865:

"Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că procedura reglementată vizează îndreptarea unor greșeli de ordin formal, procedural, care nu sunt de natură să afecteze în vreun fel soluția pronunțată, respectiv dispozitivul și considerentele pe care aceasta se sprijină.

Recurenții-pârâți au solicitat primei instanțe îndreptarea dispozitivului Sentinței nr. 3916 din 17 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Constanța, în sensul ca prin dispozitivul rectificat să se dispună, în esență, ca îndeplinirea obligației de vânzare la care au fost obligați recurenții-pârâți (către intimata-reclamantă) să aibă ca obiect o suprafață de teren de doar 10.100,5385 mp, în loc de cea de 14.191,00 mp, menționată în prezent în dispozitiv, motivat de împrejurarea că instanța de fond nu a scăzut din această suprafață un teren de 3.730 mp (respectiv de 3655,75 mp din măsurători) deținut deja în proprietate de către intimata-reclamantă.

În legătură cu motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte constată că niciuna din criticile invocate de către recurenții-pârâți nu este fondată.

Se apreciază că instanța de apel a reținut în mod justificat faptul că rectificarea solicitată, în sensul de a se modifica suprafața de teren ce trebuie vândută intimatei-reclamante, echivalează cu modificarea soluției instanței de fond, iar o asemenea modificare nu poate fi realizată prin intermediul procedurii prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

Din această perspectivă, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte apreciază că modificarea solicitată de recurenții-pârâți, constând în rectificarea întinderii suprafeței de teren ce face obiectul obligației de vânzare stabilite de instanță în sarcina acestora cu suprafața de 3.730 mp din măsurători, respectiv 3.655,75 mp din acte, nu poate fi asimilată unei erori materiale din cele la care se referă dispozițiile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, a căror caracteristică principală este aceea că nu au aptitudinea de a afecta substanța hotărârii.

O asemenea modificare ca aceea solicitată de recurenții-pârâți nu poate fi circumscrisă procedurii prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 ci, eventual, ar fi trebuit pusă în discuție în cadrul exercitării căilor de atac împotriva hotărârii a cărei îndreptare se solicită.

În raport cu aceste aspecte, în ceea ce privește critica subsumată dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reține că motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-a respins cererile și argumentele recurenților-pârâți, constituie elementele silogismului judiciar ce a condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Or, din examinarea deciziei recurate, rezultă că instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe și a expus în mod exhaustiv raționamentul său cu privire la procedura prevăzută de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

Deși este esențială obligația instanței de a menționa, în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să susțină soluția pronunțată, în același timp nu se poate cere instanței ca, procedând la motivarea soluției, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părți în considerarea aceluiași motiv.

Din dispozițiile art. 261 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 rezultă că admisibilitatea unei astfel de critici este condiționată de completa ignorare de către instanță a unuia dintre motivele cererii ce i-a fost supusă spre analiză, textul legal având în vedere, exclusiv, omisiunea instanței de a examina unul dintre motivele invocate, iar nu unul dintre argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, subsumate acestui motiv.

Cu alte cuvinte, în cazul în care instanța a înțeles să grupeze, printr-un raționament juridic de sinteză, argumentele folosite de parte în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv al cererii sale, pentru a răspunde acestuia printr-un considerent comun, ori prin considerentele reținute în argumentarea soluției, astfel cum s-a întâmplat în speță, nu se poate reproșa instanței o omisiune de a motiva hotărârea.

Prin urmare, în cauză nu sunt întemeiate criticile invocate în temeiul art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. din 1865, deoarece, contrar susținerilor recurenților-pârâți, decizia atacată cuprinde considerentele pentru care instanța de apel a pronunțat soluția dată, Înalta Curte observând, totodată, că instanța a examinat, în mod real, apelul pârâților.

În același timp, Înalta Curte apreciază că nu este fondată nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865.

Se apreciază că în cauză, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, nu poate fi reținută interpretarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

Dimpotrivă, Înalta Curte consideră că în mod corect a stabilit instanța de apel că greșelile materiale vizate de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 sunt de ordin formal, strict procedural, astfel că această procedură nu poate fi folosită pentru modificarea soluției pronunțate de instanță, în sensul de a se obține diminuarea întinderii suprafeței de teren ce face obiectul obligației de vânzare stabilite de instanță în sarcina recurenților, cu suprafața de 3.730 mp din măsurători, respectiv 3.655,75 mp din acte.

În raport cu acest aspect, se consideră ca fiind temeinică și legală soluția pronunțată de instanța de apel, care a arătat că prin cererea de îndreptare formulată, recurenții-pârâți urmăresc, în realitate, să obțină schimbarea dispozitivului sentinței, deși acesta reflectă, în mod clar, minuta existentă în dosar.

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, prin raportare la prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. din 1865 și art. 281 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, recurenții pârâți vor fi obligați, în solidar, la plata către intimata SC A. SRL a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, Înalta Curte reținând că în speță nu este aplicabil textul art. 281

3

alin. (2) C. proc. civ. din 1865, potrivit căruia:

"părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii", deoarece acest text are în vedere ipoteza cererii de îndreptare, lămurire sau completare a hotărârii admise de instanță, ipoteză nerealizată în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâți Municipiul Constanța - prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța împotriva Deciziei civile nr. 294/2018 din 30 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții-pârâți Municipiul Constanța - prin Primar, Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța, în solidar, la plata către intimata SC A. SRL a sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2019.

Procesat de GGC -LM