ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3804/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, anularea în parte a Ordinului nr. 700/2014 de aprobare a Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară din x/2014, respectiv a prevederilor art. 162 și art. 195 și obligarea organului emitent de a modifica aceste prevederi în sensul menționării exprese a obligativității notării sechestrului penal în temeiul procesului-verbal de sechestru prevăzut expres de dispozițiile alin. (4) al art. 253 C. proc. pen.

În cauză, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 481 din 16 februarie 2016 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a anulat art. 162 alin. (3) și art. 195 alin. (5) din Ordinul nr. 700/2014 emis de pârâtă, în forma aflată în vigoare anterior modificării aduse prin Ordinul ANCPI nr. 1340/2015, a respins cererea privind obligarea pârâtei la modificarea art. 162 și art. 195 din Ordinul nr. 700/2014 ca rămasă fără obiect și a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că alin. (3) al art. 162 din ordin, ca de altfel și textul la care face trimitere, intră în contradicție cu prevederile art. 253 alin. (4) din C. proc. pen., care prevede că pentru efectuarea notării este necesară atașarea la cerere a unei copii de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul și a unui exemplar al procesului-verbal de sechestru. Prin urmare, pentru instituirea sechestrului și pentru notarea acestuia în condiții legale este necesară existența procesului-verbal de sechestru, nefiind suficientă doar existența ordonanței emise de procuror, a hotărârii instanței de judecată sau a certificatului de grefă, după caz. Este adevărat că art. 195 alin. (5) din ordin se referă la sechestrul instituit în condițiile art. 249 din C. proc. pen., ceea ce, la o primă vedere, ar induce concluzia că este exclusă incidența în cauză a prevederilor art. 253 din respectiva lege. Curtea observă însă că art. 249 din C. proc. pen. se limitează doar la a stabili cazurile în care și respectiv bunurile cu privire la care se poate institui sechestrul. Procedura de instituire a sechestrului (altfel spus condițiile în care sechestrul poate fi legal dispus) este prevăzută de art. 253 din cod, text care, așa cum s-a arătat, prevede la alin. (1) necesitatea întocmirii procesului-verbal, iar la alin. (4) dispune ca solicitarea de efectuare a notării trebuie să fie însoțită de un exemplar al acestui înscris. Din această prevedere reiese, prin deducție logică, faptul că notarea sechestrului nu se poate efectua legal decât în condițiile existenței procesului-verbal de sechestru. S-a mai arătat că, în ce privește cererea de obligare a pârâtului la modificarea textelor, după data la care a fost formulată cererea de chemare în judecată, textele criticate de reclamantă au fost modificate prin Ordinul nr. 1340/2015, astfel că cererea a rămas fără obiect, reclamanta având la dispoziție o acțiune în anularea textelor respective, astfel cum au fost modificate, cu respectarea prevederilor Legii nr. 554/2004. În plus, Curtea a observat că reclamanta și-a justificat acțiunea prin vătămări produse de acte procedurale emise în temeiul Ordinului nr. 700/2014, astfel cum acesta era în vigoare anterior modificării.

Împotriva Sentinței civile nr. 481 din 16 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâta Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară și intervenientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, ambii recurenți susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile speței.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară a arătat, în esență, următoarele:

- actul prin care, în cursul urmăririi penale, se dispune luarea măsurii asigurătorii este ordonanța procurorului sau, după caz, încheierea motivată, pronunțată de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată. Procesul-verbal de sechestru este un document încheiat de organul care aplică sechestrul și în care se descriu în amănunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor.

- conform art. 28, alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere. Prin urmare, dispozițiile art. 195 din Regulament, în baza cărora se poate nota sechestrul în cartea funciară în lipsa procesului-verbal de sechestru nu contravin art. 253 C. proc. pen., întrucât prin art. 249 și urm. C. proc. pen. este reglementată procedura luării măsurii asigurătorii în procesul penal și nicidecum procedura de notare în cartea funciară a acestora, sediul materiei în acest sens fiind reprezentat de Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare și Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin ordinul Directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014.

- condițiile pe care registratorul de carte funciară le verifică atunci când dispune asupra cererii de notare se circumscriu aspectului formal al actului prin care această măsură a fost instituită, astfel cum reiese din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. Prin urmare, nu este necesară atașarea procesului-verbal de sechestru la cererea de notare formulată de organul care dispune luarea măsurii asigurătorii, întrucât, pe de o parte, actul prin care se dispune această măsură este ordonanța sau încheierea motivată și, pe de altă parte, în cuprinsul acestora sunt individualizate bunurile indisponibilizate.

Recurentul-intervenient Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în motivarea căii de atac, a arătat, în esență, următoarele:

- prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 249 C. proc. pen., ale art. 253 C. proc. pen., ale art. 28 alin. (1) și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, precum și ale art. 162 și 195 din Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI, în forma aflată în vigoare anterior modificării aduse prin Ordinul nr. 1340/2015. Din coroborarea dispozițiilor legale anterior citate rezultă că notarea sechestrului asigurător penal în cartea funciară se face în baza actului de dispoziție al procurorului, judecătorului de cameră preliminară ori instanței de judecată, și anume ordonanța sau încheierea, procesul-verbal de sechestru nefiind un act de dispoziție al organelor judiciare penale.

- prevederile art. 162 și ale art. 195 din Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI nu contravin art. 253 C. proc. pen., întrucât art. 249 și urm. C. proc. pen. reglementează procedura de luare a măsurilor asigurătorii, iar nu procedura de notare a acestora în cartea funciară. Mai mult, art. 253 alin. (4) nu prevede nici o sancțiune pentru neatașarea procesului-verbal de sechestru la cererea adresată biroului de cadastru și publicitate imobiliară.

- registratorul de carte funciară verifică îndeplinirea unor condiții de formă și nu de fond ale actului ce se solicită a fi înscris, neavând competența de a verifica dacă într-o cauză penală a fost întocmit sau nu un anumit act, în cazul concret procesul-verbal de sechestru.

- în Ordonanța nr. 236/P/2014 din 16.02.2015 au fost individualizate toate bunurile indisponibilizate, prin indicarea numerelor cadastrale și a celor de carte funciară. Neatașarea procesului-verbal de sechestru la cererea de notare nu este de natură să producă vreo vătămare reclamantei, în condițiile în care aceasta a contestat, în baza art. 250 C. proc. pen. legalitatea și temeinicia măsurii sechestrului asigurător.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că:

- legea specială prevede expres obligativitatea întocmirii procesului-verbal de sechestru, precum și faptul că notarea ipotecară asupra bunurilor sechestrate se face în temeiul ordonanței/încheierii prin care s-a dispus sechestrul și al procesului-verbal de sechestru. Prin urmare Ordonanța, ca act al procurorului, este cea care decide instituirea unei măsuri, iar aplicarea acestei măsuri este dovedită prin procesul-verbal, cu respectarea etapelor necesare și a condițiilor de formă, fond și validitate ale instituirii acesteia, ambele dovezi fiind necesare notării în cartea funciară, pentru opozabilitate.

- art. 28 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare face trimitere la prevederile legii speciale aplicabile (art. 4 al art. 253 C. proc. pen.), instituind astfel obligația registratorului de a admite cererea de notare a sechestrului doar dacă a fost anexată copia de pe ordonanța/încheierea prin care s-a dispus sechestrul și procesul-verbal de sechestru.

- Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI, emis în aplicarea și executarea unei legi conține prevederi contrare acesteia din urmă, fapt nepermis de dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Raportul asupra admisibilității recursurilor, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 22.05.2018, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 19.07.2018, completul de filtru a admis recursurile în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acțiune îndreptată împotriva Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Ordinului nr. 700/2014 de aprobare a Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară din x/2014, respectiv a prevederilor art. 162 și art. 195 și obligarea organului emitent de a modifica aceste prevederi în sensul menționării exprese a obligativității notării sechestrului penal în temeiul procesului-verbal de sechestru prevăzut expres de dispozițiile alin. (4) al art. 253 C. proc. pen.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei.

Prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., a anulat art. 162 alin. (3) și art. 195 alin. (5) din Ordinul nr. 700/2014 emis de pârâtă, în forma aflată în vigoare anterior modificării aduse prin Ordinul ANCPI nr. 1340/2015, a respins cererea privind obligarea pârâtei la modificarea art. 162 și art. 195 din Ordinul nr. 700/2014 ca rămasă fără obiect și a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și intervenientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Deoarece prin cele două cereri de recurs sunt formulate aceleași critici, motivele de casare vor fi analizate împreună.

Pentru a exercita controlul de legalitate a actului administrativ dedus judecății, respectiv art. 162 alin. (3) și art. 195 alin. (5) din Ordinul nr. 700/2014 emis de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în forma aflată în vigoare anterior modificării aduse prin Ordinul ANCPI nr. 1340/2015, se impune a examina concordanța acestuia cu actele normative cu forță superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, conform principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare:

"Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului teritorial."

Conform art. 29 alin. (1) din același act normativ:

"(1) În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții limitative:

a) este încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege;

b) identifică corect numele sau denumirea părților și menționează codul numeric personal sau, după caz, numărul de identificare fiscală, dacă este atribuit, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora;

c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz;

d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română. În cazul actului autentic notarial, acesta trebuie să fie încheiat de un notar public în funcție în România;

e) este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare, a extrasului de carte funciară pentru informare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului, cu excepția cazului în care se face mențiune despre acestea în cuprinsul actului;

f) este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor stabilite prin lege sau a situației în care dovada încasării tarifului se face conform procedurilor stabilite prin protocoale încheiate potrivit art. 9 alin. (13) și (16);

g) îndeplinirea altor prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competența registratorului."

Din conținutul dispozițiilor menționate mai sus rezultă evident faptul că registratorul efectuează o verificare formală și nu de conținut a actelor ce trebuie să însoțească cererea de înscriere în cartea funciară.

Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare constituie norma generală în materia publicității imobiliare, față de care dispozițiile privind măsurile asigurătorii din C. proc. pen. reprezintă norme speciale.

Potrivit art. 249 - Condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii din C. proc. pen.:

"(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile.

(7) Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

(8) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public și nici bunurile exceptate de lege."

Conform art. 253 - Procesul-verbal de sechestru și notarea sau înscrierea ipotecară din C. proc. pen.:

"(1) Organul care aplică sechestrul încheie un proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 252, descriind în amănunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arată și bunurile exceptate de lege de la urmărire, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (8), găsite la persoana căreia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemnează obiecțiile suspectului sau inculpatului ori ale părții responsabile civilmente, precum și cele ale altor persoane interesate.

(2) În procesul-verbal prevăzut la alin. (1) se menționează și faptul că părțile au fost încunoștințate că:

a) pot solicita valorificarea bunului sau bunurilor sechestrate, în temeiul art. 252

1

alin. (1);

b) în cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, bunurile mobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate de către organul judiciar, chiar și fără consimțământul proprietarului, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 252

1

alin. (2).

(3) Un exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin. (1) se lasă persoanei asupra bunurilor căreia s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa acesteia, celor cu care locuiește, administratorului, portarului sau celui care în mod obișnuit îl înlocuiește ori unui vecin. În cazul când o parte din bunuri sau totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înaintează și organului judiciar care a dispus luarea măsurii asigurătorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.

(4) Pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent notarea ipotecară asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

(5) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și cu privire la dispunerea înscrierii ipotecare asupra bunurilor mobile."

Interpretând în mod coroborat aceste dispoziții normative din materie penală rezultă că instituirea sechestrului asigurător se realizează în trei etape, respectiv instituirea măsurii asigurătorii prin ordonanță sau încheiere motivată de către procuror/judecător, întocmirea procesului-verbal de sechestru de către organul competent și solicitarea notării ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând acestei cereri copie de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Așa fiind, la primirea unei astfel de cereri registratorul are obligația legală de a verifica formal existența acestor acte.

Or, dispozițiile actului normativ a cărui anulare s-a solicitat, respectiv Ordinul nr. 700/2014 emis de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară privind Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, în forma aflată în vigoare anterior modificării aduse prin Ordinul ANCPI nr. 1340/2015, au următorul conținut:

ART. 162

"(1) Sechestrul prevăzut de art. 154 din C. proc. fisc. , instituit de organul de executare fiscală, constituie ipotecă legală, se intabulează în baza procesului-verbal de sechestru și se radiază în baza înscrisului oficial emis de instituția în cauză care va conține acordul creditorului pentru radierea dreptului de ipotecă.

(2) Se intabulează dreptul de ipotecă legală în condițiile art. 253 din C. proc. pen., în baza copiei de pe actul prin care s-a dispus sechestrul și a procesului-verbal de sechestru care va cuprinde identificarea imobilului. Radierea se efectuează în baza ordonanței emise de procuror sau a hotărârii judecătorești care dispune ridicarea măsurii asigurătorii. (3) În lipsa procesului-verbal de sechestru prevăzut la alin. (2), în cartea funciară se efectuează operațiunea de notare, în condițiile art. 195 alin. (5)."

ART. 195

"(1) Sechestrul asupra imobilului prevăzut de art. 796 alin. (3) din C. proc. civ. se va nota în temeiul încheierii judecătorești executorii prin care a fost încuviințată această măsură, și se radiază la cerere în baza adresei executorului judecătoresc sau a hotărârii judecătorești.

(2) Sechestrul asigurător prevăzut de art. 129 alin. (8) C. proc. fisc. asupra imobilului se va nota în temeiul procesului-verbal întocmit de organul de executare și se radiază la cerere, în baza acordului creditorului cuprins într-o decizie emisă de organul care l-a dispus.

(3) Urmărirea imobilului, a fructelor sau a veniturilor sale se va nota la cererea executorului judecătoresc, în baza încheierii de încuviințare a urmăririi silite, în copie certificată de acesta. Cererea de notare a urmăririi imobilului va menționa datele de identificare ale imobilului, respectiv numărul cadastral/topografic și de carte funciară, în situația în care aceasta este deschisă. Notarea urmăririi imobilului poate fi efectuată în Registrele de Transcripțiuni și Inscripțiuni, până la deschiderea cărților funciare pentru imobilele urmărite. În această situație, în vederea efectuării operațiunii solicitate, se va face dovada verificării existenței cărții funciare cu privire la imobilul în cauză, prin solicitarea în prealabil a certificatului privind identificarea nr. topografic/cadastral și de carte funciară după numele/denumirea proprietarului.

(4) Prin încheiere, registratorul de carte funciară va dispune notarea, cu indicarea creditorului urmăritor și a sumei pentru care se face executarea.

(5) Sechestrul dispus în condițiile art. 249 din C. proc. pen. se va nota în baza actului prin care s-a dispus măsura asigurătorie, respectiv ordonanța emisă de procuror, hotărârea instanței de judecată sau certificat de grefă care cuprinde soluția pronunțată. Radierea se efectuează în baza ordonanței emise de procuror sau a hotărârii judecătorești care dispune ridicarea măsurii asigurătorii."

Se poate lesne observa că prin reglementarea din ordin s-au adus modificări față de conținutul dispoziției legale, în executarea căreia a fost emis, cu încălcarea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora:

"Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă."

De asemenea, art. 77 din același act normativ arată că:

"Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)." iar art. 78 prevede că:

"Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora."

Față de cele arătate mai sus, în mod corect prima instanță a dispus anularea art. 162 alin. (3) și art. 195 alin. (5) din Ordinul nr. 700/2014 emis de ANCPI.

Înalta Curte nu poate reține susținerea recurentelor cum că nu s-a produs intimatei reclamante nici o vătămare, de vreme ce, pe de o parte, acțiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice persoană ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate printr-un act administrativ nelegal, iar pe de altă parte, întocmirea sechestrului asigurător conferă părții vizate de acesta anumite garanții ce derivă din faptul că organul care aplică sechestrul încheie un proces-verbal descriind în amănunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor, a bunurilor exceptate de lege de la urmărire, precum și a obiecțiilor suspectului sau inculpatului ori ale părții responsabile civilmente, precum și cele ale altor persoane interesate.

Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâta Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară și intervenientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Sentinței civile nr. 481 din 16 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâta Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară și intervenientul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Sentinței civile nr. 481 din 16 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV