ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 348/2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată la data de 31.05.2016 și modificată la data de 23.09.2016, reclamanta Comuna Vorona - Lider în cadrul Parteneriatului dintre UAT Comuna Vorona și Grupul Școlar "Ștefan cel Mare și Sfânt" a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional: anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/01.03.2016, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 134/23.05.2016, suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.102.928,82 RON reținută nelegal din valoarea cererilor de plată și de rambursare.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2738 din 26 septembrie 2016, a admis excepția inadmisibilității parțiale a acțiunii, invocată din oficiu, și a respins ca inadmisibile cererea de anulare a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/01.03.2016, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, precum și cererea de obligare a pârâtului la restituirea sumelor reținute în baza acesteia.

A respins în rest acțiunea formulată de reclamanta Comuna Vorona - Lider, astfel cum a fost modificată, ca nefondată (respectiv, cererea de anulare a Deciziei nr. 134/23.05.2016 privind soluționarea contestației și cererea de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/01.03.2016) și a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în sumă de 1.000 RON, achitate prin recipisa de consemnare A. nr. 644197/1/22.09.2016.

Împotriva Sentinței civile nr. 2738 din 26 septembrie 2016 a declarat recurs reclamanta Comuna Vorona, solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., susținând - în esență - că, admițând excepția inadmisibilității parțiale a acțiunii cu motivarea că reclamanta va avea deschisă calea acțiunii în anulare împotriva deciziei ce se va da în soluționarea pe fond a contestației împotriva titlului de creanță, prima instanță a încălcat prevederile art. 5 alin. (2), (3) și art. 22 din C. proc. civ.

A mai considerat că nu pot fi reținute argumentele intimatului în motivarea deciziei de suspendare a procedurii de soluționare a contestației administrative până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, măsura fiind doar un mijloc de tergiversare și de inducere în eroare a recurentei, care se află în continuare în procedură de executare silită în baza titlului executoriu reprezentat de nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare.

În acest sens, a susținut că din cele 12 puncte cuprinse în contestație, intimatul s-a raportat doar la unul pentru a suspenda soluționarea, deși pentru celelalte puncte contestația trebuia admisă, iar actul administrativ anulat.

Recurenta a invocat și faptul că decizia contestată a fost întemeiată pe art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 care însă a fost lipsită de efecte prin Decizia nr. 66/2015 a Curții Constituționale.

A reiterat recurenta și aspectele care impuneau, în opinia sa, suspendarea executării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, legate nu doar de aparența de nelegalitate a actului administrativ contestat, ci și de paguba iminentă determinată de declanșarea efectivă a procedurii de executare, de natură să perturbe grav activitatea comunei, care are circa 8000 de locuitori și este implicată în derularea mai multor proiecte cu finanțare nerambursabilă.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul pârât MDRAP a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității și excepția lipsei de interes a recursului, iar pe fond solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

În faza procesuală a recursului au fost depuse la dosar Decizia nr. x/7.12.2016 prin care s-a respins contestația administrativă a cărei soluționare fusese suspendată și dovada comunicării acestei decizii la data de 12.12.2016 către recurentă.

III. Considerentele instanței de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepțiile invocate prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Intimatul pârât a invocat prin întâmpinare excepția nulității recursului pentru nemotivare, arătând că susținerile recurentei reclamante nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 din C. proc. civ., constituind doar o reiterare a criticilor din acțiunea introductivă.

În opinia Înaltei Curți, excepția este nefondată, întrucât recurenta a indicat motivele de casare pe care își întemeiază recursul, iar în cea mai mare parte criticile formulate pot fi subsumate unora dintre aceste motive, astfel că nu se poate afirma că recursul nu este motivat și că s-ar impune aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, se apreciază ca fiind nefondată excepția lipsei de interes a recursului, care a fost invocată de către același intimat pe motiv că, între timp, procedura de soluționare a contestației administrative a fost reluată, fiind emisă Decizia nr. 441/7.12.2016, care poate fi atacată distinct.

Astfel, în condițiile în care obiectul principal al litigiului îl constituie Decizia nr. 134/23.05.2016 prin care a fost suspendată o perioadă soluționarea contestației administrative formulate de recurenta reclamanta împotriva notei de constatare a neregulilor, chiar dacă ulterior această decizie și-a încetat efectele prin reluarea procedurii, nu se poate susține de plano că partea nu justifică interesul legitim de a dovedi eventuala nelegalitate a măsurii suspendării și posibila vătămare decurgând din această întârziere în soluționare.

Cu prioritate, Înalta Curte mai constată că cererea de anulare a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/01.03.2016 nu a fost soluționată pe fond, ci pe cale de excepție, de către prima instanță, astfel că și controlul judiciar al instanței de recurs urmează a fi limitat la legalitatea soluției de respingere ca inadmisibilă a acestei cereri, fără analizarea acelor critici din recurs care, excedând problematicii în discuție, vizează temeinicia și legalitatea actului administrativ menționat.

Analizând, în continuare, hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel, recurenta a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), însă argumentele expuse în dezvoltarea acestuia, referitoare la denegarea de dreptate, nu au vreo legătură cu desfășurarea procesului și nici măcar cu motivarea sentinței, întrucât judecătorul fondului nu a refuzat să judece pe motiv că "legea nu prevede" sau pentru că așa este practica judiciară, așa cum greșit a reținut recurenta.

Soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de anulare a notei de constatare a fost întemeiată în mod temeinic și legal pe dispozițiile exprese ale art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd că la instanța de contencios administrativ se atacă decizia de soluționare pe fond a contestației administrative formulate împotriva titlului de creanță emis în procedura prevăzută de art. 21, iar nu direct acest titlu.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, pe de o parte, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 134/23.05.2016, intimatul pârât a suspendat procedura de soluționare a contestației administrative formulate de recurenta reclamantă împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/01.03.2016 până la pronunțarea de către CJUE a hotărârii preliminare în cauzele reunite C-260/14 și C-261/14, apreciind că această măsură este necesară prin raportare la criticile formulate în contestație privind aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011 și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea publică competentă să soluționeze contestația "poate suspenda, prin decizie motivată, procedura de soluționare atunci când: (...) b) soluționarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;".

În speță, în mod corect instanța de fond a apreciat întemeiată constatarea organului de soluționare a contestației în sensul că termenul de judecată din textul legal acoperă nu doar ideea de proces, ci și pe aceea de chestiune prejudicială, în măsura în care, fiind vorba de o dezlegare dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene într-o problemă de drept similară cu cea ridicată de contestatoare aceasta va avea evident înrâurire în cauză, având în vedere principiul priorității dreptului comunitar.

De asemenea, decizia este corespunzător motivată, iar pretinsul efect de tergiversare a procedurii de soluționare a contestației se produce tocmai prin voința legiuitorului, care a permis luarea unei asemenea măsuri, atâta timp cât sunt îndeplinite condițiile stipulate.

Aspectul că doar una dintre cele douăsprezece critici aduse prin contestație avea legătură cu întrebarea preliminară adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene nu este de natură să atragă nelegalitatea soluției de suspendare, cu atât mai mult cu cât legea aplicabilă constatării și, respectiv, sancționării neregulilor, constituie punctul de plecare în analizarea legalității unui act administrativ.

Cât privește soluția de respingere dată cererii de suspendare a executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, se reține în primul rând că prin recurs nu se formulează critici propriu-zise de nelegalitate a sentinței.

De altfel, această soluție apare ca fiind temeinică și legală.

Astfel, Înalta Curte reamintește că actul administrativ se bucură de atributele prezumției de legalitate și al executării din oficiu, motiv pentru care măsura suspendării executării sale este permisă de legiuitor doar cu îndeplinirea cumulativă a unor condiții expres prevăzute.

Astfel, referitor la existența unui caz bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prevede că acesta presupune împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Este vorba de anumite indicii de nelegalitate ce reies la o analiză sumară a actului, fără a presupune o veritabilă judecată pe fond.

Or, așa cum corect a constatat și instanța de fond, recurenta reclamantă nu face decât să se refere la criticile de nelegalitate cuprinse în cererea de anulare a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, fără a indica împrejurările concrete care, în opinia sa, se circumscriu condiției cazului bine justificat.

În acest sens, Înalta Curte reține că afirmațiile privind pretinsa nelegalitate decurgând din aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011 sunt cel puțin aparent contrazise de hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele reunite C-260/14 și C-261/14, prin care s-a statuat că principiile securității juridice și protecției încrederii legitime nu se opun aplicării unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o încălcare a unor dispoziții în materia achizițiilor publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sunt imperiul reglementărilor anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.

Totodată, referitor la pretinsa prescripție a dreptului autorității intimate de constatare a neregulilor aferente unor achiziții publice efectuate în anul 2008, se reține că recurenta reclamantă a invocat abia în recurs dispozițiile regulamentare în care ar fi prevăzut termenul incident, iar verificarea celorlalte susțineri ar fi necesitat analiza aprofundată, pe fond, a actului administrativ reprezentat de nota de constatare.

Nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, cerința pagubei iminente nu s-a mai impus a fi analizată. De altfel, susținerile generale ale recurentei reclamante referitoare la faptul că executarea creanței stabilite prin nota de constatare ar perturba grav activitatea comunei, care este implicată în mai multe proiecte cu finanțare nerambursabilă nu sunt de natură să contureze ideea de prejudiciu iminent, greu sau imposibil de recuperat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepțiile nulității și lipsei de interes invocate de intimat prin întâmpinare, ca nefondate.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta Comuna Vorona.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de reclamanta Comuna Vorona împotriva Sentinței civile nr. 2738 din 26 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV