ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 234/2019

Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 martie 2018, A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 1169 din 19 decembrie 2017 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și a refuzului de soluționare a contestației de către Plenul CSM solicitând completarea Hotărârii atacate cu dispoziția de repunere în situația anterioară Hotărârilor nr. 119 din 2.02.2017 a Plenului CSM și nr. 251 din 28 februarie 2017 a secției pentru Judecători a CSM, în sensul obligării intimatei la recunoașterea dreptului la acordarea tuturor drepturilor bănești de care a fost lipsită pe perioada suspendării dispuse, la recunoașterea vechimii în magistratură și a dreptului la concediul de odihnă, precum și la achitarea drepturilor de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 02.02.2017 - 14.12.2017, potrivit legii, cu obligarea intimatului la plata daunelor morale în valoare de 10.000 RON. La data de 5.06.2018, contestatoarea a formulat cerere completatoare solicitând introducerea în cauză a Ministerului Justiției și a Curții de Apel București. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului CSM la plata de daune interese în cuantum de 50.000 RON pentru refuzul soluționării plângerii prealabile ce i-a fost adresată și amânarea repetată a soluționării acesteia în scop de șantaj. 1.

Apărarea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității contestației și respingerea ca inadmisibilă a contestației, iar, în subsidiar, respingerea contestației ca neîntemeiată. Cu privire la excepția de inadmisibilitate s-a arătat că obiectul contestației formulate vizează o hotărâre a secției pentru judecători și nu este reprezentat de o hotărâre a Plenului CSM, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004, astfel încât hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor strict și limitativ prevăzute de dispozițiile legale arătate pentru a putea fi atacată direct la instanța de judecată. Intimatul CSM a formulat întâmpinare la cererea completatoare a contestatoarei, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la cererea completatoare, solicitând disjungerea și declinarea competenței de soluționare a acestui capăt de cerere către Curtea de Apel București. 1.

Apărarea formulată de intimata Curtea de Apel București Prin întâmpinarea depusă la dosar, Curtea de Apel București a solicitat respingerea acțiunii reclamantei împotriva sa ca rămasă fără obiect, întrucât la data de 24.05.2018 Curtea de Apel a plătit reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada suspendării, fiind depuse la dosar înscrisuri doveditoare. 1.

Apărarea formulată de intimatul Ministerul Justiției Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Justiției a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale invocată de CSM și trimiterea cauzei la instanța competentă. De asemenea, a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii având în vedere faptul că reclamanta nu a contestat ordinele de salarizare cu privire la aspectele invocate în cererea completatoare și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției față de obiectul cererii completatoare, respectiv obligarea la plata dobânzilor legale. 1.

Procedura derulată În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 la dosarul cauzei s-au atașat actele administrative atacate și documentația aferentă. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție 2.1. Cu privire la excepția necompetenței materiale Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în ceea ce privește judecarea pe fond a prezentei contestații, excepție invocată de intimatul CSM, apreciază că este întemeiată și o va admite pentru argumentele în continuare prezentate. De asemenea, instanța constată că nu este tardivă invocarea excepției de necompetență de ordine publică, având în vedere invocarea acesteia de intimatul CSM prin întâmpinarea depusă la dosar la cererea completatoare, formulată în termen legal. 2.1.1. Argumentele de fapt și de drept relevante În conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ. "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent", iar potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;". Înalta Curte reține că dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 reglementează calea de atac împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, termenul de formulare a acțiunii și instanța competentă. Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, potrivit dispozițiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale. Înalta Curte, examinând obiectul cererii introductive, constată că este atacată o hotărâre a secției pentru judecători a CSM, astfel încât se constată că hotărârea contestată nu face parte din categoria celor care atrag competența specială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. De asemenea, Înalta Curte reține că este competentă în soluționarea litigiului dedus judecății curtea de apel, competență stabilită în raport de rangul autorității care a emis actul administrativ atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și în temeiul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. va stabili competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Pitești, fiind o instanță învecinată cu curtea de apel la care își desfășoară activitatea contestatoarea. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., republicat și va constata că pricina este de competența unei instanțe de alt grad și, în consecință, va trimite cauza la Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.