ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 786/2010

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 432/R din 26 martie 2008 Curtea de Apel București a respins ca inadmisibile recursurile declarate de contestatorii B.P. și B.M. împotriva Deciziei penale nr. 2486 din 21 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția I penală.

Curtea de Apel București a soluționat respectiva cauză, învestită fiind cu judecarea acesteia ca urmare a declinării competenței în favoarea sa de către Tribunalul București conform dispozițiilor art. 42 C. proc. pen. și a constatat, că potrivit alin. (4) al aceluiași articol „hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului”, astfel că a respins ca inadmisibile recursurile.

Împotriva Deciziei penale nr. 432/R din 26 martie 2008 a Curții de Apel București au formulat contestație în anulare, contestatorii B.P. și B.M., care și-au precizat cererea și au susținut că se consideră nevinovați, hotărârea pronunțată de Judecătoria Buzău fiind nelegală și netemeinică.

Prin Decizia penală nr. 1440 din 9 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatori împotriva Deciziei penale nr. 432 din 26 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București și i-a obligat pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 1440 din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel București au declarat recurs contestatorii B.P. și B.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și au susținut că recursurile lor sunt admisibile.

Înalta Curte verificând admisibilitatea recursurilor declarate de contestatorii recurenți constată următoarele:

Din examinarea dispozițiilor art. 392 C. proc. pen. rezultă că hotărârea pronunțată asupra unei contestații în anulare este susceptibilă de a fi atacată cu apel sau recurs numai în cazul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., respectiv când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, ceea ce nu este cazul în speță.

Cum în cauza de față contestația în anulare formulată de contestatori a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizie de către Curtea de Apel București învestită cu soluționarea contestației în anularea propriei hotărâri definitive date în judecarea unor recursuri anterioare, decizia pronunțată asupra contestației nu este supusă recursului.

Așa fiind, decizia Curții de Apel București prin care a fost respinsă contestația în anulare este definitivă astfel că recursurile declarate împotriva acestei hotărâri sunt inadmisibile urmând a fi respinse ca atare potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de contestatorii B.P. și B.M. împotriva Deciziei penale nr. 1440 din 9 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă fiecare recurent contestator la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 martie 2010.