ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4057/2018

Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 151/A din data de 12 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost admis apelul formulat de reclamantul A. în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorelor B. și C.

A fost admis apelul formulat de pârâții Biroul Național "Carte Verde" din Franța și D. din Franța prin mandatar legal Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

A fost schimbată în parte hotărârea apelată, în sensul că a fost majorată suma datorată minorei B. la 200.000 euro echivalent în RON la data executării.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. din Franța și a fost obligat pârâtul Biroul Național "Carte Verde" din Franța prin mandatar legal Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 200.000 euro echivalent în RON la data executării, cu titlu de daune morale către minora B., a sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale către minora C. și la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 334,5 RON cu titlu de daune materiale către reclamantul A.

A fost menținută în rest hotărârea apelată.

2.1. Motive

Pârâtul Biroul Național "Carte Verde" din Franța prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:

Curtea de Apel a încălcat/nesocotit prevederile art. 1371 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995 și art. 27 pct. 1 lit. c) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 și a interpretat greșit aceste dispoziții legale prin aceea că nu a redus despăgubirea cuvenită cu titlu de daune morale reclamantei minore B. proporțional cu gradul de vinovăție în producerea/agravarea/neevitarea consecințelor evenimentului rutier de 50% reținut în sarcina intervenientului forțat E. și, respectiv în sarcina reclamantului A.

În considerentele hotărârii - la pagina 19 - Curtea precizează următoarele: "Cu privire la aspectul culpei în producerea accidentului de circulație datorat lipsei purtării centurii de siguranță de către minore, Curtea constată că acest aspect a fost analizat în mod corespunzător de către instanța de fond, care a avut în vedere criteriul culpei reclamantului A. și a acordat sume mult diminuate față de cele solicitate pentru acest reclamant.

În același timp, Curtea constată că în ce privește cuantumul despăgubirilor acordate minorei B., culpa respectivă nu poate avea repercusiuni, căci minorei nu i se poate reține o răspundere penală sau civilă sub acest aspect."

Rezultă că, deși instanța de apel a menținut soluția fondului în sensul reținerii culpei comune egale a reclamantului A. în producerea/agravarea/neevitarea consecințelor accidentului față de fiica sa minoră, a apreciat că această vinovăție a părintelui nu este de natură să determine diminuarea despăgubirii cuvenite reclamantei B. întrucât minora însăși nu poartă nicio răspundere (penală/civilă) pentru fapta neglijentă/conduita culpabilă a tatălui său.

Or - prin obligarea recurentului la plata despăgubirii în cuantum de 200.000 euro apreciată de instanță de apel ca fiind cuvenită reclamantei B. pentru întreg prejudiciul moral suferit, fără ca această sumă să fie pusă în sarcina recurentului într-un cuantum diminuat de 100.000 euro, adică în limita gradului de culpă (50%) reținut de instanța de fond în sarcina intervenientului forțat (singura persoană pentru care recurentul are obligația legală de a acoperi prejudiciul) - este indubitabil că au fost încălcate/greșit interpretate dispozițiile art. 1371 alin. (2) C. civ., prin raportare la prevederile art. 1371 alin. (1) C. civ. (reiterate și în cuprinsul art. 28 din Norma A.S.F. nr. 23/2014), dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 și respectiv prevederile art. 27 pct. 1 lit. c) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Din formularea textelor mai sus enunțate rezulta cu evidenta ca legiuitorul a instituit principiul răspunderii autorului faptei ilicite (implicit Asigurătorului RCA/Biroului Național Carte-Verde ce răspund pentru acesta atunci când fapta ilicită este un accident rutier - ca în cazul de față) doar proporțional cu gradul său de culpă în producerea pagubei create prin fapta sa delictuală - ceea ce înseamnă că recurentul nu avea obligația legală de a acoperi și acea parte din prejudiciu cauzată reclamantei minore B. prin fapta culpabilă a tatălui său A., care a omis să își asigure fiica în centura de siguranță, și prin aceasta a contribuit esențial la producerea/agravarea/neevitarea urmărilor accidentului față de copilul minor aflat în grija lui.

Pentru reducerea cu 50% a despăgubirilor puse în sarcina recurentului nu era necesar să se rețină o culpă și/sau o răspundere a victimei minore însăși, fiind suficient să se constate vinovăția tatălui acesteia - vinovăție ce a fost de altfel reținută de instanța de fond și menținută subsecvent inclusiv prin hotărârea instanței de apel.

Câtă vreme suntem în cazul unei pagube produse reclamantei minore B. din culpa comună egală a intervenientului forțat (șofer vinovat pentru care recurentul are obligația de a răspunde patrimonial) și a reclamantului A. (terță persoană pentru care recurentul nu are obligația de a răspunde patrimonial), este cert că instanța de apel a greșit atunci când a dispus obligarea recurentului la plata întregii despăgubiri de 200.000 euro apreciată ca fiind cuvenită victimei minore - soluția corectă fiind cea de obligare a recurentului doar la plata fracției de 1/2 din despăgubirea cuvenită lui B.

Din această perspectivă, motivarea Curții este parțial contradictorie, întrucât atunci când a fost vorba de cealaltă reclamantă minoră Curtea nu a mai aplicat același principiu și a menținut despăgubirea de 25.000 RON (acordată de către instanța de fond în considerarea culpei concurente de 50% a tatălui ei). Or, mergând pe raționamentul Curții potrivit căruia câtimea despăgubirilor cuvenite fiicelor minore neasigurate cu centuri de siguranță nu trebuie să fie influențată de culpa tatălui lor - ar fi trebuit admis apelul acestei reclamante și dublată dezdăunarea primită de C. la fondul cauzei.

Că instanța de apel nu a avut în vedere gradul de culpă de 50% a părintelui atunci când a cuantificat despăgubirea acordată fiicei sale minore rezultă fără putință de tăgadă din faptul că suma de 200.000 euro reprezintă peste jumătate din valoarea de 300.000 euro pretinsă pentru reclamanta B. În ipoteza în care Curtea ar fi luat în calcul procentul de culpă de 50% mai sus indicat, este cert că dezdăunarea cuvenită minorei B. nu ar fi putut depăși un maxim de 150.000 euro, cel mult jumătate din suma cerută.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

În opinia recurentului, instanța superioară de fond a nesocotit și interpretat greșit prevederile art. 1371 alin. (2) C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995 și art. 27 pct. 1 lit. c) din Norma ASF nr. 23/2014 atunci când a acordat reclamantei B. suma de 200.000 euro, cu titlu de daune morale, urmare a vătămării suferite în accidentul rutier produs în 23 mai 2015. Aceasta deoarece, la acordarea sumei arătate - care depășește 50% din cât s-a solicitat prin cererea introductivă de instanță - nu s-a ținut cont de culpa concurentă a tatălui victimei la producerea prejudiciului suferit, egală cu cea a șoferului pentru care recurentul este ținut să răspundă.

Opinia recurentului nu poate fi primită.

Într-adevăr, este de necontestat culpa tatălui minorei B. în producerea consecințelor accidentului auto provocat de E. - vătămarea corporală a minorei, în prezent încadrată în gradul de handicap "grav cu asistent personal", conform Certificatului nr. x din 8 februarie 2018 emis de Consiliul Județean Timiș, Comisia pentru Protecția Copilului - prin aceea că nu i-a atașat acesteia centura de siguranță. În același timp, cum sentința prin care s-a stabilit un nivel de 50% al culpei tatălui minorei nu a fost apelată, acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat.

Conform art. 1371 C. civ., în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o [alin. (1)]. Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care la cauzarea prejudiciului au contribuit atât fapta săvârșită de autor, cu intenție sau din culpă, cât și forța majoră, cazul fortuit ori fapta terțului pentru care autorul nu este obligat să răspundă [alin. (2)].

La rândul său, art. 49 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data declanșării litigiului, prevede că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu: a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare; b) legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.

În fine, art. 27 pct. 1 lit. c) din Norma A.S.F. privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data declanșării litigiului, arată că asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs (…) din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5.

Înalta Curte observă că, niciunul dintre textele pretins încălcate de către instanța de apel nu impune ca, în ipoteza dată - a culpei comune în producerea prejudiciului -, însăși suma solicitată prin cererea de chemare în judecată să fie redusă corespunzător culpei terței persoane.

În alte cuvinte, textele menționate permit interpretarea, până la precizarea contrară din partea reclamantului, în respectarea principiului disponibilității, că suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată cu titlu de daune morale este considerată încă de la început ca fiind corespunzătoare numai părții de prejudiciu pe care a pricinuit-o autorul accidentului pentru care societatea de asigurare este ținută să răspundă.

Cum nu s-a probat contrariul celor enunțate, respectiv faptul că suma de 300.000 euro pretinsă ar fi datorată de ambii autori ai prejudiciului suferit de B., Înalta Curte consideră că instanța de apel nu a pronunțat o soluție cu încălcarea prevederilor legale ce au constituit temeiul de drept al prezentei acțiuni, atunci când a majorat cuantumul despăgubirilor morale datorate minorei la 200.000 euro. Cu această interpretare a putut fi apreciată ca fiind corectă și motivarea instanței de apel care a reținut că "Curtea constată că în ce privește cuantumul despăgubirilor acordate minorei B., culpa respectivă nu poate avea repercusiuni, căci minorei nu i se poate reține o răspundere penală sau civilă sub acest aspect."

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimații-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Biroul Național "Carte Verde" din Franța prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva Deciziei civile nr. 151/A din data de 12 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 4.956 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN