ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 723/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Deliberând , asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Bureau Central Français (Biroul Național de Carte Verde din Franța) - prin mandatar legal Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) și pe B., în calitate de intervenient forțat, solicitând instanței să dispună: obligarea pârâtei la plata sumelor: 48.300 RON cu titlu de daune materiale și dobânda legală aferentă, începând cu data cererii de chemare în judecată până la data plății efective, și 900.000 RON (echivalent a 200.000 euro) cu titlu de daune morale și dobânda legală aferentă, începând cu data cererii de chemare în judecată până la data plății efective.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, reclamantul C. a chemat în judecată pe pârâții Bureau Central Français (Biroul National de Carte Verde din Franța), prin mandatar legal Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R), și pe B., solicitând instanței să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale și dobânda legală aferentă sumei începând cu data cererii de chemare în judecată până la data plații efective; 900.000 RON (echivalent a 200 000 euro) cu titlu de daune morale și dobânda legală aferentă sumei începând cu data cererii de chemare în judecată până la data plății efective.

Prin încheierea din 17 martie 2017 pronunțată de Tribunalului Vâlcea, secția civilă în dosarul nr. x/2016, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 70 din 29 ianuarie 2018, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Bureau Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, și intervenientul forțat B. pe pârâta Bureau Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, la plata către reclamantul A. a sumelor de 60,72 RON daune materiale și de 40.000 RON daune morale, precum și la plata dobânzii legale calculată la aceste sume începând cu 13 septembrie 2013 și până la plata integrală.

A admis în parte cererea formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu pârâta Bureau Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, și intervenientul forțat B..

A fost obligată pârâta Bureau Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, la plata sumei de 35.000 RON daune morale, către reclamantul C., precum și la plata dobânzii legale calculată la această sumă începând cu 13 septembrie 2013 și până la plata integrală.

A fost respinsă cererea de daune materiale formulată de reclamantul C..

A fost obligată pârâta Bureau Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către reclamantul A. și către reclamantul C. la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2219 din 6 iulie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelurile formulate de reclamanții A., C. și de pârâtul Biroul Național Carte Verde din Franța, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, împotriva sentinței civile nr. 70 din 29 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016, intimat fiind intervenientul forțat B.. A anulat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe.

La 19 octombrie 2018, reclamantul A. a depus cerere, prin care a arătat că înțelege să micșoreze cuantumul cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata:

- sumei de 77,72 RON, cu titlul de despăgubiri pentru acoperirea medicamentelor și serviciilor medicale, precum și la dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la 13 septembrie 2013 până la achitarea integrală a debitului, conform O.G. nr. 13/2011;

- sumei de 6.650 RON pierdere de venit pe perioada incapacității temporare de muncă, respectiv pe perioada 13 septembrie 2013 - 24 mai 2014 și la dobânda legală aferentă acestei sume, calculată pe aceeași perioadă;

- sumei de 900.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral și dobânda legală aferentă, calculată de la 13 septembrie 2013 până la plata integrală a debitului, conform O.G. nr. 13/2011.

La 19 octombrie 2018, reclamantul C. a depus cerere, prin care a arătat că înțelege să micșoreze cuantumul cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei la plata:

- sumei de 890 RON, cu titlul de despăgubiri pentru cheltuieli medicale, precum și la dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la 13 septembrie 2013 până la achitarea integrală a debitului, conform O.G. nr. 13/2011;

- sumei de 900.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral și dobânda legală aferentă, calculată de la 13 septembrie 2013 și până la plata integrală a debitului, conform O.G. nr. 13/2011.

În rejudecare, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 241 din 1 martie 2019 în dosarul nr. x/2016, prin care a admis, în parte, cererile formulate de reclamanții A. și C. în contradictoriu cu pârâta Bureanu Central Français, prin mandatar Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, și intervenientul forțat B..

A fost obligată pârâta, prin mandatar, la plata către reclamantul A. a sumelor de 6.727,72 RON daune materiale cu dobânda legală începând cu 13 septembrie 2013 și până la plata integrală și la 50.000 RON daune morale (actualizată cu rata inflației și dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii).

A fost obligată pârâta, prin mandatar, la plata către reclamantul C. a sumelor de 890 RON daune materiale și dobânda începând cu 13 septembrie 2013 și până la plata efectivă și la 60.000 RON daune morale (actualizată cu rata inflației și dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la plata efectivă).

A fost obligată pârâta, prin mandatar, la 9.762,30 RON cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 25 iunie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a scos de pe rol cauza privind judecarea apelurilor declarate de reclamanții A. și C. și a înaintat-o spre soluționare secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 11 octombrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială procesuală a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești. A constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două secții ale Curții de Apel Pitești și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Prin decizia civilă nr. 2301 pronunțată la 5 decembrie 2019 în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Prin decizia civilă nr. 3199 din 5 noiembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelurile formulate de reclamanții A., C. și de pârâtul Biroul Național Carte Verde din Franța, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinței civile nr. 241 din 1 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016, intimat fiind intervenientul B..

A schimbat, în parte, sentința, în sensul plății daunelor moratorii (dobânda legală) pentru daunele materiale de la data introducerii cererilor de chemare în judecată, 9 septembrie 2016.

A mărit cuantumul daunelor morale la 75.000 RON pentru reclamantul A. și la 100.000 RON, pentru reclamantul C., dobânda legală urmând a fi plătită de la data pronunțării prezentei.

A menținut, în rest, sentința.

Împotriva deciziei civile nr. 3199 din 5 noiembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă au formulat recurs reclamanții C. și A..

Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor menite a compensa prejudiciul moral suferit, precum și în ceea ce privește data de la care este datorată dobânda legală asupra prejudiciului material și moral.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel vizează în esență următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Astfel, s-a susținut că instanța de apel a încălcat norme de drept material, interpretând eronat dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele din 29 noiembrie 2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, parte a Ordinului CSA nr. 14/2011 prin raportare la jurisprudența în materia daunelor morale pentru compensarea prejudiciului corporal, art. 1391 alin. (1), art. 1385, art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 alin. (1) C. civ., și art. 10 din O.G. nr. 13/2011 cu privire la soluția asupra cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale.

Subsumat acestor critici, s-a argumentat că, din perspectiva art. 1391 alin. (1) C. civ. și prin raportare la criteriul jurisprudenței prevăzut de art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, există o neconcordanță vădită între nivelul despăgubirilor pentru prejudiciul moral stabilit de instanța de apel în cazul dedus judecății și nivelul despăgubirilor admise în cazuri similare de către instanțele judecătorești la nivel național, din acest punct de vedere hotărârea fiind dată și cu încălcarea principiului nediscriminării.

S-a învederat că în privința daunelor morale, instanța de apel nu a reținut incidența art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nu s-a raportat la criteriul jurisprudențial.

S-a mai arătat că în speță este incidentă legea română, accidentul rutier producându-se în România, astfel, trimiterile instanței de apel la jurisprudența altor state privind daunele morale sunt rezultatul unei interpretări eronate a dispozițiilor legale aplicabile în cauza. Elementul de extraneitate din speță rezultă din faptul că autoturismul prin care s-a produs fapta ilicită era înmatriculat în Franța, iar pârâtul este o entitate străină ce garantează plata despăgubirilor produse terților în alte state membre ale Uniunii Europene.

De asemenea s-a susținut că instanța s-a raportat în mod nelegal la "Ghidul pentru soluționarea daunelor morale", acesta fiind emis de o persoană juridică de drept privat (Fondul de Protecție a Victimelor Străzii), care este finanțată din contribuțiile asigurătorilor. Acest ghid nu reprezintă un izvor de drept, prin urmare nu poate constitui o bază de fundamentare a unei hotărâri judecătorești.

În dezvoltarea acestei critici s-a mai menționat că, dacă o lucrare de specialitate ce prezintă grave carențe de transparentă metodologică, influențează instanța de judecată în soluția sa, se poate afirma și argumenta că art. 6 CEDO este încălcat. Această lucrare nu poate aspira nici la titlu de lucrare științifică, deoarece nu îndeplinește condițiile necesare și suficiente și nici la acela de compendiu de practică judiciară.

Mai mult, se arată că,instanța de apel a confirmat demersul pârâtei de a se raporta la ghid, în condițiile în care nu există niciun temei legal în acest sens. Există o contradicție vădită între pragurile valorice stabilite de ghid și argumentul potrivit căruia aceste criterii de cuantificare a despăgubirilor au un grad ridicat de generalitate, motiv pentru care este de preferat să se particularizeze de la speță la speță.

S-a mai învederat că instanța de apel nu s-a referit la jurisprudența națională în materie, deși legea prevede raportarea la jurisprudență în demersul de cuantificare a daunelor morale, ceea ce echivalează cu cercetarea incompletă a fondului cauzei, ce nu permite efectuarea controlului judiciar asupra soluției pronunțate. Alături de celelalte criterii de evaluare a despăgubirilor, jurisprudența este un reper în stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanțe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptățite.

S-a solicitat instanței de recurs să constate că există o neconcordanță vădită între nivelul despăgubirilor stabilite de instanța de apel și nivelul despăgubirilor acordate în cazuri similare de către instanțele judecătorești la nivel național. Au concluzionat recurenții că hotărârea este dată cu încălcarea principiului nediscriminării, deoarece despăgubirile acordate în speță sunt semnificativ mai mici decât cele acordate pe cale judecătorească altor victime în privința cărora s-au dovedit atingeri asemănătoare ale sănătății și integrității corporale, fără ca acest tratament diferit aplicat de instanță să fie justificat.

Printr-o altă critică, recurenții au invocat că instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 alin. (1) C. civ., art. 10 din O.G. nr. 13/2011, art. 204 alin. (2) C. proc. civ. stabilind că dobânda legală aferentă prejudiciului moral curge de la data pronunțării deciziei, în timp ce dobânda legală aferentă prejudiciului material curge de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea acestei critici, recurenții au arătat că, inițial, prin cererea de chemare în judecată, au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru daunele materiale și morale începând cu data introducerii acțiunii. Ulterior, la termenul din 19 octombrie 2018, au precizat cererile în temeiul art. 204 alin. (2) C. proc. civ. și au solicitat plata dobânzii legale începând cu data producerii accidentului rutier - 13 septembrie 2013.

Prin urmare, instanța de apel a reținut în mod eronat că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, fixând momentul curgerii dobânzilor ca fiind cel al producerii faptei cauzatoare de prejudiciu. Totodată, instanța de apel a stabilit în mod eronat că dobânda legală aferentă prejudiciului moral curge de la data pronunțării deciziei, în timp ce dobânda legală aferentă prejudiciului material curge de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Au arătat că, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale.

În temeiul art. 10 din O.G. nr. 13/2011 și al art. 1381 alin. (2) C. civ., sunt aplicabile prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a sumei de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada vreunui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Nu există niciun temei legal pentru a face distincția între diferitele categorii de prejudicii (moral ori material), iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă.

Conform principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretindă repararea întregului prejudiciului, respectiv efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligațiilor bănești, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) și 1535 C. civ., la nivelul dobânzii legale.

În privința datei de la care se va calcula dobânda legală, se susține că potrivit art. 1381 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept de la data comiterii faptei ilicite, iar nu de la pronunțarea hotărârii judecătorești.

În privința reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul reclamanților chiar de la data producerii accidentului și trebuia reparat chiar cu începere de la această dată. Mai mult decât atât, exigibilitatea obligației de la momentul producerii faptei este confirmată și de doctrină.

În opinia reclamanților o interpretare în sensul celor afirmate de instanța de apel ar determina lipsirea de eficiență a dispozițiilor art. 1489, art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ. și ale art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2011, întrucât ar elimina posibilitatea victimei faptei ilicite de a obține dobânzi în lipsa unei hotărâri judecătorești, ceea ce în mod evident nu este voința legiuitorului.

În ipoteza în care creanța reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral creat prin fapta ilicită ar fi purtătoare de dobânzi numai de la data cuantificării ei de către instanța de judecată, ar însemna că întârzierea de drept prevăzută de art. 1523 alin. (2) lit. e) nu are nicio consecință asupra debitorului obligației, ceea ce în mod evident nu poate fi o interpretare corectă.

S-a susținut că interpretarea instanței este, de asemenea, în dezacord cu prevederile art. 1386 alin. (2) C. civ. potrivit cărora "La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului." și cu prevederile art. 1381 alin. (2) C. civ., potrivit cărora "Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat."

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În termen legal, la 9 aprilie 2021, a depus întâmpinare intimatul-pârât Biroul Carte Verde din Franța, prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, din perspectiva faptului că pretențiile reclamanților se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Cu privire la primul motiv recurs, intimatul a invocat excepția nulității recursului, întrucât criticile nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. A susținut că acestea reprezintă nemulțumirea reclamanților ca urmare a faptului că, deși le-a fost admis apelul sub acest aspect, totuși daunele morale nu au fost majorate la suma de câte 900.000 RON pentru fiecare. A precizat că reclamanții tind la reanalizarea probelor și, implicit, a fondului pricinii, ceea ce este nepermis în recurs. În subsidiar, a apreciat că primul motiv de recurs este nefondat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, ce vizează critica privind neacordarea dobânzilor de la data accidentului, a arătat că dobânzile sau actualizarea sumei se pot acorda numai pentru creanțe certe, lichide și exigibile, iar despăgubirile materiale și morale acordate reclamanților din prezenta cauza au dobândit caracter cert, lichid și exigibil abia la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 3199/2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Astfel, a susținut că nu poate fi pus semnul egalității între momentul săvârșirii faptei ilicite (accidentul rutier) și momentul nașterii prejudiciului (constând din daune materiale și morale cauzate), întrucât atunci când vine vorba despre daune materiale reprezentând costuri ocazionate de decesul ori vătămarea corporală a victimei, acestea sunt înregistrate ca prejudicii în patrimoniul persoanelor îndreptățite la dezdăunări ulterior momentului producerii accidentului. Prin urmare, a menționat că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de dobânda legală pentru daunele materiale și morale de la data rămânerii definitive a hotărârii, întrucât până la această dată creanța acestora nu este certă, lichidă și exigibilă.

În referire la faptul că dobânzile se acordă de la data rămânerii definitive a hotărârii a indicat decizia nr. 2780/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012.

La 28 aprilie 2021, recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției inadmisibilității și excepția nulității recursului, ca nefondate. Au depus indicat, drept jurisprudență, decizia nr. 422 din 14 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Au solicitat cheltuieli de judecată, depunând înscrisuri doveditoare pentru suma de 4.870 RON .

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 3 februarie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanții C. și A. împotriva deciziei civile nr. 3199 din 5 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă și a fixat termen la 31 martie 2022, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele.

În ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" invocat de recurenți ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Recurenții au susținut că instanța de apel a încălcat norme de drept material, interpretând eronat dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele din 29 noiembrie 2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, parte a Ordinului CSA nr. 14/2011 prin raportare la jurisprudența în materia daunelor morale pentru compensarea prejudiciului corporal, art. 1391 alin. (1), art. 1385, art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 alin. (1) C. civ., și art. 10 din O.G. nr. 13/2011 cu privire la soluția asupra cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale.

Subsumat acestor critici, s-a argumentat că, din perspectiva art. 1391 alin. (1) C. civ. și prin raportare la criteriul jurisprudenței prevăzut de art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, există o neconcordanță vădită între nivelul despăgubirilor pentru prejudiciul moral stabilit de instanța de apel în cazul dedus judecății și nivelul despăgubirilor admise în cazuri similare de către instanțele judecătorești la nivel național, din acest punct de vedere hotărârea fiind dată și cu încălcarea principiului nediscriminării. Din perspectiva susținerilor recurenților și a obiectului litigiului pendinte, Înalta Curte reține că despăgubirile pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unei persoane se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, astfel cum rezultă din art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 20/2008. În speță ceea ce se reclamă este nesocotirea de către instanța de apel a acestor criterii, susținându-se că nu a fost analizată jurisprudența și practica judiciară în materie, sens în care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material ale art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 20/2008. Înalta Curte reține că la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudență și doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanța urmează a face o apreciere subiectivă în funcție de circumstanțele speței. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale în absența unor criterii la nivel legislativ judecătorul în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Înalta Curte reține că, în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Înalta Curte reține că în materia daunelor morale, principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale. Din acest punct de vedere, critica este nefondată, Înalta Curte reține că, în speță, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanța de apel a avut în vedere criteriile mai sus-arătate, și care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanțelor. Față de cele expuse, examinând decizia recurată Înalta Curte reține că instanța de apel atunci când a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, apreciind consecințele negative suferite de victime pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care celui vătămat i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Toate aceste aspecte circumstanțiate situației particulare din speță au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți. Astfel, Înalta Curte constată că instanța de apel pe baza probatoriului administrat în cauză, statuând în echitate, raportat și la aspectul ca daunele morale să rămână în limite rezonabile, la stabilirea cuantumului despăgubirilor a avut în vedere atât vătămările produse reclamanților, consecințele nefaste pe care accidentul rutier le-a avut cu privire la viața lor particulară, la situația fiecăruia dintre aceștia la momentul producerii accidentului.

Astfel, în raport de situația particulară a fiecărui reclamant în privința determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit, instanța de apel a reținut că, reclamantul A., suferind un traumatism cranio-cerebral, a suportat urmarea unei schimbări a comportamentului social și familial, care, însă, poate fi supus unor atenuări, dacă nu chiar recuperări, cu un efort diferit de cele pe care viața sa le presupunea anterior accidentului, apreciindu-se în același context al suferințelor fizice resimțite și în ceea ce privește fractura osoasă care, nu mai puțin adevărat, lasă și aceasta în continuare, un disconfort fizic de durată și o limitare a activităților victimei", aspecte în raport de care au fost acordate despăgubiri în suma de 75.000 RON.

De asemenea, instanța de apel la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate de 100.000 RON, în ceea ce-l privește pe reclamantul C., a reținut că "se impune a se ține cont de faptul că o traumă permanentă, caracterizabilă drept infirmitate, ca urmare a lipsei unui organ cu rol în buna menținere a stării generale a persoanei cauzează un prejudiciu mai mare, constând în nevoi sporite pentru refacerea energiilor cheltuite de organism pentru susținerea unor eforturi firești sau impuse de eventuale stări maladive" .

Din perspectiva celor expuse Înalta Curte reține că, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanța de apel a avut în vedere criteriile mai sus-arătate, și care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanțelor.

Nefondate sunt și susținerile ce vizează interpretarea eronată a dispozițiilor art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 alin. (1) C. civ., art. 10 din O.G. nr. 13/2011, art. 204 alin. (2) C. proc. civ. în condițiile în care așa cum bine a reținut și instanța de apel în fiecare dintre cele două dosare conexate, fiecare dintre reclamanți a solicitat plata către sine a acestor dobânzi numai începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv data de 9 septembrie 2016, atât în ceea ce privește daunele materiale, cât și cele morale, " că, niciodată, în termenul prevăzut de lege nu a avut loc o modificare a acestor cereri de chemare în judecată".

Prin urmare instanța de apel în considerarea principiului disponibilității și a limitelor investirii în mod legal a stabilit pentru daunele materiale curgerea dobânzii de la data solicitată de reclamanți cea a introducerii acțiunii, 9 septembrie 2016.

Cum prin cererea lor, reclamanții au ales o despăgubire globală, pentru întregul prejudiciu, atât cel cauzat prin provocarea de dureri fizice, " disconfort psihic, afectarea funcțiilor psihice, cognitive, relaționatorii, de agrement, care nu s-au produs în momentul accidentului, ci au supravenit acestuia, mai ales cele referitoare la integrarea socială sau autodesconsiderarea prin prisma unor criterii estetice, Înalta Curte reține că în mod legal și corect a constatat instanța de apel că, însumarea acestora nu se poate face decât la momentul pronunțării hotărârii, chiar daca parțial înglobează situații apărute instantaneu, urmare a faptei ilicite a șoferului intervenient. De aceea, dobânzile asupra acestor sume nu se pot produce decât de la momentul în care instanța reține cuantumul lor, la însuși momentul pronunțării",.

Or, în ce privește situația daunelor morale stabilite prin hotărâre judecătorească, în condițiile în care creanța în bani devine certă, lichidă și exigibilă numai în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, Înalta Curte reține că data de la care curge dobânda aferentă daunelor morale este data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, cum legal a reținut și instanța de apel.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susținerile recurenților nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C. și A. împotriva deciziei civile nr. 3199 din 5 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C. și A. împotriva deciziei civile nr. 3199 din 5 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2022.