ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5373/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7640 din 05 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepția prescripției și a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Fondul de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., constatând intervenită prescripția dreptului material la acțiune.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei, în temeiul plății nedatorate, la restituirea sumei de 4.633.141,67 RON, reprezentând garanția aferentă Contractului de garantare a creditului nr. x din 6 mai 2008 emis în baza Convenției pentru garanții exprese, irevocabile și necondiționate înregistrată sub nr. x din 29 martie 2007, garanție achitată de către F.N.G.I.M.M. S.A. - IFN către A. S.A. la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plății până la data achitării integrale a debitului.

Între F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN și A. S.A. a fost încheiată Convenția pentru garanții exprese, irevocabile și necondiționate înregistrată sub nr. x din 29 martie 2007, modificată prin acte adiționale, având ca obiect garantarea de către F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN a finanțărilor individuale acordate de bancă beneficiarilor de finanțare.

F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN a acordat în favoarea A. S.A., în condițiile Contractului de garantare a creditului nr. x din 6 mai 2008 o garanție financiară reprezentând 54,2823 % din creditul acordat în valoare de 4.145.000 euro, conform Contractului de credit nr. x/2008, beneficiarului B. S.R.L.

F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN și-a asumat obligația de a plăti băncii o sumă de maximum 2.500.000 euro, în cazul în care, urmare a nerambursării creditului garantat de F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN, acordat debitoarei, banca formulează cerere de plată, în condițiile prevăzute de Convenția pentru garanții exprese, irevocabile și necondiționate nr. x din 29 martie 2007, modificată prin acte adiționale.

A. S.A. a declarat creditul exigibil anticipat în urma neonorării obligațiilor de plată de către societatea debitoare, procedând la executarea garanțiilor.

S-a transmis către reclamantul F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN cererea de plată înregistrată sub nr. x din 06 aprilie 2011, cererea fiind aprobată, urmată de plata garanției către A. S.A.

Curtea de Conturi a României a efectuat un control la F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN având ca obiect "Situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului", prin raportul de control nr. x din 14 decembrie 2012 și Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2013 reținând:

"A. S.A. a achitat factura nr. x din 08 mai 2008 în valoare de 154.115,16 RON reprezentând comision de garantare aferent primului an de garantare, la data de 15 iulie 2008, cu o întârziere de 69 de zile față de termenul de plată scadent - 06 mai 2008, fapt ce a condus, conform art. 5.7 din Convenția cadru de garantare nr. 51 din 29 martie 2007, începând cu cea de a 31-0 zi - 07 iunie 2008 - la rezilierea de plin drept a Contractului de garantare nr. x din 06 mai 2008. FNGCIMM S.A. - IFN, la solicitarea A. S.A., cu Cererea de plată nr. x din 06 aprilie 2011 prin care se solicita pentru finanțarea restantă de 2.046.463,79 euro, plata garanției în sumă de 1.128.245,87 euro, precum și un bilet la ordin emis de S.C. B. S.R.L., în valoare de 1.128.245,87 euro, având scadență la data de 11 mai 2011, cu OP nr. x din 06 mai 2011, a efectuat plăți în sumă de 4.633.141,67 RON către această bancă, pentru S.C. B. S.R.L., în condițiile în care, la data plății, acest contract era reziliat de drept."

În soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011 și a art. 1, 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

S-a apreciat că termenul de prescripție nu poate fi calculat de la momentul comunicării de către Curtea de Conturi a Deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2013, acesta fiind doar momentul la care s-au reținut faptele de către organele cu atribuții de control în domeniu, fiind absolut irelevantă, sub aspectul prescripției, constatarea organului de control, care este un terț față de raporturile care s-au derulat între părți.

S-a constatat, totodată, că reclamantului îi revenea obligația de a verifica condițiile legale ale plății, potrivit Actului constitutiv și a Contractului de garantare și că verificarea respectării normelor legale incumba reclamantei FNGCIMM S.A- IFN, nu A. S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul-reclamant, solicitând schimbarea hotărârii apelate și, pe cale de consecință, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată, iar pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., judecarea procesului și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Criticile apelantului au vizat modul în care a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune din perspectiva stabilirii de către instanța de fond a momentului la care a început să curgă termenul de prescripție în cauză.

Intimata A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.

Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă, prin decizia nr. 2297/A din 12 decembrie 2017, a respins, ca nefondat, apelul apelantului-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN.

Curtea a reținut, în esență, că raportul Curții de Conturi nu produce efecte asupra intimatei, iar comunicarea actului de control nu determină începerea unui termen de prescripție a dreptului la acțiune pentru restituirea sumelor plătite în baza contractului.

A apreciat instanța de control judiciar că apelantul nu poate pretinde că, anterior controlului Curții de Conturi, nu a cunoscut și nu trebuia să cunoască faptul că a efectuat o plată nedatorată, în condițiile în care avea obligația verificării îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute în contract pentru efectuarea plății. Faptul că apelanta nu a efectuat aceste verificări sau le-a efectuat necorespunzător, aspect reținut în raportul Curții de Conturi, nu poate fi invocat în favoarea sa și nu îi poate profita.

Curtea a statuat că, în raport de data nașterii dreptului la acțiune, respectiv 06 mai 2011, data depunerii cererii de chemare în judecată - 09 aprilie 2015 - și față de prevederile art. 1, art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție s-a împlinit, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind astfel soluționată în mod corect de prima instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recursul a fost admis, în principiu, la data de 5 octombrie 2018.

Recurentul-reclamant își subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apreciază recurentul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în condițiile în care momentul la care recurentul reclamant a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba a fost momentul în care a fost efectuată plata.

Recurentul consideră că termenul de prescripție trebuie calculat de la momentul la care Curtea de Conturi a României a comunicat recurentului-reclamant Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2013, prin care s-a constatat că intimata-pârâtă a încasat o plată nedatorată, considerând astfel că termenul de prescripție nu s-a împlinit.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Instanța de apel, menținând hotărârea instanței de fond, a dat o corectă dezlegare excepției prescripției dreptului la acțiune, printr-o corectă aplicare și interpretare a legii.

Art. 8 din Decretul nr. 167/1958 are în vedere două momente - alternative - de la care prescripția extinctivă poate începe să curgă: fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și pe cel care răspunde de ea, fie momentul obiectiv al datei la care trebuia, după împrejurări, să cunoască aceste elemente.

Pentru curgerea termenului de prescripție, este necesar și suficient ca titularul dreptului la acțiune să fi cunoscut în mod formal paguba și autorul ei sau să se fi aflat în situația de a fi trebuit să cunoască aceste împrejurări.

Determinările avute în vedere de instanța de apel, în stabilirea momentului la care a început să curgă termenul de prescripție, sunt corecte.

Astfel, potrivit art. 4.5 din contractul de garantare a creditului nr. x din 6 mai 2008, încheiat între Fond și Bancă, în calitate de finanțator, în considerarea solicitării de garantare nr. x din 15 aprilie 2008 transmisă Fondului în baza Convenției Cadru de Garantare încheiată F.N.G.C.I.M.M. și A., "În cazul neplății comisionului de garantare datorat de Finanțator în baza contractului de garantare pe perioadă mai mare de 30 zile de la scadența acestuia, inclusiv a penalităților de întârziere aferente, contractul se reziliază de plin drept în a 31-a zi, fără nicio formalitate, chemare în judecată sau punere în întârziere ori intervenție a unui organ judiciar, fără ca Fondul să poată fi obligat la despăgubiri și fără ca Banca să mai poate face să subziste contractul prin plata efectuată după ziua a 30-a".

Conform art. 5.7 din aceeași convenție "Cât timp Banca nu este la zi cu plata comisionului de garantare datorat și/sau a eventualelor penalități de întârziere aferente Fondul este în drept să invoce excepția de neexecutare a contractului și să suspende executarea obligației de virare a garanției de executat până la îndeplinirea de către Bancă a propriei obligații".

Astfel cum rezultă din verificările Curții de Conturi, necontestate de părți, A. S.A. a achitat factura nr. x din 08 mai 2008 în valoare de 154.115,16 RON reprezentând comision de garantare aferent primului an de garantare, la data de 15 iulie 2008, cu o întârziere de 69 de zile față de termenul de plată scadent - 06 mai 2008, fapt ce a condus la activarea clauzei înscrise în art. 4.5 din contractul de garantare a creditului nr. x din 6 mai 2008, contractul fiind astfel reziliat de plin drept începând cu cea de a 31-a zi - 07 iunie 2008.

Aserțiunile recurentei potrivit cărora, anterior Raportului Curții de Conturi, nu a cunoscut și nu trebuia să cunoască faptul că a efectuat o plată nedatorată nu sunt sustenabile în condițiile în care, potrivit clauzei înscrise în art. 5.7 din contractul garantare a creditului nr. x din 6 mai 2008, mai sus redată, aceasta avea obligația verificării îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute în contract pentru efectuarea plății, lipsa de diligență a recurentei în îndeplinirea acestei obligații neputând fi un argument în favoarea sa.

Astfel cum a reținut instanța de apel, raportul Curții de Conturi nu produce efecte asupra intimatei, iar comunicarea actului de control nu determină începerea unui termen de prescripție a dreptului la acțiune pentru restituirea sumelor plătite în baza contractului, Curtea de Conturi fiind un terț față de raportul obligațional în temeiul căruia a fost făcută plata nedatorată, actul constatator, Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2013, neputând lipsi de efecte pasivitatea de care a dat dovadă recurenta în a-și verifica îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute în contract pentru efectuarea plății.

Cerințele reglementate în mod cumulativ de art. 8 Decretul nr. 167/1958 erau îndeplinite la data de 06 mai 2011, acesta fiind momentul la care recurenta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Constatând că momentul nașterii dreptului la acțiune a fost corect determinat, față de faptul că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost examinată de instanța de apel printr-o corectă interpretare și aplicare a art. 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN împotriva deciziei nr. 2297/A din 12 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2018.