ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 887/2024

Ședința publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 29 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 260.616,94 RON, reprezentând 80% din finanțarea garantată restantă acordată beneficiarului B. S.R.L., în temeiul confirmării de garantare nr. x/10.01.2012, precum și la plata dobânzii legale calculate asupra debitului principal de la data de 10 martie 2015 și până la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7 martie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a înaintat cauza secției a VI-a Civilă a Tribunalului București, pentru a fi repartizată unui complet care soluționează litigii cu profesioniști.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 28 martie 2018, sub nr. x/2017*.

Pârâta Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 3368 din 9 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției și a respins ca prescrisă cererea formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 594 din 15 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulată de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3368 din 9 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 17 august 2020, sub nr. x/2017**.

Prin sentința civilă nr. 2399 din 27 noiembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN la plata către reclamantă a sumei de 260.616,94 RON, reprezentând contravaloare garanție, la plata sumei de 71.287,66 RON, reprezentând dobândă legală calculată pentru perioada 10.03.2015-27.12.2017, precum și la plata dobânzii legale în continuare, aferente debitului principal, până la achitarea integrală a acestuia și la plata sumei de 8742,17 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1086A din 5 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 s-a admis apelul formulat de pârâta Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN împotriva sentinței civile nr. 2399 din 27 noiembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și, în consecință:

S-a anulat în tot hotărârea primei instanțe și, în urma rejudecării cauzei:

S-a admis excepția lipsei de interes în formularea acțiunii.

S-a respins cererea, ca fiind lipsită de interes.

A fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 5.460,89 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.A..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Prin decizia pronunțată, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat serie de norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității: art. 32, art. 33, art. 632 alin. (1) și art. 664 alin. (4) din C. proc. civ., precum și art. 6 paragraful 1 din CEDO și art. 21 alin. (1) din Constituția României.

Astfel, pe de o parte, potrivit art. 32 C. proc. civ., interesul este una dintre condițiile esențiale ale oricărui demers judiciar, în vreme ce potrivit art. 33 din același act normativ. "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara".

Pe de altă parte, potrivit art. 664 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează condițiile care trebuie îndeplinite pentru a putea demara procedura de executare silită, "La cerere (cererea de executare silită - n.a. - RDA) se vor atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz și dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum și dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege".

Așadar, din interpretarea coroborată a dispozițiilor evocate rezultă că în situația în care creditorul deține titlul executoriu în original ori o copie legalizată a acestuia și dorește să își valorifice dreptul de creanță izvorât din respectivul titlu executoriu, singura cale prin care poate obține rezultatul amintit este demararea procedurii de executare silită în baza respectivului titlu. Într-o asemenea situație o cerere de chemare în judecată care ar tinde la obținerea unui alt titlu executoriu fiind în mod vădit lipsită de interes. Totuși, în ipoteza în care titlul executoriu în original ori o copie legalizată a acestuia nu se mai află în posesia creditorului, singurul demers pe care acesta îl poate promova este formularea unei cereri de chemare în judecată, care să tindă la obținerea unei hotărâri judecătorești în baza căruia ulterior creditorul să poată demara procedura de executare silită.

Aceasta este singura manieră de interpretare a dispozițiilor legale anterior citate care este în acord cu rațiunea pentru care au fost adoptate de legiuitor și care, de asemenea, asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale și a principiilor care guvernează procesul civil și anume dreptul la acces liber la justiție, reglementat atât de CEDO, cât și de Constituția României.

În acest context, recurenta susține că interpretarea instanței de apel contravine dispozițiilor evocate, sens în care arată că A. S.A. a susținut în mod constant, în fața instanței de apel, că nu poate face dovada unui fapt negativ (faptul că nu se mai află în posesia titlului executoriu, în original), că nu are cunoștință despre cauza concretă care a generat dispariția acestui original, însă este cert că în prezent nu deține acest original și deci, se află în imposibilitatea de a demara procedura de executare silită.

Cu toate acestea, instanța de apel a conchis că A. S.A. nu a făcut dovada că nu se mai află în posesia titlului executoriu (titlu care, în opinia instanței, constă în chiar Convenția cadru, iar nu și în Notificarea de includere în plafonul de garantare și în Confirmarea de includere în acest plafon), în original și deci este evident că aceasta putea demara procedura de executare silită împotriva Fondului. Mai mult, instanța face trimitere la o serie de dosare, al căror obiect a fost reprezentat de contestația la executare formulată de Fond, dosare în care, în opinia instanței, recurenta ar fi demarat, cu succes, procedura de executare silită în baza Convenției cadru.

Așadar, în măsura în care banca nu se mai află în posesia acestor două înscrisuri, ci doar în posesia Convenției cadru, recurenta nu are posibilitatea de a demara procedura de executare silită. Tocmai de aceea, toate dosarele privind contestațiile la executare cuprinse în considerentele deciziei atacate nu au nicio miză pentru prezentul dosar, câtă vreme în cadrul acelor dosare a fost contestată legalitatea unor proceduri de urmărire silită demarate în baza unor notificări de includere în plafonul de garantare și a unor confirmări de includere în același plafon (Anexa 1).

Astfel cum s-a arătat anterior, reclamanta nu se mai află în posesia originalelor celor două înscrisuri care constituie titluri executorii și anume: Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP7029 și Confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. x/10.01.2012.

Or, potrivit art. 632 alin. (1) C. proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, iar conform art. 664 alin. (4) din același Cod, la cererea de executare silită se va atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizată. Cât privește copia legalizată de pe titlul executoriu, art. 150 din Legea nr. 36/1995 prevede că acestea se eliberează numai după prezentarea înscrisului original.

Așadar, din textele evocate, reiese concluzia că, în lipsa titlului executoriu în original, creditorul nu poate demara procedura de executare silită, or câtă vreme recurenta nu se mai află în posesia înscrisurilor ce constituie titluri executorii în original, interesul său este dat de obținerea unei hotărâri care să constituie titlu executoriu si care să poată fi pusă în executare silită.

În acest context, recurenta susține că justifică interes în promovarea acțiunii de față, iar decizia atacată prin care a fost admisă excepția lipsei de interes apare ca fiind nelegală.

Pentru aceste motive, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la 22 septembrie 2023, intimata-pârâtă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a solicitat, pe cale de excepție nulitatea recursului, întrucât argumentele evocate nu susțin admiterea recursului, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 16 octombrie 2023, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei-pârâte ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 7 decembrie 2023, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1086 A din 5 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen la data de 18 aprilie 2024, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că prin decizia atacată, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv art. 32, art. 33, art. 632 alin. (1) și art. 664 alin. (4) din C. proc. civ., precum și art. 6 paragraful 1 din CEDO și art. 21 alin. (1) din Constituția României.

În acest context, recurenta apreciază că soluția instanței de apel de admitere a excepției lipsei de interes în formularea acțiunii și de respingere a cererii, ca fiind lipsită de interes, încalcă dispozițiile art. 32 și art. 664 alin. (4) din C. proc. civ., având în vedere că instanța de apel a reținut că A. S.A. nu a făcut dovada că nu se mai află în posesia titlului executoriu, în condițiile în care, reclamanta a arătat în mod constant că nu are cunoștință despre cauza concretă care a generat dispariția acestui act original și că, în prezent, nu deține acest titlul în original, aflându-se astfel în imposibilitatea de a demara procedura de executare silită.

Această critică este fondată, având în vedere că demararea procedurii de executare silită doar în baza Convenției cadru - reținută de instanța de apel - nu este posibilă, acest contract neconținând un drept de creanță cert, lichid și exigibil, ci doar reglementând condițiile generale în care Fondul urmează să acorde garanții viitoare. Tocmai de aceea, în baza aceleiași convenții, părțile încheie în fiecare caz în parte, o nouă convenție, convenție concretizată în două instrumentam și anume Notificarea de includere în plafonul de garantare și Confirmarea notificării de includere in plafonul de garantare, înscrisuri care constituie titluri executorii.

Acest aspect rezultă din art. 2.2. din Convenția cadru, care prevede că includerea garanțiilor individuale în plafonul de 290.000,000 RON va fi notificată Fondului de către Finanțator printr-o notificare de includere în plafonul garantat. In temeiul art. 7.1 lit. b) din același act juridic, Fondul confirmă unității Finanțatorului (centrală, sucursală, agenție) care a emis notificarea includerea garanției individuale în plafonul de garantare printr-un document standard denumit confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare, a cărui formă se regăsește în Anexa nr. 2 la Convenția cadru. Același înscris conține angajamentul irevocabil al Fondului de a garanta finanțarea individuală aprobată, în condițiile stabilite în Convenția cadru.

Așadar, în măsura în care Banca nu se mai află în posesia acestor două înscrisuri, ci doar în posesia Convenției cadru, aceasta nu are posibilitatea de a demara procedura de executare silită, în conformitate cu dispozițiile art. 632 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu și nici conform art. 664 alin. (4) C. proc. civ., ce prevede că la cererea de executare silită se va atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizată.

Prin urmare, în lipsa titlului executoriu în original, creditorul nu poate demara procedura de executare silită, iar cum A. S.A. nu se mai află în posesia înscrisurilor ce constituie titluri executorii în original, interesul acesteia este dat de obținerea unei hotărâri care să constituie titlu executoriu si care să poată fi pusă în executare silită, în caz contrar, s-ar putea ajunge la concluzia în care creditorul care nu mai deține titlul executoriu în original să fie privat pentru totdeauna de dreptul său de a-și vedea creanța satisfăcută, pe motiv că nu ar putea niciodată să demonstreze îndeplinirea condiției interesului acțiunii sale.

Așadar, în condițiile în care recurenta a susținut în mod constant că nu mai deține originalul titlului executoriu în baza căruia ar fi putut porni executarea silită împotriva pârâtului se constată că, față de prevederile art. 664 alin. (4) din C. proc. civ., aceasta nu poate formula cererea de executare silită.

În acest context, Înalta Curte constată că reclamanta A. S.A. are interes în formularea unei acțiuni în pretenții împotriva pârâtului, pentru că doar astfel are posibilitatea obținerii unui titlu executoriu, în baza căruia să își poată realiza creanța împotriva acestuia, sens în care nu poate fi primită lipsa de interes a reclamantei în formularea prezentei acțiuni, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

Printr-o astfel de soluție, Înalta Curte apreciază că s-a încălcat dreptul fundamental la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 para. I din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ce vizează dreptul persoanei de a apela la instanță, conform unei proceduri legale, în scopul satisfacerii unui drept sau interes legitim, componentă care implică și dreptul de a i se oferi și mijloacele necesare pentru punerea în executare a unui titlul executoriu.

În acest context, instanța de trimitere se va preocupa să analizeze incidența prevederilor din C. proc. civ. care reglementează dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) referitoare la condițiile de exercitare a acțiunii civile, precum și dispozițiile art. 664 alin. (4) din C. proc. civ., ce vizează îndeplinirea condițiilor privind executarea silită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1086 A din 5 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1086 A din 5 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2024.