ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4087/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 iunie 2016, reclamantul A. în contradictoriu cu intimata B. S.A., a solicitat instanței de judecată ca prin sentința ce o va pronunța:

- să constate caracterul abuziv al conținutului clauzei prevăzută la pct. 3, 3.4 din contractul de credit - condiții generale, referitoare la dobânda variabila, privind dreptul "Băncii de a indexa procentul de dobânda, in funcție de costurile resurselor sale. Noul procent al dobânzii va fi afișat la sediul Băncii la data intrării in vigoare a modificării și se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii. Împrumutatul va lua cunoștință de modificarea dobânzii prin afișările făcute la sediul Băncii, împrumutatul având și posibilitatea de a fi, informat la cerere prin extrasul de cont.", să dispună înlăturarea acesteia din contract, cu consecința restituirii diferenței dintre dobânda care trebuia sa fíe perceputa și dobânda majorată în mod unilateral de catre pârâtă;

- să constate lipsa mențiunilor privind calculul DAE, în clauza prevăzută la pct. 3,3,5 din contractul de credit - condiții generale, și să se dispună scutirea de dobânzi și de costuri a creditului aprobat;

- să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 6 din contractul de credit - condiții particulare, referitoare la comisionul de gestionare a creditului de 10 RON/luna și la comisionul de 3 % de rambursare anticipată, cu consecința înlăturării acestora din contract

- să constate nulitatea absolută parțială a contractului de credit-condiții particulare și condiții generale încheiat cu pârâta, ca urmare a constatării clauzelor abuzive, urmând a se dispune eliminarea din contractul de credit preformulat aflat în curs de executare a acestor clauze privind dobânda și comisioanele contestate, cu repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive;

- să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite cu titlu de comision de gestiune a creditului, precum și diferența dintre dobânda care trebuia să fie percepută și dobânda majorată, începând de la data plații efectuată de reclamant a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume.

Prin sentința civilă nr. 2539 din 20 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Turda, s-a respins excepția lipsei de interes a contestatorului cu privire la pretenția vizând clauza cu privire la comisionul de rambursare anticipată, excepție invocată în cauză de intimata B. S.A.

A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., și în consecință:

A fost constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 6 din contractul de credit-condiții particulare, contract de credit nr. x din 23 iunie 2006, referitoare la comisionul de gestionare a creditului de 10 RON/luna și la comisionul de 3 % de rambursare anticipată.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele percepute în temeiul clauzelor apreciate ca fiind abuzive.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale penalizatoare datorată în temeiul art. 3 alin. (2) O.G. nr. 13/2011, asupra sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule absolut, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești și până la data restituirii efective

A fost respins restul pretențiilor.

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 1000 RON cheltuieli parțiale de judecată.

Prin decizia civilă nr. 156/A/2018 din 22 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a admis apelul formulat de reclamantul-apelant A., în contradictoriu cu intimata B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2539 din 20 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Turda, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

S-a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3 pct. 3.4 din contractul de credit condiții generale referitoare la dobânda variabilă privind dreptul băncii de a "indexa procentul de dobândă, în funcție de costurile resurselor sale" și în consecință:

S-a constatat nulitatea clauzei și s-a dispus înlăturarea acesteia din contractul de credit nr. x încheiat de părți.

S-a admis apelul formulat de pârâta-apelantă B. S.A. în contradictoriu cu reclamantul intimat A. împotriva sentinței primei instanțe pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta având ca obiect constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei prevăzute la pct. 6 din Contractul de credit nr. x Condiții particulare, referitoare la comisionul de gestionare a creditului de 10 RON/lună și, ca fiind lipsită de interes, cea referitoare la comisionul de rambursare anticipată de 3%.

S-a respins cererea de restituire a sumelor percepute de bancă în baza acestor clauze precum și cererea de obligare a băncii la plata dobânzii legale aferente acestor sume.

A fost obligată pârâta să-i achite reclamantului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale ocazionate la fond.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate și a fost obligat intimatul A. să-i achite apelantei B. S.A. suma de 1.256,45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale ocazionate în apel și compensează restul cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 156/A/2018 din 22 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj,a declarat recurs recurentul-reclamant A.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Specializat Cluj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, chiar prin raportare la întreaga valoare a creditului, 33.339 CHF reprezentând 139.533,71 RON la data introducerii acțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

Totodată, este de reținut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și în consecință, a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Specializat Cluj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 156/A/2018 din 22 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2018.