ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4067/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2014, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzelor prev. la art. 5, art. 6, art. 9 din contractul de credit bancar nr. x/16.10.2007, având ca obiect comisionul de risc, și respectiv comisionul de administrare (pentru intervalul 16.10.2007-10.10.2007) în cuantum total de 26.509,63 RON; obligarea pârâtei la recalcularea creditului, cu toate spezele sale, după eliminarea comisioanelor/costurilor cu caracter abuziv și pe cale de consecință, obligarea acesteia să emită noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractului de credit dată de constatarea nulității absolute a clauzei contractuale prevăzute de art. 5, art. 6 și art. 9 din contractul de credit; obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite în baza clauzelor contractuale constatate abuzive; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă 4782 din 5 aprilie 2016, Judecătoria Sectorului 3 București a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în sensul că a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/16.10.2007:

- pct. 5 din Condițiile speciale doar în ceea ce privește mențiunea că dobânda este variabilă și că dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile C., la care se adaugă 2,5 p.p.

- pct. 6 din Condițiile speciale doar în ce privește mențiunea că în DAE sunt incluse comisionul de acordare credit și de administrare, comisionul de urmărire riscuri precum și alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract).

- pct. 9 lit. b), c), f) din Condițiile speciale, dispunând totodată obligarea pârâtei sa restituie reclamanților sumele de: 357,83 Euro, în echivalentul în RON de la data plății conform cursului BNR, reprezentând dobânda curentă achitată în plus de către reclamanți în perioada 10.11.2007-25.06.2015; 292,5 Euro, în echivalentul în RON de la data plății conform cursului BNR, reprezentând comision de acordare; 2.335,5 Euro, în echivalentul în RON de la data plății conform cursului BNR, reprezentând comision de administrare achitat de reclamanți în perioada 10.11.2007-25.06.2015; 2.226 Euro, în echivalentul în RON de la data plății conform cursului BNR, reprezentând comision de urmărire riscuri achitat de reclamanți în perioada 10.11.2007-25.06.2015 și respingând capătul prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea creditului și la obligarea de a emite noi grafice de rambursare, ca rămas fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 1610/2017 din 03 mai 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta C. S.A. împotriva sentinței primei instanțe, a fost schimbată în parte sentința, după cum urmează:

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 5 din contractul de credit nr. x/16.10.2007, secțiunea condiții speciale, în ceea ce privește sintagma " dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile C.".

S-a respins ca neîntemeiată solicitarea de restituire a sumelor achitate în temeiul acestei clauze.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv în privința clauzelor contractuale inserate la art. 6, art. 9 lit. b), c) și f) condiții speciale și cererea subsecventă de restituire a sumelor achitate în temeiul acestora.

S-au menținut restul dispozițiilor din sentința apelată, care nu contravin prezentei decizii.

S-a admis cererea de restituire contravaloare taxă de timbru nedatorată de apelantă, respectiv restituirea către aceasta a sumei de 1920,75 RON (valoarea corectă a taxei de timbru fiind în cuantum de 719,13 RON).

S-a admis în parte cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea apelului. Au fost obligați în solidar intimații la plata sumei de 719,13 RON cu titlul de contravaloare taxă de timbru datorată în apel și 2000 RON cu titlul de onorariu avocat, în total la plata sumei de 2719,13 RON.

Împotriva deciziei sus-menționate, au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B.

Prin decizia civilă nr. 381 R din 13 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul București, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată precizată.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

Totodată, este de reținut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și în consecință, a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1610/2017 din 03 mai 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.10.2018.