ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 926/2018

Ședința publică din data de 15 martie 2018

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Aiud sub nr. x/2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

I. Constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute parțiale a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/11.03.2008 încheiat între părți în ceea ce privește următoarele clauze:

- pct. 5 teza I din contractul de credit în care se arată că dobânda este "administrată ulterior",

- pct. 5 teza finală din contractul de credit, în care se arată că "după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință administrată, care se afișează la sediile C., la care se adaugă 2,95"

- pct. 2.10.d din condițiile generale de creditare - Anexă la Contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008 referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda;

- pct. 2.10.d din condițiile generale de creditare - Anexă la Contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008 referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda;

- pct. 2.11.b din contractul de credit referitoare la comunicarea noului procent de dobândă și la acceptarea acestuia de către împrumutat,

- pct. 9 lit. c) din contractul de credit, referitoare la "comisionul de administrare",

- pct. 9 lit. f) din contractul de credit, referitoare la "comisionul de urmărire riscuri"

- punctul 3.7 din condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit, conform căruia banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței "financiar-bancare;

- pct. 3.8 din condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de creditare,

- pct. 3.9 din condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de creditare,

- mențiunea de la pct. 6 din Contractul de credit referitoare la includerea în Dobânda Anuală Efectivă (DAE) a comisionului de administrare, a comisionului de urmărire riscuri și a altor costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării contractului);

- clauza din Graficul de rambursare credit (astfel cum a fost modificat, în mod unilateral de pârâtă), care face parte integrantă din contractul de credit, referitoare la cuantumul comisionului de administrare.

II. Desființarea si înlăturarea din contractul de credit a clauzelor contractuale menționate la pct. I;

III. Desființarea graficului de rambursare credit în ceea ce privește clauzele menționate la pct. I;

IV. Constatarea ca abuzivă și nedatorată o oricărei sume percepută de pârâtă cu titlu de dobândă începând cu data încheierii contractului de credit până la data soluționării definitive a cauzei și care excede dobânzii procentuale de 9,9 % pe an,

V. Obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute în mod nelegal și abuziv cu titlu de dobândă, prin aplicarea unei dobânzi ce excede procentului de 9,9 % pe an, începând cu data încheierii contractului până la rămânerea definitivă a hotărârii;

VI. Să se constate că pârâta a modificat în mod abuziv și unilateral contractul de credit, în sensul transformării comisionului de urmărire riscuri, prevăzut de pct. 9 lit. f), în) comision de administrare,

VII. Obligarea pârâtei să le restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de urmărire riscuri - 46,75 RON/lună - începând cu data încheierii contractului până la rămânerea definitivă a hotărârii;

VIII.1. În principal să fie obligată pârâta să le restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de administrare - 13,75 RON/lună - începând cu data încheierii contractului până la rămânerea definitivă a hotărârii,

VIII.2. În subsidiar să se dispună revenirea comisionului de administrare la cuantumul stabilit prin Contractul de credit bancar, respectiv 13,75 RON/lună;

IX. Obligarea pârâtei de a achita dobânda legală aferentă sumelor solicitate cu titlu de dobândă percepută în mod abuziv și nelegal și comision de urmărire riscuri, comision de administrare începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data restituirii efective și integrale a acestor sume;

X. Obligarea pârâtei ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței care se va pronunța, să pună la dispoziția reclamanților contractul de credit bancar modificat conform sentinței și un nou grafic de rambursare a creditului;

XI. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 451 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 51/2017 din 20 ianuarie 2017 pronunțată de Judecătoria Aiud s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și s-a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze:

- art. 5 teza finală din contractul de credit bancar x/11.03.2008 având următorul conținut: (...) dobânda curentă este formată din dobânda de referință administrată, care se afișează la sediile C., la care se adaugă 2,95.

- art. 2.10.d din Condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008,

- art. 2.11.b din Condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008,

- partea din art. 6 din contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008 ce are următorul conținut În DAE sunt incluse (...) comisionul de administrare, (..) comisionul de urmărire riscuri, precum și alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract).

- art. 9 lit. f) din contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008

- art. 3.8. din Condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008.

- art. 9 lit. c) din contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008

- art. 3.9. din Condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008.

- art. 3.7 din Condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. x/11.03.2008.

S-a dispus eliminarea din contractul de credit nr. x/11.03.2008 a clauzelor abuzive arătate în aliniatul precedent.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma de 46,75 de RON încasată lunar cu titlu de comision de urmărire riscuri (iar apoi cu titlu de parte din comisionul de administrare), începând cu data de 01.10.2011 și până la data soluționării definitive a prezentei cauze. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data încasării lor și până la data restituirii către reclamanți a sumelor respective.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma de 13,75 de RON încasată lunar cu titlu de comision de administrare (iar apoi cu titlu de parte din comisionul de administrare), începând cu data de 01.10.2011 și până la data soluționării definitive a prezentei cauze. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data încasării lor și până la data restituirii către reclamanți a sumelor respective.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanților sumele încasate de la aceștia cu titlu de dobândă, începând cu data de 01.10.2011 și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, doar în ceea ce privește sumele care depășesc cuantumul dobânzii de 9,9 % pe an avută de părți în vedere la data încheierii contractului. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data încasării lor și până la data restituirii către reclamanți.

A fost obligată pârâta ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să le pună la dispoziție reclamanților un nou grafic de rambursare a creditului din care să fie eliminate comisionul de urmărire riscuri și comisionul de administrare și în care să fie recalculată dobânda prin raportare la 9,9 % pe an.

A fost respinsă în rest acțiunea reclamanților, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. C. S.A..

Prin decizia nr. 1147/A/2017 din 26 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 51/2017 din 20 ianuarie 2017 pronunțată de Judecătoria Aiud, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului A. suma de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarata recurs pârâta S.C. C. S.A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Alba.

Prin adresa emisă la 23 noiembrie 2017, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1147/A/2017 din 26 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 noiembrie 2017.

La termenul de judecată din 15 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuție nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, și nu prin accesul la o anumită instanță.

În absența unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (paragrafele 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului, și nu a accesului la Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de obiectul controlului de constituționalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituțională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanța competentă, fără a se reține o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menținerea criteriului valoric pentru determinarea competenței de soluționare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanței de judecată concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

Competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară față de chestiunea admisibilității unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanța competentă cu soluționarea recursului.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Alba.

Astfel, în aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Alba revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Alba Iulia, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 1147/A/2017 din 26 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2018.