ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 716/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 7 noiembrie 2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. și C. S.A. - SUCURSALA AIUD solicitând instanței ca, pe baza probelor ce vor fi administrate în cauză, să se dispună:

I. Constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute parțiale a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 20 iunie 2007 încheiat între părți în ceea ce privește următoarele clauze:

- pct. 5 teza I din contractul de credit în care se arată că dobânda este "variabilă ulterior";

- pct. 5, teza finală din contractul de credit, în care se arată că "după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile C.. la care se adaugă 1,5 pp;

- pct. 2.10.a din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr. x din 20 iunie 2007, referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda;

- pct. 2.11 din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la contractul de credit, referitoare la comunicarea noului procent de dobândă și la acceptarea acestuia de către împrumutat;

- pct. 3.7 din Condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit, conform căruia banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar-bancare;

II. Desființarea și înlăturarea din contractul de credit a clauzelor contractuale menționate la pct. I;

III. Să se constate abuzivă și nedatorată orice sumă percepută de pârâte cu titlu de dobândă, începând cu data încheierii contractului de credit până la soluționarea definitivă a cauzei și care excede procentului de 7,4% pe an;

IV. Să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor percepute în mod nelegal și abuziv cu titlu de dobândă, prin aplicarea unei dobânzi care excede procentului de 7,4% pe an, începând cu data încheierii contractului de credit, până la rămânerea definitivă a hotărârii care se va pronunța în prezenta cauză;

V. Să fie obligate pârâtele să achite dobânda legală aferentă sumelor solicitate cu titlu de dobândă percepută în mod abuziv și nelegal peste procentul de 7,4 %/an, calculată începând cu plății până la data restituirii efective și integrale a acestor sume;

VI. Să fie obligate pârâtele ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței care se va pronunța, să le pună la dispoziție contractul de credit bancar modificat conform sentinței și un nou grafic de rambursare a creditului;

VII. Să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 451 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 604/2017 din data de 26 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Aiud a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. S.A. - SUCURSALA AIUD.

A constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze: clauza prevăzută de art. 5 teza a II a din contractul de credit bancar nr. x din 20 iunie 2007, referitor la stabilirea cuantumului dobânzii anuale și punctul 2.10.a din Condițiile Generale de Creditare-Anexă la contractul de credit de mai sus, privitor la modificarea dobânzii variabile, urmând ca dobânda să fie recalculată prin raportare la procentul de 7,4 % pe an potrivit tezei I a art. 5 din contractul de credit, clauza 2.11 din Condițiile Generale de Creditare-Anexă la contractul de credit de mai sus, privitor la comunicarea noului procent de dobândă și la acceptarea acestuia de către împrumutat, precum și clauza 3.7 din Condițiile Generale de Creditare-Anexă la contractul de credit, potrivit căruia banca poate modifica nivelul comisioanelor în functie de evoluția pietei financiar bancare.

A dispus eliminarea din contractul de credit nr. x din 20 iunie 2007 a clauzelor abuzive arătate în aliniatul precedent.

A obligat pârâtele, în solidar, să restituie reclamanților sumele încasate de la aceștia cu titlu de dobândă, începând cu data de 20 iunie 2007 și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, doar în ceea ce privește sumele care depășesc cuantumul dobânzii de 7,4 % pe an, avută de părți în vedere la data încheierii contractului.

A obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamanților dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data încasării lor și până la data restituirii efective către reclamanți.

A obligat pârâtele ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să pună la dispoziție reclamanților un nou grafic de rambursare a creditului, care să cuprindă cele dispuse prin sentință.

A respins, în rest, pretențiile.

A admis cererea și a obligat pârâtele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 de RON, reprezentând onorariu avocațial.

A respins cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței anterior menționate a declarat apel pârâta C. S.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență.

Prin decizia civilă nr. 1314/A/2017 pronunțată la data de 26 octombrie 2017, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a respins apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 604/2017 pronunțată de Judecătoria Aiud, în contradictoriu cu reclamanții A. și B..

A obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamantului A. suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 1314/A/2017 pronunțată la data de 26 octombrie 2017 a formulat recurs C. S.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă sub numărul de dosar x/2016

Prin încheierea pronunțată la data de 3 septembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a suspendat de drept cauza, în baza art. 412 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., constatând că a existat o perioadă suficientă de timp în care recurenta putea să facă demersuri pentru obținerea certificatului de moștenitor pentru intimata-reclamantă B., decedată.

Ulterior, prin încheierea pronunțată la data de 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, constatând că în cauză nu s-a făcut dovada succesorilor pentru introducerea în cauză a acestora, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurenta-pârâtă la data de 24 octombrie 2019 și a menținut suspendarea dispusă prin încheierea de ședință din data de 3 septembrie 2019, în baza dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

La data de 3 februarie 2020, recurenta-pârâtă C. S.A. a declarat recurs împotriva încheierii din 3 septembrie 2019 și a încheierii din 14 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II -a civilă în dosarul nr. x/2016.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 februarie 2020 sub numărul de dosar x/2016

Recurenta-pârâtă a solicitat casarea încheierilor recurate, ca fiind nelegale și trimiterea cauzei Curții de Apel Alba Iulia, pentru continuarea judecății.

A precizat că, la primul termen de judecată după înregistrarea dosarului pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, fiind informată de decesul reclamantei B., instanța a acordat termen la data de 7 mai 2019, în vederea exprimării unui punct de vedere cu privire la introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei, recurenta arătând că dorește introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia. Astfel, instanța a pus în vedere recurentei să indice moștenitorii defunctei B., până la următorul termen de judecată, din 3 septembrie 2019.

Recurena-pârâtă a menționat că, deși a efectuat demersuri în vederea aflării moștenitorilor defunctei, nu a intrat în posesia informațiilor, deoarece nu deținea certificatul de deces al acesteia, sens în care s-a adresat Curții de Apel pentru a i se comunica acest certificat.

Întrucât nu a primit niciun răspuns de la Curtea de Apel și nu a primit certificatul de deces al intimatei B., recurenta a susținut că nu a putut accesa Registrul Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale și, în consecință, nu a putut indica moștenitorii defunctei.

La termenul din 3 septembrie 2019, recurenta a formulat precizări, prin care a arătat că singurul succesibil cunoscut al defunctei B. este A. (celălalt intimat-reclamant) și că, deși a efectuat demersuri în vederea consultării Registrului Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale (RNNEOS), nu a putut intra în posesia unor informații oficiale cu privire la moștenitorii defunctei, întrucât nu deținea certificatul de deces al acesteia.

În consecință, a solicitat Curții de Apel Alba Iulia, în principal, să pună în vedere intimatului-reclamant, care are calitatea de succesibil/moștenitor al defunctei, să furnizeze informații cu privire la dezbaterea succesiunii (dacă s-a dezbătut sau nu și cine sunt moștenitorii) și să depună la dosarul cauzei certificatul de deces și încheierea notarială de dezbatere a succesiunii.

În subsidiar, a solicitat instanței: (i) acordarea unui nou termen de judecată pentru a putea în posesia certificatului de deces și, ulterior, a consulta RNNEOS sau (ii) introducerea în cauză, ca moștenitor al defunctei, pe A..

Recurenta-pârâtă a precizat că, ulterior suspendării cauzei, prin încheierea pronunțată la termenul din 3 septembrie 2019, a efectuat mai multe cereri către Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale și, în final, a putut consulta Registrul Național de Evidență a Actelor de Deces, din care reiese faptul că defuncta a decedat la 4 octombrie 2018.

Astfel, a putut solicita verificarea Registrului Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale, iar din documentul comunicat de Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale a reieșit că nu au fost înregistrate declarații de opțiune succesorală.

În acest context, în lipsa altor moștenitori ai defunctei, în luna octombrie 2019, a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol și a precizat că renunță la cererea de introducere în cauză a moștenitorilor defunctei B., urmând a se judeca doar în contradictoriu cu A..

Cu toate acestea, prin încheierea din 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, apreciind că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a indica moștenitorii.

A invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut că nu poate indica moștenitorii defunctei B., întrucât succesiunea nu s-a dezbătut, instanța de recurs impunând recurentei o obligație imposibilă, cu încălcarea regulii ad impossibillium, nulla obligatio.

A considerat că, procedând astfel, Curtea de Apel Alba-Iulia a încălcat principiul fundamental al dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ., deoarece, în cauză, în raport cu renunțarea recurentei la introducerea moștenitorilor în cauză, se impunea continuarea procesului.

Totodată, a considerat că a fost încălcat principiul fundamental al legalității, din moment ce art. 7 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că:

"Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii".

A susținut că i s-a adus o vătămare pe această cale, întrucât i-a fost negat dreptul de a deduce judecății instanțelor competente o cerere, această vătămare neputând fi înlăturată decât prin casarea încheierilor recurate și continuarea judecății de către instanța competentă.

A menționat că singurul succesibil cunoscut este celălalt intimat-reclamant, soțul defunctei, în sarcina căruia Curtea de Apel Alba-Iulia nu a stabilit nicio obligație, nici măcar cea de depunere a unui certificat de deces.

A subliniat că intimatul-reclamant A. nu are nici un interes în soluționarea recursului, în condițiile în care deja a pus în executare decizia recurată, în cadrul dosarelor nr. x/2018 - încuviințare executare și 1694/175/2018 - contestație la executare, ultimul menționat fiind suspendat, în raport cu aceeași împrejurare a decesului intimatei.

În acest context, a considerat că nu subzistă cazul de suspendare prevăzut de art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere reaua-credință a intimatului-reclamant A..

A făcut referire la decizia civilă nr. 5105/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, care precizează că, în situația în care moștenitorii părții decedate figurează deja în proces, în nume propriu, nu se mai impune suspendarea judecății, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport reținându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 7 octombrie 2020 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 februarie 2021, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) Cod procedură civilă, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 17 februarie 2021, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și invocat de recurenta-pârâtă se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar în cauză se apreciază ca fiind fondate criticile recurentei subsumate acestui motiv de casare.

Potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.

Prin urmare, textul legal menționat impune suspendarea judecății procesului, urmare a decesului uneia dintre părți, pentru introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia, străini de proces, astfel încât să se evite pronunțarea unei hotărâri judecătorești în contradictoriu cu persoana care, prin deces, a pierdut capacitatea procesuală de folosință.

Dacă în cazul Noului C. civ. este utilizată frecvent noțiunea de succesibil, astfel cum a fost definită la art. 1100 alin. (2) Noul C. civ., desigur pentru a o diferenția de aceea de moștenitor, care este un succesibil care a acceptat moștenirea expres sau tacit, conform art. 1108 alin. (2) Noul C. civ., C. proc. civ. nu conține aceeași rigoare terminologică, făcând trimiteri generale la moștenitori, indiferent dacă se referă la succesibili sau cei care au acceptat moștenirea (cu excepția notabilă a art. 687 alin. (3) și art. 689).

În speță, la termenul din 3 septembrie 2019, când s-a dispus măsura suspendării judecării cauzei, recurenta a formulat precizări, prin care a arătat că singurul succesibil cunoscut al defunctei B. este A. (celălalt intimat-reclamant) și că, deși a efectuat demersuri în vederea consultării Registrului Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale, nu a putut intra în posesia unor informații oficiale cu privire la moștenitorii defunctei, întrucât nu deținea certificatul de deces al acesteia.

De asemenea, se constată că, urmarea a demersurilor întreprinse de recurentă, din adresa emisă la 18.10.2019 de către Registrul Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale a rezultat că reclamanta B. a decedat la 4.10.2018, iar din verificările efectuate în evidențele registrului nu s-au găsit înregistrate declarații de opțiune succesorală după defuncta menționată.

Prin urmare, singurul succesibil cunoscut al defunctei B., era parte în procesul pendinte, iar la mai mult de un an de la decesul reclamantei nu existau înregistrate declarații de opțiune succesorală după această defunctă, situație față de care instanța trebuia să dispună continuarea judecății cu acesta.

Mai mult decât atât, instanța de apel trebuia să aibă în vedere prevederile art. 1125 și următoarele din C. civ., privitoare la sezină și moștenitorii sezinari, soțul supraviețuitor al defunctei B. având această calitate. Începând cu data deschiderea moștenirii și până la clarificarea problemelor legate de stabilirea succesibililor care vin efectiv la moștenire, moștenitorii sezinari au funcția de reprezentare în justiție în mod activ și pasiv a intereselor succesiunii. Ca efect al sezinei, de la data deschiderii succesiunii, moștenitorii desemnați ca atare de lege se substituie defunctului, fiind în drept să introducă orice acțiune petitorie sau posesorie aparținând acestuia, iar pe de altă parte, să fie pârâți în acțiunile introduse de terți contra succesiunii.

Prin urmare, este posibilă introducerea în judecată a moștenitorilor sezinari ai uneia dintre părți în ipoteza decesului acesteia pe parcursul procesului, chiar în lipsa emiterii certificatului de moștenitor, de calitate de moștenitor ori a dovedirii acceptării moștenirii în orice mod, excepție făcând succesorul sezinar care a renunțat la moștenire.

În acest context juridic și factual, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în speță nu se justifica luarea măsurii suspendării în cursul judecății, dispusă prin încheierea din 3 septembrie 2019, și nici cea a menținerii suspendării, dispusă prin încheierea din 14 ianuarie 2021, urmând a admite recursul declarat de pârâta pârâtă C. S.A. împotriva celor două încheieri, care vor fi casate, cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecății aceleiași curți de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierilor din 3 septembrie 2019 și 14 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Casează încheierile atacate și trimite cauza pentru continuarea judecății, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2021.