ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5145/2018

Asupra cererii de recurs de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/24.02.2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

I. Constatarea clauzelor abuzive inserate în Contractul de Credit Bancar pentru persoane fizice nr. x/16.11.2007

I.1. clauza înscrisă la pct. 5 din Contractul de credit bancar, respectiv" " ... După aceasta dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile C., la care se adaugă 1,20 p.p."

I.2. clauzele 2.10.a. și 2.11.a din Condițiile Generale de creditare - Anexa la Contractul de Credit Bancar nr. x din 16.11.2007 descrise la Titlul Pentru creditele cu dobânda variabila:

- 2.10. a.: Pe parcursul derulării creditului, C. poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea dobânzii curente (%) conduce la recalcularea dobânzii datorate.

- 2.11.a.: Noul procent de dobânda de referința va fi afișat la sediul băncii la data intrării în vigoare a modificării, iar dobânda rezultata se va aplica la soldul creditului existent la data modificării.

In cazul în care, în urma modificării dobânzii de către C., împrumutatul nu va rambursa restul de credit angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștința, se considera ca împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii."

I.3. clauza înscrisă la pct. 8.a. din Contractul de credit bancar:

... 8.a. comision rambursare anticipata:

- în primele 36 luni de creditare, 4,50 %, minim 30,00 euro sau echivalent,

- intre 37si 60 luni, 3,00 %, minim 30,00 euro sau echivalent,

- intre 61 și 120 luni, 2,50 %, minim 30,00 euro sau echivalent,

- peste 121 luni, 2,00 %, minim 30,00 euro sau echivalent,

I.4. clauza înscrisă la pct. 8.b. din Contractul de credit bancar ... 8.b. comision de acordare credit de 2,50 % flat;

I.5. clauza înscrisă la pct. 8.c. din Contractul de credit bancar ... 8.c. comision de administrare de 100 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzuta la pct. 1;

I.6. clauza prevăzută în Condițiile generale de creditare la Titlul 8 art. 8.4 ce permite Băncii declararea scadenței anticipate a creditului dacă valoarea garanțiilor constituite, scade sub valoarea creditului rămas de plată.

art. 8.4.: În cazul în care valoare bunurilor care constituie garanția creditelor a devenit, din diferite motive, neacoperitoare, C. are dreptul sa solicite împrumutatului completarea garanțiilor. în termen de 5 zile lucrătoare de la înștiințare, împrumutatul trebuie sa prezinte băncii lista bunurilor propuse în garanție.

Constituie caz de culpa daca în termen de 30 de zile lucrătoare de la solicitarea băncii, împrumutatul nu va prezenta băncii documentele și actele ce atesta existenta unor garanții valabile (scrisori de garanție bancara, ipoteci, cesiuni de creanța etc.), iar creditele aferente se vor rambursa, sau în lipsa disponibilităților se vor trece la credite restante, urmărindu-se rambursarea lor pe măsura creării disponibilităților sau din valorificarea garanțiilor.

II. Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate la pct. I.1. - I.6., instanța să constate nulitatea absolută a acestor clauze și să dispună eliminarea clauzelor arătate la pct. I.1. - I.6., după cum urmează:

II.1. a) în principal eliminarea clauzei referitoare la dobânda variabila prevăzuta la pct. 5. din contractul de credit și a clauzelor 2.10.a. și 2.1 l.a. din Condițiile Generale de creditare,

b) și în subsidiar solicităm instanței să țină cont de prevederile art. 77 din Legea nr. 296/2004, care statuează că, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. în acest sens, Instanța urmează să interpreteze clauzele referitoare la dobânda variabilă, în sensul prevederii cuprinse în "Condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit Bancar" pct. 2.10.b. pentru creditele cu dobândă variabilă, stabilită în funcție de un indice de referință LIBOR/EURIBOR, nivelul dobânzii se poate modifica în funcție de evoluția acestuia". Astfel se pot interpreta, în favoarea reclamanților ca debitori, prevederile contractuale - pct. 2.10.b din Condițiile Generale - cuantumul dobânzii curente sa fie compus din EURIBOR 6M plus marja fixă de 1,20 p.p.;

II.2. eliminarea clauzei 8.a. din Contractul de credit bancar, referitoare la comisionul de rambursare anticipată;

II.3. eliminarea clauzei 8.b. din Contractul de credit bancar referitoare la comisionul de acordare credit;

II.4. eliminarea clauzei 8.c. din Contractul de credit bancar referitoare la comisionul de administrare;

II.5. eliminarea art. 8.4 din Condițiile generale de creditare anexa la Contractul de Credit Bancar, referitor la garanțiile suplimentare.

III. Față de solicitările de la pct. I și II al cererii, instanța să oblige, prin hotărârea ce o va da, pe pârâta, și la emiterea unor noi grafice de rambursare conforme cu noua formă valida a contractelor de credit;

IV. Obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor arătate la pct. I.1. - I.5., clauze ce urmează a fi declarate nule absolut, respectiv:

- restituirea sumelor plătite în plus, cu titlu de dobândă nedatorată, în perioada 15.12.2008 - până la data introducerii prezentei cereri, estimate de noi la 88.905,96 euro;

- restituirea sumei plătite cu titlu de comision de acordare credit reprezentând 2,50% din valoare creditului - în cuantum de 5.000,00 euro;

- restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare lunar, reprezentând 0,05 % din suma inițiala, sumă estimată la data introducerii prezentei cereri la 9900 euro.

Prin sentința civilă nr. 6377/13.10.2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei de interes pe cererea de constatare a caracterului abuziv și nulității clauzei 8 lit. a) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/16.11.2007 și pe cererea accesorie de eliminare din contract a acestei clauze, a respins ca lipsite de interes aceste cereri și a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1641/A/2017 din 12 octombrie 2017 a respins ca inadmisibil apelul incident, a admis apelul principal, a schimbat în parte sentința civilă nr. 6377/13.10.2016, în sensul că:

A admis în parte cererea.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5 din condițiile speciale ale contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 103/16.11.2007, în partea conform căreia "După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile C., la care se adaugă 1,2 p.p" și a clauzei stipulate la art. 2.10.a din condițiile generale ale aceluiași contract de credit.

A obligat pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în plus cu titlu de dobândă, față de cea inițial stabilită, cu începere de la data de 15.12.2008 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată (24.02.2016).

A obligat pârâta la emiterea unor noi grafice de rambursare, conform celor dispuse.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate și au fost obligați apelanții-reclamanți A. și B. la plata către apelanta-pârâtă C. S.A. a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța aceaste soluții, instanțele au reținut în esență următoarele:

Părțile din prezenta cauză au încheiat contractul de credit bancar nr. x/16.11.2007 având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 200.000 de euro, durata creditului fiind de 360 de luni.

După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, C. a comunicat reclamanților un act adițional de aliniere la prevederile ordonanței de urgență, iar, ulterior, cu notificare emisă la data de 22.02.2011, C. a notificat denunțarea actului adițional și împrejurarea că beneficiază în continuare de aplicarea principiilor O.U.G. nr. 50/2010.

În raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 s-a constatat că pentru a se putea reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale trebuie verificate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: 1. clauza nu a fost negociată; 2. prin ea însăși sau împreună cu alte clauze din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3. dezechilibrul este în detrimentul consumatorului, nefiind respectate exigențele bunei-credințe.

Cu titlu preliminar, s-a reținut că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind caracterul nenegociat al clauzelor contractuale contestate. Atunci când legiuitorul a reglementat condiția ca o clauză contractuală să nu fi fost negociată direct cu consumatorul a avut în vedere dezideratul protecției consumatorului în fața unor contracte preformulate, cu privire la care nu a avut posibilitatea de a le determina conținutul. Simpla semnare și acceptare a clauzelor contractuale nu echivalează cu negocierea contractului. Prin ipoteză, problema clauzelor abuzive se pune doar cu privire la contracte încheiate, respectiv semnate și acceptate de către consumator.

Nu reprezintă negociere nici posibilitatea consumatorului de a alege între mai multe oferte de pe piață, ale aceleiași bănci sau ale altor bănci. Negocierea presupune existența unor discuții între părți și posibilitatea efectivă a acestora, inclusiv a consumatorului, de a determina conținutul contractului, astfel cum reiese din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, care face vorbire expresă de "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul", iar nu de o clauză care nu ar fi putut fi negociată cu consumatorul. Prin urmare, pentru a considera negociată o clauză contractuală nu este suficientă inexistența unei contraoferte din partea consumatorului, ci este necesară dovedirea unei negocieri efective între părțile contractante. Desigur, nu poate fi imputată băncii pasivitatea consumatorului, acesta fiind și motivul pentru care simpla lipsă a negocierii nu este suficientă pentru declararea unor clauze contractuale ca abuzive. Într-o astfel de situație, băncii nu i se impun obligații excesive, precum determinarea consumatorului să negocieze contractul, ci obligații concrete, constând în inserarea unor clauze cu bună-credință, care să nu determine un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Cu alte cuvinte, dacă nu este imputabilă băncii lipsa de inițiativă a consumatorului în negocierea clauzelor contractuale, C. este totuși ținută a răspunde în ipoteza în care, profitând de această situație, inserează în contracte clauze care determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe.

În prezenta cauză, instanțele au constatat că nu s-a făcut dovada negocierii clauzelor contractuale contestate, sarcina probei revenind pârâtei, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000.

S-a reținut că prevederile art. 4 alin. (5) și (6) din Legea nr. 193/200 nu erau în vigoare la momentul încheierii contractului de credit, însă instanța a apreciat că Legea nr. 193/2000 în vigoare la acea dată trebuie interpretată în lumina Directivei nr. 93/13/CEE a cărei transpunere a fost realizată prin actul normativ. Or, în preambulul Directivei se recomandă ca la aprecierea caracterului abuziv să se aibă în vedere o apreciere globală asupra intereselor părților implicate, trebuind a fi acordată o atenție sporită pozițiilor de negociere ale părților, faptului a se ști dacă în speță consumatorul a fost încurajat să își dea acordul pentru clauzele respective precum și dacă acordul juridic s-a încheiat la cererea expresă a consumatorului. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din directivă, fără a se aduce atingere art. 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și, raportându-se la momentul încheierii contractului, toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și toate clauzele contractuale sau ale altui contract de care acesta depinde; de asemenea, alin. (2) al art. 4 prevede că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Finalitatea reglementării constă în evitarea utilizării de către consumatori a legislației clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit de un profesionist pentru un bun sau un serviciu determinat cât și pentru împiedicarea ocolirii restricțiilor fixate de textele privind leziunea.

Interpretând textul directivei se observă că acesta privește analizarea obiectului principal al contractului sau a clauzelor referitoare la preț și la plată în aprecierea justeței altor cerințe, pentru a se putea îndeplini rațiunea edictării normei, aceea de a oferi un rol protector intereselor consumatorului.

O cerință primordială a excluderii elementelor prevăzute de art. 4 alin. (2) din directivă se referă la exprimarea clară și inteligibilă. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în hotărârea pronunțată în data de 03.06.2010 în cauza C 484/8 că exceptarea de la aprecierea caracterului abuziv vizată la directivă se aplică numai în măsura în care instanța națională competentă constată, în urma unei analize în concreto, că clauzele au fost redactate de vânzător sau furnizor într-un limbaj clar și inteligibil.

Curtea de Apel a nuanțat această analiză, apreciind că, atât timp cât prevederile directivei europene au fost transpuse în dreptul național prin Legea nr. 193/2000, o trimitere la prevederile directivei s-ar dovedi utilă doar în măsura în care ar fi necesară pentru interpretarea prevederilor legislației române. Or, din perspectiva clauzelor anterior menționate, referitoare la posibilitatea băncii de a modifica dobânda contractuală, prevederile Legii nr. 193/2000 sunt suficient de clare, fiind aplicate de către instanța de apel în cauza de față.

Deopotrivă, deși legislația în vigoare la momentul încheierii contractului nu prevedea o anumită modalitate de calcul a dobânzii contractuale, erau în vigoare prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, pe care profesionistul era ținut să le respecte prin raportare la fiecare clauză dintr-un contract nenegociat, inclusiv în privința celor referitoare la modalitatea de variație a dobânzii.

Cu privire la noțiunea de "obiect principal al contractului", pentru a se determina obiectul principal al unui contract trebuie să se aibă în vedere natura sa juridică. Contractul de credit bancar nu se confundă cu contractul de împrumut și se deosebește de acesta prin aceea că are un conținut mai complex, care nu se reduce la suma acordată cu titlu de împrumut și obligația de restituire a sumei împrumutate împreună cu dobânda. În consecință, tribunalul a apreciat că în cazul contractului de credit bancar fac parte din obiectul principal al contractului atât dobânda, cât și comisioanele. Astfel fiind, clauzele care reglementează dobânda și comisioanele pot forma obiectul contorului caracterului abuziv exclusiv în situația în care aceste clauze nu au fost formulate într-un limbaj clar și inteligibil.

Potrivit clauzei 5 din contractul de credit:

"La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 5,8% pe an și este fixă în primul an calendaristic și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 1 an, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 6 și 7. După această dată dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile C. la care se adaugă 1,20 p. p.". Potrivit art. 2.10.a din condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit "Pe parcursul derulării creditului, C. poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea dobânzii curente (%) conduce la recalcularea dobânzii datorate", iar potrivit art. 2.11.a din condițiile generale "Noul procent de dobândă de referință va fi afișat la sediul băncii la data intrării în vigoare a modificării, iar dobânda rezultată se va aplica la soldul creditului existent la data modificării. În cazul liniilor de credit, împrumutatul va lua cunoștință de modificarea dobânzii anuale, precum și de graficul de rambursare actualizat, prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire/extras de cont eliberat împrumutatului în mod gratuit,la ghișeele băncii. În cazul în care, în urma modificării nivelului dobânzii de către C., împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră că împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii".

Contrar celor reținute de prima instanță, Curtea de Apel a constatat că în privința clauzei stipulate la art. 5, în partea care a fost contestată, și a clauzei stipulate la art. 2.10.a din contractul de credit, sunt îndeplinite condițiile pentru a fi constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută. Astfel, s-a reținut deja faptul că nu s-a făcut dovada contrară prezumției de nenegociere a clauzelor. De asemenea, sunt întrunite și condițiile privind existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei credințe.

Din această perspectivă, clauzele menționate reglementează dreptul băncii de a revizui rata dobânzii în funcție de dobânda sa de referință, respectiv în funcție de costul resurselor de creditare. Or, aceste criterii nu sunt clare, inteligibile, previzibile și nu permit nici consumatorului și nici instanței să aprecieze în ce măsură se justifică o eventuală majorare a ratei dobânzii. Noțiunile utilizate au caracter echivoc și general, consumatorul nefiind pe deplin informat cu privire la criteriile care vor determina modificarea ratei dobânzii, C. putând să modifice dobânda în mod discreționar.

Pentru a fi clar și inteligibil formulate, clauzele care prevăd caracterul variabil al dobânzii trebuie să se raporteze la indici obiectivi, publici și verificabili. Astfel, nu este suficient ca o clauză să fie inteligibilă din punct de vedere gramatical, ci trebuie prezentată o formulă concretă în funcție de care poate varia rata dobânzii, astfel încât consumatorul să fie pe deplin informat și să poată anticipa, la momentul încheierii contractului, consecințele economice ale unei atare clauze.

De altfel, chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat în cauza C-26/13 Arpad Kasler Hajnalka Rabai vs OTP Jelzalogbank Zrt că, pentru ca o clauză să fie considerată inteligibilă, este necesar ca în contract să se expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului, astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește. Or, la momentul încheierii contractului, consumatorii nu au putut anticipa care vor fi consecințele economice ale acestei clauze în ceea ce privește patrimoniul lor.

În varianta în vigoare la data încheierii contractului, lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 prevedea că sunt considerate abuzive clauzele contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia. Chiar acest text normativ prevede necesitatea unui motiv specificat în contract. Or, aceasta presupune o detaliere suficientă, astfel încât consumatorul să cunoască încă de la momentul încheierii contractului condițiile concrete care se constituie într-un astfel de motiv care, pentru a nu crea un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe, trebuie să fie verificabil atât pentru consumator, cât și pentru instanța de judecată. Criteriile stipulate, respectiv dobânda de referință variabilă și costul resurselor de creditare, nu sunt clare, verificabile, astfel încât clauzele menționate sunt abuzive.

În schimb, Curtea a reținut că prevederile art. 9

3

din O.G. nr. 21/1992, respectiv cele ale art. 14 din Legea nr. 190/1999 (în varianta expusă în cadrul cererii de apel), invocate de către apelanții-reclamanți, nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că au fost introduse în corpul actelor normative ulterior încheierii contractului, prin O.U.G. nr. 174/2008, care a intrat în vigoare la 27.12.2008. Or, nulitatea unor clauze contractuale nu se poate raporta decât la legislația în vigoare la momentul încheierii acestuia.

De asemenea, în condițiile în care Anexa la Legea nr. 193/2000 cuprinde o prevedere specială aplicabilă în cazul modificării ratei dobânzii de către un furnizor de servicii financiare, menționată la lit. a), nu) sunt aplicabile în cauză prevederile literei p din aceeași anexă, invocate de către apelanții-reclamanți, acestea vizând alte situații decât cea dedusă judecății în prezentul dosar.

În ceea ce privește Directiva nr. 93/13/CEE, invocată de reclamanți, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în mod neechivoc că "o directivă nu poate să genereze ea însăși obligații pentru o persoană de drept privat (Hotărârea Curții din 26 februarie 1986 în cauza 152/84 M.H. Marshall împotriva Southampton and South-West Hampshire Area Health Authority, par. 48). Atât timp cât prevederile directivei europene au fost transpuse în dreptul național prin Legea nr. 193/2000, o trimitere la prevederile directivei s-ar dovedi utilă doar în măsura în care ar fi necesară pentru interpretarea prevederilor legislației române. Or, din perspectiva clauzelor anterior menționate, referitoare la posibilitatea băncii de a modifica dobânda contractuală, prevederile Legii nr. 193/2000 sunt suficient de clare, fiind aplicate de către instanța de apel în cauza de față. Prin urmare, în prezenta cauză, Curtea nu găsește necesar a proceda la valorificarea prevederilor Directivei nr. 93/13/CEE.

Raportat la apărările pârâtei, Curtea a subliniat că posibilitatea consumatorilor de a alege între diferite variante de contracte de credit nu este de natură a înlătura protecția oferită acestora de Legea nr. 193/2000, care impune profesioniștilor să includă în contracte nenegociate clauze care să nu creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe. Simpla acceptare a unei variante de contract nu înlătură un eventual dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe.

Deopotrivă, deși legislația în vigoare la momentul încheierii contractului nu prevedea o anumită modalitate de calcul a dobânzii contractuale, erau în vigoare prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, pe care profesionistul era ținut să le respecte prin raportare la fiecare clauză dintr-un contract nenegociat, inclusiv în privința celor referitoare la modalitatea de variație a dobânzii.

Nu în ultimul rând, s-a considerat lipsit de relevanță, raportat la caracterul abuziv al clauzelor analizate, argumentul apelantei-pârâte conform căruia, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, deși nu era obligatoriu, a aplicat o formulă de calcul a dobânzii care include componenta EURIBOR. O astfel de măsură întreprinsă de C. este fără suport juridic, atât timp cât, în privința dobânzilor contractuale, O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010, nu este aplicabilă în cazul contractelor aflate în curs la data intrării sale în vigoare și aceasta a denunțat actul adițional încheiat în temeiul O.U.G. nr. 50/2010. Prin urmare, modul în care C. a calculat dobânda contractuală este un aspect ce ține exclusiv de executarea contractului de credit, fără a avea vreo influență asupra clauzelor care se regăsesc în cuprinsul acestuia, care au fost anterior aplicate și care pot fi oricând activate.

Cât privește capătul de cerere referitor la repunerea părților în situația anterioară, Curtea a reținut că nulitatea absolută a clauzelor menționate are caracter retroactiv, astfel că dispare temeiul pentru reținerea de către apelanta-pârâtă a diferențelor de dobândă, percepute în plus față de dobânda inițial stabilită, de 5,8% pe an, menționată în art. 5 din contract. În condițiile în care nu a fost încheiat între părți niciun act adițional valabil, iar O.U.G. nr. 50/2010 nu este aplicabilă de drept contractelor aflate în curs de derulare la data intrării sale în vigoare în ceea ce privește dobânda contractuală, Curtea reține că dobânda inițială este unicul criteriu ce poate fi luat în considerare pentru calculul sumelor ce se cuvin a fi restituite apelanților-reclamanți, fiind singura cunoscută de către aceștia. Raportarea instanței la dobânda inițială se realizează strict pentru determinarea sumelor ce se impun a fi restituite apelanților-reclamanți, neavând aptitudinea de a transforma dobânda contractuală din una variabilă, în una fixă, acesta fiind atributul exclusiv al părților contractante.

Ținând cont și de faptul că pârâta a contestat calculul realizat de către reclamanți, iar în cauză nu a fost solicitată proba cu expertiză contabilă care să determine, cu exactitate, diferențele de sume cuvenite reclamanților, Curtea s-a rezumat la a indica în mod generic, urmând ca determinarea lor concretă să se realizeze în faza de executare voluntară ori silită a hotărârii.

Referitor la clauza stipulată la art. 2.11.a din condițiile generale ale contractului de credit, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea caracterului său abuziv. Această clauză nu se referă la modul de calcul al dobânzii contractuale sau la modalitatea în care aceasta poate varia, ci vizează modul de comunicare a dobânzii anuale (prin afișare la sediul băncii ori prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire), respectiv posibilitatea de rambursare a creditului. În condițiile în care reclamanții nu au adus critici concrete, care să justifice un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților produs de această clauză, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile stipulate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

A fost înlăturată solicitarea privind aplicarea în cauză a prevederilor art. 2.10.b din contractul de credit, în sensul stabilirii unei formule de calcul care să cuprindă EURIBOR la 6 luni și marja fixă de 1,20 p.p. Clauza menționată se regăsește în condițiile generale de creditare care, astfel cum indică și denumirea, au caracter general, formând anexa oricărui contract de credit încheiat de C. pârâtă. Aceasta nu înseamnă însă că toate dispozițiile cuprinse în condițiile generale sunt aplicabile fiecărui contract de credit, ci doar cele care sunt compatibile cu specificul lui.

Revenind la clauza stipulată la art. 2.10.b, din cuprinsul acesteia reiese cu evidență că ea se referă doar la acele contracte în care dobânda variabilă este stabilită în funcție de un indice de referință ca LIBOR sau EURIBOR. Or, contractul de credit nr. x/16.11.2007, dedus judecății în acest dosar, nu se include în această categorie, întrucât dobânda nu a fost stabilită de părți prin raportare la indicele EURIBOR, ci la dobânda de referință a băncii. Prin urmare, acestui contract îi sunt aplicabile alte prevederi din condițiile generale de creditare, respectiv cele stipulate la art. 2.10.a care, de altfel, au și fost contestate de către reclamanți.

Atât timp cât din convenția părților nu rezultă un mod de calcul al dobânzii prin raportare la EURIBOR și o marjă a băncii, în mod judicios a reținut prima instanță că nu se poate da curs solicitării reclamanților de a introduce o astfel de formulă de calcul în contract. Nicio prevedere legală sau contractuală nu legitimează instanța să da prevalență voinței uneia dintre părți, în detrimentul celeilalte. Dispozițiile art. 77 din Legea nr. 296/2004, conform cărora în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât nu există niciun dubiu în legătură cu ceea ce părțile au convenit raportat la dobânda contractuală, fiind evident că prevederile art. 2.10.b din condițiile generale nu sunt aplicabile contractului de credit dedus judecății.

Cu privire la clauza 8.a din contractul de credit, ce reglementează comisionul de rambursare anticipată, s-a reținut că aceasta nu și-a produs efectele până la data formulării cererii, iar în prezent acest comision a devenit inoperant, în raport de prevederile art. 66-68 din O.U.G. nr. 50/2010 aplicabil în cauză în baza art. 95 din ordonanța de urgență, fiind admisă excepția lipsei de interes invocată de pârâtă cu privire la capătul corespunzător de cerere.

De asemenea, s-a reținut că clauza 8 lit. b) din contractul de credit, care reglementează comisionul de acordare, și clauza 8 lit. c), care reglementează comisionul de administrare, nu au caracter abuziv, în opinia primei instanțe. Aceste clauze au fost exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, modul de expunere a lor fiind neechivoc.

Potrivit clauzei 8 lit. b) din contract, pentru creditul pus la dispoziție, C. percepe un comision de acordare de 2,5%flat, iar potrivit clauzei 3.1 din condițiile generale, "comisionul de acordare credit se plătește la prima tragere a creditului și se calculează la valoarea creditului prevăzută în contract. În cazul în care C. finanțează și comisioanele aferente creditului, comisionul de acordare se aplică la valoarea obiectului creditat din care se scade avansul împrumutatului. În funcție de opțiunea împrumutatului, la creditele acordate în RON, la valoarea rezultată se adaugă și ale costuri aferente acordării creditului".

Modul de calcul al comisionului de acordare a fost clar determinat în contract, iar scopul perceperii comisionului rezultă din chiar noțiunea de "acordare" și își găsește justificare din perspectiva operațiunilor efectuate de C. cu privire la analizarea documentelor necesare pentru încheierea contractului de credit, stabilirea scoring-ului, a bonității clientului sau a capacității acestuia de rambursare a creditului, în funcție de dovezile prezentate cu privire la veniturile, obținute, redactarea aprobării creditului și a contractului de credit. Termenul "acordare" este uzual și nu necesită cunoștințe de specialitate, fiind posibilă prefigurarea contraprestației băncii în schimbul perceperii acestui comision.

Clauza 8 lit. c) din contractul de credit prevede că pentru creditul pus la dispoziție C. percepe comision de administrare de 100 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, iar clauza 3.9 din condițiile generale prevede că "Comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoare creditului prevăzută la pct. 1 din contract. Clientul achită comisionul de administrare lunar odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de administrare se percepe integral inclusiv pentru fracțiunile din lună".

Valoarea comisionului de administrare a fost determinată în mod neechivoc prin contract, astfel încât reclamanții au avut posibilitatea să cunoască încă de la momentul încheierii contractului atât valoarea lunară, cât și cuantumul total al comisionului de administrare. Așadar, reclamanții au putut prefigura de la data perfectării convenției consecințele economice pe care perceperea de către C. a acestui comision le produce în patrimoniul lor.

Termenul "administrare" este un termen uzual, cu o semnificație ce poate fi lesne percepută, comisionul de administrare fiind definit prin chiar denumirea acestuia și fiind justificat prin activitățile prestate de C. în vederea monitorizării/înregistrării/efectuării de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorilor.

În acord cu prima instanță, Curtea de Apel a reținut că acest comision reprezintă echivalentul unor servicii efectiv prestate de către C., iar existența și natura acestora rezultă din chiar denumirea comisionului, fiind vorba de acele servicii de administrare a creditului. Legislația din materia drepturilor consumatorului nu impune profesionistului să procedeze la o adevărată dare de seamă cu privire la toate activitățile concrete care se circumscriu unui anumit serviciu prestat, precum cel de administrare a creditului, ceea ce ar conduce la includerea în contractele de credit a unor aspecte nerelevante din perspectiva consumatorului. Acesta din urmă trebuie să ia cunoștință, la un nivel mai general, de motivul perceperii unor anumite comisioane.

S-a apreciat că perceperea de către C. a comisionului de administrare ca și procent calculat la valoarea inițială a creditului nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care activitatea bancară implică, de la momentul încheierii contractului de credit și până la rambursarea integrală a creditului, efectuarea unor activități specifice (monitorizare, înregistrare, efectuare de operațiuni în scopul utilizării/rambursării creditului).

De asemenea, valoarea comisionului de acordare și valoarea totală a comisionului de administrare nu este exagerată în raport de valoarea creditului și de perioada de creditare.

S-a mai reținut că art. 36 din O.G. nr. 50/2010 nu este aplicabil în cauză, actul normativ fiind adoptat ulterior încheierii contractului.

De asemenea, cererea de emitere a unor noi grafice de rambursare, fiind accesorie cererii de constatare a caracterului abuziv și nulității clauzelor 5 li 8 lit. b) și c) din condițiile speciale și art. 2.10.a și 2.11 a din condițiile generale, a fost considerată nefondată.

Neîntemeiată a fost apreciată și cererea de constatare a caracterului abuziv și a nulității clauzei 8.4 din condițiile generale, întrucât declararea scadenței anticipate a creditului are valoarea unei rezoluțiuni, nu se produce imediat, la momentul neexecutării obligației de plată a ratei scadente, împrumutatul având la dispoziție o perioadă de 30 de zile pentru îndeplinirea obligației.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 8.3 din contract, C. este obligată să notifice împrumutatul, în scris, în 15 zile de la constatarea unui caz de culpă, și numai în cazul în care deficiențele nu sunt înlăturate în perioada de timp indicată de C. în notificare, se naște dreptul băncii de a declara întregul credit exigibil și de a trece la recuperarea întregii sume datorate.

S-a apreciat că termenul de 30 de zile, prevăzut de clauza 8.4, este rezonabil în raport de importanța obligațiilor a căror executare conduce, potrivit contractului, la declararea scadenței anticipate a creditului. În ipoteza neexecutării obligațiilor contractuale, creditorul este îndreptățit să aleagă între desființarea contractului și executarea silită a obligațiilor neexecutate.

Prin urmare, s-a subliniat că unul dintre principiile prudențiale ale activității bancare este acordarea unor credite performante, băncile având dreptul de a întreprinde demersuri pentru reducerea riscului de nerambursare a creditului. În cazul clauzei în discuție, dreptul băncii de a solicita garanții suplimentare nu este unul discreționar, ci justificat de împrejurarea scăderii valorii bunurilor aduse în garanție, când, prin ipoteză, nu ar mai fi în mod corespunzător garantată rambursarea creditului.

În atare situație, s-a apreciat că nu se poate reține nici condiția unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nici condiția relei-credințe a băncii. Faptul că patrimoniul împrumutaților scade cu valoarea cu care este diminuată garanția nu prezintă relevanță în economia contractului și, consecutiv, nu poate fi luat în considerare în aprecierea caracterului abuziv al clauzei contestate. Deopotrivă, suportarea unor eventuale taxe notariale, respectiv indisponibilizarea bunurilor sunt justificate de necesitatea garantării corespunzătoare a rambursării creditului.

Împotriva deciziei civile nr. 1641/A/2017 din 12 octombrie 2017 a declarat recurs pârâta C. S.A.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În raport de aceste motive de nelegalitate, recurenta-reclamantă a solicitat în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, precum și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Sub un prim aspect recurenta-pârâtă a susținut încălcarea prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, întrucât clauzele privind dobânda și comisioanele fac parte din obiectul principal al contractului și sunt exprimate într-un limbaj ușor accesibil, iar instanța de apel nu a realizat o analiză cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. De asemenea, instanța de apel nu s-a referit în niciun fel la cea de a doua condiție cu privire la limbajul în care sunt exprimate clauzele contractuale.

În concret, recurenta a arătat că nu există niciun dubiu asupra interpretării clauzei prevăzută de art. 5 din Contractul de credit referitoare la nivelul dobânzii, părțile convenind ca aceasta să fie variabilă și pe deplin determinabilă prin indicatori obiectivi.

De asemenea, s-a susținut că și clauzele privind comisioanele au o formulare clară ce nu lasă loc de interpretare, acestea precizând atât valoarea absolută cât și cea procentuală, precum și periodicitatea perceperii. Față de modalitatea de redactare a clauzelor, era evident că împrumutatul a putut înțelege totalul sumelor pe care le are de achitat.

Sub al doilea aspect, recurenta-pârâtă susține că au fost interpretate greșit prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Cu privire la caracterul negociat al clauzelor contestate, recurenta susține că a motivat și probat că reclamanții au avut posibilitatea de a negocia prevederile contractuale. Instanța de apel a omis complet aceste argumente, și nu a adresat Băncii nicio întrebare sau nelămurire legată de contractul de credit.

Recurenta apreciază că obligația de informare a consumatorului trebuie păstrată în limite rezonabile, neputându-se pretinde Băncii să sfătuiască un client cu privire la obligațiile pe care doar clientul cunoaște dacă și le poate asuma. Astfel, C. informează clientul despre caracteristicile esențiale ale ofertelor existente în portofoliul său și despre implicațiile acestora asupra situației consumatorului, dar nu decide în locul său.

Contractul de credit are putere de lege între părțile contractante, astfel încât împrumutatul nu se poate răzgândi 9 ani mai târziu solicitând transformarea produsului ales într-un alt tip de produs.

Cu privire la inexistența dezechilibrului în detrimentul consumatorului, recurenta-pârâtă a formulat punctual criticile.

Cu privire la dobândă nu se poate considera că aceasta a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului întrucât dobânda de referință variabilă are la bază o serie de indici a căror variație excede controlului ori posibilității de previzionare a Băncii. Pentru dobândă nu există condiții legale restrictive din perspectiva valorii sale.

Până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 legiuitorul nu a prevăzut în ce mod trebuie prezentate consumatorului mecanismele de calcul ale costului de creditare, la apariția acestui act normativ C. a modificat formula de calcul în funcție de indicele EURIBOR. Un aspect important a fost considerat faptul că dobânda percepută împrumutatului a avut un trend crescător dar și descrescător.

În ce privește efectele unei eventuale admiteri a cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă, recurenta a arătat că instanța de apel trebuia să dispună doar înlăturarea clauzei constatate abuziv, fără a avea competența de a stabili o nouă formulă de calcul a dobânzii, care reprezentă o intervenție a instanței de judecată în acordul de voință al părților.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 24 mai 2018 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 11 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 22 noiembrie 2018.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ. și art. 521 alin. (3) C. proc. civ., respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de ședință din 11.10.2018.

C. S.A. a depus la dosar concluzii scris.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, se impune observația că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară nedevolutivă ce are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ. Această cerință va impune cenzurarea argumentelor propuse de recurentă în sensul limitării analizei la cele care ar fi de natură a genera un control de legalitate și înlăturării celor care privesc aspecte de netemeinicie.

În acest cadru, Înalta Curte subliniază că înlănțuirea logică a faptelor reținută de instanța de apel în urma amplei analize a materialului probator administrat în fața celor două instanțe de fond, modalitatea de stabilire a situației de fapt avută în vedere cu prilejul interpretării și aplicării în concret a normelor juridice incidente nu poate fi supusă cenzurii cu prilejul declarării recursului, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Totodată, Înalta Curte constată că, în această cauză, este ținută a analiza exclusiv criticile de nelegalitate privitoare la reținerea caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobânda variabilă, recurenta nejustificând un interes în contestarea soluțiilor privitoare la comisioanele percepute potrivit contractului întrucât capetele de cerere corespunzătoare au fost respinse de instanțele de fond. Din perspectiva limitelor menționate în paragrafele anterioare, instanța de recurs va analiza exclusiv aplicarea normelor legale incidente în cauză și utilizarea unui conținut adecvat pentru cerințele legale necesare a fi îndeplinite pentru declararea unor clauze ca fiind abuzive, și nu aspectele de fapt care au fundamentat aplicarea în concret a acestora.

Sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, Înalta Curte constată că, deși aceste norme nu erau în mod direct incidente în cauză (nefiind în vigoare la data semnării contractului dintre părți, după cum s-a subliniat în hotărârile de fond), instanțele au interpretat cerințele legale pentru reținerea caracterului abuziv al clauzelor din perspectiva prevederilor și jurisprudenței create în baza Directivei 93/13/CEE, evaluând caracterul clar și inteligibil al clauzei contestate.

Astfel, Curtea de Apel, reevaluând conținutul clauzei, a reținut în mod expres că dreptul băncii de a revizui rata dobânzii în funcție de dobânda sa de referință, respectiv în funcție de costul resurselor de creditare instituie criterii care nu sunt clare, inteligibile, previzibile și nu permit consumatorului și instanței să aprecieze caracterul justificat al variațiilor dobânzii. Nu avea relevanță sub acest aspect modalitatea de variație în concret a dobânzii datorate de consumator.

La aprecierea conținutului noțiunilor autonome de clauze clare și inteligibile s-a avut în vedere jurisprudența națională și, mai ales, jurisprudența europeană care a analizat aceste aspecte, reținându-se totodată aplicarea și a dispozițiilor lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, care instituie indirect obligația inserării unor criterii exprese, detaliate și verificabile pentru modificarea clauzelor contractuale.

Existența unui dezechilibru în detrimentul consumatorului a fost desprinsă tocmai din lipsa unor criterii clare referitoare la variația dobânzii, care să permită consumatorului să anticipeze consecințele economice ale clauzei contractuale asupra patrimoniului propriu.

De asemenea, pentru reținerea caracterului nenegociat al clauzelor contractuale, instanța de apel a analizat în mod expres cerința caracterului nenegociat al clauzei potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 193/2000. Pe de altă parte, toate argumentele recurentei, subsumate acestei critici, constituie o enumerare subiectivă a unor aspecte pretins nelămurite, ce nu pot fi primite atât timp cât, din cuprinsul deciziei atacate, rezultă considerentele de fapt și de drept ce au fundamentat soluția instanței, potrivit propriilor aprecieri raportat la cadrul procesual dedus judecății, recurenta criticând în realitate relevanța pe care instanța a dat-o probelor administrate și instituțiilor juridice incidente.

În ceea ce privește criticile finale referitoare la efectele reținute de instanța de apel în urma constatării nulității clauzei privitoare la variația dobânzii, Înalta Curte constată cel puțin contradictorie argumentarea recurentei care, pe de o parte, critică o pretinsă intervenție a instanței în contractul părților, în condițiile existenței unei mențiuni exprese contrare în considerentele deciziei atacate, iar, pe de lată parte, citează pasaje din soluții de jurisprudență contrare susținerilor sale.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată nefondat recursul și îl va respinge ca atare, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1641/A/2017 din 12 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații A. și B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2018.