ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2504/2018

Ședința publică din data de 6 iunie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 18 octombrie 2016, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să constate ca fiind abuzive și nule de drept clauzele privind stabilirea nivelului dobânzii și a modului de calcul al acestora, precum și clauzele privind comisionul de acordare, prevăzute în contractul de credit nr. x din 30.01.2008, intervenit între pârâta B. S.A., în calitate de împrumutătoare și reclamant, cu consecința constatării nulității absolute parțiale a contractului de credit în ceea ce privește clauzele nule de drept și derulării în continuare a contractelor de credit, fără incidența acestor clauze, respectiv:

- clauza 5.1 "La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 5.7%. Dobânda se stabilește în forma procentuală ca rată anuală de dobândă".

- clauza 5.2 "Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex: Euribor/Libor/Bubor), fără a exista consimțământul clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de către Bancă. Modificarea dobânzii va conduce la recalcularea dobânzii datorate."

- clauza 5.3 "Noul procent de dobândă va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau cu confirmare de primire, după caz, sau extras de cont trimis la adresa de corespondență specificată de acesta sau prin afișare la sediile unităților bancare. Clientul consimte ca aceasta metodă de notificare este suficientă, nefiind necesară încheierea unui act adițional la prezentul contract de credit în acest sens, renunțând la orice eventuala plângere/opoziție/contestație ulterioară".

- clauza 5.4 "În cazul în care, ca urmare a modificării nivelului ratei dobânzii de către Bancă, clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat si dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă."

- clauza 6.1 "Pentru creditul acordat Banca percepe următoarele taxe și comisioane: b)comision de acordare 2%, perceput o singura data la valoarea creditului acordat. Comisionul de acordare se reține, în valuta creditului, de către Bancă din creditul acordat în momentul utilizării creditului".

- clauza 6.2 "Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor fără consimțământul Clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat in Tariful de taxe si Comisioane si va fi afișat la sediile băncii."

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la asigurarea transparenței prevederilor contractuale prin raportare la voința ambelor părți, în sensul: precizării și definirii elementelor componente ale dobânzii și a cuantumului acestora prin raportare la momentul semnării convenției de credit: 3,0433 p.p + LIBOR CHF 3M; modalitatea de modificare a dobânzii exclusivă în funcție de indicele de referință, respectiv LIBOR CHF 3M, în virtutea clauzei de indexare cuprinse în contract, să se dispună obligarea pârâtei să recalculeze pe viitor (cu aplicare de la data cererii introductive) nivelul dobânzii percepute reclamantului în temeiul contractului de credit după următoarea formulă: marja băncii fixă în valoarea avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 3,0433 puncte procentuale, plus valoarea indicelui de referință LIBOR CHF 3 M; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 7.018,05 CHF, reprezentând sume achitate în plus, plus dobânda legală penalizatoare aferentă fiecărei rate, calculată de la data scadentei ratelor lunare și până la plata efectivă și integrală a debitului; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 844 CHF, reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală penalizatoare aferentă calculată începând cu data perceperii de către bancă și până la data achitării efective și integrale a debitului și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 80 din 25 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis acțiunea având ca obiect "constatare nulitate act" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze privind stabilirea nivelului dobânzii și modului de calcul al acestora, precum și cele privind comisionul de acordare, prevăzute în contractul de credit nr. x din 30.01.2008 intervenit între reclamantul A. și pârâta B. S.A., respectiv:

- clauza 5.1 "La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 5.7%. Dobânda se stabilește în forma procentuală ca rată anuală de dobândă".

- clauza 5.2 "Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex: Euribor/Libor/Bubor), fără a exista consimțământul clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de către Bancă. Modificarea dobânzii va conduce la recalcularea dobânzii datorate."

- clauza 5.3 "Noul procent de dobândă va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau cu confirmare de primire, după caz, sau extras de cont trimis la adresa de corespondență specificată de acesta sau prin afișare la sediile unităților bancare. Clientul consimte ca aceasta metodă de notificare este suficientă, nefiind necesară încheierea unui act adițional la prezentul contract de credit în acest sens, renunțând la orice eventuala plângere/opoziție/contestație ulterioară".

- clauza 5.4 "În cazul în care, ca urmare a modificării nivelului ratei dobânzii de către Bancă, clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat si dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă."

- clauza 6.1 "Pentru creditul acordat Banca percepe următoarele taxe și comisioane: b)comision de acordare 2%, perceput o singura data la valoarea creditului acordat. Comisionul de acordare se reține, în valuta creditului, de către Bancă din creditul acordat în momentul utilizării creditului".

- clauza 6.2 "Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor fără consimțământul Clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat in Tariful de taxe si Comisioane si va fi afișat la sediile băncii."

A obligat pârâta la precizarea clauzei privind dobânda, în sensul definirii elementelor componente ale dobânzii și cuantumul acestora: 3,0433 p.p + LIBOR CHF 3M; modalitatea de modificare a dobânzii exclusivă în funcție de indicele de referință, respectiv LIBOR CHF 3M, în virtutea clauzei de indexare cuprinse în contract; a obligat pârâta la recalcularea pe viitor, începând cu data de 18.10.2016, a nivelului dobânzii percepute reclamantului în temeiul contractului de credit după următoarea formulă: marja băncii fixă în valoarea avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 3,0433 puncte procentuale, plus valoarea indicelui de referință LIBOR CHF 3 M.; a obligat pârâta să restituire reclamantului suma de 7.018,05 CHF reprezentând sume achitate în plus, plus dobânda legală penalizatoare aferentă fiecărei rate, calculată de la data scadentei ratelor lunare și până la plata efectivă și integrală a debitului; a obligat pârâta să restituire reclamantului suma de 844 CHF, reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată începând cu data perceperii de către bancă și până la data achitării efective și integrale a debitului; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2040 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 502 din 27 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 80 din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A. BUCUREȘTI, prin decizia nr. 32 din 16 februarie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 26 martie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunțării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficiență și conținut dispoziției cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Așadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raționamentului care exclude competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispozițiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același cod impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispozițiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competența curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri și de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanța competentă să le judece, ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 502 din 27 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2018.