ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 11/2018

HOTĂRÂRE
16.01.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 11/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 iunie 2015 la Tribunalul București, secția a VII-a civilă, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale, reclamanta Direcția Venituri Buget Local Sector 2 București a solicitat ca pasivul societății S.C. A. S.R.L. să fie suportat de către organele de conducere ale acesteia, respectiv de pârâtul B.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 580 din 28 ianuarie 2016 pronunțată de Tribunalului București, secția a VII-a civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta Direcția Venituri Buget Local Sector 2 București împotriva pârâtului B., având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Direcția Venituri Buget Local Sector 2 București înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin încheierea din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de C. S.A. prin lichidator judiciar D., în raport cu dispozițiile art. 62 alin. (3) C. proc. civ., dată fiind poziția expresă de opoziție a intimatului-pârât.

Totodată, prin aceeași încheiere a fost respinsă ca inadmisibilă și cererea de intervenție accesorie formulată de C. S.A. prin lichidator judiciar D., în raport cu prevederile art. 63 C. proc. civ., reținându-se că nu există niciun interes în formularea cererii de intervenție și în susținerea poziției procesuale a apelantei creditoare, având în vedere că prin cererea formulată și prin apelul declarat, apelanta creditoare urmărește să acopere pasivul rămas neacoperit, iar petenta nu figurează în tabelul definitiv de creanțe.

Prin aceeași încheiere, curtea de apel a pus în vedere părții care a formulat cerere de intervenție că, potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ., termenul de recurs este de 5 zile de la pronunțare, iar pentru părțile lipsă de la comunicare.

Ulterior, prin încheierea din 24 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecarea apelului până la soluționarea căii de atac exercitată de petenta C. S.A. prin lichidator judiciar D.

La data de 28 octombrie 2016, C. S.A. prin lichidator judiciar D. a formulat recurs împotriva încheierii din 27 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 64 alin. (4) același cod. Recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea încheierii atacate, cu consecința admiterii cererii de intervenție accesorie.

În cuprinsul recursului, recurenta a precizat că încheierea de respingere a cererii de intervenție accesorie este una nelegală și netemeinică, întrucât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 61 C. proc. civ., respectiv că există interes cu privire la intervenția accesorie formulată în dosar.

În susținerea recursului, recurenta a precizat că C. S.A. a încheiat două contracte de leasing financiar, prin care societatea A. S.R.L. prin administrator B. s-a angajat la plata sumei de 229.674,42 euro, respectiv 17.255,99 euro.

S-a mai menționat că, obligația debitoarei S.C. A. S.R.L., prin administrator B., de a achita debitele către Direcția Venituri Buget Local Sector 2 București incumbă din prevederile contractuale convenite, costurile cu folosința bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing având același rang de prioritate cu ratele convenite pentru stingerea contractului de leasing.

La data de 16 februarie 2017, intimatul B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

În susținerea excepției inadmisibilității recursului, a precizat că printre condițiile ce se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces, alături de calitate procesuală, capacitate procesuală și afirmarea unui drept pentru realizarea căruia calea justiției este obligatorie, se numără interesul, în sensul de folos practic urmărit de cel care inițiază acțiunea civilă. În acest sens, s-a precizat că interesul trebuie să îndeplinească mai multe cerințe: să fie legitim, juridic; să fie născut și actual; să fie personal și direct.

În concret, s-a susținut că lipsa interesului izvorăște din împrejurarea că atât terenurile ce fac obiectul contractului nr. x/07.06.2007, cât și autoturismul E., ce face obiectul celuilalt contract se află în curs de valorificare prin intermediul D. &; D., motiv pentru care intimatul a apreciat că, în speță, caracterul născut și actual al interesului intervenientului nu există în cauza de față.

Mai mult decât atât, intimatul B. a învederat că înțelege să invoce lipsa calității procesuale active a C. S.A., întrucât prin hotărârea nr. 2952/2015 din 26 martie 2015 s-a dispus închiderea procedurii, judecătorul sindic fiind dezînvestit în raport cu judecarea cauzei.

La data de 15 martie 2016, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a precizat că există interes în formularea cererii de intervenție, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de intervenție accesorie.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 mai 2017 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 17 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul B. prin întâmpinare și a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la data de 16 ianuarie 2018.

La data de 16 ianuarie 2018, recurenta a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii de recurs, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a reținut că instanța s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității prin încheierea de admitere în principiu a recursului, iar în ceea ce privește chestiunea lipsei calității procesuale active, aceasta reprezintă o apărare cu privire la fondul recursului.

Analizând recursul declarat de recurenta C. S.A. prin lichidator judiciar D. împotriva încheierii din 27 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ. și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cuprinsul recursului, recurenta a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 61 C. proc. civ., respectiv există interes cu privire la intervenția accesorie formulată în cauză.

În acest sens, s-a arătat că, la data de 7 iunie 2007 s-a încheiat contractul nr. x de leasing financiar între C. S.A. și S.C. A. S.R.L. prin administrator B., prin care aceasta din urmă s-a angajat la plata sumei de 229.674,42 euro reprezentând valoarea totală a contractului, obiectul acestuia fiind finanțarea achiziției de către utilizator a unui teren extravilan în suprafață de 6.982,8 mp.

Ulterior, la data de 17 aprilie 2008, s-a încheiat un al doilea contract cu nr. x, prin care societatea A. S.R.L. prin administrator B. s-a angajat la plata sumei de 17.255,99 euro reprezentând valoarea totală a contractului, obiectul său fiind finațarea achiziției de către utilizator a unui autoturism E.

S-a susținut că obligația debitoarei A. S.R.L. prin administratorul B. de a achita debitele către reclamanta Direcția Venituri Buget Local Sector 2 București rezultă din prevederile contractuale evocate și în condițiile în care nu au fost achitate debitele asumate prin contractele de leasing, opinia recurentei este în sensul că se impune admiterea cererii reclamantei.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 61 C. proc. civ., potrivit cărora oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, intervenția fiind accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

Art. 63 din C. proc. civ. prevede la alin. (1) că cererea de intervenție accesorie va fi făcută în scris și va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzător, iar la alin. (2) se menționează faptul că intervenția accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecății, chiar și în căile extraordinare de atac.

Având în vedere dispozițiile legale evocate, se constată că, persoana care formulează cererea de intervenție voluntară trebuie să justifice întotdeauna un interes personal, indiferent dacă intervenția este principală, când terțul pretinde pentru sine dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta, sau accesorie, când hotărârea care s-ar putea pronunța împotriva părții în apărarea căreia intervine terțul i-ar prejudicia acestuia drepturile și interesele.

Prin urmare, terțul trebuie să justifice un interes personal, care constă în apărarea unui drept sau a unui interes propriu, suplimentar celui al părții în folosul căreia a intervenit.

Analizând încheierea recurată, se reține că, instanța de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de C. S.A. prin lichidator judiciar D., cu motivarea că nu există niciun interes în formularea cererii având în vedere că prin cererea formulată și prin apelul declarat, creditoarea urmărește să acopere pasivul rămas neacoperit, iar petenta nu figurează în tabelul definitiv de creanțe.

Înalta Curte constată că, în speță, recursul pendinte vizează încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie, din perspectiva interesului pe care terțul intervenient trebuie să-l justifice în formularea cererii.

În acest sens se reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Direcția Venituri Buget Local Sector 2 a solicitat, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, să se dispună suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare de către organele de conducere ale acesteia, respectiv B.

Scopul acțiunii este determinat de acumularea în patrimoniul societății în insolvență a unor sume direcționate pentru acoperirea pasivului debitoarei și plata creditorilor.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că cererea de intervenție accesorie formulată în cadrul apelului de către C. S.A. în susținerea apărărilor reclamantei Direcția Venituri Buget Local Sector 2 a fost în mod corect respinsă de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Astfel, interesul intervenientului accesoriu este demonstrat prin existența unui avantaj pe care intervenientul urmărește să se conserve în legătură cu partea pentru care intervine, reflectat într-un drept care, chiar dacă nu face obiectul judecății, este astfel asigurat sau conservat.

Or, devreme ce C. nu are calitatea de creditor al debitoarei în insolvență, intervenția nu îi procură subiectului procesual niciun avantaj prin raportare la efectele procedurii care satisfac doar interesele creditorilor recunoscuți în procedura insolvenței.

Pentru aceste considerente, cum motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate fi reținut, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 61 și art. 63 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta C. S.A. prin lichidator judiciar D. împotriva încheierii din 27 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta C. S.A. prin lichidator judiciar D. împotriva încheierii din 27 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2018.

Sursă