ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3720/2018

Ședința publică din data de 26 septembrie 2018

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, cum este și recursul în cauză, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VII-a civilă, creditorul A. a formulat, în temeiul art. 116 din Legea nr. 85/2006, contestație împotriva procesului-verbal de licitație din data de 6.06.2016, prin care a fost vândut bunul imobil aflat în proprietatea debitoarei în insolvență B. S.R.L., compus din teren, în suprafață de 1474 mp și construcție edificată pe acesta, având ca adjudecatar pe intimatul C..

Adjudecatarul C. a depus la dosarul de fond o cerere de interventie prin care solicita respingerea contestației, calificată de instanță ca întâmpinare, acesta figurând în proces în calitate de intervenient forțat.

Împotriva aceluiași proces-verbal de licitație din 6.06.2016, au formulat contestatie și administratorul special al debitoarei D. și creditorul E. S.R.L., dosarele fiind conexate.

Prin sentința civilă nr. 701 de la 21 februarie 2017 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, s-a admis excepția lipsei de interes și s-a respins contestația formulată de A., ca lipsită de interes.

Prin aceeași sentință, contestatorii A., D. și E. S.R.L. sunt obligați către intimatul C., la plata sumei de 5000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat redus, conform art. 451 C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 701 din 21 februarie 2017 a Tribunalului București, secția a VII a civilă, au declarat apel apelanții A., E. S.R.L. si C..

Pe parcursul soluționării apelului, la data de 21 iunie 2017, petentul C. a formulat o cererere de intervenție accesorie în favoarea societății intimate B. S.R.L. prin lichidator judiciar F. IPURL.

Prin decizia civilă nr. 1750A/2017 din 20 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată în apel de petentul C., cu motivarea că nu există un interes procesual real în formularea acestei cereri, întrucât autorul cererii de intervenție accesorie face deja parte din cadrul procesual al apelului, neexistând, deci, un interes real al participării în proces și în calitate de intervenient accesoriu, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 64 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 61 alin. (3) din același cod privind admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție.

Împotriva soluției de respingere a cererii de intervenție accesorie pronunțată prin practicaua deciziei civile nr. 1750A/2017 din 20 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs recurentul C., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de respingere a cererii de intervenție și dispunerea rejudecării acestei cereri.

Recurentul susține, în esență, că în speță, cererea de intervenție accesorie formulată în apel se încadrează în dispozițiile art. 63 C. proc. civ., fiind formulată până la închiderea dezbaterilor.

Arată că a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul debitoarei, societatea B. S.R.L., în insolvență, întrucât obiectul dosarului este reprezentat de contestațiile formulate de către creditorii A., E. S.R.L. și D. față de procesul-verbal de licitație datat 06.06.2016, în temeiul căruia bunul imobil al debitoarei a fost vândut către recurent, în calitate de cumpărător.

Având în vedere că prin înscrisurile depuse la dosar, o parte dintre contestatari au solicitat schimbarea în tot a sentinței civile nr. 701/2017 pronunțată de Tribunalul București, respectiv D. și A., consemnând această cerere în scris prin intermediul înscrisurilor intitulate "întâmpinare", recurentul solicită instanței de recurs să admită cererea de intervenție accesorie formulată.

Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentului o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului, în cuantum de 50 RON, conform art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind înștiințat cu privire la obligația de achitare a acesteia.

Intimata S.C. E. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, precum și obligarea recurentului la plata sumei de 9520 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform dovezilor depuse la dosar .

Recurentul C. a depus "răspuns la adrese", prin care a arătat că înțelege să renunțe la recursul declarat în cauză, motiv pentru care nu va înainta dovada de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, pe care instanța a stabilit-o în sarcina sa, devenind incidentă sancțiunea anulării cererii de recurs. Totodată, în contextul anulării cererii pentru netimbrare, solicită să se constate lipsa culpei recurentului în derularea prezentului litigiu, în temeiul art. 454 și art. 201 alin. (1) C. proc. civ., nefiind îndeplinite condițiile pentru comunicarea cererii de recurs, motiv pentru care cheltuielile de judecată solicitate de intimata S.C. E. S.R.L. se impun a fi respinse.

În continuare, Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ale cărui concluzii au fost în principal de anulare ca netimbrat, iar în subsidiar de a lua act de renunțarea la judecata recursului sau de anulare a recursului, întrucât nu conține critici de nelegalitate.

Prin încheierea din 9 mai 2018 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata S.C. E. S.R.L. a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit, prin care a solicitat constatarea nulității recursului și, în subsidiar inadmisibilitatea căii de atac, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, recurentul C. a depus punct de vedere prin care a învederat faptul că în mod voluntar nu a procedat la achitarea taxei de timbru, motiv pentru care solicită anularea ca netimbrat a recursului, însă consideră că nu mai trebuia comunicată cererea de recurs și că nu se află în culpă procesuală pentru a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția netimbrării recursului promovat de recurentul C., în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reținând următoarele:

Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentului o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului, în cuantum de 50 RON, conform art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Recurentul a fost înștiințat cu privire la obligația de achitare a acesteia, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens.

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Recurentul a învederat că nu va înainta dovada de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, pe care instanța a stabilit-o în sarcina sa, potrivit mențiunii din actul de procedură ce i-a fost comunicat la data de 14 februarie 2018, întrucât înțelege să renunțe la judecata recursului.

Constatând că recurentul nu s-a conformat obligației timbrării recursului nici pentru termenul de astăzi, precum și faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de recurentul C..

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe recurentul C. la plata cheltuielilor de judecată către intimata S.C. E. S.R.L., în sumă de 3000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat.

Instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul reducerii onorariului de avocat de la suma de 9520 RON, la suma de 3.000 RON.

Potrivit art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să achite cheltuielile de judecată, iar "instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său."

Așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli de judecată, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune și în dreptul intern.

Realitatea și necesitatea cheltuielilor țin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obține serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanție a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

În raport cu obiectul cauzei, cu durata procesului, cu apărările făcute de apărătorul intimata S.C. E. S.R.L.., instanța apreciază ca rezonabilă plata unui onorariu în sumă de 3.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei civile nr. 1750A/2017 din 20 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă privind soluția de respingere a cererii de intervenție accesorie formulată de apelantul C. în favoarea societății intimate B. S.R.L. prin lichidator judiciar F. IPURL.

Obligă pe recurentul C. la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata S.C. E. S.R.L., reduse potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2018.