ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 455/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2018 pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2018, reclamanta A. SA a formulat în contradictoriu cu Guvernul României, cerere de suspendare a executării H.G. nr. 38 din 8 februarie 2018 privind participarea statului român, reprezentat prin Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, la majorarea capitalului social al Companiei Naționale "Poșta Română" - SA, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 128 din 9 februarie 2018, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin Sentința civilă nr. 2576 din 05 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Împotriva Sentinței civile nr. 2576 din 05 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta A. SA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar să rejudece procesul de fond și să admită cererea de suspendare a executării H.G. nr. 38/2018 și să respingă cererea de intervenție accesorie a Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. apreciind pe de-o parte că hotărârea nu este motivată, iar pe de altă parte, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că sentința recurată nu este motivată, deoarece instanța de fond nu analizat cauza cu privire la cele trei motive de nelegalitate invocate, constând în încălcarea: a art. 264 C. proc. civ. fiscală; a art. 41 din Legea nr. 2/2018; și a dispozițiilor legale din materia ajutorului de stat.

Cu privire la aceste aspecte, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut în considerentele sentinței recurate că nu pot fi analizate pe cale unei cereri de suspendare, întrucât o atare analiză ar echivala cu o tranșare definitivă a legalității actului administrativ.

Sub aspectul îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta afirmă că în mod nelegal, prima instanță a reținut în mod greșit că în cauză nu sunt îndeplinite atât condiția cazului bine justificat, cât și aceea a prevenirii unei pagube iminente.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției cazului bine justificat, recurenta a subliniat că infuzia de capital efectuată de Statul Român prin H.G. nr. 38/2018 are natura juridică a unui ajutor de stat, însă cu toate acestea nu s-a îndeplinit obligația de notificare a Comisiei Europene. Prin emiterea acestei hotărâri de guvern s-au încălcat prevederile art. 264 C. proc. civ. fiscală din materia conversiei obligațiilor fiscale în acțiuni. Recurenta-reclamantă mai arată în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat că s-au încălcat prevederile art. 41 din Legea bugetului de stat pe anul 2018 privitoare la valoarea maximă de majorare a capitalului social prin contribuția statului.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente, recurenta-reclamantă afirmă că instanța de fond a reținut în mod greșit că această condiție nu este îndeplinită. În realitate aceasta afirmă că prejudiciul este cert și se mărește zilnic, cât timp H.G. nr. 38/2018 produce efecte. Caracterul ilegal al ajutorului de stat instituie o serie de obligații în sarcina Poștei Române și se răsfrâng asupra patrimoniului Fondului Proprietatea SA în calitatea sa de acționar al acesteia, precum obligația de restituire a ajutorului de stat și plata unor dobânzi aferente acestei sume, aspecte ce confirmă producerea unui prejudiciu iminent.

Intimatul-pârât Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea Sentinței civile nr. 2576 din 05 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

În raport de aspectele învederate mai sus, Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de casare de ordine publică, reprezentat de lipsa motivării sentinței recurate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

În speță, recurenta-reclamantă A. SA a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Hotărârii Guvernului nr. 38 din 8 februarie 2018 privind participarea statului român, reprezentat prin Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, la majorarea capitalului social al Companiei Naționale "Poșta Română" - SA, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 128 din 9 februarie 2018, până la pronunțarea instanței de fond.

Reclamanta a argumentat că se impune suspendarea executării actului administrativ contestat în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece, în speță sunt îndeplinite cele trei condiții pentru promovarea unei astfel de acțiuni, existența unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente și dovada declanșării procedurii prealabile administrative împotriva actului administrativ a cărui suspendare se solicită. Aceasta a făcut dovada în fața primei instanțe a îndeplinirii condiției declanșării procedurii prealabile.

În ceea ce privește îndeplinirea celorlalte două condiții, pe de-o parte sub aspectul îndeplinirii condiției cazului bine justificat, reclamanta a invocat nerespectarea procedurii prevăzute de art. 264 C. proc. civ. fiscală în materia conversiei obligațiilor fiscale în acțiuni, încălcarea prevederilor art. 41 din Legea nr. 2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018, nemotivarea actului administrativ contestat și nerespectarea dispozițiilor legale europene și naționale în materia ajutorului de stat. Cât privește îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente, reclamanta a invocat o serie de pagube materiale rezultate prin prisma calității sale de acționar la Poșta Română SA, precum restituirea ajutorului de stat în cuantum de 170.000.000 RON și a dobânzilor aferente acestui ajutor de stat.

Înalta Curte constată că instanța de fond s-a limitat în analiza motivelor invocate de reclamantă, la scurte concluzii fără a face o analiză judicioasă a acestora.

Astfel, instanța de fond, în considerentele sentinței recurate, după ce reiterează argumentele invocate de reclamantă în susținerea cererii sale de suspendare, apreciază că aceste aprecieri sunt pur subiective în ceea ce privește concludența analizei cuprinse în Raportul privind testul OEP și nu reprezintă veritabile critici de legalitate a H.G. nr. 38/2018.

În ceea ce privește cuprinsul cererii de suspendare, instanța de fond concluzionează că nu a regăsit condiții viabile ale existentei unui caz bine justificat, alegațiile inserate de către reclamant în cuprinsul capitolului respectiv neavând legătură cu realitatea faptică. În susținerea acestei concluzii, instanța de fond a reținut că existența cazului bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Sub aspectul îndeplinirii condiției prevenirii pagubei iminente concluzia instanței de fond a fost aceeași, respectiv că această condiție nu este dovedită în prezenta cauză.

În raport de aceste concluzii, instanța de fond a hotărât că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a identificat în mod corect apărările reclamantei, aceasta a apreciat că pentru verificarea acestor susțineri este necesară o analiză temeinică a situației de fapt și a normelor de drept incidente, împrejurare care ca regulă se face în analiza fondului contestației privind legalitatea H.G. nr. 38/2018, iar nu în cadrul analizei aparenței de nelegalitate a actului administrativ contestat.

Pe scurt, instanța de fond în analiza elementelor prezentate de reclamantă prin care a dorit să probeze îndeplinirea condiției cazului bine justificat, s-a mulțumit să concluzioneze că motivele invocate de reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Înalta Curte analizând scurtele concluzii ale instanței de fond, apreciază că aceasta nu a analizat apărările invocate de reclamantă în vederea susținerii cererii sale, limitând motivarea sa la argumentul conform căruia, o analiză a acestora se poate face doar în cadrul acțiunii în anulare.

Înalta Curte apreciază că singura contribuție a judecătorului de la prima instanță în redactarea considerentelor hotărârii s-a limitat la scurte concluzii în privința argumentelor invocate în susținerea îndeplinirii în cauză a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și la preluarea situației de fapt și a temeiurilor de drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată a reclamantei, fără a analiza în baza unui raționament juridic propriu, care sunt argumentele care impun soluția pentru care acesta a optat.

În temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Orice parte, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și dreptul ca acesta să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile și observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă.

Evocarea evazivă a poziției procesuale a reclamantei, urmată de concluzia simplă conform căreia analiza motivelor invocate se face în cadrul judecării fondului cauzei, fără a expune o analiză proprie a aspectelor de fapt și de drept relevante, nu corespunde exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, și a art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Această conduită procedurală face practic imposibilă exercitarea controlului judiciar, impunându-se casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, asigurându-se astfel părților, dublul grad de jurisdicție prevăzut de lege.

În fond după casare, instanța de trimitere urmează să examineze toate motivele de nelegalitate în limitele procedurii instituite de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și apărările invocate, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică, administrând orice altă probă apreciată ca utilă și pertinentă în cauză.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A împotriva Sentinței civile nr. 2576 din 5 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV