ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1048/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 reclamantul Ministerul Transporturilor a chemat în judecată pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională, Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, solicitând anularea Deciziei MSI-OIPSI nr. 11495 din 3 august 2015, înregistrată la Ministerul Transporturilor cu nr. 30040 din 5 iunie 2015, privind soluționarea Contestației formulata de Ministerul Transporturilor, înregistrata la MSI-OISI sub nr. x din 27 mai 2015, împotriva Raportului de Control al MSI-OISI nr. x din 29 aprilie 2015 privind Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 169 din 6 ianuarie 2010, pe care o consideră netemeinică și nelegală, cu consecința admiterii contestației formulată de MT, anularea Raportului de Control al MSI-OIPSI nr. x din 29 aprilie 2015 privind contractul de finanțare nr. x din 6 ianuarie 2010, și menținerea în vigoare a Contractului de finanțare nr. x din 6 ianuarie 2010.

Prin Sentința civilă nr. 1560 din 11 mai 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Transporturilor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Pentru Societatea Informațională-Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul Ministerul Transporturilor invocând cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu au fost îndepliniți indicatorii de realizare și de rezultat ai proiectului asumat prin contract și că raportul de control nr. x din 29 aprilie 2015 ar fi corect întocmit.

Referitor la constatarea faptului că echipamentele finanțate în cadrul proiectului nu sunt utilizate conform scopului destinat, recurenta arată că patru echipamente vor fi restituite unităților care au revenit în structura MT după reorganizarea acestuia, iar în ceea ce privește al cincilea echipament care se află la CNADNR, această entitate a revenit în subordinea MT prin efectul O.U.G. nr. 86/2014.

Prin urmare, susține că echipamentele au fost utilizate conform scopului destinat, iar cheltuielile privind echipamentele achiziționate în cadrul proiectului sunt eligibile.

În ceea ce privește obiectivele și indicatorii de proiect, arată că au fost îndepliniți, iar unele disfuncționalități apărute s-au datorat multiplelor reorganizări ale MT, inclusiv ale compartimentului investiții, dar și a lipsei de personal.

Se mai precizează că sistemul ce face obiectul proiectului a funcționat, chiar la parametri reduși, fapt dovedit prin rapoartele prezentate echipei de control, precum și prin listele de persoane desemnate să opereze sistemul menționat.

De asemenea, în urma încheierii contractului de mentenanță, baza de date urma a se actualiza de către unitățile implicate în proiect și astfel putându-se emite rapoarte la zi.

A mai susținut recurenta că a formulat două contestații împotriva raportului de control, iar cea cu nr. x din 13 mai 2015, înregistrată la MSI-OIPSI cu nr. x din 14 mai 2015 a rămas nesoluționată, recurenta neprimind nici un răspuns până în prezent.

Pe de altă parte, arată că decizia MSI-OIPSI nr. x din 3 august 2015 nu conține nicio motivare în fapt a soluției pronunțate, aceasta doar reluând concluziile din raportul de control.

Intimatul-pârât Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

Apreciază intimatul că instanța de fond s-a raportat în expunerea motivelor de drept la acele dispoziții ca fiind necesare cauzei, nefiind obligată să intervină în raporturile contractuale dintre părți, având doar posibilitatea de a constata în mod temeinic puterea executorie a obligațiilor contractuale dintr-un contract administrativ, ce a fost reziliat unilateral prin Decizia nr. 11495 din 3 august 2015, raportat la art. 9 alin. (2), (24), (19) alin. (4) din Contractul de finanțare nr. x din 6 ianuarie 2010.

Se precizează că prin semnarea contractului, recurentul și-a asumat condițiile și angajamentele prevăzute și avea obligația să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici, în domeniul vizat și în concordanță cu prevederile contractului (art. 9 alin. (4) din contratul de finanțare nr. x din 6 ianuarie 2010).

II. Soluția instanței de recurs

Un prim argument de nelegalitate invocat se referă la faptul că în mod greșit instanța de fond a statuat că intimatul pârât a răspuns la contestația formulată și că aceasta ar fi motivată.

Înalta Curte constată că autoritatea intimată a răspuns recurentului reclamant la plângerea prealabilă formulată, așa cum rezultă din Decizia 11495 din 3 august 2015, care cuprinde motivele de fapt și de drept ale respingerii contestației, în raport de cele susținute de parte.

Astfel, susținerile recurentei în sensul că au fost reluate în decizie considerentele din raportul de control, nu pot fi avute în vedere în sensul nelegalității deciziei, întrucât se constată că în plângerea sa prealabilă contestatorul recurent nu a invocat argumente ample asupra cărora autoritatea să se pronunțe, din verificarea contestației, observându-se caracterul succint al acesteia.

În aceeași ordine de idei, se constată că în mod just prima instanță a statuat că recurenta reclamantă nu aduce nicio critică, în concret, la adresa neregulilor sesizate prin raportul de control.

Atât prin cererea de chemare în judecată, cât și în cadrul prezentului recurs, s-a susținut că echipamentele finanțate în cadrul proiectului nu sunt utilizate conform scopului destinat, că patru dintre acestea vor fi restituite unităților care au revenit în structura MT iar al cincilea se află la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România, care de asemenea a revenit în cadrul MT.

De asemenea, s-a precizat că obiectivele și indicatorii din proiect au fost îndepliniți, iar unele disfuncționalități apărute în cadrul proiectului s-au datorat multiplelor reorganizări ale MT, inclusiv ale compartimentului investiții și a lipsei de personal.

Or, toate aceste argumente nu sunt de natură să conducă la nelegalitatea actelor administrative contestate, cu atât mai mult cu cât contractul de finanțare a fost reziliat datorită neîndeplinirii obligației principale și neatingerii scopului propus.

Mai mult, au fost constatate o serie de nereguli cum ar fi (neîndeplinirea indicatorilor de realizare și de rezultat ai proiectului asumați prin contract; aplicația nu permite accesul cetățenilor la informațiile cu caracter național/strategic; neasigurarea serviciului de mentenanță fiind periclitată în acest mod buna funcționare a sistemului informatic; neîndeplinirea obligației contractuale privind transmiterea de notificări către Direcția Monitorizare - OIPSI pe perioada de implementare a proiectului; neîndeplinirea recomandărilor făcute anterior de către echipa de control; neasigurarea condițiilor pentru efectuarea verificărilor în perioada controlului), nereguli ce nu au fost în mod concret combătute de beneficiarul proiectului.

Este de principiu că potrivit art. 2 pct. 7. din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului U.E "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Prin urmare, pentru a se constata o neregulă, în sensul celor de mai sus, trebuie să existe o abatere, care constă în acțiunea/inacțiune beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale în vigoare și ale contractului de finanțare, precum și un prejudiciu ce constă în suma plătită necuvenit. Prejudiciul însă nu trebuie să fie efectiv, ci doar prezumat, neregula trebuie să fie în măsură să creeze un prejudiciu, aspect ce denotă din chiar exprimarea legiuitorului " care poate prejudicia bugetul" " ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general".

În acest sens nu poate fi ignorată jurisprudența CJUE, care a statuat ca, inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare a Uniunii - C-465/10 pct. 47 și C-199/03 pct. 31, statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării C-271 pct. 48, C-465/10 pct. 32 regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obținut în mod fraudulos C-199/03, pct. 15.

Ca atare, legal s-a dispus încetarea efectelor contractului de finanțare nr. x din 6 ianuarie 2010, având în vedere că beneficiarul recurent nu și-a respectat obligațiile asumate prin acest contract, nu a asigurat serviciul de mentenanță, periclitând astfel buna funcționare a sistemului informatic și nu au fost îndepliniți indicatorii de realizare și de rezultat ai proiectului, iar recurenta nu a făcut în cauză dovada contrară a celor reținute de autoritatea de control.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 496 C. proc. civ. va dispune respingerea acestuia, cu consecința menținerii ca legală a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței civile nr. 1560 din 11 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM