ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 439/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată sub nr. x reclamantul petent Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței luarea față de pârâtul A. - beneficiar al statutului de refugiat, a măsurii declarării ca indezirabili pe o perioadă de 10 ani pentru considerente de securitate națională, invocând în esență faptul că din analiza materialului clasificat secret de stat de nivel,,strict secret" și "secret de serviciu" pus la dispoziție de autoritatea română cu competențe în domeniul securității naționale - Serviciul Român de Informații, a rezultat suspiciunea rezonabilă că pârâtul este adept al ideologiei jihadiste, desfășoară și există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că intenționează să desfășoare activități subversive în favoarea entităților teroriste DAESH/STATUL ISLAMIC și/sau AL QAIDA, acte și fapte care constituie amenințări la adresa securității naționale, conform potrivit disp. art. 3 lit. i) și lit. l) din Legea nr. 51/1991 coroborate cu art. 44 alin. (1) din Legea nr. 535/2004.

Hotărârile pronunțate in cauză

Prin sentința civilă nr. 4911 din 13 decembrie 2017, Curtea de Apel București - SCAF, a admis cererea de sesizarea formulată de petentul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în consecință, a declarat ca indezirabil pe teritoriul României pe pârâtul A. - beneficiar al statutului de refugiat, pentru o perioadă de 10 ani pentru rațiuni de securitate națională.

Totodată, a interzis autorităților Statului Român ca în executarea măsurii de declarare a indezirabilității să procedeze la o returnare a pârâtului prin îndepărtare sub escortă către statul Yemen pe durata conflictului armat din acest stat, permițându-se returnarea sub escortă către orice altă destinație.

În argumentele prezentate în susținerea soluției de către instanța de fond s-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței luarea față de pârât a măsurii declarării ca indezirabili pe o perioadă de 10 ani pentru considerente de securitate națională, invocând faptul că din analiza materialului clasificat secret de stat de nivel,,strict secret" și "secret de serviciu" pus la dispoziție de autoritatea română cu competențe în domeniul securității naționale - Serviciul Român de Informații, a rezultat suspiciunea rezonabilă că pârâtul este adept al ideologiei jihadiste, desfășoară și există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că intenționează să desfășoare activități subversive în favoarea entităților teroriste DAESH/STATUL ISLAMIC și/sau AL QAIDA, acte și fapte care constituie amenințări la adresa securității naționale, conform potrivit disp. art. 3 lit. i) și lit. l) din Legea nr. 51/1991 coroborate cu art. 44 alin. (1) din Legea nr. 535/2004.

Curtea a reținut că potrivit disp. art. 86 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, având ca denumire marginală Măsura declarării ca indezirabil, prevede că "(1) Declararea ca indezirabil este măsura ce se dispune împotriva unui străin care a desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de Curtea de Apel București, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Procurorul sesizează instanța de judecată la propunerea instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale care dețin date sau indicii temeinice în sensul celor prevăzute la alin. (1).

(3) Datele și informațiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru rațiuni de securitate națională se pun la dispoziția instanței de judecată în condițiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităților referitoare la securitatea națională și protejarea informațiilor clasificate. (…)

(5) Curtea de Apel București se pronunță, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizarea formulată în condițiile alin. (2). Hotărârea instanței este executorie. Atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe rațiuni de securitate națională, în conținutul hotărârii nu se menționează datele și informațiile care au stat la baza motivării acesteia.

(6) Hotărârea se comunică străinului, precum și, dacă instanța dispune declararea ca indezirabil, Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru a fi pusă în executare.

(7) Dreptul de ședere al străinului încetează de la data pronunțării hotărârii prin care acesta a fost declarat indezirabil.

(8) Perioada pentru care un străin poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri. Prelungirea termenului se face în condițiile prevăzute la alin. (2). (…)".

Prin art. 1 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "Un străin care își are reședința în mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decât în temeiul executării unei hotărâri luate conform legii și el trebuie să poată: a) să prezinte motivele care pledează împotriva expulzării; b) să ceară examinarea cazului său; c) să ceară să fie reprezentant în acest scop în fața autorităților competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de către această autoritate". [s.n.]

Arată instanța că textul menționat instituie în beneficiul străinului, ce are reședința în mod legal pe teritoriul unui stat, ca primă garanție de fond, ca acesta să nu fie expulzat decât în executarea unei decizii care a fost luată în conformitate cu dispozițiile legii naționale în materie. Acesteia i se adaugă alte 3 garanții procedurale, respectiv să prezinte argumentele pe care el le consideră pertinente împotriva acestei măsuri, să ceară o examinare a cazului său și de a fi reprezentat în fața autorității statale competente.

Referitor la aceeași Convenție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, instanța din Strasbourg a arătat că "(…) deciziile referitoare la îndepărtarea străinilor, ( . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .) nu implică o contestare asupra drepturilor sau obligațiilor cu caracter civil nici nu au legătură cu temeinicia unei acuzații în materie penală, în sensul articolului 6 § 1 al Convenției." (a se vedea Maaouia împotriva Franței [MC], nr. 39652/98, § 40).

În cauza de față, pârâtului i se impută intenția de a desfășura activități subversive în favoarea unor organizații teroriste.

În acest context, instanța a constatat că potrivit art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată,,,Constituie amenințări la adresa securității naționale a României următoarele: (...) i) actele teroriste, precum și inițierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activități al căror scop îl constituie săvârșirea de asemenea fapte; (...) l) inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfășurării vreuneia din activitățile enumerate la lit. a) - k), precum și desfășurarea în secret de asemenea activități de către organizații sau grupări constituite potrivit legii."

Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 535/2004 prevede că "(1) Împotriva cetățenilor străini sau apatrizilor despre care există date sau indicii temeinice că intenționează să desfășoare acte de terorism ori de favorizare a terorismului se dispune măsura de declarare ca persoană indezirabilă pentru România sau de întrerupere a dreptului de ședere în țară, dacă împotriva acestora nu s-a dispus măsura nepermiterii ieșirii din țară, potrivit legii privind regimul străinilor în România. (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și solicitanților de azil, refugiaților (…)"

În sens similar, potrivit disp. art. 147 din O.U.G. nr. 194/2002 republicată arată că,,Prevederile Legii nr. 122/2006 (…) se aplică cu prioritate față de prevederile prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția situațiilor în care rațiuni de securitate națională sau de ordine publică impun returnarea ori expulzarea acestora de pe teritoriul României".

Așadar, din coroborarea dispozițiilor legale menționate în precedent, instanța a reținut că statutul de refugiat de care se bucură un cetățean străin sau un apatrid, ca urmare a unei decizii adoptate de autoritatea publică internă competentă în materie, nu îi conferă acestuia un drept absolut de ședere pe teritoriul României, ci efectul prioritar al Legii nr. 122/2006 încetează în raport de O.U.G. nr. 194/2002 republicată în caz de incidență a unor rațiuni de securitate națională.

Curtea de apel a reținut din analiza hotărârii de acordare a statutului de refugiat în favoarea pârâtului se desprind împrejurări de fapt care determină o astfel de măsură, luând în considerare inclusiv motivele care au stat la baza recunoașterii protecției în favoarea pârâtului, că deși elementele de fapt care au stat la baza prezentei sesizări nu au fost cunoscute la luarea măsurii, ci au fost prezentate exclusiv în legătură cu prezenta cauză, elemente de fapt care însă evocă împrejurarea că viața sau sănătatea acestuia ar fi puse în pericol în cazul executării măsurii prin returnare în statul Yemen, urmare a situației generalizate de conflict politic și mai ales armat existentă în acest stat, situație confirmată inclusiv de datele comunicate în mod public pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu avertismentele de călătorie adresate cetățenilor statului român, toate acestea constituind elemente suficiente pentru luarea unei astfel de măsuri în favoarea pârâtului, în condițiile în care măsura declarării sale ca indezirabil pe teritoriul României nu trebuie să fie disproporționată și să depășească limitele scopului pentru care este luată în privința acestuia.

Din această perspectivă, s-a reținut că revine instanței ca, în asigurarea justului echilibru ce trebuie să existe între interesele aflate în concurs, măsura de natură a corespunde interesului general, anume declararea pârâtului ca indezirabil pentru apărarea securității naționale a statului român, să nu aibă ca efect încălcarea, în considerarea hotărârii de față, a unor drepturi esențiale ce trebuie garantate acestuia care se află sub controlul statului român, adică dreptul la viață și dreptul de a nu fi supus la rele tratamente în țara de origine.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 4911 din 13 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs pârâtul A.,în cuprinsul declarației de recurs nefiind menționat niciun motiv de nelegaliatate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de instanță din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.

Din actele dosarului rezultă că sentința recurată a fost comunicată recurentului la data de 12 ianuarie 2018, iar declarația de recurs a fost înregistrată la data de 14 decembrie 2017, fără a cuprinde însă și motivele de recurs.

Dispozițiile art. 86 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 actualizată prevede că

(1) Hotărârea prevăzută la art. 86 alin. (5) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la data comunicării, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța se pronunță în termen de 5 zile de la data primirii cererii.

(2) Exercitarea căii de atac prevăzute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a hotărârii prin care străinul a fost declarat indezirabil.

În cazuri temeinic justificate și pentru a se preveni producerea de pagube iminente, străinul poate cere instanței să dispună suspendarea executării hotărârii prin care a fost declarat indezirabil până la soluționarea căii de atac.

Așadar, hotărârea pronunțată în acest caz se coroborează cu dispozițiile de drept comun în materie, respectiv cu prevederile art. 485, art. 487 (1) coroborat cu art. 489 (1) Cod procedură în cuprinsul cărora se menționează în mod expres că: "(1),, Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs"

(2),,Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".

Dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. dispun că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci criticile formulate trebuie să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

Din actele și lucrările dosarului reiese că sentința i-a fost comunicată la data de 10 ianuarie 2018, așa cum rezultă din dovada aflată la dosar, recurentul nu a depus motivele de recurs nici până la data de soluționării prezentului recurs situație care sancționează recursul cu nulitatea.

Mai mult decât atât, nu se poate considera că susținerile din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Pe cale de consecință, sanctiunea nulității prevăzute de art. art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. are un caracter absolut, afectând eficacitatea actului de procedură efectuat cu depășirea termenului imperativ, nefiind condiționată de vătămare, Înalta Curte va da eficiență acesteia și, admițând excepția invocată din oficiu, va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 4911 din 13 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 februarie 2018.