ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 424/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București reclamanta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: suspendarea punerii în aplicare atât a dispozițiilor deciziei nr. 3/19.01.2015 cât și ale încheierii nr. 16/26.03.2015 emise de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a contestației; anularea în tot a încheierii nr. 16/26.03.2015 ca fiind nelegală și anularea deciziei nr. 3/19.01.2015.

Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea din data de 03 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 3/2015 și încheierii nr. 16/2015 emise de Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva încheierii din data de 03 septembrie 2015 pronunțată de instanța de fond a promovat recurs reclamanta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film", solicitând admiterea recursului și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 3/19.01.2015 și încheierii nr. 16/26.03.2015 emise de Curtea de Conturi a României.

În motivarea căii de atac, recurenta reluând susținerile formulate în fața instanței de fond, a arătat, în esență, că în mod greșit a apreciat prima instanță că nu sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv "cazul bine justificat" și "iminența producerii unei pagube".

În acest context, arată recurenta că, în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile existenței cazului bine justificat și prevenirii unei pagube iminente, astfel că se impune suspendarea actului administrativ atacat, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia.

Asupra prezumției de legalitate a actelor administrative reprezentate de decizia nr. 3/19.01.2015, precum și de încheierea nr. 16/26.03.2015 există o îndoială puternică, fiind astfel îndeplinită condiția cazului bine justificat, motivat de următoarele considerente:

În privința acestei condiții, legea nu conține reglementări, însă, în jurisprudență s-a arătat că, existenta unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, care este emis în baza legii și pentru executarea acesteia.

In speță, această prezumție este răsturnată, a arătat reclamanta, întrucât actul administrativ contestat este un act care nu ține cont de cadrul legislativ incident În baza căruia funcționează regia.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare la data de 08.12.2015, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" a depus răspuns la întâmpinare la data de 28.12.2015.

De asemenea, recurenta-reclamantă Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" a invocat excepția de neconstituționalitate a ANEXEI 1 cu privire la toate pozițiile acesteia, așa cum este ANEXA 1 reglementată de art. Unic, pct. 8 din Legea nr. 303/2008.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

În cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului după comunicarea cererii de recurs către intimată și după primirea întâmpinării formulate de acesta.

Raportul realizat în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Atât recurenta, cât și intimata au depus puncte de vedere asupra raportului comunicat.

Prin încheierea de ședință din data de 10 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și a fixat termen de judecată pe fond a recursului, în ședință publică, pentru data de 7 februarie 2018.

Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Analizând sentința atacată, în raport de criticile ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care va respinge recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din dispozițiile generale al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente, ireparabile, sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care nu fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamantă.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Spunem că în mod corect a reținut prima instanță, analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Însă, legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar constată însă că prin sentința civilă nr. 303/2016 din 29 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, depusă la dosarul de recurs, s-a făcut dovada că după pronunțarea sentinței atacate a fost soluționat fondul acțiunii principale în anularea actului administrativ, prin respingerea acțiunii formulate de reclamanta SC.

Această soluție pronunțată în primă instanță creează o puternică îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, constituind un argument în sensul existenței cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură să atragă reformarea sentinței atacate și făcând de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Nu în ultimul rând este de precizat că un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, pierderea invocată de recurentă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 225 din 20 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" împotriva încheierii din data de 03 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015,ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 februarie 2018.