ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 371/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC):

- obligarea DGAMC să soluționeze cererea de acordare a dobânzilor înregistrată sub nr. x din data de 19.02.2014, în sensul emiterii și comunicării Deciziei privind soluționarea Cererii de acordare a dobânzilor nr. x/19.12.2014;

- aplicarea față de conducătorul autorității publice responsabile cu soluționarea cererii de acordare a dobânzilor a unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere, în situația în care nu dispune emiterea și comunicarea către reclamantă a Deciziei de Soluționare a Cererii de acordare a dobânzilor în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus emiterea Deciziei de Soluționare a Cererii de acordare a dobânzilor, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2108 din 02.09.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-au dispus următoarele:

- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă;

- s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, având ca obiect "obligație de a face"

- a fost obligată pârâta să soluționeze cererea reclamantei de acordare a dobânzilor, înregistrată sub nr. x/2014 și să-i comunice acesteia soluția asupra cererii în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei, sub sancțiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina conducătorului pârâtei;

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, considerând-o nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recurenta nu mai justifică un interes legal în judecarea recursului, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin sentința recurată s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să soluționeze cererea reclamantei de acordare a dobânzilor, înregistrată sub nr. x/2014 și să-i comunice acesteia soluția asupra cererii în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate, sub sancțiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina conducătorului pârâtei.

Or, așa cum rezultă din întâmpinarea formulată în cauză și din Adresa nr. x/2015, anexată acesteia, la data de 04.09.2015 Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a soluționat cererea de acordare a dobânzilor formulată de către reclamantă și înregistrată sub nr. 1354947 din 19.12.2014, reținând că aceasta este neîntemeiată.

Având în vedere faptul că Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a soluționat cererea de acordare a dobânzilor formulată de către societatea reclamantă, executându-și astfel obligația stabilită în sarcina sa prin sentința recurată, în raport de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în prezentul dosar cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect și, în consecință, recursul formulat apare ca lipsit de interes.

Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Astfel, conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Mai mult, conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Așadar, interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanților.

Prin impunerea condiției interesului legitim se urmărește nu numai evitarea declanșării unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, dar și protejarea pârâților de litigii pur vexatorii.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Astfel, recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim, în obținerea unei soluții de admitere a recursului, de casare a sentinței atacate și de respingere a acțiunii reclamantei, de vreme ce a executat obligația care a făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca lipsit de interes, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă și inoperantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 2108 din 2 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2018.