ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 335/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul Întreprinderea Individuală A. a chemat în judecată pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, solicitând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/17.03.2016 și a Deciziei AFIR nr. 12422/29.04.2016, privind respingerea contestației administrative la procesul-verbal.

Prin sentința civilă nr. 3799 din 29.11.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Întreprindere Individuală A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3799 din 29.11.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Întreprindere Individuală A.

Ulterior, a depus memoriul cu motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței criticate și, în rejudecarea fondului, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/17.03.2016 și a Deciziei AFIR nr. 12422/29.04.2016.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că prin hotărârea recurată instanța de fond a apreciat că acesta ar fi invocat o eventuală nulitate a contractului pentru motivul săvârșirii unui abuz de putere publică din partea AFIR, aspect care, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., trebuia pus în discuția părților.

Consideră că, întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, în conformitate cu dispozițiile art. 174 alin. (2), art. 175 alin. (1) și art. 176 pct. 6 C. proc. civ., intervine nulitatea absolută, deoarece este vizat un interes public, care îi produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod, câtă vreme nu a putut formula apărări pe acest, și necondiționată, fiind extrinsic actului de procedură reprezentat de pronunțarea hotărârii.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă inexistența motivelor pe care soluția pronunțată se întemeiază, în raport de respingerea apărărilor sale referitoare la lipsa de eficacitate a unor sancțiuni caracteristice perioadei de monitorizare în afara acesteia, astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește contradictorialitatea motivelor, arată că instanța de fond a admis că existenta condițiilor artificiale se apreciază până cel mai târziu la momentul admiterii cererii de plată și efectuarea plăților, făcând trimitere la prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, dar a pronunțat o hotărâre întemeiată pe situații ulterioare acestui moment, respectiv după admiterea cererii de plată și efectuarea plății ajutorului nerambursabil.

De asemenea, critică faptul că instanța de fond a admis că aspectele sesizate și reținute de către intimata-pârâtă în procesul-verbal vizează cerințele de durabilitate/sustenabilitate.

Cât privește caracterul străin de natura cauzei a motivelor care au stat la baza admiterii cererii, invocă reținerea de către instanța de fond a unei eventualei nulități a contractului, invocate de către reclamant, pentru motivul săvârșirii unui abuz de putere publică din partea AFIR și care nu a fost pus în discuția părților, din perspectiva caracterului străin pricinii, recurentul-reclamant susținând că nu a formulat o asemenea apărare.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că prevederile de drept material încălcate sau aplicate greșit vizează: art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care se referă strict la situații juridice anterioare efectuării plății ajutorului nerambursabil; art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care nu a fost invocat de niciuna din părți în susținerea argumentelor sale, în speță nefiind criticat dreptul de a stabili o creanță bugetară; art. 2 din Anexa 1 la contractul de finanțare, în care se face referire explicit la perioada de monitorizare și nu la perioada de valabilitate a acestuia, respectiv art. 26 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 66/2011.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat, apreciind că instanța de fond a dat o corectă dezlegare pricinii deduse judecății.

Cu privire motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, întrucât nu se impunea a fi pusă în discuția părților eventuala nulitate a contractului pentru motivul săvârșirii unui abuz de putere publică din partea AFIR, atâta timp cât abuzul de putere a fost invocat chiar de către reclamantă prin acțiunea formulată, iar pârâta a formulat apărări cu privire la acest aspect prin întâmpinarea depusă la dosar.

Cu privire motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., referitor la faptul că s-au respins apărările reclamantului privind lipsa unor sancțiuni caracteristice perioadei de monitorizare și că nu se impunea efectuarea unor verificări ulterioare, apreciază că acesta este nefondat, având în vedere că beneficiarii sunt evaluați în perioada ex-post, deoarece doar în această perioadă se poate stabili dacă activitatea lor se derulează conform proiectelor avute în vedere și dacă beneficiarul a creat sau nu condiții artificiale de eligibilitate.

În esență, arată că neregula reținută prin procesul-verbal contestat vizează contractele de prestări servicii încheiate de beneficiar, constatându-se că nu s-au încheiat contracte de prestări servicii cu niciunul dintre potențialii clienți menționați în cererea de finanțare, majoritatea contractelor fiind încheiate cu propria firmă, respectiv S.C. B. S.R.L., pe care, de altfel, nu l-a indicat drept potențial client.

De asemenea, arată că beneficiarul nu a creat locuri de muncă, așa cum și-a propus și a înregistrat pierderi financiare în derularea proiectului, situație interzisă de reglementările contractuale și legale asumate de beneficiar.

Intimata-pârâtă mai arată că raportat la dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, aplicabilă speței, și întrucât nu a fost emisă declarația finală de închidere a Programului FEADR, nu se poate pune în discuție aplicarea prescripției dreptului de a stabili neregula în derularea contractului de finanțare.

Consideră că instanța de fond a analizat în mod punctual și riguros toate motivele invocate de reclamant, făcând o analiză amplă asupra fondului cauzei.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 05 octombrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de Întreprinderea Individuală A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În cauză, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/17.03.2016, prin care s-a stabilit recuperarea creanței în cuantum de 407.817,70 RON, precum și anularea Deciziei nr. 12422/29.04.2016, emise de către pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin care s-a dispus respingerea contestației administrative.

În fapt, între părți a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/15.07.2011 privind acordarea unei finanțări nerambursabile pentru implementarea proiectului cu titlul "Achiziții utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înființată de persoana fizică A.", suma decontată beneficiarului fiind în cuantum de 407.817,70 RON.

Ulterior, în urma unui control efectuat de Compartimentul Control Ex-Post din cadrul CRFIR 8 București - Ilfov în data de 23.10.2015, având ca obiectiv verificarea menținerii eligibilității proiectului, s-a constatat că: A. Întreprindere Individuală nu a avut activitate în anul 2014, iar în perioada 2012-2013 și în anul 2015, a lucrat o suprafață de 1785,5 ha și a încasat suma de 112.530,46 RON; nu a respectat structura de personal asumată prin cererea de finanțare și nici obiectivele asumate prin aceasta ori criteriile de eligibilitate și selecție, motiv pentru care autoritatea contractantă a propus încetarea contractului de finanțare și a întocmit Procesul-verbal de constatare înregistrat la A.F.I.R. sub nr. x/2016, conform O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 875/2011, prin care s-a instituit în sarcina beneficiarului recuperarea creanței în cuantum de 407.817,70 RON.

Recursul a fost structurat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că acesta vizează referirea instanței de fond la o eventuală nulitate a contractului de finanțare, ca urmare a săvârșirii unui abuz de putere de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, aspect care, în opinia recurentului-reclamant, nu a fost pus în discuția părților.

Or, Înalta Curte constată că în speță acest aspect a fost invocat de către recurentul-reclamant prin chiar cererea de chemare în judecată, ce a fost comunicată instituției pârâte și care a fost avută în vedere la întocmirea întâmpinării.

Având în vedere această împrejurare, se constată că abuzul de putere invocat de către recurentul-reclamant a fost pus în discuția părții adverse, care, de altfel, a și formulat apărări pe acest aspect, astfel că nu poate fi reținută susținerea recurentului în sensul că acest aspect nu a fost pus în discuția părților.

Astfel fiind, nu poate fi reținut un eventual abuz de putere din partea intimatei-pârâte, în condițiile în care controlul ex - post a fost efectuat cu respectarea legislației interne și a Uniunii Europene în materie.

În consecință, nu se poate reține nulitatea sentinței pronunțate în cauză sub motivul nerespectării dispozițiilor legale care reglementează contradictorialitatea procedurii judiciare, în speță nefiind incidente prevederile art. 174 alin. (2), art. 175 alin. (1) și art. 176 pct. 6 C. proc. civ., invocate de către recurentul-reclamant, ceea ce face ca motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. să fie nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi reținut, deoarece în dreptul intern nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Înalta Curte reafirmă, astfel cum a reținut deja în jurisprudența sa, că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, din perspectiva considerațiunilor teoretice și jurisprudențiale de mai sus, instanța de control judiciar apreciază că aspectele criticate de către recurent nu sunt fondate, întrucât hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar și garanțiile dreptului la un proces echitabil, statuate prin art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, precum și dispozițiile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Analiza și verificarea considerentelor hotărârii atacate demonstrează că prima instanță a analizat în concret toate susținerile relevante din punct de vedere juridic ale recurentului-reclamant din acțiunea principală și, contrar celor afirmate prin cererea de recurs, le-a înlăturat argumentat, prezentând detaliat motivele pentru care acestea nu au putut fi reținute.

Referitor la pretinsele motive contradictorii, se constată că acestea nu pot fi reținute, deoarece activitatea recurentului-reclamant a făcut obiectul unui control ex - post, pentru verificarea menținerii eligibilității proiectului, fiind constate nereguli, în sensul că acesta nu a respectat obligațiile asumate prin cererea de finanțare și contractul de finanțare în perioada de valabilitate a acestuia, nefiind analizată crearea unor condiții artificiale la obținerea finanțării, recurentul fiind în eroare cu privire la momentul la care aceste aspecte se analizează.

Nu se susține nici pretinsul caracter străin de natura cauzei în ceea ce privește abuzul de putere publică din partea intimatei, acest aspect fiind invocat chiar de către recurentul-reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, în speță nu se verifică nici pretinsa nemotivare a hotărârii și nici existența unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Nefondate sunt în opinia instanței de recurs și criticile circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că, deși recurentul-reclamant susține, într-o primă critică, că prevederile de drept material încălcate sau aplicate greșit vizează art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care se referă strict la situații juridice anterioare efectuării plății ajutorului nerambursabil, acesta a omis faptul că prevederile regulamentului anterior evocat se completează cu cele ale Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.

Astfel, art. 29 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 reglementează controalele ex-post, dispunând că:

"1. Se efectuează controale ex post pentru operațiunile de investiții pentru a verifica respectarea angajamentelor în conformitate cu articolul 72 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sau prevăzute de programul de dezvoltare rurală.

De asemenea, subsumat aceluiași motiv de recurs, recurentul aduce critici modului de aplicare a dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia "(1) Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare".

Raportat la acest text de lege, recurentul-reclamant susține că acesta nu a fost invocat de către părți, critică pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, din perspectiva faptului că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța trebuie să arate motivele de drept ce au stat la baza soluției pronunțate, fără a fi limitată la textele de lege invocate de către părți.

Totodată, consideră că s-a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 2 din Anexa 1 la contractul de finanțare, precum și a dispozițiilor art. 26 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte constată că nici aceste critici nu pot fi reținute, întrucât, deși recurentul-reclamant le-a invocat în susținerea recursului, acestea nu vizează o aplicare sau interpretare greșită a textelor de lege invocate, în sensul avut în vedere de către legiuitor prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru a conduce la modificarea soluției instanței de fond în calea de atac a recursului.

Referitor la acest aspect se constată că în mod corect a observat prima instanță că reclamantul a făcut o confuzie între perioada de valabilitate a contractului și perioada de monitorizare, având în vedere că, raportat la dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în cazul constatării de nereguli care afectează în integralitate contractul de finanțare, pârâta are dreptul și chiar obligația de a constitui debit oricând în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a Programului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este temeinică și legală, criticile formulate în recurs neevidențiind incidența motivelor de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinței civile nr. 3799 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinței civile nr. 3799 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2018.