ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4436/2018

Ședința publică din data de 18 octombrie 2018

Asupra recursului de față de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.A. București, D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv și, ca urmare, nulitatea următoarelor clauze incluse în convenția de credit HL nr. 10996 din 14 mai 2007: clauza nr. 5.1, referitoare la restituirea sumelor împrumutate în valuta în care s-a acordat creditul, clauza nr. 4.11 lit. b) privind comisionul de administrare a creditului, clauza prevăzută de art. 4.1 alin. (2), art. 4.2 alin. (2) și art. 4.3 vizând calculul dobânzii variabile.

Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtelor la adaptarea contractului, în sensul recalculării ratelor în raport de cursul leu/franc elvețian de la data încheierii contractului, la recalcularea dobânzii, în urma eliminării clauzelor abuzive și la restituirea sumelor achitate în plus.

Prin sentința nr. 13 din 3 martie 2016, Tribunalul Vrancea a respins acțiunea în constatare nulitate clauze abuzive, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, la data de 16 iunie 2016.

Prin încheierea din data de 7 decembrie 2016, Curtea, având în vedere că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție era înregistrat dosarul nr. x/2016 având ca obiect sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept ce avea legătură cu prezenta cauză, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca urmare a acestei dispoziții, dosarul a fost trimis în arhiva Curții de Apel Galați spre păstrare.

Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționat prin decizia nr. 1 din data de 30 ianuarie 2017.

La data de 9 august 2017, la cererea reclamanților, Curtea a dispus repunerea pe rol a cauzei iar la termenul din data de 27 septembrie 2017, acordat în dosar, a invocat excepția perimării apelului.

Prin decizia nr. 259 din 25 octombrie 2017, Curtea de Apel Galați a constatat perimat apelul declarat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței nr. 13 din 3 martie 2016 a Tribunalului Vrancea.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Termenul de perimare curge, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Conform art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413 C. proc. civ. precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

În cauză, suspendarea judecății apelului a fost dispusă, la data de 7 decembrie 2016, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., întrucât, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, era înregistrat dosarul nr. x/2016 având ca obiect sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept ce avea legătură cu prezentul apel.

Textul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă. Potrivit acestuia, cauzele similare aflate pe rolul instanțelor judecătorești pot fi suspendate până la soluționarea sesizării.

La data de 30 ianuarie 2017, dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționată, prin decizia nr. 1, moment de la care, în lumina dispozițiilor legale mai sus citate, cauza de suspendare a încetat și a început să curgă termenul de perimare.

Fiind un termen pe luni, termenul de perimare s-a împlinit, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în ziua corespunzătoare din ultima lună, respectiv la data de 30 iulie 2017.

Cum, în cauză, înainte de această dată, nu a fost efectuat niciun alt act de procedură, Curtea a constatat că prezentul dosar a rămas în nelucrare timp de 6 luni, din vina părților, care nu au formulat cerere de repunere pe rol după soluționarea sesizării ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și mai înainte de împlinirea termenului de 6 luni, astfel că a intervenit perimarea. Cererea de repunere pe rol a cauzei a fost transmisă prin fax de către reclamanți la data de 9 august 2017, adică după împlinirea termenului de perimare.

Apelanții reclamanți au susținut că perimarea nu a intervenit întrucât termenul de 6 luni trebuie calculat de la data la care decizia nr. 1 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul Oficial, acela fiind momentul la care decizia a devenit opozabilă părților. Au invocat, în acest sens, dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ. în referire la art. 418 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea a apreciat că apărarea apelanților reclamanți nu poate fi primită, textul art. 521 alin. (3) C. proc. civ. fiind lipsit de relevanță din perspectiva instituției perimării.

Astfel, potrivit acestuia, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei iar pentru celelalte instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Așadar, textul legal invocat de apelanții reclamanți reglementează momentul de la care decizia dată asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept devine obligatorie pentru instanțe, acest moment fiind data pronunțării deciziei, pentru instanța care a formulat sesizarea, și, respectiv, data publicării deciziei în Monitorul Oficial, pentru celelalte instanțe.

Momentul la care decizia a devenit obligatorie pentru instanțe nu are, însă, nicio legătură cu momentul la care încetează cauza de suspendare și, implicit, cu momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, textul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează instituția suspendării facultative pe care alte instanțe decât cea care a formulat efectiv sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept o pot dispune, nefăcând nicio referire la acest moment.

Astfel, așa cum s-a arătat deja, potrivit art. 520 alin. (4) C. proc. civ., cauzele similare aflate pe rolul instanțelor judecătorești pot fi suspendate până la soluționarea sesizării, acesta fiind, deci, momentul la care încetează cauza de suspendare și începe să curgă termenul de perimare.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să lege momentul încetării suspendării și, implicit, al începerii termenului de perimare de momentul la care decizia dată asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a devenit obligatorie, ar fi stipulat în mod expres acest lucru în dispozițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ.. Or, textul legal menționat are în vedere strict și explicit momentul soluționării sesizării astfel că, a interpreta dispozițiile acestuia în sensul dorit de apelanții reclamanți înseamnă a adăuga la lege lucru care nu este permis.

Cum art. 520 alin. (4) C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă, caz ce se încadrează în sintagma "și în alte cazuri stabilite de lege" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 418 alin. (1) C. proc. civ. și cum, potrivit acestuia, suspendarea dispusă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. dăinuie până la soluționarea sesizării, este evident că, în cauzele în care s-a dispus suspendarea judecății pe acest temei de drept, cursul perimării este suspendat doar până la soluționarea sesizării, iar de la acest moment începe să curgă termenul de perimare.

În consecință, Curtea a apreciat că momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 1 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este lipsit de relevanță din perspectiva instituției perimării, momentul la care instanța trebuie să se raporteze în calcularea termenului de perimare fiind momentul soluționării sesizării, așa cum prevede în mod expres art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 416 C. proc. civ., Curtea a constatat perimat apelul declarat de reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanții B. și A., înregistrat la data de 24 noiembrie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 418 alin. (1) și art. 521 alin. (3) C. proc. civ., motiv de recurs încadrat de părți în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fiind vorba de o suspendare facultativă, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 3 cu referire la art. 520 alin. (4) C. proc. civ., nu se poate reține că termenul de perimare ar începe să curgă de la data pronunțării hotărârii privind dezlegarea dată chestiunilor de drept, întrucât decizia devine obligatorie pentru celelalte instanțe, altele decât cea care a solicitat dezlegarea, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Așadar, instanța de apel a reținut în mod greșit incidența dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme cererea de repunere pe rol a fost formulată înainte de expirarea termenului de 6 luni.

Au mai relevat recurenții că prevederile art. 520 C. proc. civ. instituie două categorii de suspendări, una obligatorie și cealaltă facultativă. Conform art. 520 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea este obligatorie și subzistă până la pronunțarea hotărârii prealabile, în vreme ce prin alin. (4) se instituie un caz de suspendare facultativă, "până la soluționarea sesizării". Or, soluționarea sesizării corespunde publicării deciziei în Monitorul Oficial, nu pronunțării hotărârii, întrucât soluționarea presupune ca hotărârea să fie redactată și publicată, deci conținutul ei să fie adus la cunoștința instanțelor și părților.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 487 alin. (1), art. 470 alin. (5) C. proc. civ., art. 483 și următoarele, art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport analizat în completul de filtru la data de 26 aprilie 2018 și comunicat, ulterior, părților.

Prin încheierea din 20 septembrie 2018, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată pe fond, cu citarea părților, la 18 octombrie 2018.

Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanța constată întemeiate criticile subscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în adevăr, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, prevederile art. 520 C. proc. civ. au instituit două noi cazuri de suspendare a judecății, una obligatorie, până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, dispusă de către instanța care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție (alin. (2) și o alta facultativă (alin. (4) al aceluiași text de lege). În această din urmă situație, instanțele au posibilitatea să suspende cauzele similare aflate pe rolul lor, indiferent de stadiul lor procesual, până la soluționarea sesizării de către instanța supremă.

Urmează a observa că, spre deosebire de durata suspendării obligatorii, care dăinuie "până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept", în cazul suspendării facultative, legiuitorul nu mai folosește sintagma susarătată, ci pe aceea de "până la soluționarea sesizării". Sub un prim aspect, se constată că, dacă intenția legiuitorului ar fi fost aceea ca, în ambele cazuri de suspendare, durata acesteia să fie limitată la același moment, respectiv acela al pronunțării hotărârii prealabile, ar fi folosit aceiași termeni juridici.

Sub un al doilea aspect, constată că durata suspendării în cele două situații nu poate fi disociată de momentul în care decizia pronunțată în acest mecanism de unificare a practicii judiciare devine obligatorie pentru instanțe. Pentru instanța care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu dezlegarea unei probleme de drept și care a fost implicată, până la un anumit moment procedural, în desfășurarea acestui mecanism, având obligația "urmăririi" procedurii și a pronunțării soluției, decizia devine obligatorie din momentul pronunțării (art. 521 alin. (3) teza întâi C. proc. civ.). În schimb, pentru instanțele care au suspendat procedura în cauze considerate similare celei care a dus la declanșarea mecanismului de sesizare a instanței supreme, decizia devine obligatorie din momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Soluția adoptată de legiuitor pare să ia în considerare gradul de implicare "procesuală" a principalilor "actori".

Așadar, ar fi nefiresc ca, deși atributul suspendării facultative a cauzelor similare este lăsat exclusiv la dispoziția instanțelor, după ce acestea au apreciat că le este necesar "avizul" instanței supreme, în scopul evitării soluțiilor contrare, totuși acestea să repună cauzele pe rol și, eventual, să le soluționeze, înainte ca dezlegarea dată de instanța supremă să devină obligatorie pentru acele instanțe, deci anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, cu posibilitatea ignorării acelei dezlegări. O atare interpretare ar contraveni însuși scopului acestui mecanism procedural, anume acela al prevenirii soluțiilor jurisprudențiale eterogene în aceleași probleme de drept, al asigurării unității de interpretare a legii.

Așadar, doar interpretarea sintagmei cuprinse în prevederile art. 520 alin. (4) C. proc. civ. "pot fi suspendate până la soluționarea sesizării" în acord cu dispozițiile art. 521 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., în sensul că soluționarea sesizării vizează publicarea deciziei în Monitorul Oficial, deci momentul când dezlegarea dată chestiunii de drept a devenit obligatorie pentru celelalte instanțe, este în acord cu scopul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Este adevărat că suspendarea instituită de art. 520 alin. (4) C. proc. civ. este un alt caz de suspendare facultativă, în sensul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, așa cum corect a reținut instanța de apel. Este adevărat, de asemenea, că potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, în toate cazurile de suspendare facultativă sistarea temporară a judecății va dăinui până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. Însă, în acest caz particular, decizia pronunțată de instanța supremă, soluția interpretativă, dată în dezlegarea unei chestiuni de drept, este "definitivă" în măsura în care a dobândit caracter obligatoriu pentru toate celelalte instanțe, în sensul dispozițiilor art. 521 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.. Doar după momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, când dezlegarea dată chestiunii de drept a devenit obligatorie, instanțele care au suspendat procedura în cauze, considerate similare celei care a dus la declanșarea mecanismului de sesizare a instanței supreme trebuie să repună cauza pe rol, doar după această dată acestea având posibilitatea să ia act de motivarea și argumentele reținute de Înalta Curte în pronunțarea hotărârii.

Față de cele mai sus reținute, în cauza de față, termenul de perimare a fost suspendat pe tot timpul cât a dăinuit suspendarea facultativă a judecății, respectiv de la pronunțarea încheierii din 7 decembrie 2016 și până la publicarea deciziei nr. 1 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în dosarul nr. x/2017, în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 247 din 10 aprilie 2017, în condițiile art. 418 alin. (1) C. proc. civ.. Așadar, la data formulării cererii de redeschidere de către apelanți, respectiv la 9 august 2017, este evident că termenul de perimare, de 6 luni, care curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanță, în condițiile art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., nu era încă împlinit.

Ca atare, instanța de apel, aplicând sancțiunea perimării, a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 416 alin. (1) și (2) raportat la dispozițiile art. 418 alin. (1), coroborate cu dispozițiile art. 520 alin. (4) și art. 521 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Cum, în speță, perimarea a fost întreruptă prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către apelanți, respectiv printr-o cerere de redeschidere a judecății, în condițiile art. 417 C. proc. civ., nu se mai impune a analiza dacă, în cazul suspendării facultative prevăzute de art. 520 alin. (4) C. proc. civ., revine părților obligația de a încunoștiința instanța asupra publicării deciziei privind dezlegarea unei chestiuni de drept în Monitorul Oficial, printr-o cerere de redeschidere a judecății sau, dimpotrivă, instanța însăși are obligația de a dispune repunerea cauzei pe rol, din oficiu. Altfel spus, este de prisos a mai analiza dacă actul de procedură nu trebuia efectuat din oficiu, în condițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., față de natura acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, la care nu au acces părțile, ci doar instanțele, singurele care pot aprecia asupra necesității unui aviz al instanței supreme pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 497 și art. 496 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul și va casa decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 259/A din 25 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 octombrie 2018.