ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4573/2018

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 24.05.2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitata în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- Constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse la punctele 8.1., 8.4., 3.2, 3.3, 8.6 și 4 din contractul de credit nr. x/31.03.2008;

- Stabilirea cursului de schimb valutare CHF-RON, la cursul BNR valabil la momentul semnării contractului de credit, 31.03.2008, de la momentul încheierii contractului până la încetarea acestuia;

- Obligarea pârâtei să recalculeze la cursul stabilit și să comunicate noile rate de restituire a împrumutului, cu aceleași scadențe

- Obligarea restituirea tuturor sumelor achitate în plus, rezultate din diferența de curs valutar;

- Obligarea pârâtei să restituire suma de 602, 7 CHF la cursul zile încasat cu titlu de comision de acordare și dobânda legală, de la data plății la data plății efective

- Obligarea pârâtei să restituie suma reprezentând dobânda achitată suplimentar față de dobânda revizuită, sume indexate cu dobânda legală.

- Compensarea sumelor ce urmează a fi restituite cu restul creditului rămas la momentul pronunțării hotărârii

- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 9438/23.12.2016 a Judecătoriei Galați, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții din cauză.

Împotriva acestei soluții au declarat în termen legal apel reclamanții A. și B., arătând în motivare că, la data de 31.03 2008, intre parti a fost încheiat contractul de împrumut nr. x, având ca obiect acordarea unui credit in cuantum de 12054 CHF, pe o perioada de 120 luni.

Prin decizia civilă nr. 473/A/8.12.2017 Tribunalul Galați, în baza probatoriilor administrate în cauză, a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A. si B. împotriva sentinței civile nr. 9438/23.1.2.2016 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A., a modificat în parte sentința civilă nr. 9438/23.12.2016 a Judecătoriei Galați și, în rejudecare:

A constatat caracterul abuziv și nulitatea clauzelor prevăzute la art. 3.2 și 3.3 (din contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum nr. x/31.03.2008) referitoare la dobândă în ce privește mențiunile:

- art. 3.2-referitoare la modificarea marjei băncii "conform deciziei băncii" și

- art. 3.3-referitoare la faptul că "banca modifică marja conform deciziei sale".

Dispune obligarea pârâtei să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de dobândă, reprezentând diferența dintre dobânda încasată și cea calculată ca Libor la 3 luni + marja de 7,6 puncte procentuale pe an, la care se adaugă dobânda penalizatoare de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea clauzei prevăzute la art. 4 (din contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum nr. x/31.03.2008) referitoare la comisionul de acordare.

A dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de comision de acordare, adică suma de 602,7 CHF, la care se adaugă dobânda penalizatoare de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea clauzei prevăzute la art. 8.6 (din contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum nr. x/31.03.2008) referitoare la dobânda penalizatoare în ce privește mențiunea dreptului băncii de revizuire a nivelului penalităților "în funcție de politica sa de creditare".

A constatat caracterului abuziv a clauzei privind plata contractului în valută -CHF și dispune ca împrumutul să fie restituit de reclamanți în RON la cursul BNR a CHF din ziua plății, curs care să nu depășească 20% din valoarea cursului de schimb din data de 31.03.2008, adică să nu depășească valoarea de 2,84952 RON/CHF.

A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate, care nu contravin prezentei decizii.

A obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamanților A. și B. cheltuieli de judecată la fond în sumă de 1.000 RON-onorariu avocat.

Împotriva deciziei civile pronunțată în apel, în termen legal, a declarat recurs recurenta C. S.A. BUCUREȘTI solicitând, schimbarea în tot a deciziei criticate în sensul respingerii apelului cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței Judecătoriei Galați.

Prin decizia civila nr. 142/R din 18.04.2018, Curtea de Apel Galati a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale cu referire la art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 18 mai 2018; a fost fixat termen de judecată la 1 noiembrie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel Galati, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

În lumina acestor considerente trebuie menționat și faptul că, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a pronunțat următoarea soluție:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2018."

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 473/A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă în favoarea Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2018.