ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4594/2018

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Judecătoriei Galați, la data de 25.11.2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. BUCUREȘTI și B. S.A. - SUCURSALA GALAȚI, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: constatarea nulității absolute a clauzelor înscrise la art. 2 pct. 2.1., 2.3., art. 3 pct. 2, art. 2 pct. 2.5. din Contractul de credit nr. x/19.06.2008 privind aplicarea dobânzii variabile- modul de calcul al acesteia, a comisionului de acordare credit de 2% din valoarea totală a creditului, a comisionului de rambursare anticipată la data încheierii contractului de 3,50%, precum și a clauzei ce permite pârâtei să modifice dobânzile, comisioanele și taxele bancare fără negociere, precum și a art. 2.2.1.- ii) și art. 2.5.4. din Actul adițional nr. x din 26.08.2014, privind modul de calcul al dobânzii și comision de administrare cont curent bancar de 1,50 CHF/lună, ca fiind abuzive; s-a cerut obligarea pârâtei la restituirea contravalorii comisioanelor abuzive achitate, în echivalent RON la cursul B.N.R. din data efectuării plății, cu mențiunea că suma finală de restituit urmează a fi cea achitată până la pronunțarea hotărârii judecătorești; obligarea pârâtei să plătească reclamantului dobânda legală aferentă debitului, calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate la data plății efective a acestui debit; constatarea nulității actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii emise de pârâtă, în temeiul clauzelor contractuale declarate nule, precum și graficelor de rambursare emise de pârâtă în baza acestor clauze nule; s-a cerut obligarea pârâtei la continuarea derulării convenției de credit, cu refacerea graficului de rambursare și eliminarea clauzelor abuzive; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. La termenul de judecată din 16.04.2015, reclamantul a formulat o cerere adițională, prin care a completat acțiunea, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care: să dispună revizuirea convenției de credit nr. x/19.06.2008 pentru cauza de impreviziune și fixarea limitelor obligației principale a reclamantului, în vederea restabilirii echilibrului valoric al prestațiilor reciproce ale părților; să se determine cuantumul obligației principale a reclamantului, în sensul să se stabilească cursul de schimb valutar CHF/LEU la valoarea de 1 CHF= 3,085 RON, pentru fiecare rată succesivă datorată de reclamant, respectiv cursul de schimb CHF/LEU la data acordării creditului (1 CHF=2,27 RON) la care să se adauge 50% din diferența de curs valutar dintre data introducerii acțiunii (1CHF=3,68 RON- curs valutar impus de pârâte) și data încheierii contractului de credit, și, obligarea pârâtelor la suportarea riscului valutar în proporție de 50% din diferența de curs valutar dintre data introducerii acțiunii și data încheierii contractului de credit, pe toată durata derulării contractului. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 9436/2016 pronunțată de Judecătoria Galați, secția Civilă în dosar nr. x/2014 (format ulterior pronunțării regulatorului de competență în favoarea acestei instanțe, sentința civilă nr. 155/F- C. civ./2015 a Curții de Apel Galați, secția I civilă), s-a admis, în parte, cererea astfel cum a fost precizată și formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. București și B.- Sucursala Galați. S-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 2.3. privind comisionul de acordare a creditului din contractul de credit HL 22050 din data de 19.06.2008 din condiții speciale. S-a dispus înlăturarea din contractul de credit HL 22050 din data de 19.06.2008 a clauzei contractuale constatate ca fiind abuzivă. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului sumele achitate cu titlu de comision de acordare a creditului, la cursul BNR în vigoare la data plății, sume ce vor fi calculate potrivit prevederilor art. 628 alin. (2) din C. proc. civ. plus dobânda legală aferentă acestora de la data reținerii și până la data plății efective și integrale. S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului cu privire la capetele de cerere privind clauzele cuprinse în art. 2.5. privind comisionul de rambursare anticipată din contractul de credit HL 22050 din data de 19.06.2008 din condiții speciale și în art. 2.5.4. privind comisionul de administrare cont curent din Actul adițional nr. x din data de 26.08.2014 la contractul de credit HL 22050 din data de 19.06.2008 din condiții speciale. S-au respins restul pretențiilor formulate de reclamant, ca fiind nefondate. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal și motivat pârâta B. S.A. BUCUREȘTI, solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 88/2018 din 14 februarie 2018 a Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta S.C. B. S.A. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 9436/23.12.2016 pronunțată de Judecătoria Galați, în contradictoriu cu intimatul A., având ca obiect "acțiune în constatare", ca nefondat. E. Calea de atac împotriva instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREȘTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Curții de Apel Galați. F. Hotărârea instanței de recurs.

Prin decizia civilă nr. 233/R din 07 mai 2018 a Curții de Apel Galați, secția I civilă a fost declinată competența de soluționare a recursului, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. 7 Pentru a se pronunța astfel, această din urmă instanță a invocat prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., precum și considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. G. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Galați.

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul: "Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

În plus, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că: ""În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel".

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.