DE PELLIER v. POLAND AND UKRAINE

Reclamantul, dl Edmund Rudolf de Pellier, este un național polonez care s-a născut în 1931 și trăiește în Varșovia. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Kanawka, un avocat care practică în Gdańsk. Înainte de al Doilea Război Mondial, familia reclamantului a deținut proprietatea imobiliară în provinciile de est ale Poloniei de preluare, așa-numitele „Borderlands” (Kresy). Aceste regiuni au inclus zone mari ale actualului Belarus și Ucraina și teritorii din jurul Vilnius în ceea ce este acum Lituania. În septembrie 1939 regiunile au fost invadate de URSS. După sfârșitul războiului, atunci când granița poloneză de est a fost retrasă spre vest și fixat de-a lungul râului Bug, Landurile de Frontieră au achiziționat numele “territorii dincolo de râul Bug” (ziemie zabużańskie). La o dată neespecificată după 9 septembrie 1944, familia reclamantului, cum ar fi aproximativ 1.240.000 de cetățeni polonezi care au fost la diferite date din 1944 până în 1953 sub rezerva repatriării din teritoriile dincolo de râul Bug, a fost repatriat în Polonia în conformitate cu dispozițiile așa-numitelor „Acorduri Republicane” (umowy republikańskie). Un cont mai detaliat al antecedentelor istorice și al dispozițiilor relevante ale acordurilor republicane și al altor tratate și legi conexe poate fi găsit în hotărârea Curții în cauza pilotă Broniowski c. Polonia (a se vedea, în special, Broniowski c. Polonia [GC], nr. 31443/96, CEDH 2004-V, §§ 10-12 și 39-45). La 30 martie 1947 Curtea de District Gdańsk (Sād Rejonowy) a dat o hotărâre declarativă, declarând că reclamantul deținea proprietăți imobiliare de valoare substanțială în teritoriile dincolo de râul Bug. Proprietatea constă în, în special, în patru fabrici, două hoteluri și un cinema, toate situate în Lwów. La 12 martie 1991, Oficiul Braniewo Distric (Urzād Miasta) l-a informat că cererea sa de compensare a fost înregistrată în registrul relevant ca cerere nr. 105, dar realizarea sa depinde de adoptarea de măsuri viitoare de către Parlament în ceea ce privește cererile Bug River. Singura posibilitate de aplicare a cererii a fost de a participa la oferte competitive pentru vânzarea de bunuri de stat. Cu toate acestea, autoritățile de stat din întreaga Polonia au recunoscut oficial deficitul acut de terenuri deținute de stat desemnate pentru realizarea cererilor Bug River. Acest fapt și faptul că în momentul material a fost practică comună a autorităților să scape de la organizarea licitațiilor pentru reclamanții Bug River sau să le refuze în mod deschis posibilitatea de a-și exercita dreptul prin procedura de licitație legală a fost stabilită de Curte în hotărârea Broniowski (a se vedea Broniowski, citată mai sus, §§ 48-61, 69-87 și 168-176). În 1996 reclamantul a scris consulatului polonez din Lwów, precum și Președintele Lwów, cerând ajutor pentru obținerea compensației pentru proprietate. În 2002 reclamantul a scris o scrisoare președintelui Ucrainei plângând de situația sa. O descriere detaliată a dreptului și practicii interne relevante referitoare la proprietatea Bug River este prezentată în hotărârile emise de Curte în cazul pilot al lui Broniowski c. Polonia (a se vedea Broniowski c. Polonia (merits), citate mai sus §§ 39-120; și Broniowski c. Polonia (decontare favorabilă), citate mai sus, §§ 14-30) și hotărârile luate în cazul lui Wolkenberg și alții c. Polonia și Witkowska-Toboła v. Polonia, citate mai sus, §§ 24-25 și, respectiv, § 28-29. Operarea sistemului de compensare instituit prin Legea din iulie 2005 este descrisă în hotărârile Curții din cauza Wolkenberg și alții v. Polonia (dec.) nr. 50003/99, 4 decembrie 2007, §§ 18-23 și Witkowska-Toboła v. Polonia (dec.) nr. 11208/02, 4 decembrie 2007, §§ 2227.

The applicant, Mr Edmund Rudolf de Pellier, is a Polish national who was born in 1931 and lives in Warsaw. He was represented before the Court by Mr M. Kanawka, a lawyer practising in Gdańsk. Before the Second World War the applicant's family owned real property in the eastern provinces of pre-war Poland, the so-called “Borderlands” (Kresy). Those regions included large areas of present-day Belarus and Ukraine and territories around Vilnius in what is now Lithuania. In September 1939 the regions were invaded by the USSR. Following the end of the war, when the Polish eastern border was redrawn westwards and fixed along the Bug River, the Borderlands acquired the name of the “territories beyond the Bug River” (ziemie zabużańskie). On an unspecified date following 9 September 1944 the applicant's family, like some 1,240,000 other Polish citizens who were at various dates from 1944 to 1953 subject to repatriation from the territories beyond the Bug River, was repatriated to Poland under the provisions of the so-called “Republican Agreements” (umowy republikańskie). A more detailed account of the historical background and the relevant provisions of the Republican Agreements and other related treaties and laws can be found in the Court's judgment in the pilot case of Broniowski v. Poland (see, in particular, Broniowski v. Poland [GC], no. 31443/96, ECHR 2004-V, §§ 10-12 and 39-45). On 30 March 1947 the Gdańsk District Court (Sąd Rejonowy) gave a declaratory judgment stating that the applicant had owned real property of substantial value in the territories beyond the Bug River. The property consisted of, in particular, four factories, two hotels, and one cinema, all located in Lwów. On 12 March 1991 the Braniewo Distric Office (Urząd Miasta) informed him that his claim for compensation had been entered in the relevant register as claim no. 105 but its realisation depended on the adoption of future measures by Parliament in respect of Bug River claims. The applicant's subsequent attempts to acquire State property were unsuccessful. The only possibility of enforcing the claim was to participate in competitive bids for the sale of State property. However, the State authorities throughout Poland officially acknowledged the acute shortage of State-owned land designated for the realisation of the Bug River claims. This fact and the fact that at the material time it was the authorities' common practice to desist from organising auctions for Bug River claimants or to openly deny them the opportunity to enforce their entitlement through the statutory bidding procedure was established by the Court in the Broniowski judgment (see Broniowski, cited above, §§ 48-61, 69-87 and 168-176). In 1996 the applicant wrote letters to the Polish Consulate in Lwów, and to the President of Lwów asking for help in obtaining compensation for the property. In 2002 the applicant wrote a letter to the President of Ukraine complaining about his situation. A detailed description of the relevant domestic law and practice concerning the Bug River property is set out in the judgments delivered by the Court in the pilot case of Broniowski v. Poland (see Broniowski v. Poland (merits), cited above §§ 39-120; and Broniowski v. Poland (friendly settlement), cited above, §§ 14-30) and the decisions given in the cases of Wolkenberg and Others v. Poland and Witkowska-Toboła v. Poland, cited above, §§ 24-25 and §§ 28-29 respectively. The operation of the compensation scheme introduced by the July 2005 Act is described in the Court's decisions given in the cases of Wolkenberg and Others v. Poland (dec.) no. 50003/99, 4 December 2007, §§ 18-23 and Witkowska-Toboła v. Poland (dec.) no. 11208/02, 4 December 2007, §§ 2227.