ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 699/2014

Deliberând, în

condițiile art. 251 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

La data de 24 noiembrie 2004 reclamantul D.V.

a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale, Ministerul

Afacerilor Interne, Inspectoratul de poliție județeană Constanța, Serviciul

Român de Informații, Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Ministerul Public prin Parchetul Militar Constanța și

Guvernul României solicitând să fie obligați solidar la plata de despăgubiri

civile în sumă de 90 miliarde ROL pentru fapta de a-i fi cauzat plăgi prin

împușcare în timpul evenimentelor istorice din 24 din 25 decembrie 1989.

Învestit cu soluționarea

acestei cauze, Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 154 din 3

februarie 2005 a anulat, ca netimbrată, cererea reclamantului, soluție schimbată

de Curtea de Apel Constanța, secția civilă care prin decizia civilă nr. 729C din

1 iulie 2005 a admis apelul reclamantului împotriva hotărârii primei instanțe, pe

care a anulat-o și a păstrat cauza pentru evocarea fondului.

Curtea de Apel Constanța,

secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia

civilă nr. 154C din 12 septembrie 2006 a respins, ca nefondată, acțiunea în fond

după anulare formulată de reclamantul D.V.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea a reținut că reclamantul a făcut dovada că a fost împușcat dar nu a dovedit

prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și

vinovăția pârâților.

După acest ciclu procesual,

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1886 din 19 martie 2008 a

admis recursul reclamantului și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Constanța.

Argumentele instanței

de recurs au avut în vedere motivarea contradictorie a deciziei atacate precum și

carențele din perspectiva lămurii situației de fapt, Curtea necercetând în nici

un fel susținerile reclamantului.

În rejudecarea fondului,

la Curtea de Apel Constanța, la termenul de judecată din data de 23 iunie 2008 reprezentantul

Ministerului Apărării Naționale a solicitat suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor

art. 244 pct. 2 C. proc. civ., susținând că în dosarul în care s-au cercetat evenimentele

referitoare la împușcarea reclamantului s-a dispus infirmarea soluției de neîncepere

a urmăririi penale și continuarea cercetărilor pentru stabilirea adevărului; Dosarul

nr. 569/P/1989 al Parchetului Militar Constanța a fost conexat la Dosarul nr. 97/P/1990

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. A depus la dosar

adresa și ordonanța de infirmare din 18 iunie 2007 a Ministerului Public Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare.

Curtea, analizând cererea,

a reținut că potrivit dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ. „Instanța poate

suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar

avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”.

Norma juridică prevăzută

de art. 244 pct. 2 C. proc. civ. este imperativă, astfel încât dacă sunt îndeplinite

cerințele acestui text, instanța este obligată a suspenda judecata, fără a mai efectua

vreun alt act de procedură.

Așa fiind, Curtea de Apel

Constanța, constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile

art. 244 pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei până la finalizarea cercetărilor

penale în Dosarul nr. 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția parchetelor militare.

La data de 15 iulie 2010,

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

parchetelor militare, a solicitat să se ia act că în cauză a operat perimarea apelului

declarat de D.V.

Curtea de Apel Constanța,

secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin încheierea

din 18 octombrie 2010 a respins sesizarea de perimare, ca nefondată.

Aceeași instanță, a luat

în examinare cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamant și a dispus,

prin încheierea de ședință din data de 2 iulie 2012, respingerea acestei cereri,

constatând că subzistă temeiul suspendării.

Curtea, prin încheierea

din data de 4 noiembrie 2013 a menținut măsura suspendării, constatând că nu a încetat

cauza care a determinat această măsură.

La data de 3 decembrie

2013 reclamantul D.V. a declarat recurs împotriva încheierii din 23 iunie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, recurs cu care a fost învestită Înalta

Curte în prezenta cauză.

Motivând recursul, acesta

a arătat că încheierea atacată nu este legală. A susținut că măsura suspendării

s-a dispus până la finalizarea cercetărilor penale în Dosarul nr. 97/P/1990 (dosarul

revoluției) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În data de 18 iunie 2007,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte, secția parchetelor militare, a dat o ordonanță

prin care a dispus infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale dată în

Dosarul nr. 569/P/1989 al Parchetului Militar Constanța și continuarea cercetărilor

până la stabilirea celor vinovați de împușcarea celor trei victime, situație în

care D.V. trebuie să aștepte rezultatul cercetărilor și să se îndrepte pe calea

civilă, împotriva celor vinovați pentru împușcarea sa.

Recurentul a susținut

că atât timp cât Dosarul nr. 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția parchetelor militare, la care a fost conexat Dosarul

nr. 569/P/1989 al Parchetului Militar Constanța, se află în faza actelor premergătoare

nu este îndeplinită condiția expresă prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., respectiv începerea urmăririi penale.

Faptul că se efectuează

cercetări pentru soluționarea plângerii penale nu constituie un indiciu cu privire

la săvârșirea infracțiunii, atât timp cât nu s-a declanșat urmărirea penală, astfel

încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

A solicitat admiterea

recursului și continuarea judecății.

Prin întâmpinarea formulată,

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat

respingerea recursului, arătând că în Dosarul mamut nr. 97/P/1990 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție materialul de cercetare penală vizează

un număr foarte mare de persoane. Totodată, dosarul este deosebit de complex, cercetându-se

atât evenimentele petrecute în decembrie 1989 cât și ulterior acestei perioade.

Dată fiind complexitatea anchetei, circumstanțele cauzei, necesitatea administrării

a numeroase probe nu se poate imputa autorităților o atitudine pasivă dar, în același

timp, modul de desfășurare al cercetării penale nu poate constitui faptă ilicită

cauzatoare de prejudiciu, în sensul legii civile, pentru recurent. Cauza penală

are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce se va da în cauza civilă, context

în care se impune menținerea măsurii suspendării judecării litigiului civil.

Examinând recursul formulat,

Înalta Curte reține că acesta este fondat, potrivit celor ce urmează:

Suspendarea legală prevăzută

de art. 244 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de

judecată de natură a temporiza curgerea firească a activității de judecată ce trebuie

să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres și

limitativ prevăzute de lege, având însă un caracter facultativ.

Prin urmare, contrar celor

reținute de Curte, instanța sesizată cu soluționarea unei astfel de cereri, chiar

dacă va constata îndeplinirea cerințelor normei, are puterea de apreciere asupra

utilității și oportunității măsurii în ansamblul raporturilor juridice dintre părți,

astfel încât măsura să nu permită concluzia unui abuz de drept procesual al părții

care o invocă.

Suspendarea reglementată

de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. implică cercetarea următoarei cerințe

legale, când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire

hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Aplicând aceste criterii

legale la speța dedusă judecății, rezultă că instanța de fond a reținut că cererea

de despăgubiri civile pretinse de reclamant depinde de soluția ce se va da Dosarului

penal nr. 90/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și faptul că norma cuprinsă în art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are caracter

imperativ.

Înalta Curte constată

că atât timp cât, în Dosarul penal nr. 97/P/1990, conexat la Dosarul penal nr. 270/P/2008,

se efectuează acte de cercetare premergătoare începerii urmăririi penale, cu privire

la faptele săvârșite în contextul evenimentelor din decembrie 1989, așa cum rezultă

din adresa emisă de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție în data de 20 noiembrie 2013, nu își găsesc aplicabilitate dispozițiile

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Așa fiind, în prezenta

cauză nu se justifică măsura suspendării judecării acțiunii civile în pretenții

formulate de reclamantul D.V.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și alin. (3) raportat la art. 304 pct.

9 și art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamant,

va casa încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași curte de apel în vederea

continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul D.V. împotriva încheierii din 23 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța,

secția I civilă.

Casează încheierea atacată

și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2014.