ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 667/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 667/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 258 din 19 februarie 2007 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, s-a dispus respingerea

contestației

formulată de reclamantul L.Șt. în contradictoriu cu

pârâții M.A.D.R. – A.D.

S., ca

neîntemeiată.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la

dovada calității reclamantului de persoană îndreptățită

în înțelesul art. 3 și 4 din Legea nr.

10/2001.

Conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001

„sunt îndreptățite .. k

măsuri reparatorii ..

persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data

preluării în mod

abuziv a acestora”.

Potrivit art. 4

alin. (2) din aceeași lege, „De prevederile prezentei legi

beneficiază și moștenitorii

persoanelor fizice îndreptățite”, situația succesorilor care nu beneficiază de

un certificat de moștenitor fiind reglementată de art. 4 alin. (3) din aceeași lege.

Pentru a stabili dacă reclamantul este

persoană îndreptățită în

înțelesul

dispozițiilor art. 41 trebuie stabilit dacă reclamantul are vocație

succesorală legală privind succesiunea defunctei

B.M.

Conform

dispozițiilor legale în materie, sunt chemate la moștenire în

temeiul legii, rudele defunctului și

soțul supraviețuitor.

Dacă în ce privește rudele în linie

dreaptă, descendenții sau

ascendenții, legea

prevede o vocație succesorală nelimitată în grad, pe linie

colaterală vocația succesorală legală este

limitată la gradul IV inclusiv

conform art. 676 C. civ.

În cauză,

reclamantul afirmă că este moștenitor al defunctei B.M.

Conform

certificatelor de stare civilă depuse la dosar de reclamant,

acesta este rudă

colaterală de gradul VI cu defuncta B.M.

Astfel, B.M. (născută B.B. în anul

1886, cunoscută ca B.M.V., căsătorită S.) este fiica lui

B.M. și a lui B.E., aceasta din urmă (născută T.

în

anul 1965, cunoscută și drept C., K., K.) fiind fiica lui T.B. și T.M.

Stabilind în

persoana lui B.T. și al M.T., autorii

comuni ai defunctei B.M. și reclamantului (bunici pentru

cea dintâi

și străbunici

pentru cel din urmă) se constată conform certificatului de

stare civilă că aceștia au avut alături de fiica

lor T.E., mama

defunctei, alți doi

fii, T. și K. (născut în anul 1860, cunoscut

și cu prenumele de C.), acesta din urmă având ca fii pe B. (născut

în anul 1896, cunoscut și cu prenumele de V.) iar

acesta, la rândul

său a avut o fiică,

respectiv pe I.T. (căsătorită L.) al cărui fiu

este reclamantul.

Astfel, dacă

defuncții B.M., K.(C.)T. și

B.(V.)T. (bunicul și străbunicul reclamantului) îi sunt

în

calitate

de unchi și respectiv văr primar, rude de gradul III și IV, făcând

parte din clasa a IV - a, a

colateralilor ordinari, reclamantul (nepot și

strănepot

al acestora din urmă) îi este defunctei rudă de gradul VI.

Or, așa cum

dispune art. 676 C. civ., la rude colaterale, vocația

succesorală

legală este limitată la gradul IV inclusiv (în clasa colateralilor

privilegiați

până la strănepot de frate, iar în clasa colateralilor ordinari,

situația premisă în cauza de față,

până la văr primar.

În plus,

colateralii ordinari pot veni la moștenire numai în nume

propriu, nu și prin reprezentant.

În consecință, reclamantul neavând

vocație succesorală legală

generală la

succesiunea defunctei B.M., și nefăcând dovada unei eventuale vocații

succesorale testamentare, nu are calitatea de persoană

îndreptățită, în

sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii

prevăzute de această lege, în mod corect i-a fost

respinsă cererea sa.

Cu privire la

actele depuse de reclamant în susținerea notificării, s-a

reținut că nu s-a

cerut originalul acestora ci doar copii legalizate, așa cum

dispun Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate

prin H.G. nr. 498/2003.

Lămurirea

aspectului referitor la dovada preluării imobilului de către

stat, devine

fără relevanță, în raport cu acțiunea privind lipsa calității de

persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii a reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 211 din 18

septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus respingerea

apelului formulat de

apelantul - reclamant

L.Șt. împotriva sentinței civile nr. 458 din

19 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, și a apelului

incident

formulat de SC D.U. SA împotriva aceleiași sentințe, ca

nefondate și obligarea apelantului principal la plata sumei de 952 lei

cheltuieli de judecată în apel, către SC D.U. SA.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 282 din 8 august

2006, M.A.

P.D.R. – A.D.S. a respins

solicitarea reclamantului L.Șt. de restituire în

natură a imobilului

situat în

localitatea Gherla, str. 1 Decembrie 1918, întrucât petentul

nu a făcut

dovada calității de moștenitor față de fostul proprietar al imobilului

revendicat, B.M., nu a făcut dovada

exproprierii

imobilului revendicat, iar documentele depuse nu au respectat

forma

cerută de lege.

Verificând legalitatea deciziei contestate,

Curtea constată următoarele:

4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei

legi de reparație

beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.

Pentru a stabili dacă reclamantul a

făcut parte din categoria

persoanelor care,

pe cale succesorală, au dobândit dreptul de a beneficia de

prevederile Legii nr. 10/2001, trebuia verificat

dacă reclamantul a avut

vocația

legală succesorală sau testamentară la moștenirea lăsată de defuncta

B.M. care, a pretins contestatorul, a avut

calitatea de proprietar al

imobilului

anterior trecerii bunului în proprietatea statului.

În cauză nu s-a

invocat o vocație succesorală testamentară, ci una

legală. Prin

urmare, instanța a avut obligația de a cerceta dacă reclamantul a

avut o vocație

generală la succesiunea defunctei adică dacă a avut calitatea

de rudă directă,

caz în care legea îi recunoaște o astfel de vocație fără limită

în grad sau culege moștenirea în

calitate de rudă a defunctei pe linie

colaterală,

ipoteză în care legea limitează vocația succesorală până la gradul

IV

inclusiv.

Din actele de stare civilă existente

la dosar a rezultat că T.

B. a fost

căsătorit cu T.M., din această căsătorie au rezultat

trei copii și anume, T.(T.)T., E.T. (cunoscută și

sub prenumele de C., K. și K.) și K.T. (cunoscut și cu prenumele de C.).

E.T. a fost căsătorită cu B.M. din

această

căsătorie a rezultat o fiică și

anume, B.B., născută în anul 1886 și cunoscută și sub numele de B.M.V.,

căsătorită S.

și în legătură cu care, reclamantul pretinzând că este

proprietar al

imobilului trecut în mod

abuziv în proprietatea statului, urma a se analiza

gradul de rudenie al

contestatorului.

Tot din actele de stare civilă

existente la dosar a rezultat că

K.T. avea

un fiu și anume, B.T. (născut în anul 1896,

cunoscut și cu prenumele de V.) care la rândul său a avut o fiică,

respectiv pe I.T. (căsătorită L.), al cărui fiu

este reclamantul

L.Șt.

În legislația

română instituția moștenirii a fost concepută, în cadrul

devoluțiunii

legale, ca o moștenire de familie și numai în cazul moștenirii

vacante masa succesorală este culeasă

de către stat.

Sunt chemate la

moștenire și au, prin urmare, vocație succesorală

legală, rudele defunctului din

căsătorie sau din afara căsătoriei ori, în

anumite

condiții, din adopție. Rudenia este bazată fie pe descendența unei

persoane dintr-o altă persoană (rudenia în linie

dreaptă) fie pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun (rudenia în

linie colaterală).

Întrucât

legăturile de rudenie puteau fi foarte îndepărtate, ceea ce

înlătura caracterul de succesiune de

familie recunoscut instituției

moștenirii,

legea a limitat pe linie colaterală vocația succesorală legală la

gradul al IV-lea inclusiv (art. 676 C. civ.,

astfel cum a fost modificat

prin

Legea impozitului progresiv pe succesiuni din 1921).

În cauză, actele

de stare civilă au probat împrejurarea că reclamantul

este, în raport

de defuncta B.M., colateral ordinar (clasa a IV-a

de succesori) de gradul VI.

Cum pe linie

colaterală legiuitorul a limitat vocația succesorală legală

generală la

gradul IV și cum legea specială nu a cuprins o derogare expresă de la

principiul enunțat, rezulta că reclamantul nu are vocație succesorală și

pe cale de

consecință nici calitatea de persoană îndreptățită la restituirea, în

condițiile Legii nr. 10/2001, a unui

imobil despre care a pretins că a aparținut defunctei B.M.

Contrar

susținerilor apelantului cuprinse în motivele de apel, actele normative

indicate nu au abrogat nici direct și nici indirect dispozițiile

cuprinse în

Codul civil, cu privire la limitarea vocației succesorale legale pe

linie colaterală, până la gradul al

IV-lea inclusiv.

Prin urmare,

Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a

constatat că

reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul

Legii nr. 10/2001

la restituirea imobilului în litigiu, întrucât nu a făcut parte

din categoria

moștenitorilor cu vocație succesorală legală generală (și cu atât mai puțin

concretă), la succesiunea defunctei pretins proprietară a

imobilului.

Față de stabilirea împrejurării că

reclamantul apelant nu a avut

calitatea de

persoană îndreptățită la restituirea imobilului, Curtea a apreciat

că nu s-a mai impus analiza celorlalte susțineri

cuprinse în motivele de apel

vizând modalitatea de preluare a bunului de

către stat.

Apelul incident

declarat în cauză de SC D. SA a vizat cheltuielile

de judecată

pretinse de această parte în faza de judecată în primă instanță și

neacordate de către Tribunal.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul L.Șt., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Decizia recurată reține că „legăturile

de rudenie pot fi foarte

îndepărtate, ceea

ce înlătură caracterul de succesiune de familie recunoscut

instituției moștenirii, legea a limitat pe linie

colaterală vocația succesorală

legală

la gradul al IV-lea inclusiv (art. 676 C. civ., astfel cum a fost

modificat prin Legea impozitului progresiv pe

succesiuni).

Cum pe linie

colaterală legiuitorul a limitat vocația succesorală legală

la gradul IV și

cum legea specială nu cuprinde o derogare expresă de la

principiul

enunțat, rezultă că reclamantul nu are vocație succesorală și pe

cale de

consecință, nici calitatea de persoană îndreptățită la restituirea

imobilului pretins a aparține

defunctei B.M.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivarea

deciziei este neconvingătoare, nu corespunde textelor de

lege invocate,

în conținutul acestora se reține un aspect nelegal, în sensul

că legea

specială stabilește regula și Codul civil excepția. Or, art. 676 C. civ., care

instituie regula de bază, nu face distincția între rude cu vocație

succesorală, prevăzând că acestea

succed până la gradul XII inclusiv

(exemplu

modificările prevăzute de Legea nr. 319/1944, Legea privind

impozitul progresiv pe succesiuni) dar în cadrul

moștenirii legea a limitat

până la gradul IV inclusiv, acordând

protecție specială soțului

supraviețuitor,

care, în lipsa rudelor culege întreaga succesiune, conform

art. 1 lit. c) din Legea nr. 319/1944. De

asemenea, legea privind impozitul

progresiv

pe succesiuni, ocrotește rudele în raport cu neplata impozitului,

creând în același timp stabilitatea raportului

juridic, dar nu modifică vocația

succesorală

pentru rude, prevăzută de art. 676 C. civ.

Mai mult,

conform art. 77

1

alin. (3) lit. b) C. fisc., sunt scutite de plata

impozitului pe venituri din transferuri imobiliare, moștenirea sau

donația între

rude până la gradul IV inclusiv, per a contrario se menține

obligația de plată până la gradul XII

inclusiv.

Calitatea de

persoană îndreptățită este nelegal limitată la gradul de rudenie cu vocație

succesorală așa cum a procedat instanța, și prin urmare

în cauză se aplică art. 676 C. civ.

Instanța de

recurs trebuie să se pronunțe și asupra nulității absolute

privind vânzarea

prin licitație a imobilului către SC D.U. SRL.

Intimata SC D.U.

SRL a formulat întâmpinare solicitând

respingerea recursului deoarece hotărârea a fost corect

motivată și art. 4 alin. (

2)

din Legea nr. 10/2001 legal interpretat.

Reclamantul nu

are vocație la succesiunea lăsată de B.A., deoarece este colateral în gradul VI

cu aceasta, iar art. 676 C. civ., a fost

restrâns ca aplicabilitate la rudele colaterale până la

gradul IV, prin legea

din

28 iulie 1921 și art. 1 lit. d) și e) precum și prin art. 6 din Legea nr.

319/1944 fără ca dispozițiile art. 77 alin. (3) lit.

b) C. fisc., să extindă

sfera

persoanelor cu vocație la moștenire peste gradul IV.

Prin decizia nr. 911

din 23 iunie 2009, Curtea Constituțională sesizată

de Înalta Curte

de Casație și Justiție cu privire la neconstituționalitatea art.

4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 și art. 676 C. civ., a respins excepția de

neconstituționalitate

a acestor texte invocată de recurent.

Examinând cererea

de recurs instanța reține următoarele:

Recurentul recunoscând apartenența sa

gradului VI de rudenie

colaterală cu

defuncta B.M., contestă aplicabilitatea art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 și a art. 676 C. civ.,

pretinzând că vocația colaterală

ar

fi conform acestor texte până la gradul XII inclusiv, susținere care i-ar

conferi

calitatea de persoană îndreptățită, la măsurile de restituire prevăzute de

Legea nr. 10/2001.

Or, Curtea Constituțională a statuat

asupra constituționalității art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a art. 4 din

Legea asupra impozitului

progresiv pe

succesiuni din 28 iulie 1921 care au modificat art. 676 C. civ.,

în sensul respingerii vocației colaterale până la

gradul IV inclusiv, ceea ce înseamnă că dispozițiile legale citate, reprezintă

sediul materiei aplicabile

ipotezei

juridice în care se află recurentul. Prin urmare, art. 676 modificat

prin art. 4 al Legii din 28 iunie 1921, a limitat

gradul de succesibilitate până

la

gradul IV inclusiv, ceea ce înseamnă că recurentul aparținând gradului

VI,

nu beneficiază de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001.

În consecință,

instanța de apel a reținut corect că recurentul nu este

persoană

îndreptățită la restituirea imobilului aparținând numitei B.M.

, sens în care a și motivat decizia

recurată.

Față de cele

reținute, motivul de recurs fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., invocat nu este întemeiat urmând a se

dispune în

temeiul art. 312 C. proc. civ., respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul

declarat de reclamantul L.

Șt. împotriva

deciziei civile nr. 211/ A din 18 septembrie 2007 a Curții

de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.