ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 667/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 258 din 19 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a dispus respingerea contestației formulată de reclamantul L.Șt. în contradictoriu cu pârâții M.A.D.R. – A.D. S., ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Cu privire la dovada calității reclamantului de persoană îndreptățită în înțelesul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001. Conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptățite .. k măsuri reparatorii .. persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”. Potrivit art. 4 alin. (2) din aceeași lege, „De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite”, situația succesorilor care nu beneficiază de un certificat de moștenitor fiind reglementată de art. 4 alin. (3) din aceeași lege.

Pentru a stabili dacă reclamantul este persoană îndreptățită în înțelesul dispozițiilor art. 41 trebuie stabilit dacă reclamantul are vocație succesorală legală privind succesiunea defunctei B.M. Conform dispozițiilor legale în materie, sunt chemate la moștenire în temeiul legii, rudele defunctului și soțul supraviețuitor. Dacă în ce privește rudele în linie dreaptă, descendenții sau ascendenții, legea prevede o vocație succesorală nelimitată în grad, pe linie colaterală vocația succesorală legală este limitată la gradul IV inclusiv conform art. 676 C. civ. În cauză, reclamantul afirmă că este moștenitor al defunctei B.M. Conform certificatelor de stare civilă depuse la dosar de reclamant, acesta este rudă colaterală de gradul VI cu defuncta B.M.

Astfel, B.M. (născută B.B. în anul 1886, cunoscută ca B.M.V., căsătorită S.) este fiica lui B.M. și a lui B.E., aceasta din urmă (născută T. în anul 1965, cunoscută și drept C., K., K.) fiind fiica lui T.B. și T.M. Stabilind în persoana lui B.T. și al M.T., autorii comuni ai defunctei B.M. și reclamantului (bunici pentru cea dintâi și străbunici pentru cel din urmă) se constată conform certificatului de stare civilă că aceștia au avut alături de fiica lor T.E., mama defunctei, alți doi fii, T. și K. (născut în anul 1860, cunoscut și cu prenumele de C.), acesta din urmă având ca fii pe B. (născut în anul 1896, cunoscut și cu prenumele de V.) iar acesta, la rândul său a avut o fiică, respectiv pe I.T.

(căsătorită L.) al cărui fiu este reclamantul. Astfel, dacă defuncții B.M., K.(C.)T. și B.(V.)T. (bunicul și străbunicul reclamantului) îi sunt în calitate de unchi și respectiv văr primar, rude de gradul III și IV, făcând parte din clasa a IV - a, a colateralilor ordinari, reclamantul (nepot și strănepot al acestora din urmă) îi este defunctei rudă de gradul VI. Or, așa cum dispune art. 676 C. civ., la rude colaterale, vocația succesorală legală este limitată la gradul IV inclusiv (în clasa colateralilor privilegiați până la strănepot de frate, iar în clasa colateralilor ordinari, situația premisă în cauza de față, până la văr primar. În plus, colateralii ordinari pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu și prin reprezentant.

În consecință, reclamantul neavând vocație succesorală legală generală la succesiunea defunctei B.M., și nefăcând dovada unei eventuale vocații succesorale testamentare, nu are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prevăzute de această lege, în mod corect i-a fost respinsă cererea sa. Cu privire la actele depuse de reclamant în susținerea notificării, s-a reținut că nu s-a cerut originalul acestora ci doar copii legalizate, așa cum dispun Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003. Lămurirea aspectului referitor la dovada preluării imobilului de către stat, devine fără relevanță, în raport cu acțiunea privind lipsa calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 211 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus respingerea apelului formulat de apelantul - reclamant L.Șt. împotriva sentinței civile nr. 458 din 19 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, și a apelului incident formulat de SC D.U. SA împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate și obligarea apelantului principal la plata sumei de 952 lei cheltuieli de judecată în apel, către SC D.U. SA. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Prin decizia nr. 282 din 8 august 2006, M.A. P.D.R. – A.D.S. a respins solicitarea reclamantului L.Șt. de restituire în natură a imobilului situat în localitatea Gherla, str. 1 Decembrie 1918, întrucât petentul nu a făcut dovada calității de moștenitor față de fostul proprietar al imobilului revendicat, B.M., nu a făcut dovada exproprierii imobilului revendicat, iar documentele depuse nu au respectat forma cerută de lege.

Verificând legalitatea deciziei contestate, Curtea constată următoarele: 1. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi de reparație beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite. Pentru a stabili dacă reclamantul a făcut parte din categoria persoanelor care, pe cale succesorală, au dobândit dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, trebuia verificat dacă reclamantul a avut vocația legală succesorală sau testamentară la moștenirea lăsată de defuncta B.M. care, a pretins contestatorul, a avut calitatea de proprietar al imobilului anterior trecerii bunului în proprietatea statului. În cauză nu s-a invocat o vocație succesorală testamentară, ci una legală.

Prin urmare, instanța a avut obligația de a cerceta dacă reclamantul a avut o vocație generală la succesiunea defunctei adică dacă a avut calitatea de rudă directă, caz în care legea îi recunoaște o astfel de vocație fără limită în grad sau culege moștenirea în calitate de rudă a defunctei pe linie colaterală, ipoteză în care legea limitează vocația succesorală până la gradul IV inclusiv. Din actele de stare civilă existente la dosar a rezultat că T. B. a fost căsătorit cu T.M., din această căsătorie au rezultat trei copii și anume, T.(T.)T., E.T. (cunoscută și sub prenumele de C., K. și K.) și K.T. (cunoscut și cu prenumele de C.). E.T. a fost căsătorită cu B.M.

din această căsătorie a rezultat o fiică și anume, B.B., născută în anul 1886 și cunoscută și sub numele de B.M.V., căsătorită S. și în legătură cu care, reclamantul pretinzând că este proprietar al imobilului trecut în mod abuziv în proprietatea statului, urma a se analiza gradul de rudenie al contestatorului. Tot din actele de stare civilă existente la dosar a rezultat că K.T. avea un fiu și anume, B.T. (născut în anul 1896, cunoscut și cu prenumele de V.) care la rândul său a avut o fiică, respectiv pe I.T. (căsătorită L.), al cărui fiu este reclamantul L.Șt. În legislația română instituția moștenirii a fost concepută, în cadrul devoluțiunii legale, ca o moștenire de familie și numai în cazul moștenirii vacante masa succesorală este culeasă de către stat.

Sunt chemate la moștenire și au, prin urmare, vocație succesorală legală, rudele defunctului din căsătorie sau din afara căsătoriei ori, în anumite condiții, din adopție. Rudenia este bazată fie pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană (rudenia în linie dreaptă) fie pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun (rudenia în linie colaterală). Întrucât legăturile de rudenie puteau fi foarte îndepărtate, ceea ce înlătura caracterul de succesiune de familie recunoscut instituției moștenirii, legea a limitat pe linie colaterală vocația succesorală legală la gradul al IV-lea inclusiv (art. 676 C. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea impozitului progresiv pe succesiuni din 1921). În cauză, actele de stare civilă au probat împrejurarea că reclamantul este, în raport de defuncta B.M., colateral ordinar (clasa a IV-a de succesori) de gradul VI.

Cum pe linie colaterală legiuitorul a limitat vocația succesorală legală generală la gradul IV și cum legea specială nu a cuprins o derogare expresă de la principiul enunțat, rezulta că reclamantul nu are vocație succesorală și pe cale de consecință nici calitatea de persoană îndreptățită la restituirea, în condițiile Legii nr. 10/2001, a unui imobil despre care a pretins că a aparținut defunctei B.M. Contrar susținerilor apelantului cuprinse în motivele de apel, actele normative indicate nu au abrogat nici direct și nici indirect dispozițiile cuprinse în Codul civil, cu privire la limitarea vocației succesorale legale pe linie colaterală, până la gradul al IV-lea inclusiv.

Prin urmare, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a constatat că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 la restituirea imobilului în litigiu, întrucât nu a făcut parte din categoria moștenitorilor cu vocație succesorală legală generală (și cu atât mai puțin concretă), la succesiunea defunctei pretins proprietară a imobilului. Față de stabilirea împrejurării că reclamantul apelant nu a avut calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, Curtea a apreciat că nu s-a mai impus analiza celorlalte susțineri cuprinse în motivele de apel vizând modalitatea de preluare a bunului de către stat. Apelul incident declarat în cauză de SC D. SA a vizat cheltuielile de judecată pretinse de această parte în faza de judecată în primă instanță și neacordate de către Tribunal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul L.Șt., criticând-o ca nelegală și netemeinică. Decizia recurată reține că „legăturile de rudenie pot fi foarte îndepărtate, ceea ce înlătură caracterul de succesiune de familie recunoscut instituției moștenirii, legea a limitat pe linie colaterală vocația succesorală legală la gradul al IV-lea inclusiv (art. 676 C. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea impozitului progresiv pe succesiuni). Cum pe linie colaterală legiuitorul a limitat vocația succesorală legală la gradul IV și cum legea specială nu cuprinde o derogare expresă de la principiul enunțat, rezultă că reclamantul nu are vocație succesorală și pe cale de consecință, nici calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului pretins a aparține defunctei B.M.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Motivarea deciziei este neconvingătoare, nu corespunde textelor de lege invocate, în conținutul acestora se reține un aspect nelegal, în sensul că legea specială stabilește regula și Codul civil excepția. Or, art. 676 C. civ., care instituie regula de bază, nu face distincția între rude cu vocație succesorală, prevăzând că acestea succed până la gradul XII inclusiv (exemplu modificările prevăzute de Legea nr. 319/1944, Legea privind impozitul progresiv pe succesiuni) dar în cadrul moștenirii legea a limitat până la gradul IV inclusiv, acordând protecție specială soțului supraviețuitor, care, în lipsa rudelor culege întreaga succesiune, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 319/1944.

De asemenea, legea privind impozitul progresiv pe succesiuni, ocrotește rudele în raport cu neplata impozitului, creând în același timp stabilitatea raportului juridic, dar nu modifică vocația succesorală pentru rude, prevăzută de art. 676 C. civ. Mai mult, conform art. 77 1 alin. (3) lit. b) C. fisc., sunt scutite de plata impozitului pe venituri din transferuri imobiliare, moștenirea sau donația între rude până la gradul IV inclusiv, per a contrario se menține obligația de plată până la gradul XII inclusiv. Calitatea de persoană îndreptățită este nelegal limitată la gradul de rudenie cu vocație succesorală așa cum a procedat instanța, și prin urmare în cauză se aplică art. 676 C. civ. Instanța de recurs trebuie să se pronunțe și asupra nulității absolute privind vânzarea prin licitație a imobilului către SC D.U.

SRL. Intimata SC D.U. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece hotărârea a fost corect motivată și art. 4 alin. ( 2) din Legea nr. 10/2001 legal interpretat. Reclamantul nu are vocație la succesiunea lăsată de B.A., deoarece este colateral în gradul VI cu aceasta, iar art. 676 C. civ., a fost restrâns ca aplicabilitate la rudele colaterale până la gradul IV, prin legea din 28 iulie 1921 și art. 1 lit. d) și e) precum și prin art. 6 din Legea nr. 319/1944 fără ca dispozițiile art. 77 alin. (3) lit. b) C. fisc., să extindă sfera persoanelor cu vocație la moștenire peste gradul IV. Prin decizia nr. 911 din 23 iunie 2009, Curtea Constituțională sesizată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la neconstituționalitatea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 676 C. civ., a respins excepția de neconstituționalitate a acestor texte invocată de recurent.

Examinând cererea de recurs instanța reține următoarele: Recurentul recunoscând apartenența sa gradului VI de rudenie colaterală cu defuncta B.M., contestă aplicabilitatea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a art. 676 C. civ., pretinzând că vocația colaterală ar fi conform acestor texte până la gradul XII inclusiv, susținere care i-ar conferi calitatea de persoană îndreptățită, la măsurile de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001. Or, Curtea Constituțională a statuat asupra constituționalității art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a art. 4 din Legea asupra impozitului progresiv pe succesiuni din 28 iulie 1921 care au modificat art. 676 C. civ., în sensul respingerii vocației colaterale până la gradul IV inclusiv, ceea ce înseamnă că dispozițiile legale citate, reprezintă sediul materiei aplicabile ipotezei juridice în care se află recurentul.

Prin urmare, art. 676 modificat prin art. 4 al Legii din 28 iunie 1921, a limitat gradul de succesibilitate până la gradul IV inclusiv, ceea ce înseamnă că recurentul aparținând gradului VI, nu beneficiază de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001. În consecință, instanța de apel a reținut corect că recurentul nu este persoană îndreptățită la restituirea imobilului aparținând numitei B.M. , sens în care a și motivat decizia recurată. Față de cele reținute, motivul de recurs fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat nu este întemeiat urmând a se dispune în temeiul art. 312 C. proc. civ., respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul L. Șt. împotriva deciziei civile nr. 211/ A din 18 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.