ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 250/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 250/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

ÎNALTA CURTE DE CASATE ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 41 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova,

inculpatul M.V.A., a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art. 184

alin. (2) și (4) C. pen., faptă din data de 23 decembrie 2008, victimă S.A.

S-a aplicat art. 71 și 64 lit. a) și

b) C.penal cu excepția dreptului de alege.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe un

termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art.

82 C. pen.

Conform art. 359 C. proc. pen. s-a

atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. și art. 84 C. pen.

privind efectele revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în

cazul săvârșirii altei infracțiuni intenționate în cursul termenului de

încercare, precum și în caz de neachitare cu rea credință a despăgubirilor

civile la plata cărora va fi. obligat.

Potrivit disp.art. 71 alin. (5) C.

pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat și pedeapsa accesorie

prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

S-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de partea vătămată S.A. și obligat inculpatul, alături de

asigurătorul SC G.R.A.R. SA (fosta SC A.R.A.R.DA.P. SA ), acesta din urmă în

limita plafonului prevăzut de Ordinul pentru punerea în aplicare a Normelor

privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pe anul 2008, la plata

către partea civilă S.A. a sumei de 337 lei despăgubiri civile și 15.000 euro,

la cursul de schimb al B.N.R. de la data plății efective, cu titlu de daune

morale.

Inculpatul a fost obligat, alături de

asigurătorul SC G.R.A.R. SA (fosta SC A.R. A.R.D.A.F. SA ), acesta din urmă în

limita plafonului prevăzut de Ordinul pentru punerea în aplicare a Normelor

privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pe anul 2008, la plata

către partea civilă S.A. a unei prestații periodice lunare în cuantum de 652

lei, reprezentând diferența dintre pensia de invaliditate și veniturile lunare

de care a fost lipsită partea civilă, începând cu data producerii vătămării (23

decembrie 2008 ) și până la încetarea stării de invaliditate.

S-a luat act că S.J.U. Ploiești nu s-a

constituit parte civilă în prezenta cauză.

În baza art. 193 alin. (2) C. proc.

pen. inculpatul a fost obligat alături de asigurătorul SC G.R.A.R. SA (fosta SC

A.R. A.R.D.A.F. SA ), acesta din urmă în limita plafonului prevăzut de Ordinul

pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pe anul 2008, la plata către partea civilă S.A. a sumei de

3.600 lei cheltuieli judiciare, din care 1.500 lei onorariu avocat și 2.100

lei, cheltuieli cu efectuarea expertizelor în faza de urmărire penală.

Inculpatul a mai fost obligat la 2.500

lei cheltuieli judiciare către stat.

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța de fond a reținut, în esență că, la data de 23 decembrie 2008

în jurul orei 7,10, în timp ce conducea autoturismul în Ploiești, dinspre

centru spre comuna Bucov, la intersecția cu strada C., în dreptul stației

R.A.T.P. Bereasca și în dreptul imobilului cu nr. 4, inculpatul M.V.A. a

surprins-o pe partea vătămată S.A., ce s-a angajat în traversare, regulamentar,

dinspre stânga spre dreapta, pe trecerea de pietoni și a accidentat-o.

Victima a fost transportată la S.J.U.

Ploiești, unde medicul de gardă i-a stabilit diagnosticul: „fractură ramuri

ischiopubian, fractură parasemifiză ram pubian stâng, fractură paletă humerală,

fractură cominutivă ambele oase gambă în V3 inferioară cu interesare

articulare, T.C.C. cu plagă regiune frontală dreapta", rămânând internată

în spital la secția Ortopedie.

La data de 14 ianuarie 2009, persoana

vătămată a fost externată, iar S.M.L. Ploiești a eliberat certificatul

medico-legal din 16 ianuarie 2009 în care se concluzionează că leziunile

traumatice suferite de victimă au putut fi produse prin lovire cu și de planuri

dure, posibil în condițiile unui accident de circulație rutieră și pot data din

23 decembrie 2008, necesitând 110-120 zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare, de la data producerii lor în absența complicațiilor.

Din cauza faptului că parbrizul și

geamurile laterale ale autoturismului condus de inculpat erau aburite și

obstaculau buna vizualizare a condițiilor de trafic (inculpatul nu a acționat

în sensul verificării bunei climatizări a autoturismului și nu a curățat

parbrizul și geamurile laterale), pe fondul vizibilității scăzute (la data și

ora comiterii evenimentului rutier strada Ștrandului era iluminată artificial

și mijeau zorii zilei) și a împrejurării că inculpatul poartă ochelari de

vedere cu dioptriile minus 1,5, coroborat cu împrejurarea că la.coborârea

podului către com.Bucov, până în intersecția cu str.C. din Ploiești,

vizibilitatea i-a fost îngreunată de conducătorul unei dubite de culoare albă,

care a efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers, de pe banda 2 pe

banda 1, în timp ce inculpatul M.V.A. conducea autoturismul sus-mentionat, după

coborârea de pe podul situat în aproprierea SC A.G. SA Ploiești, în timp ce

circula pe banda 2 a sensului de mers către com. Bucov, pe trecerea de pietoni

din apropierea străzii C., în dreptul imobilului de pe str. Ș., a accidentat-o

pe partea vătămată S.A., care se angajase în traversare regulamentară a

străzii.

Victima a fost lovită cu partea

dreaptă față a autoturismului condus de inculpatul M.V.A., transportată pe

capotă o distanță de aproximativ 17 metri, căzând de pe capotă în partea dreaptă

a autoturismului, după care autoturismul și-a mai continuat deplasarea pe o

distanță de aproximativ 10 metri, autoturismul fiind oprit la o distanță de

aproximativ 12,70 metri față de refugiul stației R.A.T.P. amplasată în

apropierea trecerii de pietoni de la intersecția cu str.C. și la o distanță de

circa 6 metri față de stâlpul de iluminat public amplasat pe spațiul verde din

dreptul imobilului de pe strada Ș.

După ce a oprit autoturismul,

inculpatul M.V.A. împreună cu martorul R.D., a mutat victima de pe partea

carosabilă în refugiul stației R.A.T.P. din apropiere, moment în care martorul

ocular S.R. a apelat Serviciul unic de urgență 112 și a solicitat prezența unei

ambulanțe la locul accidentului pentru acordarea primului ajutor. După sosirea

ambulanței la fața locului și preluarea victimei în vederea transportării la S.J.U.

Ploiești, pentru acordarea îngrijirilor medicale, la locul faptei au sosit un

procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și un echipaj al

Poliției Rutiere, care au făcut măsurători, au întocmit schița locului

accidentului, precum si procesul-verbal de cercetare a locului faptei (proces

verbal aflat la filele 1-4 d.u.p.).

Cu aceeași ocazie s-au efectuat

fotografii judiciare, acestea aflându-se la filele 6-15 d.u.p.

Deși inculpatul a susținut în mod

constant, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, că

nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala gravă

din culpă, întrucât partea vătămata s-a angajat în traversarea străzii la mare

distanță de trecerea de pietoni, iar vizibilitatea i-a fost redusă ca urmare a

manevrei efectuată de un autoturism ce se afla în fața sa și care a efectuat o

manevra de schimbare a direcției de mers de pe banda 2 pe banda 1, astfel că nu

a putut evita accidentul, tribunalul a înlăturat apărările, întrucât din

depozițiile martorilor oculari S.R. și I.S., precum și din declarațiile părții

vătămate S.A. rezultă fără putință de tăgadă că accidentul s-a produs pe

trecerea de pietoni.

Situația de fapt a rezultat și din

procesul verbal întocmit la locul producerii accidentului, aflat la filele 1 și

următoarele din dosarul de urmărire penală, ca de altfel și din declarația dată

inițial de inculpatul M.V.A. și aflată la fila 16 din dosarul de urmărire

penală.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel partea civilă S.A., asigurătorul SC G.R.A.R. SA și inculpatul M.V.A., cu

toții formulând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta-parte civilă S.A., prin

apărătorul său ales a criticat sentința în latură civilă, sub aspectul

cuantumului daunelor materiale, cât și al celor morale.

Astfel, a solicitat să se constate că

în mod greșit instanța de fond nu a luat în considerare în totalul daunelor

materiale și valoarea acelei haine de piele purtată de partea civilă și

distrusă în accident, apreciată la 8 milioane lei vechi și nici suma de 17

milioane lei achitată cu titlu de onorariu expert parte, deși acest lucru era

obligatoriu, față de soluția pronunțată.

Pe de altă parte, a precizat că

valoarea daunelor morale a fost redusă nejustificat, fără a se ține seama că

partea civilă s-a aflat în comă opt zile, a suferit numeroase intervenții

chirurgicale, o perioadă mare de timp a fost în recuperare, în prezent nu este

vindecată total, nu se mai poate folosi de propriul corp, toate acestea în

condițiile în care prezența unei alte persoane alături este absolut necesară,

ea fiind nevoită să se întrețină singură, unicul copil fiind plecat din țară.

În motivele scrise de apel s-a mai

susținut că, în privința daunelor morale, nu au fost cuantificate în mod just

suferințele apelantei care a fost în spital, în comă 8 zile, actualmente fiind

permanent infirmă și protezată, nu-și mai poate efectua singură treburile

gospodărești, fiind supusă unor intervenții chirurgicale succesive care nu i-au

mai redat nivelul fizic calitativ de viață, anterior accidentului suferit.

În aceste condiții (față de suma de

50.000 euro estimată) suma de 15.000 euro acordată cu titlu de daune morale

este efectiv prea redusă.

În fine, referitor la cheltuielile de

judecată, a considerat că instanța de fond a omis să compenseze pe seama

inculpatului vinovat de comiterea faptei și suma de 1.700 lei, probată cu acte,

reprezentând contravaloarea onorariului plătit de apelantă expertului

consilier.

S-a solicitat admiterea apelului

desființarea sentinței primei instanțe, în latură civilă și obligarea

inculpatului la plata sumelor anterior menționate, precum și a cheltuielilor de

judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depusă la dosar.

Apelantul inculpat M.V.A. a criticat

sentința penală nr. 41 din 31 ianuarie 2013 a Tribunalului Prahova, apreciind-o

ca nelegală și netemeinică.

Astfel, în temeiul disp. art. 378 alin.

(1) C. proc. pen. a solicitat admiterea apelului și, în principal, completarea

probatoriului în cauză cu efectuarea unui nou raport de expertiză medico -

legală la nivelul I.N.M.L. care să aibă în vedere obiecțiunile inculpatului

formulate la termenul din data de 1 noiembrie 2011, dar și completarea

raportului de expertiză criminalistică din 2012 întocmit la nivelul

Laboratorului Interjudețean de expertize criminalistice București cu un nou

obiectiv care ține de dinamica producerii accidentului.

În subsidiar, în situația în care nu

se va admite cererea de probatorii, a solicitat ca în raport de reaprecierea

probelor administrate în prima instanță, să fie desființată sentința atacată și

să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, motivat de

faptul că judecata în fața acesteia s-a făcut în lipsa unei părți nelegal

citate, respectiv Serviciul de Ambulanță Prahova, iar, într-un ultim subsidiar,

desființarea hotărârii primei instanțe și rejudecându-se cauza, în fond,

achitarea inculpatului în baza disp. art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la disp. art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Asigurătorul SC G.R.A.R. SA, în

motivele scrise de apel a solicitat, în baza disp. art. 378 alin. (1) C. proc.

pen., efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală la nivelul I.N.M.L.

care să lămurească o serie de aspecte inexplicabile cu privire la concluziile

raportului de expertiză medico-leală efectuat la S.M.L. Ploiești.

În principal, s-a solicitat în baza

disp. art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desființarea sentinței penale nr. 41

din 31 ianuarie 2013 și, rejudecarea cauzei de către instanța de fond, motivat

de faptul că judecata în fața instanței de fond a fost făcuta în lipsa unei

părți nelegal citate, respectiv Serviciul de Ambulanță Prahova.

În subsidiar, în baza disp. art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. s-a solicitat desființarea sentinței și reținând cauza

să se pronunțe o nouă hotărâre temeinică și leală.

Examinând sentința apelată, în raport

de întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și la

judecata în primă instanță, de criticile formulate în cererile de apel, dar și

de excepția invocată cu privire la apelul declarat de asigurător, ținând seama

de dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., care impun analizarea cauzei

sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia penală

nr. 94 din data de 08 mai 2013 a respins apelurile declarate de inculpatul M.V.A.,

de partea civilă S.A. și de asigurătorul SC G.R.A.R. SA.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel

Ploiești a avut în vedere concluziile raportului de expertiză în sensul că

leziunile traumatice prezentate de S.A. puteau data din 23 decembrie 2008, că

s-au putut produce prin lovire cu/și de corpuri de planuri dure, posibil în

cadrul unui accident rutier, că au necesitat în total 130-150 zile îngrijiri

medicale, nepunând în primejdie viața victimei și că, actualmente, prezintă

sechele care constituie infirmitate fizică post - traumatică permanentă.

Instanța de control judiciar a

apreciat că împrejurările invocate de apărătorul inculpatului ca obiecțiuni la

acest raport de expertiză, au fost respinse în mod corect de către prima

instanță și nu pot constitui temeiuri pentru efectuarea unui nou raport

medico-legal la nivelul I.M.L. București. Astfel, faptul că s-ar fi adiționat

la cele 65 de zile de internare medicală, cele 65 - 85 de zile când partea

vătămată a fost internată pentru recuperare la Centrul de Sănătate Băltești nu

ar avea nicio influență asupra încadrării juridice a faptei, care ar rămâne tot

vătămarea corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C.penal

(peste 60 de zile de îngrijiri medicale).

Curtea a considerat fără relevanță

faptul că unele acte medicale au fost prezentate sau înaintate S.M.L. după ce

fusese examinată partea vătămată S.A., practic la câteva zile, după cum în

cuprinsul raportului de expertiză nu rezultă vreo conduită terapeutică

imputabilă părții vătămate care să fi contribuit la agravarea rezultatelor

constatate cu ocazia examinării acesteia.

Curtea a apreciat că nu este necesar a

se efectua vreo completare la raportul de expertiză criminalistică din 25

octombrie 2012, în condițiile în care în cauză s-au efectuat nu mai puțin de 3

rapoarte de expertize tehnice auto în cursul urmăririi penale, cu privire la

dinamica producerii accidentului, iar la judecata în fond s-a dispus un nou

raport de expertiză, de această dată la nivelul Laboratorului Interjudețean de

Expertize Criminalistice București din cadrul Î.N.E.C., iar împrejurarea asupra

căreia insistă apelantul-inculpat și anume că i-a fost obturat câmpul vizual de

către duba de culoare albă care circula în fața sa, în dinamica producerii

accidentului nu are o atât de mare importanță cum încearcă să i se atribuie și

nici nu îl exonerează de culpa producerii evenimentului rutier, dar acest

aspect va fi tratat de către instanța de apel cu ocazia examinării situației de

fapt, contestată de asemenea de către inculpat.

Instanța de apel a reținut culpa

exclusivă a inculpatului în producerea accidentului ce a avut loc pe trecerea

de pietoni este întărită și de prima declarație olografă pe care a dat-o chiar

inculpatul la 23 decembrie 2008 (fila 16 dosar urmărire penală) în care a

arătat: „traficul era aglomerat și aveam geamurile autoturismului aburite.

Coborând pasarela Bucov și ajungând în dreptul trecerii pentru pietoni am lovit

o persoană care se angajase în traversarea străzii din partea stângă spre

dreapta".

Așa fiind, Curtea a considerat că,

soluția adoptată de prima instanță cu privire la dinamica și culpa producerii

accidentului este una corectă, bine fundamentată pe probele analizate pe larg

și prin prezenta decizie.

În ce privește latura civilă a cauzei,

a cărei contestare a fost legată în principal de stabilirea culpei producerii

accidentului, Curtea a considerat că și aceasta a fost bine rezolvată de către

prima instanță, iar cuantumul despăgubirilor acordate corespund, atât materialului

probator administrat de către partea vătămată, în ce privește daunele

materiale, cât și practicii judiciare constante, adoptate în materia daunelor

morale pe raza acestei curți de apel.

Împotriva Deciziei penale nr. 94 din

data de 08 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, au declarat recurs inculpatul M.V.A.

și asigurătorul SC G.R.A.R. SA.

În motivele de recurs, inculpatul a

invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 3, 12 și 17 C. proc. pen.,

iar asigurătorul SC G.R.A.R. SA a solicitat reaprecierea cuantumului daunelor

materiale și morale, considerându-le ca fiind exagerate.

Examinând recursurile declarate în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., înalta

Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Verificând îndeplinirea cerințelor

formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

instanța constată că primul termen a fost acordat în cauză la data de 22

noiembrie 2013, dată în raport de care Înalta Curte va calcula termenul de 5

zile prev. de art. 385

10

C. proc. pen. Se constată că motivele de

recurs, atât ale inculpatului, cât și ale asigurătorului, au fost depuse la

data de 18 noiembrie 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 385

10

C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se

formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care

trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului

termen de judecată. In cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în

alin. (1) și (2) instanța ia în considerare numai cazurile de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3), se examinează din oficiu.

Legiuitorul nu a avut în vedere vreo

derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situație ar fi

fost menționată expres în textul de lege, așa încât orice interpretare care

excede prevederilor legale menționate nu poate fi luată în considerare de către

instanța de recurs.

Înalta Curte constată că a fost adusă

la cunoștința recurenților obligativitatea depunerii motivelor de recurs, în

scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus

la instanță cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată și

sancțiunea nedepunerii motivelor în termenul prevăzut de lege, respectiv

neexaminarea cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. Atât recurentul inculpat

cât și recurentul asigurător au fost citați pentru primul termen de judecată în

recurs, de la data de 22 noiembrie 2013, cu această mențiune precizată

anterior, citațiile fiind primite de recurenți la datele de 14 iunie 2013 de

asigurător și, respectiv 17 iunie 2013 de inculpat.

Mai mult decât atât recurentul

inculpat M.V.A., la data de 28 iunie 2013 a fost prezent în instanță, termenul

fiind acordat în prezenta cauză pentru soluționarea cererii de prelungire a

dreptului de circulație pe drumurile publice, iar în încheierea prin care

instanța a dispus cu privire la cererea sa, este menționată data la care

recursul său va fi soluționat.

Ori, în condițiile în care primul

termen de judecată a fost fixat la data de 22 noiembrie 2013 la un interval de

aproximativ 4 luni de la primirea citațiilor, recurenții fiind informați cu

privire la obligațiile legale ce le incumbă referitoare la depunerea motivelor

de recurs, împrejurarea nerespectării termenului prevăzut de lege în acest

sens, le este culpabilă.

În consecință, nerespectarea

termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 385

10

C. proc.

pen. atrage sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului pentru nerespectarea

termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen., cu consecința că

instanța de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot

fi avute în vedere din oficiu.

Față de cele arătate, în ceea ce

privește recursurile declarate de inculpatul M.V.A. și asigurătorul SC G.R.A.R.

SA care nu au motivat căile de atac în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte

va avea în vedere doar cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din

oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Analizând criticile formulate de

recurenți din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare

din oficiu, se constată că nu se circumscriu disp. art. 385

9

pct. 1,

care vizează nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau

după calitatea persoanei; pct. 4 - când ședința de judecată nu a fost publică; pct.

5 - când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului

când aceasta a fost obligatorie; pct. 6 - când judecata a avut loc în lipsa

apărătorului, dacă prezența acestuia era obligatorie; pct. 13 - când inculpatul

a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; pct. 14

- când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; pct. 15

- dacă nu s-a constatat grațierea.

Cu referire expresă la cazul de casare

invocat atât de inculpatul M.V.A., cât și de asigurătorul SC G.R.A.R. SA

respectiv art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., care se referă la situația

în care instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile

art. 292 alin. (2) C. proc. pen. sau a existat un caz de incompatibilitate și

care se analizează din oficiu de către instanță, se constată că deși C. proc.

pen. anterior consacră principiul continuității completului de judecată, ca

regulă imperativă, totuși legiuitorul permite o minimă derogare rn situația în

care, din motive obiective, nu se poate asigura această continuitate însă,

numai până la momentul începerii dezbaterilor.

În același timp, dispozițiile art. 292

alin. (2) C. proc. pen. prevăd, faptul că atunci când nu este posibilă

respectarea principiului continuității completului de judecată, completul se

poate schimba până la începerea dezbaterilor.

După începerea dezbăferilor, orice

schimbare intervenită în compunerea completului de judecată atrage reluarea de

la început a dezbaterilor.

Din actele dosarului rezultă, însă, că

prin procesul verbal din data de 22 aprilie 2013 (fila 55 dosar~instanță apel)

s-a stabilit componența completului de judecată - nr. 12 Apa - care va

soluționa cauza, având în vedere imposibilitatea obiectivă a membrilor

completului de judecată inițial învestit 9 Apa, datorată plecării unui

magistrat judecător la un curs de perfecționare și, respectiv în concediu legal

de odihnă a celui de la doilea.

În fața acestui complet de judecată nr.

12 Apa au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, la data de 8 mai 2013.

Constatând, așadar, că dezbaterile au

avut loc în fața completului legal învestit, instanța de recurs constată că

sunt neîntemeiate criticile formulate.

Pe de altă parte, criticile

recurentului asigurător vizând modalitatea de soluționare a laturii civile nu

pot fi analizate de instanța de recurs raportat la soluția pronunțată prin

decizia penală recurată de respingere ca tardiv a apelului declarat de SC

G.R.A.R. SA.

Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpatul M.V.A. și asigurătorul SC G.R.A.R. SA împotriva Deciziei penale nr.

94 din data de 08 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpatul M.V.A. și asigurătorul SC G.R.A.R. SA împotriva

Deciziei penale nr. 94 din data de 08 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul asigurător la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24

ianuarie 2014.