ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 504/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 504/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,
sub nr. 47326/3/2007, reclamanta B.I.L. a chemat în judecată pârâta SC M. SA
solicitând anularea hotărârii A.G.E.A. a SC M. SA nr. 274 din 29 iunie 2007.
Prin sentința comercială nr. 7671 din 19 iunie 2008
pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București s-a admis
acțiunea formulată de reclamanta B.I.L., în contradictoriu cu pârâta SC M. SA
și s-a dispus anularea hotărârii A.G.E.A. a societății pârâte nr. 274 din 29 iunie
2007.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut
că c
erința impusa de legea societăților
comerciale prin articolul 153
22
are în vedere aprobarea acordată de
adunarea generală extraordinară a acționarilor pentru o operațiune juridică
concretă și strict individualizată. Aceasta deoarece numai în acest mod
adunarea generala poate hotărî asupra oportunității încheierii unui act
juridic.
Legea nu permite împuternicirea generală a
administratorilor pentru încheierea unor asemenea acte, ci condiționează
încheierea lor de aprobarea prealabila a respectivului act juridic. Aprobarea
încheierii actelor juridice concrete este atribuția exclusiva a adunării
generale extraordinare a acționarilor. Conform dispozițiilor articolului 220
1
alin. (2): „O astfel de autorizare poate fi acordată și de adunarea generală a
acționarilor, printr-o modificare a actului constitutiv, pentru o anumită
perioadă ce nu poate depăși 5 ani de la data înregistrării modificării. Actul
constitutiv poate majora cerințele de cvorum pentru o astfel de modificare”. În
cauza SC M. SA nu a procedat la modificarea actului constitutiv.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta
care a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului
și al respingerii acțiunii reclamantei.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea
recursului.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor
formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În prima sa critica, recurenta susține că instanța de
apel ar fi greșit calificând împuternicirea data de A.G.E.A. administratorilor „mandat
special”, când în realitate A.G.E.A. a dat un „mandat general”, în limitele
legii.
Critica nu poate fi
reținută, întrucât „eroarea” atribuită instanței de apel este una imaginară, instanța
reținând corect că este vorba de un mandat general. Tocmai „mandatul general”
invocat de recurentă încalcă dispozițiile legii (art. 153
22
L.S.C.),
astfel cum rețin în mod întemeiat primele doua instanțe.
Astfel, instanța de
apel reține fără echivoc că: „Legea nu permite împuternicirea generală a
administratorilor pentru încheierea unor asemenea acte, ci condiționează încheierea
lor de aprobarea prealabila a respectivului act juridic”.
Exact în aceasta a
constat și motivul de nulitate invocat de societatea reclamantă. Anume că
adunarea generală a împuternicit ilegal, cu titlu general, administratorii săi
să încheie fără limită de valoare o serie de acte juridice pentru care legea
pretinde aprobarea specială din partea adunării generale. Concret, prin hotărârea
A.G.E.A., recurenta a emis împuternicirea generică acordată consiliului de
administrație de a „încheia acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze,
să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în
patrimoniul societății, să angajeze credite și să angajeze/acorde împrumuturi
de la/către diverse persoane”.
Așadar, în niciun caz
nu se poate reține motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu ne aflam în fața unei interpretări greșite a actului juridic dedus
judecății.
În cea de-a doua
critica, recurenta susține că instanța de apel ar fi reținut eronat încălcarea
prevederilor imperative ale art. 153
22
L.S.C., referitoare la
aprobarea de către adunarea generala a încheierii unor acte juridice.
În realitate, primele
două instanțe rețin corect încălcarea dispozițiilor art. 153
22
L.S.C.,
cu motivarea corectă că actele juridice ce fac obiectul acestui articol pot fi
încheiate doar cu aprobarea prealabilă a actului juridic concret de către A.G.A.,
iar nu prin împuternicire generică dată administratorilor.
Dispozițiile art. 153
22
L.S.C. au următorul conținut: „Consiliul de administrație, respectiv
directoratul, va putea să încheie acte juridice în numele și în contul societății,
prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze,
să schimbe ori să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății,
a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății
la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale a
acționarilor dată în condițiile art. 115”.
Rațiunea prevederilor
cuprinse în art. 153
22
L.S.C. este aceea de a permite adunării
generale extraordinare a acționarilor să se pronunțe asupra oportunității încheierii
unor acte juridice concrete, considerate de legiuitor ca având o importanță
deosebită în gestiunea societății. Cerința impusă de lege are în vedere o aprobare
acordată de adunarea generală extraordinară a acționarilor, pentru o operațiune
juridică concretă, bine individualizată, pentru că numai astfel adunarea
generală poate hotărî asupra oportunității încheierii unui act juridic, iar
societatea comercială își poate exprima consimțământul. Textele invocate nu
permit împuternicirea generală a administratorilor pentru încheierea unor
asemenea acte, ci condiționează încheierea lor de aprobarea prealabila a însuși
actului juridic concret. Este vorba, așadar, de aprobarea încheierii actelor
juridice concrete, ca atribuție exclusivă a adunării generale extraordinare a acționarilor,
iar nu de împuternicirea cu titlu general a administratorilor pentru încheierea
discreționară a unor asemenea acte.
În speță, la punctul
1 al hotărârii din 29 iunie 2007, adunarea generală extraordinară a acționarilor
SC M. SA a împuternicit cu titlu general consiliul de administrație sa încheie
acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe
sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, să
angajeze credite și să angajeze/acorde împrumuturi de la/către diverse
persoane.
Nu poate fi primită
argumentarea recurentei, bazată pe o opinie din doctrină, că hotărârea A.G.E.A.
nu poate fi anulată cât timp ar fi posibilă „ratificarea” ulterioară de către A.G.E.A.
a actului juridic încheiat de administratori cu încălcarea art. 153
22
L.S.C., pentru că ar însemna să ne referim la soarta unui act juridic ce ar
putea fi încheiat de administratori în viitor, act care deocamdată nu există și
nu face obiectul litigiului. Totodată, nu există legătura între instituția
nulității actului juridic, aplicabilă în cauză, și cea a ratificării
(acoperirea unei cauze de nulitate relativa se face prin confirmare, nu prin
ratificare). Obiectul cauzei este o hotărâre A.G.E.A. adoptată cu încălcarea
legii, iar nu un act juridic încheiat de administratori. Teoria „ratificării”
poate privi și situațiile în care administratorii încheie acte juridice fără
niciun fel de împuternicire din partea A.G.E.A. (deci ea subzista și daca se
pronunța nulitatea hotărârii A.G.E.A. acordată generic, astfel că nu este
aplicabilă în speță).
În fine, recurenta
încearcă și un argument de reducere la absurd, însă plecând de la premise
false: „susținerea instanței de apel potrivit căreia aprobarea încheierii
actelor juridice concrete este atribuția exclusivă a A.G.E.A. ar face inutilă
existența directorilor sau administratorilor care ar fi astfel văduviți de
orice mijloc de administrare a societății.”
Argumentul este
evident fals pentru că recurenta denaturează atât susținerea intimatei, cât și
hotărârea instanței de apel. De altfel ar fi absurd să se pretindă că A.G.E.A.
are atribuția exclusiva de a aproba încheierea tuturor actelor juridice.
Evident, este vorba despre cele de o anumita natură și valoare, adică actele de
mai mare importanță, vizate prin art. 153
22
L.S.C.
În cea de-a treia
critica, recurenta susține că instanța de apel ar fi reținut în mod greșit încălcarea
art. 220
1
L.S.C., referitoare la delegarea de atribuții de la adunarea
generală dintre administratori pentru majorarea capitalului social.
În realitate, soluția
instanței de apel este perfect legală și din acest punct de vedere, iar critica
recurentei nu poate fi primită. Astfel, instanța reține întemeiat ca delegarea
de atribuții pentru majorarea capitalului social poate fi realizată doar „prin
modificarea actului constitutiv”, conform dispoziției exprese și imperative a art.
220
1
alin. (2) L.S.C., iar din conținutul hotărârii A.G.E.A. nu
rezultă această modificare de act constitutiv.
Recurenta nu a fost în
măsură să demonstreze ca ar fi îndeplinit condiția modificării actului
constitutiv, ci susține ceva ce nu reiese din textul hotărârii AGEA: ca „s-a
aprobat” delegarea, „pentru ca ulterior A.G.E.A. SC M. SA să modifice actul constitutiv”.
Deci delegarea este lipsita de suport legal în lipsa modificării actului
constitutiv. Textul hotărârii A.G.E.A. este foarte clar, în sensul că se
autorizează direct consiliul de administrație pentru majorarea capitalului
social, fără modificarea actului constitutiv, ceea ce demonstrează fără echivoc
încălcarea dispozițiilor art. 220
1
L.S.C.
Recurenta este în
eroare și referitor la efectul Directivelor C.E. Dispozițiile acestora trebuie
reflectate obligatoriu în legislațiile naționale, însă ele nu se aplică direct
de către justiția unui stat, în locul legilor interne.
În
consecință, nu subzista niciun motiv de invalidare a deciziei instanței de
apel, așa încât conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr.
76 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta SC M. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 76 din 10
februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 10 februarie 2010.