ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 504/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 47326/3/2007, reclamanta B.I.L. a chemat în judecată pârâta SC M. SA solicitând anularea hotărârii A.G.E.A. a SC M. SA nr. 274 din 29 iunie 2007. Prin sentința comercială nr. 7671 din 19 iunie 2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B.I.L., în contradictoriu cu pârâta SC M. SA și s-a dispus anularea hotărârii A.G.E.A. a societății pârâte nr. 274 din 29 iunie 2007. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că c erința impusa de legea societăților comerciale prin articolul 153 22 are în vedere aprobarea acordată de adunarea generală extraordinară a acționarilor pentru o operațiune juridică concretă și strict individualizată.

Aceasta deoarece numai în acest mod adunarea generala poate hotărî asupra oportunității încheierii unui act juridic. Legea nu permite împuternicirea generală a administratorilor pentru încheierea unor asemenea acte, ci condiționează încheierea lor de aprobarea prealabila a respectivului act juridic. Aprobarea încheierii actelor juridice concrete este atribuția exclusiva a adunării generale extraordinare a acționarilor. Conform dispozițiilor articolului 220 1 alin. (2): „O astfel de autorizare poate fi acordată și de adunarea generală a acționarilor, printr-o modificare a actului constitutiv, pentru o anumită perioadă ce nu poate depăși 5 ani de la data înregistrării modificării. Actul constitutiv poate majora cerințele de cvorum pentru o astfel de modificare”.

În cauza SC M. SA nu a procedat la modificarea actului constitutiv. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și al respingerii acțiunii reclamantei. Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: În prima sa critica, recurenta susține că instanța de apel ar fi greșit calificând împuternicirea data de A.G.E.A. administratorilor „mandat special”, când în realitate A.G.E.A. a dat un „mandat general”, în limitele legii.

Critica nu poate fi reținută, întrucât „eroarea” atribuită instanței de apel este una imaginară, instanța reținând corect că este vorba de un mandat general. Tocmai „mandatul general” invocat de recurentă încalcă dispozițiile legii (art. 153 22 L.S.C.), astfel cum rețin în mod întemeiat primele doua instanțe. Astfel, instanța de apel reține fără echivoc că: „Legea nu permite împuternicirea generală a administratorilor pentru încheierea unor asemenea acte, ci condiționează încheierea lor de aprobarea prealabila a respectivului act juridic”. Exact în aceasta a constat și motivul de nulitate invocat de societatea reclamantă. Anume că adunarea generală a împuternicit ilegal, cu titlu general, administratorii săi să încheie fără limită de valoare o serie de acte juridice pentru care legea pretinde aprobarea specială din partea adunării generale.

Concret, prin hotărârea A.G.E.A., recurenta a emis împuternicirea generică acordată consiliului de administrație de a „încheia acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, să angajeze credite și să angajeze/acorde împrumuturi de la/către diverse persoane”. Așadar, în niciun caz nu se poate reține motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu ne aflam în fața unei interpretări greșite a actului juridic dedus judecății. În cea de-a doua critica, recurenta susține că instanța de apel ar fi reținut eronat încălcarea prevederilor imperative ale art. 153 22 L.S.C., referitoare la aprobarea de către adunarea generala a încheierii unor acte juridice.

În realitate, primele două instanțe rețin corect încălcarea dispozițiilor art. 153 22 L.S.C., cu motivarea corectă că actele juridice ce fac obiectul acestui articol pot fi încheiate doar cu aprobarea prealabilă a actului juridic concret de către A.G.A., iar nu prin împuternicire generică dată administratorilor. Dispozițiile art. 153 22 L.S.C. au următorul conținut: „Consiliul de administrație, respectiv directoratul, va putea să încheie acte juridice în numele și în contul societății, prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale a acționarilor dată în condițiile art. 115”.

Rațiunea prevederilor cuprinse în art. 153 22 L.S.C. este aceea de a permite adunării generale extraordinare a acționarilor să se pronunțe asupra oportunității încheierii unor acte juridice concrete, considerate de legiuitor ca având o importanță deosebită în gestiunea societății. Cerința impusă de lege are în vedere o aprobare acordată de adunarea generală extraordinară a acționarilor, pentru o operațiune juridică concretă, bine individualizată, pentru că numai astfel adunarea generală poate hotărî asupra oportunității încheierii unui act juridic, iar societatea comercială își poate exprima consimțământul. Textele invocate nu permit împuternicirea generală a administratorilor pentru încheierea unor asemenea acte, ci condiționează încheierea lor de aprobarea prealabila a însuși actului juridic concret.

Este vorba, așadar, de aprobarea încheierii actelor juridice concrete, ca atribuție exclusivă a adunării generale extraordinare a acționarilor, iar nu de împuternicirea cu titlu general a administratorilor pentru încheierea discreționară a unor asemenea acte. În speță, la punctul 1 al hotărârii din 29 iunie 2007, adunarea generală extraordinară a acționarilor SC M. SA a împuternicit cu titlu general consiliul de administrație sa încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, să angajeze credite și să angajeze/acorde împrumuturi de la/către diverse persoane. Nu poate fi primită argumentarea recurentei, bazată pe o opinie din doctrină, că hotărârea A.G.E.A.

nu poate fi anulată cât timp ar fi posibilă „ratificarea” ulterioară de către A.G.E.A. a actului juridic încheiat de administratori cu încălcarea art. 153 22 L.S.C., pentru că ar însemna să ne referim la soarta unui act juridic ce ar putea fi încheiat de administratori în viitor, act care deocamdată nu există și nu face obiectul litigiului. Totodată, nu există legătura între instituția nulității actului juridic, aplicabilă în cauză, și cea a ratificării (acoperirea unei cauze de nulitate relativa se face prin confirmare, nu prin ratificare). Obiectul cauzei este o hotărâre A.G.E.A. adoptată cu încălcarea legii, iar nu un act juridic încheiat de administratori. Teoria „ratificării” poate privi și situațiile în care administratorii încheie acte juridice fără niciun fel de împuternicire din partea A.G.E.A.

(deci ea subzista și daca se pronunța nulitatea hotărârii A.G.E.A. acordată generic, astfel că nu este aplicabilă în speță). În fine, recurenta încearcă și un argument de reducere la absurd, însă plecând de la premise false: „susținerea instanței de apel potrivit căreia aprobarea încheierii actelor juridice concrete este atribuția exclusivă a A.G.E.A. ar face inutilă existența directorilor sau administratorilor care ar fi astfel văduviți de orice mijloc de administrare a societății.” Argumentul este evident fals pentru că recurenta denaturează atât susținerea intimatei, cât și hotărârea instanței de apel. De altfel ar fi absurd să se pretindă că A.G.E.A. are atribuția exclusiva de a aproba încheierea tuturor actelor juridice.

Evident, este vorba despre cele de o anumita natură și valoare, adică actele de mai mare importanță, vizate prin art. 153 22 L.S.C. În cea de-a treia critica, recurenta susține că instanța de apel ar fi reținut în mod greșit încălcarea art. 220 1 L.S.C., referitoare la delegarea de atribuții de la adunarea generală dintre administratori pentru majorarea capitalului social. În realitate, soluția instanței de apel este perfect legală și din acest punct de vedere, iar critica recurentei nu poate fi primită. Astfel, instanța reține întemeiat ca delegarea de atribuții pentru majorarea capitalului social poate fi realizată doar „prin modificarea actului constitutiv”, conform dispoziției exprese și imperative a art. 220 1 alin. (2) L.S.C., iar din conținutul hotărârii A.G.E.A.

nu rezultă această modificare de act constitutiv. Recurenta nu a fost în măsură să demonstreze ca ar fi îndeplinit condiția modificării actului constitutiv, ci susține ceva ce nu reiese din textul hotărârii AGEA: ca „s-a aprobat” delegarea, „pentru ca ulterior A.G.E.A. SC M. SA să modifice actul constitutiv”. Deci delegarea este lipsita de suport legal în lipsa modificării actului constitutiv. Textul hotărârii A.G.E.A. este foarte clar, în sensul că se autorizează direct consiliul de administrație pentru majorarea capitalului social, fără modificarea actului constitutiv, ceea ce demonstrează fără echivoc încălcarea dispozițiilor art. 220 1 L.S.C. Recurenta este în eroare și referitor la efectul Directivelor C.E.

Dispozițiile acestora trebuie reflectate obligatoriu în legislațiile naționale, însă ele nu se aplică direct de către justiția unui stat, în locul legilor interne. În consecință, nu subzista niciun motiv de invalidare a deciziei instanței de apel, așa încât conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 76 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 76 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 februarie 2010.