ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 504/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

sub nr. 47326/3/2007, reclamanta B.I.L. a chemat în judecată pârâta SC M. SA

solicitând anularea hotărârii A.G.E.A. a SC M. SA nr. 274 din 29 iunie 2007.

Prin sentința comercială nr. 7671 din 19 iunie 2008

pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București s-a admis

acțiunea formulată de reclamanta B.I.L., în contradictoriu cu pârâta SC M. SA

și s-a dispus anularea hotărârii A.G.E.A. a societății pârâte nr. 274 din 29 iunie

2007.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut

că c

erința impusa de legea societăților

comerciale prin articolul 153

22

are în vedere aprobarea acordată de

adunarea generală extraordinară a acționarilor pentru o operațiune juridică

concretă și strict individualizată. Aceasta deoarece numai în acest mod

adunarea generala poate hotărî asupra oportunității încheierii unui act

juridic.

Legea nu permite împuternicirea generală a

administratorilor pentru încheierea unor asemenea acte, ci condiționează

încheierea lor de aprobarea prealabila a respectivului act juridic. Aprobarea

încheierii actelor juridice concrete este atribuția exclusiva a adunării

generale extraordinare a acționarilor. Conform dispozițiilor articolului 220

1

alin. (2): „O astfel de autorizare poate fi acordată și de adunarea generală a

acționarilor, printr-o modificare a actului constitutiv, pentru o anumită

perioadă ce nu poate depăși 5 ani de la data înregistrării modificării. Actul

constitutiv poate majora cerințele de cvorum pentru o astfel de modificare”. În

cauza SC M. SA nu a procedat la modificarea actului constitutiv.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta

care a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului

și al respingerii acțiunii reclamantei.

Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea

recursului.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor

formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:

În prima sa critica, recurenta susține că instanța de

apel ar fi greșit calificând împuternicirea data de A.G.E.A. administratorilor „mandat

special”, când în realitate A.G.E.A. a dat un „mandat general”, în limitele

legii.

Critica nu poate fi

reținută, întrucât „eroarea” atribuită instanței de apel este una imaginară, instanța

reținând corect că este vorba de un mandat general. Tocmai „mandatul general”

invocat de recurentă încalcă dispozițiile legii (art. 153

22

L.S.C.),

astfel cum rețin în mod întemeiat primele doua instanțe.

Astfel, instanța de

apel reține fără echivoc că: „Legea nu permite împuternicirea generală a

administratorilor pentru încheierea unor asemenea acte, ci condiționează încheierea

lor de aprobarea prealabila a respectivului act juridic”.

Exact în aceasta a

constat și motivul de nulitate invocat de societatea reclamantă. Anume că

adunarea generală a împuternicit ilegal, cu titlu general, administratorii săi

să încheie fără limită de valoare o serie de acte juridice pentru care legea

pretinde aprobarea specială din partea adunării generale. Concret, prin hotărârea

A.G.E.A., recurenta a emis împuternicirea generică acordată consiliului de

administrație de a „încheia acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze,

să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în

patrimoniul societății, să angajeze credite și să angajeze/acorde împrumuturi

de la/către diverse persoane”.

Așadar, în niciun caz

nu se poate reține motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu ne aflam în fața unei interpretări greșite a actului juridic dedus

judecății.

În cea de-a doua

critica, recurenta susține că instanța de apel ar fi reținut eronat încălcarea

prevederilor imperative ale art. 153

22

L.S.C., referitoare la

aprobarea de către adunarea generala a încheierii unor acte juridice.

În realitate, primele

două instanțe rețin corect încălcarea dispozițiilor art. 153

22

L.S.C.,

cu motivarea corectă că actele juridice ce fac obiectul acestui articol pot fi

încheiate doar cu aprobarea prealabilă a actului juridic concret de către A.G.A.,

iar nu prin împuternicire generică dată administratorilor.

Dispozițiile art. 153

22

L.S.C. au următorul conținut: „Consiliul de administrație, respectiv

directoratul, va putea să încheie acte juridice în numele și în contul societății,

prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze,

să schimbe ori să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății,

a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății

la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale a

acționarilor dată în condițiile art. 115”.

Rațiunea prevederilor

cuprinse în art. 153

22

L.S.C. este aceea de a permite adunării

generale extraordinare a acționarilor să se pronunțe asupra oportunității încheierii

unor acte juridice concrete, considerate de legiuitor ca având o importanță

deosebită în gestiunea societății. Cerința impusă de lege are în vedere o aprobare

acordată de adunarea generală extraordinară a acționarilor, pentru o operațiune

juridică concretă, bine individualizată, pentru că numai astfel adunarea

generală poate hotărî asupra oportunității încheierii unui act juridic, iar

societatea comercială își poate exprima consimțământul. Textele invocate nu

permit împuternicirea generală a administratorilor pentru încheierea unor

asemenea acte, ci condiționează încheierea lor de aprobarea prealabila a însuși

actului juridic concret. Este vorba, așadar, de aprobarea încheierii actelor

juridice concrete, ca atribuție exclusivă a adunării generale extraordinare a acționarilor,

iar nu de împuternicirea cu titlu general a administratorilor pentru încheierea

discreționară a unor asemenea acte.

În speță, la punctul

1 al hotărârii din 29 iunie 2007, adunarea generală extraordinară a acționarilor

SC M. SA a împuternicit cu titlu general consiliul de administrație sa încheie

acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe

sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, să

angajeze credite și să angajeze/acorde împrumuturi de la/către diverse

persoane.

Nu poate fi primită

argumentarea recurentei, bazată pe o opinie din doctrină, că hotărârea A.G.E.A.

nu poate fi anulată cât timp ar fi posibilă „ratificarea” ulterioară de către A.G.E.A.

a actului juridic încheiat de administratori cu încălcarea art. 153

22

L.S.C., pentru că ar însemna să ne referim la soarta unui act juridic ce ar

putea fi încheiat de administratori în viitor, act care deocamdată nu există și

nu face obiectul litigiului. Totodată, nu există legătura între instituția

nulității actului juridic, aplicabilă în cauză, și cea a ratificării

(acoperirea unei cauze de nulitate relativa se face prin confirmare, nu prin

ratificare). Obiectul cauzei este o hotărâre A.G.E.A. adoptată cu încălcarea

legii, iar nu un act juridic încheiat de administratori. Teoria „ratificării”

poate privi și situațiile în care administratorii încheie acte juridice fără

niciun fel de împuternicire din partea A.G.E.A. (deci ea subzista și daca se

pronunța nulitatea hotărârii A.G.E.A. acordată generic, astfel că nu este

aplicabilă în speță).

În fine, recurenta

încearcă și un argument de reducere la absurd, însă plecând de la premise

false: „susținerea instanței de apel potrivit căreia aprobarea încheierii

actelor juridice concrete este atribuția exclusivă a A.G.E.A. ar face inutilă

existența directorilor sau administratorilor care ar fi astfel văduviți de

orice mijloc de administrare a societății.”

Argumentul este

evident fals pentru că recurenta denaturează atât susținerea intimatei, cât și

hotărârea instanței de apel. De altfel ar fi absurd să se pretindă că A.G.E.A.

are atribuția exclusiva de a aproba încheierea tuturor actelor juridice.

Evident, este vorba despre cele de o anumita natură și valoare, adică actele de

mai mare importanță, vizate prin art. 153

22

L.S.C.

În cea de-a treia

critica, recurenta susține că instanța de apel ar fi reținut în mod greșit încălcarea

art. 220

1

L.S.C., referitoare la delegarea de atribuții de la adunarea

generală dintre administratori pentru majorarea capitalului social.

În realitate, soluția

instanței de apel este perfect legală și din acest punct de vedere, iar critica

recurentei nu poate fi primită. Astfel, instanța reține întemeiat ca delegarea

de atribuții pentru majorarea capitalului social poate fi realizată doar „prin

modificarea actului constitutiv”, conform dispoziției exprese și imperative a art.

220

1

alin. (2) L.S.C., iar din conținutul hotărârii A.G.E.A. nu

rezultă această modificare de act constitutiv.

Recurenta nu a fost în

măsură să demonstreze ca ar fi îndeplinit condiția modificării actului

constitutiv, ci susține ceva ce nu reiese din textul hotărârii AGEA: ca „s-a

aprobat” delegarea, „pentru ca ulterior A.G.E.A. SC M. SA să modifice actul constitutiv”.

Deci delegarea este lipsita de suport legal în lipsa modificării actului

constitutiv. Textul hotărârii A.G.E.A. este foarte clar, în sensul că se

autorizează direct consiliul de administrație pentru majorarea capitalului

social, fără modificarea actului constitutiv, ceea ce demonstrează fără echivoc

încălcarea dispozițiilor art. 220

1

L.S.C.

Recurenta este în

eroare și referitor la efectul Directivelor C.E. Dispozițiile acestora trebuie

reflectate obligatoriu în legislațiile naționale, însă ele nu se aplică direct

de către justiția unui stat, în locul legilor interne.

În

consecință, nu subzista niciun motiv de invalidare a deciziei instanței de

apel, așa încât conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr.

76 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC M. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 76 din 10

februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 10 februarie 2010.