ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3134/2011

R.O.M.Â.N.I.A Deliberând asupra recursului de față pe bauza lucrărilor și materialului probator aflate în dosarul cauze constată următoarele: Tribunalul Galați, secția penală, prin sentința penală nr. 117 din 07 februarie 2011 în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul G.B., domiciliat în sat Priponești, com. Priponești, județul Galați, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, arestat preventin în cauză, aflat în Penitenciarul de minori și tineri Tichilești) la pedeapsa principală de: - 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a). b) și e) C. pen., pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) în ref.

la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b și e) C. pen. Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului iar, potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 01 martie 2010. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul G.B.

la plata: sumei de 4.186, 74 lei, cu titlu de despăgubiri civile părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei" Galați și respectiv sumei de 7.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă N.I., fiind respinse ca nefondate celelalte pretenții civile formulate de partea civilă N.I. În baza art. 191 alin. C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt următoarele. La data de 13 ianuarie 2010, lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Priponești au sesizat un eveniment, și anume faptul că „la data de 01/02 ianuarie 2010, pe raza comunei Priponești, județul Galați, a fost înjunghiată în zona toracică partea vătămată N.I., de către numitul G.B.

din comuna Priponești". Cercetările efectuate în cauză au stabilit că pe parcursul anului 2009, partea vătămată N.I. a avut o relație de prietenie cu martora G.A., sora inculpatului G.B. în virtutea acestei relații de prietenie, partea vătămată a cerut martorei G.A. să-i lase un nuonăr de 4 inele de argint, lucru acceptat de către martoră. La data de 04 septembrie 2009, conform propriei declarații, partea vătămată N.I. a părăsit țara cu destinația Italia, de unde a revenit la data de 26 decembrie 2009. întrucât pe perioada respectivă, partea vătămată a ținut legătura telefonic cu prietena sa, martora G.A., aceasta din urmă a avut posibilitatea să afle că partea vătămată s-a reîntors în țară.

Partea vătămată N.I. și martora G.A. au stabilit telefonic să se întâlnească la data de 01 ianuarie 2010. La data respectivă partea vătămată N.I., împreună cu martorii M.C. și M.A.M. (frați) au plecat cu un autoturism", spre o discotecă din satul Sălceni, comuna Tutova, județul Vaslui, autoturismul fiind condus de către martorul M.A.M. La întoarcere, în jurul orelor Ol 30 , partea vătămată însoțită de aceiași martori, s-a îndreptat spre comuna Priponești, unde s-a întâlnit cu martora G.A., fiind din nou apelat telefonic de aceasta. Motivul întâlnirii a fost acela al ruperii relației de prietenie, partea vătămată urmând să returneze martorei cele 4 inele. Martora G.A. a declarat că noul său prieten era martorul T.M..

Întâlnirea dintre partea vătămată N.I., însoțită de martorii M.C. și M.A.M. și martora G.A. a avut loc în centrul comunei Priponești, în apropierea unei troițe. Martora G.A., înainte de respectiva întâlnire, se afla la domiciliul martorului V.C., împreună cu frații săi, inculpatul G.B. și martorul G.A.L. și martorii T.M., C.G. și M.G. Întrucât fusese apelată telefonic, martora G.A. a decis să meargă la întâlnirea cu partea vătămată N.I., spunându-i totodată fratelui său, inculpatul G.B., că „N.I. nu o lasă în pace", solicitând ajutorul inculpatului și al martorului T.M. Acest aspect l-a determinat pe inculpat, conform propriei sale declarații, să ia un cuțit din locuința martorului V.C., pe care l-a introdus pe mânecă.

Acest lucru a fost văzut de către martorul V.C., care confirmă, dar care a declarat că de fapt „cuțitul l-a băgat la brâu, în partea stângă a corpului". Cert este că la întâlnirea respectivă, inculpatul G.B. a avut un cuțit asupra sa, cu lungimea lamei de aproximativ 14 cm și aspect foarte important, a fost singurul înarmat, conform propriei declarații. Martorul C.G. a rămas la domiciliul lui V.C. și dormea întrucât era în stare de ebrietate. Martorii M.G. și V.C. au rămas la poarta locuinței acestuia din urmă, aceștia având posibilitatea să vadă derularea conflictului, întrucât locul era iluminat public. Martora G.A. a mers la întâlnirea cu partea vătămată N.I. fiind însoțită de către inculpatul G.B.

și martorii T.M. și G.A.L. Întâlnirea a avut loc în centrul comunei Priponești. Partea vătămată N.I. a coborât din autoturism, mergând spre martora G.A., pentru a-i da inelele, totodată vorbind cu aceasta, iar martorii M.C. și M.A.M. au rămas în autoturism. După ce partea vătămată N.I. a început să vorbească cu martora G.A., în discuție a intervenit și martorul T.M., acesta reproșându-i martorei că l-a mințit, moment în care acesta a aplicat două lovituri cu palma martorei G.A. Acest lucru a determinat-o pe partea vătămată N.I. să intervină în conflict, moment în care a intervenit și inculpatul G.B. Inculpatul a declarat că partea vătămată a pulverizat apoi cu un spray lacrimogen în direcția grupului său, cu excepția martorei G.A.

Inculpatul a întrebat-o apoi pe partea vătămată N.l. „cu ce drept i-a luat inelele și ce caută în comuna Priponești" și fără motiv a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în spate. În urma loviturii primite, martorul M.C. a declarat că partea vătămată N.l. a căzut la pământ lângă mașină. în momentul următor, martorii M.C. și M.A.M. au coborât din autoturism pentru a interveni. Până să ajungă frații M. la partea vătămată N.l., inculpatul G.B. a mai aplicat părții vătămate o lovitură tot în zona spatelui. în urma intervenției martorilor M.C. și M.A.M., inculpatul și martorii T.M. și G.A.L. au fugit spre locuința martorului V.C., ce se afla în apropiere. Cu privire la succesiunea loviturilor aplicate, inculpatul a oferit o altă versiune, respectiv că imediat după ce partea vătămată a pulverizat sprayul lacrimogen, „am scos cuțitul de la brâu, m-am repezit spre N.l.

și i-am aplicat două lovituri de cuțit în spate, în partea stângă, în timp ce acesta era în picioare". Martorii M.C. și M.A.M. au luat-o pe partea vătămată N.l., au urcat-o în autoturism și au părăsit locul respectiv. în autoturism, partea vătămată a declarat că „am simțit că mă lua cu călduri și transpiram", motiv pentru care s-a descheiat la bluza cu care era îmbrăcat, constatând că este murdar de sânge, spunându-le martorilor M.A.M. și M.C. că a fost tăiat. După ce au părăsit prin fugă locul conflictului, inculpatul G.B. și martorii G.A., G.A.L. și T.M. s-au reîntors la locuința martorului V.C., unde conform declarației acestuia din urmă s-au spălat cu zăpadă pe față și apoi au intrat în casă.

Cuțitul cu care inculpatul G.B. a lovit-o pe partea vătămată N.l. a fost înapoiat martorului V.C., imediat după săvârșirea faptei și nu a fost găsit. Din declarațiile martorului G.A.L. (fratele inculpatului), date atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de cercetare judecătorească, rezultă că acesta (martorul) a fost cel care, după incident, a luat cuțitul și l-a aruncat în toaleta locuinței sale. După ce partea vătămată N.l. a ajuns la domiciliul său, întrucât acuza dureri în zona spatelui acesta a căzut la pământ, fiind văzut de către părinții săi, N.S. și N.l. Martora N.S. a declarat că a văzut că fiul său, partea vătămată N.l., era tăiat în spate și că era „plin de sânge". Întrucât partea vătămată N.l.

se simțea din ce în ce mai rău, tatăl său N.l. a anunțat S.N.U.A.U. 112, aceasta fiind transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, unde a fost internată și operată. Din concluziile certificatului medico-legal a rezultat că : numitul N.l. prezintă leziuni ce au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător; leziunile pot data din noaptea de 1/2 ianuarie 2010; a necesitat 35-40 (treizecișicinci -patruzeci) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; plaga toracică penetrantă cu hemopneumotorax stâng și plagă pulmonară stângă au pus în primejdie viața victimei. Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul G.B. a avut o atitudine oscilantă.

Astfel, inculpatul a declarat cu ocazia primei declarații că nu cunoaște cine a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată și, mai mult chiar, că niciunul dintre ei nu a avut cuțit, Cu ocazia audierii de către procuror, inculpatul a declarat în continuare că nu a lovit-o pe partea vătămată, încercând să inducă ideea că cel care a lovit cu cuțitul a fost numitul T.M., invocând în acest sens tentativele de împăcare dintre partea vătămată N.I., numitul T.M. și inculpatul însuși . După aducerea la cunoștință a învinuirii, inculpatul G.B. a negat într-o primă fază participația sa la săvârșirea faptei, dar, în cele din urmă, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, oferind detalii despre modul în care s-a înarmat cu cuțitul luat din locuința martorului V.C.

și cum a lovit-o pe partea vătămată N.I., aplicându-i două lovituri cu cuțitul în zona spatelui. După punerea în mișcare a acțiunii penale și audierea acestuia în calitate de inculpat, acesta a declarat că recunoaște parțial învinuirea, menținând declarațiile date anterior. Cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă nu a mai recunoscut învinuirea, declarând că cel care a înjunghiat-o pe partea vătămată a fost numitul T.M., precizând că la procuror a declarat o altă situație de fapt pentru că a înțeles să ia toată vina asupra sa, însă, ulterior în urma discuțiilor purtate cu mama sa, a înțeles să schimbe declarația și în fața judecătorului să prezinte o altă situație de fapt. La momentul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul G.B.

a declarat din nou că nu recunoaște învinuirea. Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul G.B. a declarat că își menține doar declarația dată la 02 martie 2010 în fața judecătorului investit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă. A susținut că nu își menține celelalte declarații întrucât a fost determinat să le dea, spunându-i-se că încadrarea juridică va fi de vătămare corporală și nu de tentativă la omor. A declarat că nu recunoaște săvârșirea faptei întrucât nu a comis-o acesta. A arătat că partea vătămată N.I. a fost prieten cu sora sa - G.A.M. și la momentul la care partea vătămată a plecat din țară i-a lăsat ca amintire niște inele. A mai arătat că atunci când partea vătămată a revenit în țară, sora inculpatului era prietenă cu o altă persoană și anume T.M., iar când partea vătămată a sunat-o pentru a-i restitui inelele, a vorbit atât cu aceasta (cu sora inculpatului) cât și cu T.M..

întrucât partea vătămată a amenințat-o pe sora inculpatului că va veni în sat cu două mașini, au hotărât să meargă împreună pentru a se întâlni cu aceasta. Inculpatul a declarat că a mers cu sora sa, cu fratele său - Gogiu Laurențiu și cu T.M., iar partea vătămată a venit însoțită de alte două persoane - M.C. și M.A.. A mai declarat inculpatul că din autoturismul părții vătămate au coborât aceasta și M.A., au stat de vorbă puțin și la un moment dat, T.M. a lovit-o pe sora sa, moment în care a intervenit partea vătămată. Inculpatul a mai arătat că, întrucât T.M. s-a simțit amenințat când a vorbit cu partea vătămată la telefon, acesta a luat din casă de la V.C., un cuțit. A declarat inculpatul că, în momentul în care partea vătămată a intervenit după ce sora iui a fost lovită de T.M.

a scos cuțitul și a lovit-o pe partea vătămată. A mai declarat că, întrucât M. a ieșit și el cu o bâtă ca să îi lovească, au fugit în fața curții lui V., iar T. Ie-a spus că a lovit partea vătămată de 2-3 ori. A arătat că s-au refugiat în curte la V., s-au spălat pe față și ulterior, sora sa fost sunată de partea vătămată pentru a-i amenința. Inculpatul a mai susținut că T.M. a mers la spital la partea vătămată pentru a-i da acestuia o sumă de bani. Inculpatul G.B., prin apărător, a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. in ref la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că din probele administrate nu rezultă cu certitudine că a comis această faptă, există dubii cu privire la împrejurările săvârșirii acesteia și la autor, cuțitul nu a fost găsit pentru a putea fi eventual identificate urme papilare aparținând inculpatului iar dubiul trebuie să profite inculpatului.

în subsidiar, a solicitat să se constate că s-a ajuns la săvârșirea acestei fapte datorită atitudinii părții vătămate care a folosit un spray lacrimogen - partea vătămată fiind cea care a provocat incidentul, astfel încât se impune a se reține circumstanța atenuantă legală prev. de art. 73 lit. a) C. pen. Cererile amintite în apărare formulate de inculpatul G.B. au fost respinse ca neîntemeiate pentru considerentele arătate în continuare: Potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Dacă inițial, cu ocazia primei declarații, a arătat că nu știe cine a lovit-o pe partea vătămată și mai mult, că niciunul dintre ei nu a avut cuțit, ulterior a încercat să acrediteze ideea că numitul T.M. a lovit-o pe partea vătămată, pentru ca, după ce i s-a adus la cunoștință învinuirea, să recunoască săvârșirea faptei, oferind detalii despre modul în care s-a înarmat cu cuțitul luat din locuința martorului V.C. și cum a lovit-o pe partea vătămată N.I., aplicându-i două lovituri cu cuțitul în zona spatelui.

După punerea în mișcare a acțiunii penale și audierea în calitate de inculpat, a declarat că recunoaște parțial fapta, pentru ca, ulterior, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă să revină asupra declarațiilor date, arătând că cel care a înjunghiat-o pe partea vătămată a fost numitul T.M., precizând că la procuror a declarat o altă situație de fapt, pentru că a înțeles să ia toată vina asupra sa, însă ulterior, în urma discuțiilor purtate cu mama sa a înțeles să își schimbe declarația și să prezinte în fața judecătorului o altă situație de fapt. Audiat în faza de cercetare judecătorească, a arătat că își menține doar declarația dată în faza de urmărire penală în fața judecătorului investit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, susținând că nu menține celelalte declarații întrucât a fost determinat să le dea, spunându-i-se că încadrarea juridică va fi de vătămare corporală și nu tentativă la omor.

S-a reținut că revenirea, asupra declarațiilor date anterior în cauză, nu a fost temeinic motivată și convingător dovedită și nu s-a coroborat cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate. S-a constatat că inculpatul a prezentat motivații diferite pentru revenirea asupra declarației de recunoaștere a faptei (inițial a susținut că și-a schimbat declarația urmare consultării cu mama sa și a înțeles să prezinte o altă situație de fapt, în instanță motivând că și-a schimbat declarațiile întrucât a fost determinat să recunoască săvârșirea faptei arătându-i-se că se va reține ca încadrare juridică infracțiunea de vătămare corporală), astfel încât nu a motivat temeinic și nu a dovedit corespunzător revenirea asupra declarațiilor date în calitate de învinuit și în care a recunoscut și descris în amănunt comiterea faptei.

Cum declarațiile sale de nerecunoaștere a săvârșirii faptei sunt, pe de o parte contradictorii (inițial nu a recunoscut fapta dar a arătat că nu știe cine a comis-o și că nici unul dintre participanți nu a avut un cuțit asupra, ulterior a susținut că numitul T.M. a lovit-o pe partea vătămată) și, pe de altă parte, nu se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate, contrar disp. art. 69 C. proc. pen. s-a reținut că declarațiile acestuia sunt nesincere și nu li se pot da eficiență juridică. În privința declarațiilor date de rudele inculpatului - respectiv de către martorii G.A.M. (sora) și G.A.L. (fratele) - s-a constatat că și aceștia au dat declarații contradictorii, care nu se coroborează între ele și nici cu declarațiile date de către inculpat.

În declarația dată în 14 ianuarie 2010, martora G.A.M. a arătat că după ce au ajuns la troiță unde s-au întâlnit cu partea vătămată, inculpatul a întrebat-o pe partea vătămată ce au cu el iar aceasta i-a răspuns că este supărată întrucât i-ar fi transmis un mesaj pe telefonul mobil, înjurându-l, partea vătămată l-a împins pe inculpat, inculpatul a întrebat-o ce are, iar partea vătămată a scos din buzunar un spray lacrimogen cu care a pulverizat spre frații săi (inculpatul și martorul G.A.L.) și spre T.M. Martora a arătat că s-a dat la o parte, în spatele mașinii iar din mașină a coborât martorul M.C. cu o bâtă, astfel încât martora și frații acesteia, împreună cu numitul T.M. au fugit. Fiind audiată ulterior, la 01 martie 2010, martora a arătat că în momentul în care partea vătămată a pulverizat spray lacrimogen, au fugit doar ea și frații săi, iar când ea s-a uitat, a văzut pe partea vătămată căzută și pe T.M.

peste aceasta lovind-o cu pumnii. Cu ocazia audierii, i s-a prezentat certificatul medico-legal al părții vătămate și a declarat că nu are altă explicație decât că este posibil ca T.M. să o fi lovit pe partea vătămată, însă martora nu a văzut acest lucru. Fiind audiată în instanță, a arătat că nu își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, întrucât a dat acele declarații la solicitarea numitului T.M. care i-a cerut să îl acopere. A declarat că după ce partea vătămată a pulverizat cu spray lacrimogen a fugit împreună cu frații săi și când s-a uitat în urmă a văzut cum numitul T.M. a scos un cuțit de la spate și a lovit-o pe partea vătămată, iar când s-au întâlnit în curte la martorul V., T. a susținut că „a aranjat-o" pe partea vătămată.

Martorul G.A.L. - fratele inculpatului - atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, a susținut că a văzut pe numitul T. când a luat un cuțit din casă de la martorul V., nu l-a văzut când a lovit-o pe partea vătămată, dar, când s-au reîntors după incident, în casă la martorul V., a susținut că T. s-a lăudat că a lovit-o pe partea vătămată de trei ori cu cuțitul în piept. În timp ce inculpatul a susținut că T.M. a vorbit la telefon cu partea vătămată în sensul de a merge la aceasta la spital pentru a-i da o sumă de bani, sora inculpatului, martora G.A.M. a susținut că T. Ie-a cerut ei și inculpatului să meargă la spital la partea vătămată să îi dea o sumă de bani, însă nu au mers pentru că nu au avut bani.

S-a constatat, pe de o parte, că declarațiile martorei G.A.M. sunt contradictorii, nu se coroborează cu declarațiile martorului G.A. și pe de altă parte, declarațiile ambilor martori nu se coroborează cu declarațiile inculpatului -declarațiile acestora fiind date în mod evident pentru a-l exonera pe inculpat de răspundere - dată fiind relația de rudenie dintre aceștia. În privința declarațiilor date de martorii C.G. și M.G., martori care au revenit în cursul cercetării judecătorești asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, instanța a reținut următoarele: În ceea ce îl privește pe martorul M.G. s-a reținut că acesta a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală cu motivarea că a fost forțat de anchetatori să dea acele declarații, deși nu a făcut nici o dovadă în aceste sens.

Privitor la declarațiile martorului C.G. s-a reținut că, deși acesta a arătat că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale (în care a susținut că nu a înțeles din discuțiile participanților la incident care dintre aceștia a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată), el a susținut că a întrebat cine a dat cu cuțitul și T.M. a spus că el, că nu-și mai amintește dacă i-a arătat cuțitul și nici ce a făcut cu el și a precizat că nu a declarat aceste aspecte și la procuror întrucât probabil atunci nu și-a amintit. S-a avut în vedere că retractarea de către martori a declarațiilor date în cursul urmăririi penale - cu motivarea că au fost supuși la violențe fizice sau psihice - nu poate fi acceptată, deoarece aceștia nu și-au motivat temeinic motivele pentru care au revenit asupra declarațiilor inițiale și că, prin asemenea retractări se divizează artificial procesul penal și se minimalizează necesitatea și importanța urmăririi penale.

Prima instanță a avut în vedere că, de regulă - declarațiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care martorii le-au dat în momentele inițiale ale urmăririi penale, precum și cele în care acesta a relatat liber faptele, într-un moment când încă în cauză nu au fost concepute strategii de apărare. S-a constat că, în cauză cei doi martori nu au motivat temeinic și nu au dovedit convingător revenirea asupra declarațiilor inițiale - susținerea martorului C.G. în sensul că, inițial, fiind audiat de procuror nu și-a amintit cine lovit-o pe partea vătămată, însă, în faza de cercetare judecătorească ( la aproximativ șapte luni după audierea acestuia de către procuror) și-a amintit că T. ar fi susținut că a lovit-o pe partea vătămată - neputând fi avută în vedere.

S-a avut în vedere că mijloacele de probă enumerate de art. 64 C. proc. pen. nu au o valoare probantă dinainte stabilită și că legea nu face nici o distincție, după cum ele au fost administrate în faza de urmărire penală, ori cea a judecății. Neexistând astfel nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor, instanța a considerat că, atunci când depozițiile lor sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, are obligația de a le înlătura motivat pe celelalte. Prin urmare, s-a reținut că reprezintă adevărul numai acele declarații care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

În raport de considerentele expuse mai sus, instanța a dat eficiență declarațiilor date de cei doi martori în faza de urmărire penală, declarații care se coroborează cu declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor V.C., M.C.-martori oculari, audiați în ambele faze procesuale și care și-au menținut declarațiile date, ale martorei N.S. - mama părții vătămate - martor indirect, care a precizat că partea vătămată i-a spus că a fost înjunghiată de inculpat și cu concluziile certificatului medico-legal. Susținerile apărătorului inculpatului referitoare la faptul că în cauză cuțitul folosit la comiterea faptei nu a fost găsit și astfel nu s-a putut stabili dacă a fost folosit de inculpat au fost înlăturate ca nefondate, având în vedere că fratele inculpatului, martorul G.A.L.

a susținut că după comiterea faptei a luat cuțitul și l-a aruncat în toaleta locuinței sale. Față de situația prezentată, instanța a reținut că vinovăția inculpatului G.B. a fost dovedită cu probele administrate în cauză și anume: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de fixare a locului faptei și planșe fotografice, plângerea și declarațiile părții vătămate N.I., proces-verbal de ridicare bunuri, declarațiile martorilor V.C., M.C. și N.S.- date în ambele faze procesuale, declarațiile martorilor M.G. și C.G. date în faza de urmărire penală, coroborate cu declarația inculpatului dată în faza de urmărire penală, în care a recunoscut și descris comiterea faptei și certificatul medico-legal.

La individualizarea pedepselor (principală și complementară) ce s-au aplicat inculpatului G.B., au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Cererea inculpatului G.B. de a se reține în cauză circumstanța atenuantă legală prev. de art. 73 alin. (1) lit. a) C. pen., cu motivarea că atitudinea părții vătămate, care a folosit un spray lacrimogen, a determinat riposta inculpatului a fost respinsă.

S-a avut în vedere că, pentru reținerea acestei circumstanțe atenuante legale este necesar să se constate existența stării de legitimă apărare, ori în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile legale în materie, astfel cum rezultă din probele administrate (elocventă fiind în acest sens declarația martorului V.C.), inculpatul a plecat la întâlnirea cu partea vătămată luând cuțitul asupra sa, cu intenția de a-i aplica o corecție părții vătămate. Inculpatul a fost cel care a intervenit între partea vătămată și martora G.A.M., fiind cel care a atacat-o primul pe partea vătămată - situație față de care nu se va putea reține circumstanța atenuantă legală prev. de art. 73 lit. a) C. pen.

În schimb, s-a reținut că inculpatul poate beneficia de circumstanța atenuată prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecința aplicării art. 76 alin. (2) C. pen., deoarece este o persoană tânără și la primul impact cu legea penală. În privința laturii civile, s-a avut în vedere că partea civilă N.I. a internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei,, Galați în perioada 02 ianuarie 2010-12 ianuarie 2010 în secția chirurgie toracică și a beneficiat de asistență medicală în sumă de 4.186,74 lei. Cererea prin care partea civilă N.I. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune materiale a fost respinsă ca nefondată, deoarece probele administrate în cauză (declarațiile martorilor O.I.

și N.S.) nu au fost de natură să dovedească existența acestui prejudiciu. În ceea ce privește cererea privind acordarea de daune morale, instanța a constatat că prin agresiunea suferită, părții vătămate i-au fost create atât suferințe fizice cât și de natură morală, astfel încât cererea este întemeiată. S-a apreciat însă că suma de 40.000 lei solicitată de partea civilă este exagerat de mare, acordarea unei sume de 7.000 lei cu titlu de daune morale reprezentând o justă reparație a prejudiciului nepatrimonial - fără a reprezenta o îmbogățire fără justă cauză. II. Împotriva sentinței penale nr. 117 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Galați, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul G.B.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie, susținând că, în mod nejustificat, față de modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite și de atitudinea nesinceră a inculpatului, simplu fapt că inculpatul este o persoană tânără și nu are antecedente penale nu justifica reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Inculpatul G.B. a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate, susținând că din probele administrate în cauză, rezultă că fapta a fost săvârșită de către martorul T.M. și a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Prealabil dezbaterilor în apel Curtea a luat act că inculpatul nu are de făcut alte declarații și nu are de solicitat probe noi în apărare înțelegând să-și întemeieze apelul formulat pe materialul probator administrat la urmărirea penală și cercetarea jiudecătorească în primă instanță. Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, verificând decizia atacată în raport cu motivele de apel de netemeinicie și nelegalitate invocate de procuror și inculpat cât și din oficiu - în conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. (1) rap.la art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen. - prin Decizia penală nr. 115 din 22 aprilie 2011 în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva sentinței penale nr. 117 din 07 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 3471/121/2010 și în consecință, a desființat în parte sentința penală nr. 117 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Galați și în rejudecare a înlăturat circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) și dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen. și a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului G.B. de la 6 ani închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.în baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.B.

împotriva sentinței penale nr. 117 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Galați. Conform art. 383 alin. (1) 1 în referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 01 martie 2010 la zi, respectiv 22 aprilie 2011. Decizând astfel, instanța de apel a efectuat un examen propriu asupra materialului probator administrat pe parcursul procesului penal iar pe această bază factuală a constatat că prima instanță, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză, a reținut, în mod corect, faptele săvârșite de inculpatul G.B.

cu vinovăție și a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare. Astfel din declarațiile constante ale părții vătămate N.l., declarația dată de inculpat la data de 01 martie 2010, declarațiile constante ale martorilor M.C. și M.A.M., declarațiile date de martorii G.A.M., G.A.L., C.G. și M.G. în faza de urmărire penală, în mod corect, prima instanță a reținut că, la data de 01/02 ianuarie 2010, inculpatul G.B., în urma unui conflict, a aplicat părții vătămate N.I. două lovituri de cuțit, producându-i o plagă toracică penetrantă cu hemopneutorax stâng și plagă pulmonară stângă, leziuni traumatice ce au pus în primejdie viața victimei. Față de contradicțiile existente, atât între propriile declarații, cât și contradicțiile existente față de celelalte probe administrate în cauză, în mod corect, prima instanță a reținut că revenirile martorilor G.A.M., G.A.L.

(rude ale inculpatului) C.G. și M.G. (prieteni ai inculpatului), cu ocazia judecării cauzei în fond, nu au fost temeinic motivate, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, și pe cal de consecință Ie-a înlăturat. Sub acest aspect, relevantă este declarația inculpatului care, la data de 02 martie 2010, a recunoscut că a luat cuțitul din locuința martorului V.C., că a fost singurul înarmat cu cuțit și că s-a repezit spre partea vătămată și i-a aplicat două lovituri de cuțit în spate și că „la momentul la care am lovit cu cuțitul am realizat că numitul N.I. putea să moară". Această declarație se coroborează cu declarația martorei G.A.a care a arătat că fratele său (inculpatul) s-a oferit să dea părții vătămate suma de 100 milioane lei pentru ca acesta să nu mai reclame la poliție, cât și cu declarația martorului G.A.L.

care a declarat că el a aruncat cuțitul, folosit la săvârșirea infracțiunii, în W.C. Se constată însă că, în mod greșit, prima instanță a reținut că inculpatul poate beneficia de circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. și, aplicând dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen. (corect ar fi fost numai art. 76 alin. (2) C. pen.) a coborât pedeapsa aplicată inculpatului sub minimul special prevăzut de Lege nr. 4, potrivit art. 74 C. pen., poate fi considerată ca fiind circumstanță atenuantă conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii.Din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea, unor anumite împrejurări, drept circumstanțe atenuante, este de atributul instanței de judecată și lăsată la aprecierea acesteia.

In această apreciere, instanța trebuie să aibă în vedere, pe lângă circumstanțele personale ale inculpatului și modul și împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, valoarea relațiilor sociale lezate, urmările produse și care s-ar fi putut produce.în cauza penală pendinte inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, infracțiune vizând cea mai importantă valoare socială apărată de lege, dreptul la viață, în condițiile în care conform propriei mărturisiri s-a înarmat cu un cuțit din locuința martorului V.C., iar, potrivit raportului de constatare medico legală, viața părții vătămate a fost pusă în primejdie, salvarea acesteia fiind posibilă doar intervenției prompte și de specialitate a medicilor.

în acest context factual Curtea a apreciat contrar primei instanțe că simplul fapt că inculpatul nu are antecedente penale, în lipsa unor alte probe care să dovedească comportarea bună avută anterior (are doar 8 clase, fără loc de muncă, deși are 21 ani, nu și-a satisfăcut stagiul militar, este necăsătorit) nu justifica în nici un fel reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și coborârea pedepsei sub minimul special prev. de lege. III. Recursul în termen împotriva deciziei amintite declarat de in culpatul G.B. reiterând motivele de nelegalitate și netemeinicie din apel circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc.

pen. - cu solicitarea în principal de a fi achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu este autorul acțiunii de tentativă de omucidere dedusă judecății prin rechizitoriu iar în subsidiar de a i se reduce pedeapsa aplicată în mod substanțial inclusiv prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. astfel cum a stabilit în mod corect prima instanță - este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare. Condamnarea - potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen. - se pronunță „dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În speță, fapta reținută în sarcina inculpatului constând în aceea că în noaptea de 1/2 ianuarie 2010 în urma unui conflict a aplicat părții vătămate N.I.

două lovituri de cuțit în zone vitale ce au produs o plagă toracică penetrantă cu hemopneumotorax stâng și plagă pulmonară stângă, leziuni traumatice ce au pus în primejdie viața victimei și realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 rap.la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. comisă cu intenție indirectă - a prevăzut și acceptat posibilitatea suprimării vieții victimei, rezultat letal împiedicat de intervenția medicală de specialitate în regim de urgență - este stabilită cu certitudine prin probele administrate pe parcursul procesului penal pendinte. Astfel din declarațiile constante ale părții vătămate N.I., declarația dată de inculpat la data de 01 martie 2010, declarațiile constante ale martorilor M.C.

și M.A.M., declarațiile date de martorii G.A.M., G.A.L., C.G. și M.G. în faza de urmărire penală, în mod corect, prima instanță a reținut că, la data de 01/02 ianuarie 2010, inculpatul G.B., în urma unui conflict, a aplicat părții vătămate N.I. două lovituri de cuțit, producându-i o plagă toracică penetrantă cu hemopneutorax stâng și plagă pulmonară stângă, leziuni traumatice ce au pus în primejdie viața victimei. Față de contradicțiile existente, atât între propriile declarații, cât și contradicțiile existente față de celelalte probe administrate în cauză, în mod corect, prima instanță a reținut că revenirile martorilor G.A.M., G.A.L. (rude ale inculpatului) C.G. și M.G. (prieteni ai inculpatului), cu ocazia judecării cauzei în fond, nu au fost temeinic motivate, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, și pe cal de consecință Ie-a înlăturat.

Sub acest aspect, relevantă este declarația inculpatului care, la data de 02 martie 2010, a recunoscut că a luat cuțitul din locuința martorului V.C., că a fost singurul înarmat cu cuțit și că s-a repezit spre partea vătămată și i-a aplicat două lovituri de cuțit în spate și că „la momentul la care am lovit cu cuțitul am realizat că numitul N.I. putea să moară". Această declarație se coroborează cu declarația martorei G.A.a care a arătat că fratele său (inculpatul) s-a oferit să dea părții vătămate suma de 100 milioane lei pentru ca acesta să nu mai reclame la poliție, cât și cu declarația martorului G.A.L. care a declarat că el a aruncat cuțitul, folosit la săvârșirea infracțiunii, în W.C. Ca atare critica de nelegalitate privind achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc.

pen. este neîntemeiată. Reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecința reducerii pedepsei aplicate inculpatului-recurent sub minimul legal de 7 ani și 6 luni închisoare - în apel a fost stabilită pedeapsa principală a închisorii chiar la minimul legal special amintit - este nejustificată în speță, astfel cum în mod corect a apreciat Curtea, pentru considerentele arătate în continuare. Potrivit art. 74 C. pen., poate fi considerată ca fiind circumstanță atenuantă conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii. Din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea, unor anumite împrejurări, drept circumstanțe atenuante, este de atributul instanței de judecată și lăsată la aprecierea acesteia.

În această apreciere, instanța trebuie să aibă în vedere, pe lângă circumstanțele personale ale inculpatului și modul și împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, valoarea relațiilor sociale lezate, urmările produse și care s-ar fi putut produce.în cauza penală pendinte inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, infracțiune vizând cea mai importantă valoare socială apărată de lege, dreptul la viață, în condițiile în care conform propriei mărturisiri s-a înarmat cu un cuțit din locuința martorului V.C., iar, potrivit raportului de constatare medico legală, viața părții vătămate a fost pusă în primejdie, salvarea acesteia fiind posibilă doar intervenției prompte și de specialitate a medicilor.

în acest context factual în mod corect a apreciat Curtea - contrar primei instanțe - că simplul fapt că inculpatul nu are antecedente penale, în lipsa unor alte probe care să dovedească comportarea bună avută anterior (are doar 8 clase, fără loc de muncă, deși are 21 ani, nu și-a satisfăcut stagiul militar, este necăsătorit) nu justifica în nici un fel reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și coborârea pedepsei sub minimul special prev. de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.B. împotriva Deciziei penale nr. 115 din 22 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 1 martie 2010 la 20 septembrie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 septembrie 2011.