ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 810/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 iulie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/29.06.2015, întocmit de pârâtă.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 748 din 07 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare nr. x/29.06.2015, obligând pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 de RON, reprezentând onorariu avocațial redus.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 748 din 07.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Națională de Integritate a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În ceea ce privește cazul de incompatibilitate generat de deținerea simultană a funcțiilor de manager al Institutului Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș" și a celei de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, fără a analiza situația de incompatibilitate și din perspectiva dispozițiilor art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006. Astfel, prima instanță a analizat numai situația de incompatibilitate privită din perspectiva funcției de secretar de stat, nu și din aceea a managerului instituției medicale. O altă critică se referă la faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, privitoare la posibilitatea ca, în situații excepționale, Guvernul să aprobe ca un membru al său, ori un secretar de stat sau un subsecretar de stat, să dețină și funcțiile/calitățile expres menționate în textul de lege. Or, în speța de față, nu se poate invoca acest text de lege pentru numirea intimatului-reclamant în funcția de secretar de stat, ipoteza juridică fiind una diferită. Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 84 din Legea nr. 161/2003, este necesară îndeplinirea a două condiții și anume ca persoana să dețină una dintre funcțiile prevăzute la art. 84 alin. (1) și (2) și Guvernul să aprobe participarea acestei persoane ca reprezentant al statului în organismele prevăzute de legiuitor, ca urmare a intervenirii unei situații excepționale. Recurenta-pârâtă mai arată că, potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, persoana în cauză este obligată să declare că nu se află într-unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, astfel încât intimatul-reclamant era obligat să renunțe la funcția de manager, anterior numirii în funcția de secretar de stat. Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă susține că funcția de manager al unei instituții publice nu este prevăzută în textul de lege și această funcție nu poate fi asimilată cu cea de reprezentant al statului în adunarea generală a acționarilor sau membru în consiliul de administrație, iar excepțiile sunt de strictă aplicare și interpretare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursului, din perspectiva declarării căii de atac cu nerespectarea termenului legal, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 aprilie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin punctul de vedere înregistrat la dosarul cauzei la data de 31 mai 2018, intimatul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 183 C. proc. civ., în măsura în care ar permite includerea poștei militare S.R.I. în noțiunile de serviciu poștal, serviciu de curierat rapid sau serviciu specializat de comunicare. Prin rezoluția din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs 1. În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare." În cauză, sentința civilă atacată a fost comunicată pârâtei Agenția Națională de Integritate la data de 25.03.2016, potrivit mențiunii înscrise pe dovada de comunicare a hotărârii judecătorești, iar recursul a fost depus de către pârâtă la serviciul specializat de poștă militară la data de 11.04.2016, indicată, alături de numărul dosarului înregistrat pe rolul curții de apel, în cuprinsul borderoului de corespondență cu poșta militară nr. 164/11.04.2016, document care face dovada datei depunerii recursului, în raport de mențiunile înscrise în cuprinsul acestuia. În același sens, este soluția de unificare a practicii judiciare adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 21 noiembrie 2018, în vederea interpretării și aplicării unitare a legii, în raport de dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție, republicată și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată. Potrivit dispozițiilor art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen." În doctrină s-a apreciat că actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege, prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, este socotit a fi efectuat în termen, chiar dacă actul va primi viză de înregistrare la instanța judecătorească căreia îi este destinat, ulterior datei de împlinire a termenului în care trebuia îndeplinit. În speță, după cum s-a reținut anterior, mențiunile înscrise în cuprinsul borderoului de corespondență cu poșta militară fac dovada depunerii recursului la serviciul specializat de poștă militară la data de 11.04.2016, în interiorul termenului de 15 zile de la data comunicării sentinței civile recurate, termen calculat conform dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, neputându-se reține drept dată a depunerii recursului data înregistrării ulterioare a acestei căi de atac la Curtea de Apel București, respectiv 12.04.2016. În consecință, recursul a fost declarat de pârâtă cu respectarea termenului legal prevăzut în mod imperativ de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmând a fi respinsă, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului. 2. Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat. 2.1. Argumente de fapt și de drept relevante Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Prin Raportul de evaluare nr. x/29.06.2015, întocmit de Agenția Națională de Integritate și contestat prin acțiunea introductivă, s-a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul incompatibilităților, întrucât a deținut: - în perioada 11.03.2008 - 12.03.2012, concomitent cu funcția de manager al Institutului Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș", funcția de secretar științific al Senatului Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București; - în perioada 19.11.2010 - 23.05.2012, concomitent cu funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, funcția de manager al Institutului Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș". Autoritatea publică pârâtă a reținut că în exercitarea funcției de manager de spital, reclamantul a încălcat dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, respectiv în exercitarea funcției de secretar de stat, a încălcat dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003. Referitor la cazul de incompatibilitate generat de exercitarea simultană, în perioada 19.11.2010 - 23.05.2012, a funcțiilor de manager al Institutului Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș" și a celei de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, situație de incompatibilitate supusă analizei în prezenta cerere de recurs, criticile recurentei-pârâte sunt nefondate. Un prim motiv de nelegalitate al raportului de evaluare reținut în mod judicios de către prima instanță, are în vedere faptul că în cuprinsul raportului de evaluare, Agenția Națională de Integritate a indicat drept temei de drept al stării de incompatibilitate dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, care reglementează situația membrilor Guvernului, deși a constatat că reclamantul a deținut funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății. Faptul că prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de fond, Agenția Națională de Integritate a făcut referire și la dispozițiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, nu denotă o simplă eroare materială în privința menționării temeiului de drept a cazului de incompatibilitate, întrucât prin aplicarea regimului incompatibilităților propriu membrilor Guvernului, în condițiile în care reclamantul a deținut calitatea de secretar de stat, autoritatea publică pârâtă a aplicat în mod greșit prevederile legale incidente la situația de fapt dedusă judecății. Distinct de acest prim viciu de nelegalitate al raportului de evaluare, prima instanță a constatat, că textul art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 reglementează incompatibilitatea funcției de membru al Guvernului strict în raport cu funcțiile enumerate limitativ în conținutul articolului menționat, printre care nu se regăsește și funcția de manager de spital, apreciind în mod întemeiat că situația de incompatibilitate nu poate fi extinsă și la alte cazuri ce nu sunt expres reglementate de lege. Criticile recurentei-pârâte vizând aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, sunt nefondate. Contrar susținerilor recurentei, se reține că, în cauză, este întrunită finalitatea avută în vedere de legiuitor prin instituirea situației de excepție reglementate de art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, și anume aceea de a da posibilitatea Guvernului de a permite, atunci când interesul public o impune, cumulul funcției de secretar de stat cu alte funcții, prin derogare de la regulile de incompatibilitate prevăzute de legea menționată. În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată, pe baza materialului probator administrat în cauză, că numirea reclamantului în funcția de secretar de stat a fost determinată de experiența profesională a acestuia în calitate de manager al Institutului Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș", funcție pe care deja o exercita și care a constituit elementul decisiv pentru numirea în funcția de secretar de stat, în contextul escaladării pandemiei de gripă cu virusul A/H1N1, care a generat o situație de criză ce se impunea a fi gestionată urgent. În condițiile arătate, numirea intimatului-reclamant în funcția de secretar de stat a constituit o măsură excepțională, impusă de un interes public major, în contextul factual existent la acel moment, înscriindu-se în cadrul măsurilor strategice de coordonare instituțională, coordonate de Guvern, pentru gestionarea valului de îmbolnăviri cu un nou virus gripal. Prin urmare, chiar și în situația în care s-ar fi constatat întrunirea elementelor constitutive ale cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, generat de deținerea concomitentă a funcțiilor de secretar de stat și manager de spital, ipoteză respinsă în mod corect de către prima instanță, în speță, caracterul ilicit al faptei ar fi fost înlăturat de împrejurările de interes public ce au determinat această situație, prin raportare la prevederile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, care permit Guvernului, atunci când interesul public o impune, cumulul funcției de secretar de stat cu alte funcții. În raport de argumentele prezentate anterior, este întemeiată aprecierea instanței de fond în sensul că textul art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 constituie o aplicare legislativă, în planul dreptului administrativ și al celui disciplinar, a principiului general potrivit căruia starea de necesitate înlătură caracterul ilicit al faptei, reținându-se că, în cauză, sunt pe deplin dovedite împrejurările de interes public ce ar exclude caracterul ilicit al faptei. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondat. În conformitate cu prevederile art. 453 din C. proc. civ., republicat, va fi obligată recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, constând în onorariul de avocat, cuantumul acestuia fiind redus în mod proporțional, în raport de complexitatea cauzei, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.