ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1838/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1838/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală

nr. 265/D din 5 iulie 2012, Tribunalul

Cluj, secția penală, a condamnat pe inculpatul A.L.I., la următoarele pedepsele

an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice

a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 1 an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de

conducere pe drumurile

publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin.

(2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. b), art. 34 lit.

b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În temeiul

art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei,

drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În temeiul

art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C.

pen.

În temeiul

art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.

83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.

În temeiul

art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii

aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul

art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea plăcuțelor cu numărul de

înmatriculare PKN - 659 ridicate de la inculpat și aflata la camera de corpuri

delicate a I.P.J. Cluj.

În temeiul

art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare în  favoarea statului, în cuantum de 900 lei.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în fapt,

următoarele:

Prin

rechizitoriul cu nr. 1092/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a

dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A.L.I.

pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui

autovehicul neînmatriculat prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de

înmatriculare prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. b) C. pen.

În esență,

prin actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut că, în cursul anului

2010, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale,

inculpatul A.L.I. - agent de poliție în cadrul Poliției Comunei Sic - a condus

autoturismul marca S.L. ce nu era legal înmatriculat și având aplicate pe acest

autovehicul numerele de înmatriculare x, atribuite altui vehicul.

Inculpatul a recunoscut, în

esență,acuzația formulată împotriva sa.

În baza

probatoriului administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

Începând

cu data de 17 martie 2007, inculpatul A.I.L. a deținut gradul profesional de

agent de poliție în cadrul Postului de Poliție al Comunei Sic, iar din data de

05 mai 2007 a fost desemnat ca organ de cercetare, respectiv ca polițist

rutier, din data de 28 august 2008.

La

finele anului 2007, inculpatul A.I.L. și-a achiziționat din Belgia un

autovehicul marca S.L.. În țară, inculpatul a solicitat pentru autovehiculul respectiv

numere de circulație provizorii, fiindu-i eliberate astfel de numere cu o

valabilitate de 30 zile.

Ulterior,

în cursul anului 2008, respectiv 2009, inculpatul a mai solicitat și obținut,

câte odată în flecare an, numere de înmatriculare provizorii cu o valabilitate

a câte 30 de zile.

Audiat

fiind, inculpatul a precizat că în afara intervalelor de timp de câte 30 de

zile, de valabilitate a numerelor provizorii eliberate pentru autovehiculul

marca S.L., nu a circulat cu acesta și că nu a reușit înmatricularea în țară

din cauza lipsei fondurilor financiare necesare pentru plata taxei de primă

înmatriculare.

La începutul

anului 2010, inculpatul A.L.I. și-a procurat de. la o persoană de pe raza

localității Gherla nr. de înmatriculare X pe care le-a montat pe autovehiculul

proprietate personală marca S.L., circulând în mod constant cu respectivul

autovehicul pe ruta Gherla - Sic, Gherla - Bonțida ori Gherla - Cluj-Napoca,

astfel cum a rezultat din declarațiile inculpatului, respectiv ale martorilor

audiați în cauză.

La data de 12

noiembrie 2010, în urma unui control în trafic desfășurat pe strada L.R. din

localitatea Gherla, a fost depistat inculpatul A.L.I. la volanul autoturismului

S.L., având aplicate plăcuțele cu nr. de înmatriculare x. întrebat fiind,

inculpatul a arătat cu acea ocazie că autoturismul nu este înmatriculat în țară,

aspect confirmat de altfel și de accesarea bazei de date de către echipa de

control.

Din

adresa nr. 3134513/1l/CC din 5 iulie 2011 a M.A.I. - I.G.P.J., Centrul de

Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol (f. 58

d.u.p.) a rezultat că autoturismul marca S.L. cu seria de șasiu X a fost

înmatriculat în Belgia, în perioada 11 octombrie 2002 - 04 aprilie 2007, cu nr.

de înmatriculare X și că în prezent acest nr. de înmatriculare este atribuit

unui vehicul marca V.T.

Ca urmare, în

raport situația de fapt reținută, prima instanță a apreciat că, în drept, fapta

inculpatului A.L.I. care, în cursul anului 2010, în mod repetat și în

realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a condus pe drumurile publice

autovehiculul marca S.L. care nu era înmatriculat în România și în timp ce avea

aplicate plăcuțe cu nr. false de înmatriculare, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

În ceea ce

privește caracterul continuat al infracțiunilor reținute în sarcina

inculpatului, instanța a reținut că acesta rezultă în mod cert cel puțin din

declarația inculpatului care a recunoscut că a circulat cu autovehiculul în

discuție de la începutul anului 2010 și până la depistarea sa în trafic -

noiembrie 2010.

Sub

același aspect s-a reținut că, din declarațiile martorilor audiați în cauză, T.I.

și F.Ș., rezultă conducerea pe drumurile publice de către inculpat a

autovehiculului în discuție și în anii anteriori, fără însă a fi precizate

exact perioadele pentru a se putea exclude cele în care au existat numere de

circulație provizorii.

În ceea

ce privește apărarea inculpatului Aștilean în raport de infracțiunea prev. de art.

85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul că a crezut că numărul de

circulație X este valabil față de asigurările date de persoana care i le

înmânase, instanța a apreciat că o astfel de apărare nu poate fi reținută și

aceasta apare chiar exagerată față de calitatea de polițist rutier pe care o

avea inculpatul, care implica cunoașterea exactă a dispozițiilor legale din

domeniul rutier.

La

individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, instanța

a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, caracterul continuat al

acestora, durata activității infracționale și persoana inculpatului, cu privire

la acest din urmă aspect reținându-se că, la data comiterii infracțiunilor,

inculpatul avea calitatea de polițist judiciar, aspect în măsură să imprime un

caracter sporit de gravitatea faptelor comise, prin prisma calității deținute

existând din partea cetățenilor expectanțe în sensul apărării ordinii de drept

și nu a încălcării acesteia.

Totodată,

s-a reținut că inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind

cercetat și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 249 alin. (1) C.

pen., cauză în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea

unei amenzi administrative.

În raport

de criteriile prezentate, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de câte 1

an închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile comise este în măsură să

asigure scopul preventiv și educativ al pedepselor prev. de art. 52 C. pen.

În ceea

ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate, constatând

că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

și apreciind, față de poziția procesuală de recunoaștere a inculpatului, cu

unele nuanțări, a acuzațiilor aduse, că scopul pedepsei poate fi atins și fără

lipsirea de libertate a inculpatului, instanța a dispus suspendarea

condiționată a executării pe un termen de încercare de 3 ani stabilit conform art.

82 C. pen.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel

inculpatul A.I.L. solicitând, în principal, achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002,

în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

respectiv achitarea în termenul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

iar în subsidiar, reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de

art. 74 lit. a) și c) C. pen., în raport de conduita bună avută înainte și după

săvârșirea faptelor, cu consecința reducerii pedepselor aplicate.

În motivarea

apelului s-a arătat că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută

infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals

de înmatriculare prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002

întrucât textul incriminator nu vizează numerele provizorii expirate sau

numerele străine care au fost eliberate în condiții de legalitate.

De

asemenea, s-a arătat că infracțiunea de conducere a unui autoturism

neînmatriculat prezintă un pericol social redus, astfel încât, raportat la

împrejurările în

care s-a comis fapta se poate

considera că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin decizia penală

nr. 219/A/2012 din 12 decembrie 2012 a

Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul A.L.I. împotriva sentinței penale nr. 265/D/2012

a Tribunalului Cluj.

Prin

aceeași decizie a fost admisă cererea de scutire de amendă formulată de

apărătorul ales al inculpatului, domnul avocat B.O.M., dispunându-se scutirea

acestuia de amenda în sumă de 2.000 lei aplicată prin încheierea din 21

noiembrie 2012.

În considerentele acestei hotărâri s-a.

reținut că, pe baza

probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare

judecătorească, prima instanță a stabilit în mod corespunzător starea de fapt,

precum și vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două infracțiuni pentru

care a fost trimis în judecată, deopotrivă corect încadrate în drept în dispozițiile

art. 85 alin. (1) și art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, ambele cu

aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut în

acest sens că, în baza probatoriului administrat a rezultat cu certitudine

faptul că, în cursul anului 2010, în mod repetat, inculpatul a condus pe

drumurile publice autovehiculul marca S.L. procurat din Belgia care nu era

înmatriculat în țară și având montate plăcuța cu nr. X, atribuite în Belgia

unui alt autoturism.

Instanța de

apel a apreciat ca neîntemeiată solicitarea inculpatului de achitare pe temeiul

prev. de art. 10 lit. b) C. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

conducere a unui autoturism cu numere false de înmatriculare, prev. de art. 85 alin.

(2) din O.U.G. nr. 195/2002, reținând că pentru existența acestei infracțiuni

este irelevant faptul că numerele montate erau străine sau expirate, deoarece

prin număr fals de înmatriculare se înțelege orice număr înscris pe tăblițele

montate pe un autovehicul care nu corespunde adevărului, respectiv nu

corespunde unei înscrieri reale în evidențele autorității competente să

efectueze înmatricularea.

Sub

același aspect s-a reținut că inculpatul a obținut în mai multe rânduri numere

provizorii de înmatriculare, cu care a circulat până la expirarea acestora,

pentru ca ulterior să procure plăcuța cu nr. X care nu aveau corespondent în

realitate, respectiv nu se regăseau în evidențele autorităților române

competente să le emită, fiind atribuite în Belgia unui alt autovehicul.

În consecință,

în raport de argumentele prezentate, instanța de apel a apreciat că în mod

corect s-a reținut vinovăția inculpatului pentru această infracțiune, precum și

pentru cea prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea

ce privește individualizarea pedepselor, instanța de apel a apreciat că, având

în vedere gradul de pericol social concret al faptelor decurgând din

modalitatea de comitere, caracterul repetat al acestora, împrejurarea că

inculpatul avea calitatea de polițist în cadrul Poliției rutiere - persoană

chemată să vegheze tocmai la respectarea dispozițiilor legale în domeniul

circulației pe drumurile publice, precum și faptul că acesta mai fusese

sancționat cu o amenda administrativă pentru comiterea unei infracțiuni în

legătură cu serviciul, în cauză nu se impunea a fi reținute circumstanțe

atenuante în favoarea inculpatului, astfel încât pedepsele aplicate

inculpatului (situate la minimul special prevăzut de lege)corespund unei juste

evaluări a criteriilor prev. de art. 72 C. pen.

Totodată, s-a reținut că în cauză nu

este posibilă aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. întrucât,

față de modalitatea de comitere și persoana făptuitorului, faptele acestuia

prezintă un grad ridicat de pericol social, neputându-se considera că s-a adus

o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală.

Deopotrivă,

pentru argumentele anterior expuse, s-a confirmat justețea soluției primei

instanțe și cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante

stabilite în sarcina inculpatului.

Și împotriva

acestei decizii,

în

termen legal, a declarat recurs inculpatul A.I.L., fără a motiva în scris calea

de atac, conform art. 385

10

C. proc. pen.

La

termenul de dezbateri din 28 mai 2013, inculpatul, prin apărător, a învederat

că, în raport de situația faptică care rezultă din actele dosarului, iar nu cea

agravantă reținută de instanțe, de conduita procesuală sinceră a inculpatului

și de datele privind persoana acestuia, așa cum rezultă din referatul de

anchetă socială, faptele săvârșite de acesta se constată a fi lipsite de

pericol social, astfel încât se impune achitarea inculpatului pe temeiul prev.

de art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen.

Examinând

cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform prevederilor

art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Prioritar,

se constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 12 decembrie

2012, și de data înregistrării cauzei în recurs, 14 ianuarie 2013, în cauză

sunt aplicabile dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute in C. proc. pen.,

republicat, cu modificările si completările ulterioare, in forma anterioara

intrării in vigoare a Legii nr. 2/2013.

În acest

context, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că ambele instanțe,

uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul

procesului penal și argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă

soluționare a cauzei în planul acțiunii penale, stabilind o încadrare juridică

adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale

care reglementează faptele deduse judecății și pedepse just individualizate în

raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

Trecând

la analiza criticilor formulate în recurs de inculpatul A.L.I. prin apărător, Înalta

Curte constată că acestea sunt neîntemeiate:

condamnare a inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, critică

care va fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.;

În

argumentarea acestei critici, inculpatul a arătat că în raport de situația

faptică care rezultă din actele dosarului, iar nu cea agravantă reținută de

instanțe, de conduita procesuală sinceră a inculpatului și de datele privind

persoana acestuia, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială, faptele

săvârșite de acesta se constată a fi lipsite de

pericol

social, astfel încât se impune achitarea inculpatului pe temeiul prev. de art. 10

lit. b)

1

C. proc. pen.

Critica este neîntemeiată.

Inculpatul A.L.I. a fost trimis în

judecată prin rechizitoriul nr. 1092/P/2010 din 11 noiembrie 2011 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj sub acuzația săvârșirii infracțiunii de

conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art.

85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002,

republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în

cursul anului 2010, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, a condus pe drumurile publice autovehiculul marca S.L. care nu

era înmatriculat în România și în timp ce avea aplicate plăcuțe cu nr. false de

înmatriculare.

Faptele

reținute în sarcina inculpatului, astfel cum au fost descrise, nu pot fi

caracterizate ca fiind lipsite de gradul de pericol social al unei infracțiuni

întrucât inculpatul, în calitatea sa de polițist rutier la data săvârșirii faptelor,

era tocmai îndrituit să asigure depistarea și tragerea la răspundere penală a

persoanelor care ar fi comis astfel de fapte. Or, deși era obligat să cunoască

rigorile legii și să asigure respectarea acesteia, comportament pe care îl

pretindea concetățenilor săi ( declarația martorului F.Ș. - fila 64 d.u.p),

inculpatul, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, a

încălcat dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice,

deplasându-se la și de la serviciu, circulând pe drumurile publice, cu un

autovehicul neînmatriculat și cu plăcuțe cu nr. false de înmatriculare.

Prin conduita

sa, de altfel recunoscută, inculpatul a adus o încălcare gravă normelor care

reglementează circulația pe drumurile publice, săvârșind infracțiunile

susmenționate, dar și deontologiei profesionale care îl obliga la un

comportament adecvat și conform dispozițiilor legale, împrejurare în raport de

care susținerile apărării privind lipsa gradului de pericol social al unei

infracțiuni a celor două fapte săvârșite de inculpat se dovedesc a fi

neîntemeiate.

Aceste

considerente, alături de argumentelor instanței de apel prin care a fost

respinsă cererea similară de achitare formulată de inculpat, consacră

temeinicia soluției instanței de fond de condamnare a inculpatului pentru

infracțiunile reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.

a pedepselor aplicate inculpatului, critici care vor fi analizate prin prisma

cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.;

În

motivarea acestei critici, inculpatul A.I.L. prin apărător, a susținut că deși

datele privind persoana sa justificau reținerea de circumstanțe atenuante,

instanțele i-au aplicat pedepse egale cu limita minimă prev. de lege pentru

infracțiunile săvârșite, ceea ce constituie o injustă individualizare judiciară

a pedepselor aplicate acestuia.

Critica este,

deopotrivă, neîntemeiată.

Din actele

dosarului rezultă că, în pofida probelor certe de vinovăție, inculpatul, deși a

recunoscut fapta, a încercat să dea o nuanță exoneratoare acțiunilor sale,

susținând că a avut convingerea că numerele de circulație sunt valabile, față

de asigurările pe care i le dăduse persoana care i le înmânase. O astfel de

susținere este puțin credibilă, cu atât mai mult cu cât, prin prisma funcției

deținute, inculpatul putea să facă un minim de diligente pentru a afla care era

situația juridică reală a acelor numere.

Deopotrivă,

se constată că dacă în cursul urmăririi penale inculpatul a susținut că a

condus autoturismul cu numerele de înmatriculare false în perioada primăvara

anului 2010 - noiembrie 2010, fără a preciza care era destinația deplasărilor,

ulterior, în cursul cercetării judecătorești, și-a nuanțat declarația,

menționând că a circulat cu autoturismul ocazional și exclusiv în interes de serviciu,

fără a preciza însă care sunt motivele pentru care nu a făcut aceste precizări

încă de la debutul anchetei penale.

Or, în

raport de aceste considerente, se constată justețea soluției instanței de fond,

confirmată în apel, de nereținere în beneficiul inculpatului a circumstanței

atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. proc. pen.

Deopotrivă,

dat fiind faptul că, potrivit cazierului judiciar, inculpatul A.L.I. a fost

sancționat administrativ, prin ordonanța nr. 119/P/2011 din 18 iulie 2011 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., se constată că

în beneficiul acestuia nu poate fi reținută nici circumstanța atenuantă prev.

de art. 74 lila C. proc. pen.

În consecință,

în raport de argumentele prezentate, nefiind justificată reținerea în favoarea

inculpatului de circumstanțe atenuante, Înalta Curte constată că pedepsele

aplicate acestuia, de câte 1 an închisoare, sunt just individualizate,

aspectele privind situația familială a inculpatului și vârsta fragedă a

acestuia fiind corect valorificate prin aplicarea unor pedepse egale cu minimul

special prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul A.I.L. împotriva Deciziei penale nr. 219/A/2012 din 12 decembrie

2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, și îl va obliga la

plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I.L. împotriva Deciziei penale nr.

219/A/2012 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 28

mai 2013.