ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1838/2013

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 265/D din 5 iulie 2012, Tribunalul Cluj, secția penală, a condamnat pe inculpatul A.L.I., la următoarele pedepsele an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare PKN - 659 ridicate de la inculpat și aflata la camera de corpuri delicate a I.P.J.

Cluj. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în cuantum de 900 lei. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: Prin rechizitoriul cu nr. 1092/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A.L.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 33 lit. b) C. pen. În esență, prin actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut că, în cursul anului 2010, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A.L.I. - agent de poliție în cadrul Poliției Comunei Sic - a condus autoturismul marca S.L. ce nu era legal înmatriculat și având aplicate pe acest autovehicul numerele de înmatriculare x, atribuite altui vehicul. Inculpatul a recunoscut, în esență,acuzația formulată împotriva sa. În baza probatoriului administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Începând cu data de 17 martie 2007, inculpatul A.I.L. a deținut gradul profesional de agent de poliție în cadrul Postului de Poliție al Comunei Sic, iar din data de 05 mai 2007 a fost desemnat ca organ de cercetare, respectiv ca polițist rutier, din data de 28 august 2008. La finele anului 2007, inculpatul A.I.L.

și-a achiziționat din Belgia un autovehicul marca S.L.. În țară, inculpatul a solicitat pentru autovehiculul respectiv numere de circulație provizorii, fiindu-i eliberate astfel de numere cu o valabilitate de 30 zile. Ulterior, în cursul anului 2008, respectiv 2009, inculpatul a mai solicitat și obținut, câte odată în flecare an, numere de înmatriculare provizorii cu o valabilitate a câte 30 de zile. Audiat fiind, inculpatul a precizat că în afara intervalelor de timp de câte 30 de zile, de valabilitate a numerelor provizorii eliberate pentru autovehiculul marca S.L., nu a circulat cu acesta și că nu a reușit înmatricularea în țară din cauza lipsei fondurilor financiare necesare pentru plata taxei de primă înmatriculare.

La începutul anului 2010, inculpatul A.L.I. și-a procurat de. la o persoană de pe raza localității Gherla nr. de înmatriculare X pe care le-a montat pe autovehiculul proprietate personală marca S.L., circulând în mod constant cu respectivul autovehicul pe ruta Gherla - Sic, Gherla - Bonțida ori Gherla - Cluj-Napoca, astfel cum a rezultat din declarațiile inculpatului, respectiv ale martorilor audiați în cauză. La data de 12 noiembrie 2010, în urma unui control în trafic desfășurat pe strada L.R. din localitatea Gherla, a fost depistat inculpatul A.L.I. la volanul autoturismului S.L., având aplicate plăcuțele cu nr. de înmatriculare x. întrebat fiind, inculpatul a arătat cu acea ocazie că autoturismul nu este înmatriculat în țară, aspect confirmat de altfel și de accesarea bazei de date de către echipa de control.

Din adresa nr. 3134513/1l/CC din 5 iulie 2011 a M.A.I. - I.G.P.J., Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol (f. 58 d.u.p.) a rezultat că autoturismul marca S.L. cu seria de șasiu X a fost înmatriculat în Belgia, în perioada 11 octombrie 2002 - 04 aprilie 2007, cu nr. de înmatriculare X și că în prezent acest nr. de înmatriculare este atribuit unui vehicul marca V.T. Ca urmare, în raport situația de fapt reținută, prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A.L.I. care, în cursul anului 2010, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a condus pe drumurile publice autovehiculul marca S.L. care nu era înmatriculat în România și în timp ce avea aplicate plăcuțe cu nr. false de înmatriculare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. În ceea ce privește caracterul continuat al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, instanța a reținut că acesta rezultă în mod cert cel puțin din declarația inculpatului care a recunoscut că a circulat cu autovehiculul în discuție de la începutul anului 2010 și până la depistarea sa în trafic - noiembrie 2010. Sub același aspect s-a reținut că, din declarațiile martorilor audiați în cauză, T.I. și F.Ș., rezultă conducerea pe drumurile publice de către inculpat a autovehiculului în discuție și în anii anteriori, fără însă a fi precizate exact perioadele pentru a se putea exclude cele în care au existat numere de circulație provizorii.

În ceea ce privește apărarea inculpatului Aștilean în raport de infracțiunea prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul că a crezut că numărul de circulație X este valabil față de asigurările date de persoana care i le înmânase, instanța a apreciat că o astfel de apărare nu poate fi reținută și aceasta apare chiar exagerată față de calitatea de polițist rutier pe care o avea inculpatul, care implica cunoașterea exactă a dispozițiilor legale din domeniul rutier.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, caracterul continuat al acestora, durata activității infracționale și persoana inculpatului, cu privire la acest din urmă aspect reținându-se că, la data comiterii infracțiunilor, inculpatul avea calitatea de polițist judiciar, aspect în măsură să imprime un caracter sporit de gravitatea faptelor comise, prin prisma calității deținute existând din partea cetățenilor expectanțe în sensul apărării ordinii de drept și nu a încălcării acesteia. Totodată, s-a reținut că inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind cercetat și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., cauză în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative.

În raport de criteriile prezentate, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de câte 1 an închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile comise este în măsură să asigure scopul preventiv și educativ al pedepselor prev. de art. 52 C. pen. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și apreciind, față de poziția procesuală de recunoaștere a inculpatului, cu unele nuanțări, a acuzațiilor aduse, că scopul pedepsei poate fi atins și fără lipsirea de libertate a inculpatului, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.I.L. solicitând, în principal, achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., respectiv achitarea în termenul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar în subsidiar, reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., în raport de conduita bună avută înainte și după săvârșirea faptelor, cu consecința reducerii pedepselor aplicate. În motivarea apelului s-a arătat că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002 întrucât textul incriminator nu vizează numerele provizorii expirate sau numerele străine care au fost eliberate în condiții de legalitate. De asemenea, s-a arătat că infracțiunea de conducere a unui autoturism neînmatriculat prezintă un pericol social redus, astfel încât, raportat la împrejurările în care s-a comis fapta se poate considera că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Prin decizia penală nr. 219/A/2012 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.L.I. împotriva sentinței penale nr. 265/D/2012 a Tribunalului Cluj. Prin aceeași decizie a fost admisă cererea de scutire de amendă formulată de apărătorul ales al inculpatului, domnul avocat B.O.M., dispunându-se scutirea acestuia de amenda în sumă de 2.000 lei aplicată prin încheierea din 21 noiembrie 2012. În considerentele acestei hotărâri s-a.

reținut că, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, prima instanță a stabilit în mod corespunzător starea de fapt, precum și vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, deopotrivă corect încadrate în drept în dispozițiile art. 85 alin. (1) și art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, ambele cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut în acest sens că, în baza probatoriului administrat a rezultat cu certitudine faptul că, în cursul anului 2010, în mod repetat, inculpatul a condus pe drumurile publice autovehiculul marca S.L. procurat din Belgia care nu era înmatriculat în țară și având montate plăcuța cu nr. X, atribuite în Belgia unui alt autoturism.

Instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată solicitarea inculpatului de achitare pe temeiul prev. de art. 10 lit. b) C. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autoturism cu numere false de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, reținând că pentru existența acestei infracțiuni este irelevant faptul că numerele montate erau străine sau expirate, deoarece prin număr fals de înmatriculare se înțelege orice număr înscris pe tăblițele montate pe un autovehicul care nu corespunde adevărului, respectiv nu corespunde unei înscrieri reale în evidențele autorității competente să efectueze înmatricularea.

Sub același aspect s-a reținut că inculpatul a obținut în mai multe rânduri numere provizorii de înmatriculare, cu care a circulat până la expirarea acestora, pentru ca ulterior să procure plăcuța cu nr. X care nu aveau corespondent în realitate, respectiv nu se regăseau în evidențele autorităților române competente să le emită, fiind atribuite în Belgia unui alt autovehicul. În consecință, în raport de argumentele prezentate, instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului pentru această infracțiune, precum și pentru cea prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor, instanța de apel a apreciat că, având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor decurgând din modalitatea de comitere, caracterul repetat al acestora, împrejurarea că inculpatul avea calitatea de polițist în cadrul Poliției rutiere - persoană chemată să vegheze tocmai la respectarea dispozițiilor legale în domeniul circulației pe drumurile publice, precum și faptul că acesta mai fusese sancționat cu o amenda administrativă pentru comiterea unei infracțiuni în legătură cu serviciul, în cauză nu se impunea a fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, astfel încât pedepsele aplicate inculpatului (situate la minimul special prevăzut de lege)corespund unei juste evaluări a criteriilor prev. de art. 72 C. pen.

Totodată, s-a reținut că în cauză nu este posibilă aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen. întrucât, față de modalitatea de comitere și persoana făptuitorului, faptele acestuia prezintă un grad ridicat de pericol social, neputându-se considera că s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală. Deopotrivă, pentru argumentele anterior expuse, s-a confirmat justețea soluției primei instanțe și cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilite în sarcina inculpatului. Și împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.I.L., fără a motiva în scris calea de atac, conform art. 385 10 C. proc. pen.

La termenul de dezbateri din 28 mai 2013, inculpatul, prin apărător, a învederat că, în raport de situația faptică care rezultă din actele dosarului, iar nu cea agravantă reținută de instanțe, de conduita procesuală sinceră a inculpatului și de datele privind persoana acestuia, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială, faptele săvârșite de acesta se constată a fi lipsite de pericol social, astfel încât se impune achitarea inculpatului pe temeiul prev. de art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele: Prioritar, se constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 12 decembrie 2012, și de data înregistrării cauzei în recurs, 14 ianuarie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute in C. proc.

pen., republicat, cu modificările si completările ulterioare, in forma anterioara intrării in vigoare a Legii nr. 2/2013. În acest context, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că ambele instanțe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul procesului penal și argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluționare a cauzei în planul acțiunii penale, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății și pedepse just individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen. Trecând la analiza criticilor formulate în recurs de inculpatul A.L.I.

prin apărător, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate: 1. Greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, critică care va fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.; În argumentarea acestei critici, inculpatul a arătat că în raport de situația faptică care rezultă din actele dosarului, iar nu cea agravantă reținută de instanțe, de conduita procesuală sinceră a inculpatului și de datele privind persoana acestuia, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială, faptele săvârșite de acesta se constată a fi lipsite de pericol social, astfel încât se impune achitarea inculpatului pe temeiul prev. de art. 10 lit. b) 1 C. proc.

pen. Critica este neîntemeiată. Inculpatul A.L.I. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1092/P/2010 din 11 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj sub acuzația săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2010, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a condus pe drumurile publice autovehiculul marca S.L.

care nu era înmatriculat în România și în timp ce avea aplicate plăcuțe cu nr. false de înmatriculare. Faptele reținute în sarcina inculpatului, astfel cum au fost descrise, nu pot fi caracterizate ca fiind lipsite de gradul de pericol social al unei infracțiuni întrucât inculpatul, în calitatea sa de polițist rutier la data săvârșirii faptelor, era tocmai îndrituit să asigure depistarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care ar fi comis astfel de fapte. Or, deși era obligat să cunoască rigorile legii și să asigure respectarea acesteia, comportament pe care îl pretindea concetățenilor săi ( declarația martorului F.Ș. - fila 64 d.u.p), inculpatul, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, a încălcat dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice, deplasându-se la și de la serviciu, circulând pe drumurile publice, cu un autovehicul neînmatriculat și cu plăcuțe cu nr. false de înmatriculare.

Prin conduita sa, de altfel recunoscută, inculpatul a adus o încălcare gravă normelor care reglementează circulația pe drumurile publice, săvârșind infracțiunile susmenționate, dar și deontologiei profesionale care îl obliga la un comportament adecvat și conform dispozițiilor legale, împrejurare în raport de care susținerile apărării privind lipsa gradului de pericol social al unei infracțiuni a celor două fapte săvârșite de inculpat se dovedesc a fi neîntemeiate. Aceste considerente, alături de argumentelor instanței de apel prin care a fost respinsă cererea similară de achitare formulată de inculpat, consacră temeinicia soluției instanței de fond de condamnare a inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.

2. Greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, critici care vor fi analizate prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.; În motivarea acestei critici, inculpatul A.I.L. prin apărător, a susținut că deși datele privind persoana sa justificau reținerea de circumstanțe atenuante, instanțele i-au aplicat pedepse egale cu limita minimă prev. de lege pentru infracțiunile săvârșite, ceea ce constituie o injustă individualizare judiciară a pedepselor aplicate acestuia. Critica este, deopotrivă, neîntemeiată. Din actele dosarului rezultă că, în pofida probelor certe de vinovăție, inculpatul, deși a recunoscut fapta, a încercat să dea o nuanță exoneratoare acțiunilor sale, susținând că a avut convingerea că numerele de circulație sunt valabile, față de asigurările pe care i le dăduse persoana care i le înmânase.

O astfel de susținere este puțin credibilă, cu atât mai mult cu cât, prin prisma funcției deținute, inculpatul putea să facă un minim de diligente pentru a afla care era situația juridică reală a acelor numere. Deopotrivă, se constată că dacă în cursul urmăririi penale inculpatul a susținut că a condus autoturismul cu numerele de înmatriculare false în perioada primăvara anului 2010 - noiembrie 2010, fără a preciza care era destinația deplasărilor, ulterior, în cursul cercetării judecătorești, și-a nuanțat declarația, menționând că a circulat cu autoturismul ocazional și exclusiv în interes de serviciu, fără a preciza însă care sunt motivele pentru care nu a făcut aceste precizări încă de la debutul anchetei penale.

Or, în raport de aceste considerente, se constată justețea soluției instanței de fond, confirmată în apel, de nereținere în beneficiul inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. proc. pen. Deopotrivă, dat fiind faptul că, potrivit cazierului judiciar, inculpatul A.L.I. a fost sancționat administrativ, prin ordonanța nr. 119/P/2011 din 18 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., se constată că în beneficiul acestuia nu poate fi reținută nici circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lila C. proc. pen.

În consecință, în raport de argumentele prezentate, nefiind justificată reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate acestuia, de câte 1 an închisoare, sunt just individualizate, aspectele privind situația familială a inculpatului și vârsta fragedă a acestuia fiind corect valorificate prin aplicarea unor pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I.L. împotriva Deciziei penale nr. 219/A/2012 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, și îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I.L. împotriva Deciziei penale nr. 219/A/2012 din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 28 mai 2013.