ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1472/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1472/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 234 din

23 mai 2013 Tribunalul Constanța a respins cererea de schimbarea a încadrării

juridice formulată de către apărătorul inculpatului, ca nefondată. În baza art.

174 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art.

74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost

condamnat inculpatul S.M.I. la pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.

71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă

accesorie.

În baza art.

65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art.

88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și

arestării preventive, cu începere de la data de 27 martie 2013 la zi.

În baza art.

350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive față

de inculpat.

În baza art.

118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unei răngi

metalice în lungime de circa 1,20 m și cu diametrul de 4-5 cm, folosită la

comiterea faptei, depusă la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Constanța.

Totodată s-a

constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă.

Prin aceeași

sentință s-a dispus restituirea către inculpat a următoarelor bunuri depuse la

Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Constanța: o toporișcă; un topor; două

fragmente urme materie cu aspect tencuială; o cheie; o mochetă de culoare verde

(mare); o mochetă de culoare verde (mică); o plapumă; obiecte de îmbrăcăminte;

o pereche de pantofi de culoare neagră având pe talpă inscripția „C.”.

S-a dispus

atașarea la dosar a următoarelor obiecte depuse la Camera de Corpuri Delicte a

Tribunalului Constanța: plicul în care se află ambalată o urmă biologică

ridicată prin transfer pe tampon de bumbac steril umectat, de pe gura

recipientului din plastic de culoare albă cu inscripția „I.”; plicul în care se

află ambalați stropi de culoare brun-roșcată ridicați prin răzuire de pe

peretele estic al primei camere (sufragerie); plicul în care se află ambalați

stropi de culoare brun-roșcată ridicați prin răzuire de pe partea laterală a

vitrinei din prima cameră (sufragerie); plicul în care se află ambalați stropi

de culoare brun-roșcată ridicați prin decuparea materialului lemnos de pe tocul

ușii de acces din sufragerie în dormitor; plicul în care se află ambalat

fragment de țesut biologic moale; plicul în care se află ambalat fragment de

țesut osos; plicul în care se află ambalată urmă biologică ridicată prin

transfer pe tampon de bumbac steril umectat de pe patul din a doua cameră

(dormitor). Totodată inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a

pronunța soluția menționată anterior Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 465/P/2013, s-a dispus

trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului S.M.I. pentru

săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

În fapt, s-a

reținut că din vara anului 2012, inculpatul a intrat în legătură de concubinaj

cu victima T.D.D., în vârstă de 42 de ani, care s-a mutat împreună cu el în

imobilul de pe str. M. din municipiul Constanța. Relațiile dintre inculpat și

victimă au înregistrat frecvente momente de tensiune, datorită geloziei

inculpatului, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice de către părți.

Din declarațiile martorilor audiați, a rezultat că desele conflicte erau

generate chiar de victimă, care obișnuia să consume băuturi alcoolice,

respectiv spirt medicinal, astfel că, banii pe care inculpatul îi lăsa pentru

cumpărarea de alimente, luau altă destinație.

La data de 26

martie 2013, în jurul orelor 11:00, inculpatul S.M.I. s-a deplasat pe str. C.

din Constanța, pentru a verifica stadiul lucrărilor de forare a unui puț în

care se angrenaseră și martorii I.T. și S.I., inculpatul urmând să fie prezent

de dimineață la instanța de judecată, unde avea pe rol un proces penal.

Întrucât începuse

să plouă, inculpatul și martorii anterior menționați, au fost nevoiți să întrerupă

lucrul și au consumat la fața locului o sticlă de un litru jumătate de țuică pe

care le-o dăduse beneficiarul lucrării. Tot acesta, le-a dat și o sticlă de vin,

la plecare. Ajungând la locuința inculpatului, toți trei au consumat sticla de vin,

martorii remarcând cu această ocazie, că victima T.D.D. care se afla în patul din

camera pe care o împărțea cu inculpatul, era în stare de ebrietate.

După consumarea

sticlei de vin, martorii au plecat, inculpatul rămânând cu partea vătămată, cu care

a avut un schimb de replici, fiind nemulțumit de faptul că aceasta nu cumpărase

alimente și nu făcuse nimic de mâncare, deși de dimineață îi lăsase pentru aceasta

suma de 100 RON.

În jurul orelor

14:00-14:30 inculpatul a plecat în oraș și până în jurul orelor 23:00

s-a

opri pe la mai multe unități de alimentație publică, unde a mai consumat băuturi

alcoolice, potrivit propriilor afirmații, circa 500 gr votcă.

În jurul orelor

23:30, revenind la domiciliu, acesta a găsit-o pe victimă pe trepte în fața locuinței,

în stare avansată de ebrietate, având lângă ea o sticlă de 0,5 litri de spirt medicinal,

din care consumase aproape jumătate. După ce a introdus-o în casă și a așezat-o

pe pat, au început să se certe, întrucât victima nu cumpărase alimente și nu făcuse

nimic de mâncare. Conform susținerilor inculpatului, comportamentul victimei care

„era mai tare în clanță” decât el, a fost de natură să-i provoace o stare de nervozitate

accentuată, astfel că sub imperiul acestei stări, a luat prelungitorul de la sapa

de foraj, adică o bară metalică în lungime de circa 1,20 m, cu care i-a aplicat

mai multe lovituri peste mâini și peste picioare, dar și pe celelalte suprafețe

ale corpului. Intensitatea loviturilor la nivelul membrelor inferioare au dus la

o hemoragie abundentă, acestea fiind evidențiate cu ocazia necropsiei, ca având

caracter tanato-generator.

În dimineața zilei

de 27 martie 2013 martorul I.T., a fost chemat de către inculpat în camera unde,

pe pat, se afla întinsă victima, împrejurare în care inculpatul i-a și mărturisit

acestuia că a bătut-o, întrucât îi fura bani. Martorul i-a sugerat inculpatului

să cheme salvarea, ceea ce a și făcut, însă personalul medical de specialitate,

sosit ulterior la fața locului, a constatat decesul victimei.

În urma necropsiei

cadavrului a rezultat faptul că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat

„anemiei acute severe, prin hemoragie externă, consecutivă plăgilor confuze ale

membrelor inferioare cu secționarea planului vascular al gambei drepte. Leziunile

de violență au putut fi produse după cum urmează: cele de la nivelul extremității

cefalice și membrelor superioare au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure

având caracterul celor produse prin autoapărare; cele de la nivelul membrelor inferioare

au putut fi produse prin lovire cu corp dur, cu muchii și margini rotunjite, cu

dimensiuni de aproximativ

4

/

4

cm, cu direcție dinspre superior

spre inferior, cu poziția ipotetică a agresorului deasupra și lateral stânga față

de victimă, având caracter tanato-generator; pot data cu puțin timp înainte de deces.

Leziunile de violență de la nivelul cutiei toracice constatate cu ocazia necropsiei

au putut fi produse urmare a manevrelor de resuscitare având caracter post-vital.

În sângele recoltat de la cadavru s-a constatat o alcoolemie de 1,00 gr %, iar în

urina recoltată s-a constatat o alcoolemie de 1,25 gr %”.

Fiind audiat,

inculpatul, a dat dovadă de sinceritate, recunoscând în întregime săvârșirea faptei,

depozițiile acestuia fiind în deplină concordanță cu cele ale martorilor audiați,

precum și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În fața instanței,

la termenul de judecată din 21 mai 2013, acesta a făcut declarația până la începerea

cercetării judecătorești, recunoscând fapta așa cum este reținută în actul de sesizare,

arătând că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și nu solicită

administrarea de probe noi, așa încât instanța, în baza art. 320

1

C.

proc. pen., a admis cererea de judecare după procedura arătată în acest text.

Fapta săvârșită

de către inculpat este dovedită prin următoarele mijloace de probă: procesul-verbal

de sesizare, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă;

raportul medico-legal de necropsie din 11 aprilie 2013 întocmit de Serviciul de

Medicină Legală Constanța și planșa foto anexă; raportul medico-legal de necropsie,

cuprinzând examenele complementare; depozițiile martorilor S.I. și C.O. și I.T.;

declarațiile inculpatului.

În raport de ansamblul

probator administrat în faza urmăririi penale, instanța a reținut că fapta există,

constituie infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpat.

Astfel, prima

instanță a constatat că, în drept, fapta inculpatului S.M.I., care în noaptea de

26 din 27 martie 2013 i-a aplicat mai multe lovituri cu un corp dur victimei T.D.D.,

în urma cărora aceasta a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

Din împrejurările

și modul concret în care a exercitat agresiunea (pe fondul unui conflict spontan

și al consumului excesiv de băuturi alcoolice de către ambele părți, a lovit victima

cu țeava de la prelungitorul frezei de forat), din caracterul repetat al loviturilor

și intensitatea lor, leziunile și mecanismul producerii lor, existența raportului

de cauzalitate necondiționat între leziuni și rezultatul tanato-generator, instanța

și-a format convingerea că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea

victimei și chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, în cauză existând intenția

specifică infracțiunii de omor, în modalitatea intenției indirecte, agresiunea exercitată

depășind cu mult simpla intenție de a aplica o corecție fizică.

Prin urmare, cererea

apărării de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de loviri cauzatoare

de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată, neputându-se

susține că decesul victimei a fost rezultatul intenției depășite al unei fapte de

lovire, având în vedere modalitatea derulării agresiunii.

Instanța având

în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de

pericol social ridicat al faptei reținute, împrejurările și modalitatea de comitere,

urmarea produsă, constând în decesul victimei, circumstanțele personale ale inculpatului,

conduita procesuală adoptată, reținând și circumstanța atenuantă prevăzută de

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., aceasta fiind justificată de absența antecedentelor

penale, a aplicat inculpatului pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare,

Împotriva sentinței

penale nr. 234 din 23 mai 2013 a Tribunalului Constanța au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul S.M.I.

Apelantul parchet

a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate în legătură

cu individualizarea pedepsei aplicate inculpatului S.M.I., susținând, în esență,

că pedeapsa aplicată de prima instanță este nelegală în privința cuantumului, care

trebuia coborât sub limita minimă specială, urmare a aplicării prevederilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și ale art. 74 lit. a) raportat la

art. 76 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., precum și netemeinica reținere a circumstanței

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

În concluzie,

parchetul apelant a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii

de fond și, în rejudecare, să se înlăture aplicarea prevederilor art. 74 lit.

a) și art. 76 lit. b) C. pen., menținându-se pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare.

Apelantul inculpat

S.M.I. a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate

pentru greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea

de omor în aceea de lovituri cauzatoare de moarte, solicitând admiterea ei, iar

în privința individualizării pedepsei a solicitat reținerea și a circumstanței atenuante

prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. și, reducerea cuantumului pedepsei sub limita

minimă specială stabilită urmare aplicării art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen.

Prin decizia penală

nr. 117/P din 4 octombrie 2013 Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și a înlăturat circumstanța atenuantă

prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., menținându-se pedeapsa de 9 ani și 6 luni

închisoare, fiind, respins apelul inculpatului.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel Constanța a reținut că starea de fapt a fost corect reținută,

încadrarea juridică dată faptei este, de asemenea corectă, probatoriul administrat

dovedind pe deplin vinovăția inculpatului. Însă, având în vedere natura faptei reținute

în sarcina inculpatului, modul și mijloacele de săvârșire, relațiile dintre inculpat

și victimă, desele conflicte domestice dintre aceștia, determinate de faptul că

erau consumatori de alcool în exces, instanța de prim control judiciar a apreciat

că lipsa antecedentelor penale nu justifică reținerea circumstanței atenuante, cu

consecința diminuării răspunderii penale. În opinia instanței de apel recunoașterea

faptei de către inculpat reprezintă doar o confirmare a unei situații evidente și

de netăgăduit, ceea ce nu se justifică reținerea în favoarea acestuia circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. Cu privire la individualizarea judiciară

a pedepsei în condițiile nereținerii niciunei circumstanțe atenuante, Curtea de

Apel a apreciat că pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare aplicată de prima instanță

este corect individualizată atât în cuantum, cât și ca modalitate de executare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul S.M.I., solicitând, în esență, admiterea cererii

de schimbare a încadrării juridice a faptei din omor în lovituri cauzatoare de moarte,

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și lit. c) C.

pen. și, reindividualizarea pedepsei.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele

considerente:

Conform art. 12

din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare

a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze respectarea

termenul de declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate

cu normele C. proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea

cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și alin. (2) C.

proc. pen., se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea

obligațiilor impuse de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la primul

caz de casare invocat, cel prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, instanța reține că recurentul a criticat ambele hotărâri

pentru greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea

de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, întrucât nu a avut niciodată

intenția de a-și omorî concubina. Instanța de recurs va analiza critica formulată,

în raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este situația de fapt

reținută în speță, ci norma de incriminare aplicabilă.

În urma examenului

propriu, Înalta Curte constată că starea de fapt și încadrarea juridică a faptei

au fost corect reținute atât de prima instanță, cât și de instanța de prim control

judiciar, fiind neîntemeiată critica inculaptului, prin care arată că în mod greșit

i s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., reținând

că ceea ce diferențiază infracțiunea de omor de infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte este intenția cu care inculpatul acționează, în sensul că infracțiunea

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată,

lovirea sau vătămarea corporală săvârșindu-se cu intenție, iar urmarea mai gravă

produsă, respectiv decesul persoanei, survine din culpă, în timp ce infracțiunea

de omor se săvârșește cu intenție, fie ea directă sau indirectă.

Înalta Curte constată

că, în speță, așa cum în mod corect au reținut și instanțele anterioare, inculpatul

a aplicat victimei aflată într-o stare avansată de ebrietate, lovituri în mod repetat,

în diferite zone ale corpului, cu intensitate, cu o bara metalică, în timp ce era

întinsă pe pat, iar, ca urmare a acestor lovituri victima a decedat.

Intenția inculpatului

de a ucide rezultă din materialitatea actului, dolus ex re. Din modul de comitere

a faptei și intensitatea loviturilor aplicate rezultă faptul că inculpatul a acționat

cu intenție, chiar dacă indirectă, prevăzând că forța și numărul acestor lovituri

pot conduce la moartea victimei și, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea

rezultatului.

În acest context,

Înalta Curte reține că există legătură de cauzalitate între loviturile aplicate

de inculpat și decesul victimei, aceasta rezultând din declarațiile martorilor audiați

în cauză, din recunoașterea recurentului în fața organelor de urmărire penală și

a instanței de judecată, dar și din raportul de constatare medico-legală din 11

aprilie 2013 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanța, în care se concluzionează

că moartea victimei, a fost violentă și s-a datorat „anemiei acute severe, prin

hemoragie externă, consecutivă plăgilor confuze ale membrelor inferioare cu secționarea

planului vascular al gambei drepte.”

Înalta Curte,

față de împrejurarea că infracțiunea de omor se săvârșește cu intenția de a ucide

și nu cu intenția generală de a vătăma, observă că expresia „uciderea unei persoane”

utilizată în textul art. 174 C. pen. corespunde unei îndreptări a acțiunii spre

un rezultat specific, constând în moartea victimei.

Date fiind considerentele

ce preced, instanța de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare

referitoare la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care apreciază

critica formulată de recurentul inculpat ca neîntemeiată.

În ce privește

criticile referitoare la greșita înlăturare a circumstanței atenuante prevăzute

de art. 74 lit. a) și nereținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74

lit. c) C. pen. anterior, Înalta Curte constată că și acestea sunt neîntemeiate.

Instanța are posibilitatea

de a reține în favoarea inculpatului una dintre circumstanțele atenuante judiciare

prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., dar numai în măsura în care consideră că

împrejurarea ce ar putea constitui circumstanță atenuată rezultă din dosarul cauzei

și relevă pericolul social mai redus al faptei sau făptuitorului.

Lipsa antecedentelor

penale constituie starea normală a unei persoane, conformarea firească la valorile

sociale ocrotite de legea penală și nu poate justifica reținerea vreunei circumstanțe

atenuante judiciare, nicidecum nu este un merit al persoanei, așa că în raport de

fapta comisă nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Jurisprudența

națională a statut faptul că circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.

74 alin. (1) lit. c) C. pen. poate fi reținută în raport de atitudinea infractorului

după săvârșirea infracțiunii, rezultând din comportarea sinceră în cursul procesului,

înlesnirea aflării adevărului în cauză. Însă, în speța de față, această atitudine

procesuală a inculpatului nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanța

atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a fost

evidențiată deja prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Altfel, ar însemna ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență

juridică, iar nu aceasta a fost intenția legiuitorului.

În ce privește

ultima critică a recurentului inculpat legată de reindividualizarea pedepsei, instanța

de control judiciar constată că aceasta se circumscrie, în realitate, cazului de

casarea prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și nu cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. astfel

cum a fost arătat. Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., ca urmare a modificărilor suferite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, devine incident

doar când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, din

conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare

a pedepsei aplicate de către instanță.

Având în vedere

natura criticii invocate de către inculpat, anume greșita individualizare a pedepsei

aplicate de către instanțe, rezultă cu evidență că aceasta nu se mai circumscrie

nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

De asemenea, se

are în vedere și împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în

faza procesuală a apelului.

În consecință,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.I. împotriva deciziei penale

nr. 117/P din 4 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie.

În baza art. 385

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din cuantumul pedepsei

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 27 martie 2013

la 29 aprilie 2014.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.M.I. împotriva deciziei penale nr. 117/P din 4

octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 27 martie 2013

la 29 aprilie 2014.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 29 aprilie 2014.