ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1472/2014

Deliberând asupra recursului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 234 din 23 mai 2013 Tribunalul Constanța a respins cererea de schimbarea a încadrării juridice formulată de către apărătorul inculpatului, ca nefondată. În baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M.I. la pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 27 martie 2013 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive față de inculpat. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unei răngi metalice în lungime de circa 1,20 m și cu diametrul de 4-5 cm, folosită la comiterea faptei, depusă la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Constanța. Totodată s-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă.

Prin aceeași sentință s-a dispus restituirea către inculpat a următoarelor bunuri depuse la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Constanța: o toporișcă; un topor; două fragmente urme materie cu aspect tencuială; o cheie; o mochetă de culoare verde (mare); o mochetă de culoare verde (mică); o plapumă; obiecte de îmbrăcăminte; o pereche de pantofi de culoare neagră având pe talpă inscripția „C.”.

S-a dispus atașarea la dosar a următoarelor obiecte depuse la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Constanța: plicul în care se află ambalată o urmă biologică ridicată prin transfer pe tampon de bumbac steril umectat, de pe gura recipientului din plastic de culoare albă cu inscripția „I.”; plicul în care se află ambalați stropi de culoare brun-roșcată ridicați prin răzuire de pe peretele estic al primei camere (sufragerie); plicul în care se află ambalați stropi de culoare brun-roșcată ridicați prin răzuire de pe partea laterală a vitrinei din prima cameră (sufragerie); plicul în care se află ambalați stropi de culoare brun-roșcată ridicați prin decuparea materialului lemnos de pe tocul ușii de acces din sufragerie în dormitor; plicul în care se află ambalat fragment de țesut biologic moale; plicul în care se află ambalat fragment de țesut osos; plicul în care se află ambalată urmă biologică ridicată prin transfer pe tampon de bumbac steril umectat de pe patul din a doua cameră (dormitor).

Totodată inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța soluția menționată anterior Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 465/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului S.M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. În fapt, s-a reținut că din vara anului 2012, inculpatul a intrat în legătură de concubinaj cu victima T.D.D., în vârstă de 42 de ani, care s-a mutat împreună cu el în imobilul de pe str. M. din municipiul Constanța. Relațiile dintre inculpat și victimă au înregistrat frecvente momente de tensiune, datorită geloziei inculpatului, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice de către părți.

Din declarațiile martorilor audiați, a rezultat că desele conflicte erau generate chiar de victimă, care obișnuia să consume băuturi alcoolice, respectiv spirt medicinal, astfel că, banii pe care inculpatul îi lăsa pentru cumpărarea de alimente, luau altă destinație. La data de 26 martie 2013, în jurul orelor 11:00, inculpatul S.M.I. s-a deplasat pe str. C. din Constanța, pentru a verifica stadiul lucrărilor de forare a unui puț în care se angrenaseră și martorii I.T. și S.I., inculpatul urmând să fie prezent de dimineață la instanța de judecată, unde avea pe rol un proces penal. Întrucât începuse să plouă, inculpatul și martorii anterior menționați, au fost nevoiți să întrerupă lucrul și au consumat la fața locului o sticlă de un litru jumătate de țuică pe care le-o dăduse beneficiarul lucrării.

Tot acesta, le-a dat și o sticlă de vin, la plecare. Ajungând la locuința inculpatului, toți trei au consumat sticla de vin, martorii remarcând cu această ocazie, că victima T.D.D. care se afla în patul din camera pe care o împărțea cu inculpatul, era în stare de ebrietate. După consumarea sticlei de vin, martorii au plecat, inculpatul rămânând cu partea vătămată, cu care a avut un schimb de replici, fiind nemulțumit de faptul că aceasta nu cumpărase alimente și nu făcuse nimic de mâncare, deși de dimineață îi lăsase pentru aceasta suma de 100 RON. În jurul orelor 14:00-14:30 inculpatul a plecat în oraș și până în jurul orelor 23:00 s-a opri pe la mai multe unități de alimentație publică, unde a mai consumat băuturi alcoolice, potrivit propriilor afirmații, circa 500 gr votcă.

În jurul orelor 23:30, revenind la domiciliu, acesta a găsit-o pe victimă pe trepte în fața locuinței, în stare avansată de ebrietate, având lângă ea o sticlă de 0,5 litri de spirt medicinal, din care consumase aproape jumătate. După ce a introdus-o în casă și a așezat-o pe pat, au început să se certe, întrucât victima nu cumpărase alimente și nu făcuse nimic de mâncare. Conform susținerilor inculpatului, comportamentul victimei care „era mai tare în clanță” decât el, a fost de natură să-i provoace o stare de nervozitate accentuată, astfel că sub imperiul acestei stări, a luat prelungitorul de la sapa de foraj, adică o bară metalică în lungime de circa 1,20 m, cu care i-a aplicat mai multe lovituri peste mâini și peste picioare, dar și pe celelalte suprafețe ale corpului.

Intensitatea loviturilor la nivelul membrelor inferioare au dus la o hemoragie abundentă, acestea fiind evidențiate cu ocazia necropsiei, ca având caracter tanato-generator. În dimineața zilei de 27 martie 2013 martorul I.T., a fost chemat de către inculpat în camera unde, pe pat, se afla întinsă victima, împrejurare în care inculpatul i-a și mărturisit acestuia că a bătut-o, întrucât îi fura bani. Martorul i-a sugerat inculpatului să cheme salvarea, ceea ce a și făcut, însă personalul medical de specialitate, sosit ulterior la fața locului, a constatat decesul victimei. În urma necropsiei cadavrului a rezultat faptul că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat „anemiei acute severe, prin hemoragie externă, consecutivă plăgilor confuze ale membrelor inferioare cu secționarea planului vascular al gambei drepte.

Leziunile de violență au putut fi produse după cum urmează: cele de la nivelul extremității cefalice și membrelor superioare au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure având caracterul celor produse prin autoapărare; cele de la nivelul membrelor inferioare au putut fi produse prin lovire cu corp dur, cu muchii și margini rotunjite, cu dimensiuni de aproximativ 4 / 4 cm, cu direcție dinspre superior spre inferior, cu poziția ipotetică a agresorului deasupra și lateral stânga față de victimă, având caracter tanato-generator; pot data cu puțin timp înainte de deces. Leziunile de violență de la nivelul cutiei toracice constatate cu ocazia necropsiei au putut fi produse urmare a manevrelor de resuscitare având caracter post-vital.

În sângele recoltat de la cadavru s-a constatat o alcoolemie de 1,00 gr %, iar în urina recoltată s-a constatat o alcoolemie de 1,25 gr %”. Fiind audiat, inculpatul, a dat dovadă de sinceritate, recunoscând în întregime săvârșirea faptei, depozițiile acestuia fiind în deplină concordanță cu cele ale martorilor audiați, precum și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. În fața instanței, la termenul de judecată din 21 mai 2013, acesta a făcut declarația până la începerea cercetării judecătorești, recunoscând fapta așa cum este reținută în actul de sesizare, arătând că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și nu solicită administrarea de probe noi, așa încât instanța, în baza art. 320 1 C. proc.

pen., a admis cererea de judecare după procedura arătată în acest text. Fapta săvârșită de către inculpat este dovedită prin următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă; raportul medico-legal de necropsie din 11 aprilie 2013 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanța și planșa foto anexă; raportul medico-legal de necropsie, cuprinzând examenele complementare; depozițiile martorilor S.I. și C.O. și I.T.; declarațiile inculpatului. În raport de ansamblul probator administrat în faza urmăririi penale, instanța a reținut că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpat.

Astfel, prima instanță a constatat că, în drept, fapta inculpatului S.M.I., care în noaptea de 26 din 27 martie 2013 i-a aplicat mai multe lovituri cu un corp dur victimei T.D.D., în urma cărora aceasta a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

Din împrejurările și modul concret în care a exercitat agresiunea (pe fondul unui conflict spontan și al consumului excesiv de băuturi alcoolice de către ambele părți, a lovit victima cu țeava de la prelungitorul frezei de forat), din caracterul repetat al loviturilor și intensitatea lor, leziunile și mecanismul producerii lor, existența raportului de cauzalitate necondiționat între leziuni și rezultatul tanato-generator, instanța și-a format convingerea că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei și chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, în cauză existând intenția specifică infracțiunii de omor, în modalitatea intenției indirecte, agresiunea exercitată depășind cu mult simpla intenție de a aplica o corecție fizică.

Prin urmare, cererea apărării de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată, neputându-se susține că decesul victimei a fost rezultatul intenției depășite al unei fapte de lovire, având în vedere modalitatea derulării agresiunii.

Instanța având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al faptei reținute, împrejurările și modalitatea de comitere, urmarea produsă, constând în decesul victimei, circumstanțele personale ale inculpatului, conduita procesuală adoptată, reținând și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., aceasta fiind justificată de absența antecedentelor penale, a aplicat inculpatului pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare, Împotriva sentinței penale nr. 234 din 23 mai 2013 a Tribunalului Constanța au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul S.M.I.

Apelantul parchet a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate în legătură cu individualizarea pedepsei aplicate inculpatului S.M.I., susținând, în esență, că pedeapsa aplicată de prima instanță este nelegală în privința cuantumului, care trebuia coborât sub limita minimă specială, urmare a aplicării prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și ale art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., precum și netemeinica reținere a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. În concluzie, parchetul apelant a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii de fond și, în rejudecare, să se înlăture aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., menținându-se pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare.

Apelantul inculpat S.M.I. a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate pentru greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor în aceea de lovituri cauzatoare de moarte, solicitând admiterea ei, iar în privința individualizării pedepsei a solicitat reținerea și a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. și, reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă specială stabilită urmare aplicării art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 117/P din 4 octombrie 2013 Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și a înlăturat circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., menținându-se pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare, fiind, respins apelul inculpatului.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Constanța a reținut că starea de fapt a fost corect reținută, încadrarea juridică dată faptei este, de asemenea corectă, probatoriul administrat dovedind pe deplin vinovăția inculpatului. Însă, având în vedere natura faptei reținute în sarcina inculpatului, modul și mijloacele de săvârșire, relațiile dintre inculpat și victimă, desele conflicte domestice dintre aceștia, determinate de faptul că erau consumatori de alcool în exces, instanța de prim control judiciar a apreciat că lipsa antecedentelor penale nu justifică reținerea circumstanței atenuante, cu consecința diminuării răspunderii penale. În opinia instanței de apel recunoașterea faptei de către inculpat reprezintă doar o confirmare a unei situații evidente și de netăgăduit, ceea ce nu se justifică reținerea în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei în condițiile nereținerii niciunei circumstanțe atenuante, Curtea de Apel a apreciat că pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare aplicată de prima instanță este corect individualizată atât în cuantum, cât și ca modalitate de executare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.M.I., solicitând, în esență, admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din omor în lovituri cauzatoare de moarte, reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen. și, reindividualizarea pedepsei. Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc.

pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Referitor la primul caz de casare invocat, cel prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen.

anterior, instanța reține că recurentul a criticat ambele hotărâri pentru greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, întrucât nu a avut niciodată intenția de a-și omorî concubina. Instanța de recurs va analiza critica formulată, în raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este situația de fapt reținută în speță, ci norma de incriminare aplicabilă.

În urma examenului propriu, Înalta Curte constată că starea de fapt și încadrarea juridică a faptei au fost corect reținute atât de prima instanță, cât și de instanța de prim control judiciar, fiind neîntemeiată critica inculaptului, prin care arată că în mod greșit i s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., reținând că ceea ce diferențiază infracțiunea de omor de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este intenția cu care inculpatul acționează, în sensul că infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată, lovirea sau vătămarea corporală săvârșindu-se cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă, respectiv decesul persoanei, survine din culpă, în timp ce infracțiunea de omor se săvârșește cu intenție, fie ea directă sau indirectă.

Înalta Curte constată că, în speță, așa cum în mod corect au reținut și instanțele anterioare, inculpatul a aplicat victimei aflată într-o stare avansată de ebrietate, lovituri în mod repetat, în diferite zone ale corpului, cu intensitate, cu o bara metalică, în timp ce era întinsă pe pat, iar, ca urmare a acestor lovituri victima a decedat. Intenția inculpatului de a ucide rezultă din materialitatea actului, dolus ex re. Din modul de comitere a faptei și intensitatea loviturilor aplicate rezultă faptul că inculpatul a acționat cu intenție, chiar dacă indirectă, prevăzând că forța și numărul acestor lovituri pot conduce la moartea victimei și, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului.

În acest context, Înalta Curte reține că există legătură de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpat și decesul victimei, aceasta rezultând din declarațiile martorilor audiați în cauză, din recunoașterea recurentului în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, dar și din raportul de constatare medico-legală din 11 aprilie 2013 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanța, în care se concluzionează că moartea victimei, a fost violentă și s-a datorat „anemiei acute severe, prin hemoragie externă, consecutivă plăgilor confuze ale membrelor inferioare cu secționarea planului vascular al gambei drepte.” Înalta Curte, față de împrejurarea că infracțiunea de omor se săvârșește cu intenția de a ucide și nu cu intenția generală de a vătăma, observă că expresia „uciderea unei persoane” utilizată în textul art. 174 C. pen.

corespunde unei îndreptări a acțiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. Date fiind considerentele ce preced, instanța de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care apreciază critica formulată de recurentul inculpat ca neîntemeiată. În ce privește criticile referitoare la greșita înlăturare a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și nereținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. anterior, Înalta Curte constată că și acestea sunt neîntemeiate. Instanța are posibilitatea de a reține în favoarea inculpatului una dintre circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., dar numai în măsura în care consideră că împrejurarea ce ar putea constitui circumstanță atenuată rezultă din dosarul cauzei și relevă pericolul social mai redus al faptei sau făptuitorului.

Lipsa antecedentelor penale constituie starea normală a unei persoane, conformarea firească la valorile sociale ocrotite de legea penală și nu poate justifica reținerea vreunei circumstanțe atenuante judiciare, nicidecum nu este un merit al persoanei, așa că în raport de fapta comisă nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Jurisprudența națională a statut faptul că circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. poate fi reținută în raport de atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea aflării adevărului în cauză. Însă, în speța de față, această atitudine procesuală a inculpatului nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a fost evidențiată deja prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Altfel, ar însemna ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență juridică, iar nu aceasta a fost intenția legiuitorului. În ce privește ultima critică a recurentului inculpat legată de reindividualizarea pedepsei, instanța de control judiciar constată că aceasta se circumscrie, în realitate, cazului de casarea prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și nu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. astfel cum a fost arătat. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., ca urmare a modificărilor suferite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, devine incident doar când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Având în vedere natura criticii invocate de către inculpat, anume greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanțe, rezultă cu evidență că aceasta nu se mai circumscrie nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. De asemenea, se are în vedere și împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a apelului. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.I. împotriva deciziei penale nr. 117/P din 4 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În baza art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din cuantumul pedepsei aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 27 martie 2013 la 29 aprilie 2014. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.I. împotriva deciziei penale nr. 117/P din 4 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 27 martie 2013 la 29 aprilie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 aprilie 2014.