ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1446/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1446/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 337 din

20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.

5568/118/2013, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată

de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, privind schimbarea

încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului M.C.R., din

infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit.

i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 -

art. 175 lit. a) și i) C. pen.

De asemenea,

a fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a

faptei formulată de către inculpat, prin apărător.

În baza art.

20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) și

alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus

condamnarea inculpatului M.C.R. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, cu

executare în regim de deținere, conform art. 57 C. pen.

În baza art.

71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art.

65 alin. (2), raportat la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a doua și lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei

principale.

În baza art.

88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată

prin reținere și arest preventiv, cu începere de la data de 13 mai 2013 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a următoarelor

obiecte: o bâtă de culoare crem, cu grosimea de 3 cm și lungimea de 1 metru și o

cărămidă de mărime 12cm x 12cm, depuse la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului

Constanța (Registrul de corpuri delicte - Ordinea 161/2003).

S-a constatat

că partea vătămată P.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 346

alin. (1) și art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 1392 C. civ., a fost obligat

inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

a sumei de 4.873,30 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții

vătămate P.I.

În baza art. 189

C. proc. pen., onorariile de avocați oficiu au fost avansate din fondurile Ministerului

Justiției.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 11

mai 2013, inculpatul M.C.R. a aflat că soția părții vătămate P.I. ar fi afirmat

în fața mai multor persoane că acesta a furat mai multe găini de la oamenii din

sat.

Aceeași persoană

a susținut că inculpatul ar fi dus păsările sustrase la fiica acesteia, martora

P.N.

În aceste împrejurări,

inculpatul M.C.R. s-a deplasat la locuința părții vătămate, situată în același sat,

unde s-a certat cu soția acesteia, pe tema acuzațiilor aduse.

Numita P.M. s-a

plâns soțului său de comportamentul inculpatului, care a bruscat-o, acesta din urmă

recunoscând că a agresat-o, întrucât ea continua să susțină că i-a furat păsările.

În după-amiaza

aceleiași zile, partea vătămată l-a abordat pe inculpatul M.C R., aflat în vizită

la P.N. și, în contextul discuțiilor purtate, părțile s-au certat și și-au adresat

amenințări, inculpatul amenințând-o pe victimă cu bătaia.

Apoi, în seara

zilei de 11 mai 2013, în jurul orelor 21,30-22,00, inculpatul l-a așteptat pe P.I.

pe traseul de întoarcere de la localul de alimentație publică din sat către domiciliu,

stând ascuns lângă un gard, având asupra sa o coadă de lopată, pe care o luase din

curtea locuinței.

În momentul în

care partea vătămată a ajuns în dreptul său, inculpatul a abordat-o, partea vătămată,

văzând ce are în mână, și-a dat seama că vrea să o bată și a încercat să fugă, dar

nu a mai apucat, întrucât inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu coada de

lopată, în zona capului, pe la spate, astfel că aceasta a căzut la sol, iar ulterior

acestui moment, i-a mai fost aplicate alte câteva lovituri.

Aceste momente

au fost observate de martorii D.Ș., R.M. și C.D., ultimul strigând la inculpat să

îl lase în pace pe P.I., că îl omoară.

Dându-și seama

că a fost văzut, inculpatul a abandonat ideea de a-i mai aplica lovituri părții

vătămate și a fugit de la locul faptei.

Martorii mai sus

menționați, aflați la circa 20 de metri de locul unde era căzută victima, s-au deplasat

către aceasta și au urcat-o în căruța lui B.I., care tocmai venea pe stradă.

În aceeași noapte,

partea vătămată P.I. a fost transportată la Spitalul Județean Constanța, unde a

fost internată în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

În urma examinării

de către specialiștii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanța, s-a constatat

că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur,

care necesită pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale de specialitate,

dacă nu survin complicații. S-a apreciat că leziunile produse i-au pus în primejdie

viața părții vătămate, prin hemoragie și contuzie meningo-cerebrală în cadrul traumatismului

cranio-cerebral, cu plaga scalpului, fractura oaselor craniului și otoragie stânga.

În dimineața zilei

următoare, lucrătorii de poliție s-au deplasat la locuința inculpatului, acesta

recunoscând de la bun început săvârșirea faptei, predând totodată, lucrătorilor

de poliție, coada de lopată cu care a lovit partea vătămată.

Inculpatul fiind

audiat, a recunoscut în întregime săvârșirea faptei, declarațiile acestuia fiind

în deplină concordanță cu mijloacele de probă administrate în cauză.

În fața instanței,

la termenul de judecată din 17 septembrie 2013, inculpatul a făcut declarația până

la începerea cercetării judecătorești, recunoscând fapta reținută în actul de sesizare,

arătând că are cunoștință, își însușește probele administrate în faza de urmărire

penală și nu solicită administrarea altor probe noi, astfel încât instanța, în baza

art. 320

1

C. proc. pen., a admis cererea de judecare a cauzei potrivit

procedurii simplificate.

În raport de ansamblul

probator administrat în faza urmăririi penale, instanța a reținut că fapta există,

constituie infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpat.

Instanța a considerat,

totodată, că este neîntemeiată cererea apărării, privind schimbarea încadrării juridice

a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C.

pen., neputându-se susține că decesul victimei a fost rezultatul intenției depășite

al unei fapte de lovire, având în vedere modalitatea derulării agresiunii.

Astfel, din împrejurările

și modul concret de exercitare a agresiunii (după ce a avut un conflict cu partea

vătămată, pe tema acuzelor ce i-ar fi fost aduse de soția acesteia, privind furtul

de păsări, inculpatul a lovit victima cu o coadă de lopată, de mai multe ori, în

principal în zona capului), din caracterul repetat și intensitatea loviturilor,

față de natura leziunile și mecanismul producerii lor, precum și față de existența

raportului de cauzalitate necondiționat dintre aceste agresiuni și leziunile cauzate,

instanța și-a format convingerea că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se

produce moartea victimei și chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, în cauză existând

intenția specifică infracțiunii de omor, în modalitatea intenției indirecte, agresiunea

exercitată depășind cu mult simpla intenție de a aplica o corecție fizică.

De asemenea, în

opinia primei instanțe, pentru a fi incidente prevederile art. 182 C. pen., în varianta

în care fapta ar avea drept consecință punerea în primejdie a vieții persoanei,

ar fi trebuit ca inculpatul să acționeze cu praeterintenție, respectiv cu intenție

în ce privește lovirea, și din culpă, în ceea ce privește periclitarea vieții.

În ceea ce privește

cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei, în sensul reținerii

circumstanței agravante a premeditării, prevăzută de lit. a) a art. 175 C. pen.,

instanța o apreciază ca fiind fondată, întrucât luarea hotărârii infracționale a

premers cu un anumit interval de timp comiterea faptei, interval în care inculpatul

a efectuat acte concrete de pregătire, în sensul că a reflectat asupra săvârșirii

faptei, s-a înarmat cu o coadă de lopată și a pândit victima pe drumul de întoarcere

spre casă.

În termen legal,

împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, solicitând reducerea

pedepsei și reaprecierea modalității ei de executare, prin aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

C. pen., în raport cu vârsta, atitudinea de recunoaștere a faptei

și lipsa antecedentelor penale.

Prin decizia penală

nr. 139/P din 15 noiembrie 2013 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul M.C.R., împotriva sentinței penale nr. 337 din 20

septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 5568/118/2013.

În baza art. 381

alin. (1) și art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., a fost

dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la data

de 20 septembrie 2013 la zi.

În baza art. 383

alin. (1

1

) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută

măsura arestării preventive a inculpatului M.C.R.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a decide

astfel instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect situația

de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului M.C.R. în comiterea

acesteia, sub forma lovirii repetate a părții vătămate P.I. cu un corp contondent,

în seara zilei de 11 mai 2013, lovituri care a vizat, în principal, zona capului

și care i-au cauzat victimei leziuni, ce i-au pus în primejdie viața.

Având în vedere

că fapta reținută în sarcina inculpatului a fost dovedită prin principalele mijloace

de probă, respectiv procesul-verbal de sesizare, întocmit de lucrătorii de poliție,

procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă, procesul-verbal

de consemnare a concluziilor provizorii medico-legale, raportul de constatare medico-legală

din 16 mai 2013, procesul-verbal de predare de către inculpat a obiectului folosit

la comiterea faptei și depozițiile martorilor D.Ș., C.P., R.M., C.D. și P.N., soluția

de condamnare a inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, în limitele reduse cu

o treime, potrivit art. 320

1

C. proc. pen., sub aspectul infracțiunii

de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175

lit. a) și i) C. pen., este legală și temeinică.

De asemenea, în

urma constatării întrunirii în cauză a exigențelor impuse de art. 345 alin. (2)

C. proc. pen., instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a apreciat

în mod corect și asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, datorită

comiterii ei „în public", în înțelesul art. 152 lit. a), b) C. pen. și cu premeditare,

aspect de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 174-art. 175 alin. (1)

lit. a), i) C. pen.

Așa cum prima

instanță reține, fapta reținută prin rechizitoriu a fost săvârșită în plină stradă,

într-un loc accesibil publicului prin natura sa, de față fiind mai multe persoane,

care au și intervenit în desfășurarea conflictului, determinându-l pe inculpat a

pune capăt agresiunii comise, aceste circumstanțe reale justificând aplicarea unei

pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

În aceste condiții,

solicitarea inculpatului de a-i fi redusă pedeapsa, concomitent cu aplicarea față

de acesta a dispozițiilor art. 86

1

C. pen., a fost apreciată ca nefondată

de către instanța de apel, judecătorul fondului acordând importanța și eficiența

cuvenită acelor circumstanțe personale, de natură a atrage incidența în cauză a

dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Deși inculpatul

este tânăr, se află la primul conflict cu legea penală și și-a asumat disponibilitatea

reparării prejudiciului, în procesul de individualizare a pedepsei și modalității

ei de executare, instanța este ținută a face o evaluare coroborată a tuturor criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., printre acestea regăsindu-se și cele referitoare la

limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a C. pen., gradul de pericol social

al infracțiunii și împrejurările ce agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește

limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, acestea sunt de natură să exprime

și în cazul infracțiunii de tentativă de omor calificat pericolul social deosebit

de ridicat al faptei, care, chiar și rămasă în forma tentativei, aduce atingere

uneia dintre cele mai importante valori protejate de legea penală, respectiv dreptul

la viață al persoanei.

Prin urmare, odată

cu recunoașterea infracțiunii în cadrul procedurii simplificate prevăzute de

art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul nu este îndreptățit la valorificarea,

în mod exclusiv, a elementelor cu caracter personal, susceptibile a atrage reducerea

pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, în condițiile în care împrejurările

de fapt evidențiate prin sentința penală atacată pun în lumină o conduită cu un

pericol social sporit, aptă a justifica aplicarea unei pedepse în cuantumul stabilit

de prima instanță și cu executare efectivă în regim de detenție.

În aprecierea

pericolului social concret al faptei, nu trebuie omisă împrejurarea că inculpatul,

premeditând infracțiunea, s-a folosit de un obiect contondent, acționând la adăpostul

întunericului, pentru a nu putea fi recunoscut de eventualii trecători, lovind victima

în mod repetat, cu preponderență în zona capului, agresiunea încetând nu la inițiativa

acestuia, ci la strigătele martorilor oculari, care i-au cerut inculpatului să nu

o mai lovească pe victimă, pentru că altfel o omoară.

De asemenea, instanța

de apel a apreciat că pericolul deosebit de ridicat al faptei este dovedit și de

împrejurarea că inculpatul a lovit victima în zona capului chiar și după ce aceasta

a căzut la sol, părăsind-o fără a-i acorda vreun ajutor, recunoașterea ulterioară

a faptei, concomitent cu predarea către organele de poliție a obiectului de care

inculpatul s-a folosit în comiterea agresiunii, neputând justifica aplicarea unui

tratament judiciar diferit celui stabilit în primă instanță.

De altfel, deși

ar fi avut posibilitatea de a o face după comiterea faptei, inculpatul nu s-a predat

organelor de poliție și nici nu s-a interesat imediat de starea victimei, disponibilitatea

acestuia de a achita prejudiciul fiind una formală, în absența oricăror demersuri

de a achita chiar și paguba produsă unității spitalicești.

Potrivit art.

52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului,

prin a cărei executare se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea

de drept și de regulile de conviețuire socială.

Ținând seama și

de criteriile oferite de art. 72 C. pen., pentru ca pedeapsa să își poată îndeplini

funcțiile prevăzute de lege este necesar ca aceasta să corespundă gravității faptelor

comise și nevoilor de îndreptare a infractorului, atât sub aspectul duratei sale,

cât și sub aspectul modalității de executare.

În acest sens,

în cadrul operațiunii de individualizare judiciară, este necesar a se avea în vedere

ca pedeapsa să corespundă potențialului pericol social, pe care l-ar prezenta persoana

infractorului și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

În mod firesc,

necesitățile obiective mai sus arătate trebuie urmărite și în cadrul examenului

de individualizare judiciară a executării pedepsei, în caz contrar scopul acesteia

neputând fi atins.

În condițiile

de fapt expuse mai sus și prin raportare la exigențele legale amintite, instanța

de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde prin cuantumul și

modalitatea executare tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72

C. pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul M.C., solicitând aplicarea legii penale mai

favorabile și schimbarea încadrării juridice, apreciind că raportat la numărul de

zile de îngrijiri medicale, respectiv 40 zile îngrijiri medicale, fapta se încadrează

în dispozițiile art. 193 din noul C. pen. Totodată, acordând o eficiență sporită

circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior,

art. 75 lit. d) din noul C. pen., întrucât inculpatul dorește să recupereze prejudiciul

cauzat prin infracțiune, redozarea pedepsei în așa fel încât să fie posibilă amânarea

executării pedepsei.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele

considerente:

Conform art. 12

din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare

a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze atât

respectarea termenul de declarare a căii de atac cât și cazurile de casare în conformitate

cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385

9

, art. 385

3

C. proc. pen., anterior.

Verificând îndeplinirea

cerințelor formale prevăzute de art. 385 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se apreciază

că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligațiilor impuse de

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Recursul, ca a

doua cale ordinară de atac, nu devoluează integral cauza ci într-o măsură limitată,

exclusiv în ceea ce privește problemele de drept și nu cu privire la chestiunile

de fapt.

Critica recurentului

inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia,

din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de loviri sau alte violențe

ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, circumscrisă cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., nu este fondată.

Instanța de recurs

reține că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă de omor calificat constând în aceea că în seara zilei de 11 mai 2013,

în jurul orelor 21

30

-22

00

, inculpatul l-a așteptat pe P.I.

pe traseul de întoarcere de la localul de alimentație publică din sat către domiciliu,

stând ascuns lângă un gard, având asupra sa o coadă de lopată, pe care o luase din

curtea locuinței, iar în momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul său,

inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu coada de lopată, în zona capului, pe

la spate, aceasta din urmă căzând la pământ, fîindu-i aplicate în continuare alte

câteva lovituri.

Deosebirea între

infracțiunea de tentativă de omor calificat și cea de loviri sau alte violențe constă

în primul rând în intenția cu care inculpatul a acționat.

Astfel, în cazul

infracțiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare

a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător,

trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite, că

infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Jurisprudența

constantă a stabilit că există tentativă de omor ori de câte ori inculpatul acționează

în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei

ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul

necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor

de vătămare și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

În raport de starea

de fapt reținută, de împrejurările și modul concret de exercitare a agresiunii (după

ce a avut un conflict cu partea vătămată, pe tema acuzelor ce i-ar fi fost aduse

de soția acesteia, privind furtul de păsări, inculpatul a lovit victima cu o coadă

de lopată, de mai multe ori, în principal în zona capului), de caracterul repetat

și intensitatea loviturilor, față de natura leziunile și mecanismul producerii lor,

precum și față de existența raportului de cauzalitate necondiționat dintre aceste

agresiuni și leziunile cauzate, instanța de recurs constată că inculpatul a prevăzut

posibilitatea de a se produce moartea victimei și chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o,

în cauză existând intenția specifică infracțiunii de omor, în modalitatea intenției

indirecte, agresiunea exercitată depășind cu mult simpla intenție de a aplica o

corecție fizică.

Ca atare, încadrarea

juridică a faptei este corectă, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de tentativă la infracțiunea de omor calificat.

În ce privește

critica recurentului inculpat legată de reindividualizarea pedepsei, instanța de

control judiciar constată că aceasta se circumscrie cazului de casarea prev. de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., care urmare a modificărilor suferite

prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, devine incident doar când „s-au aplicat pedepse în alte

limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată

sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Din perspectiva

cazului prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa

a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, cu respectarea sancțiunii prevăzute

de norma de incriminare.

Cu privire la

cererea de amânare a executării pedepsei Înalta Curte constată că aceasta excede

obiectului analizei instanței de recurs, o asemenea cerere putând fi formulată abia

după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Sub aspectul aplicării

legii penale mai favorabile instanța de recurs reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea

definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea

penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidență se impune a

se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate

retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;

caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare

în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării

recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care

agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării

juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei

dezincriminări, urmare a abrogării unor texte de lege, precum și sub aspectul situației

premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator.

Astfel, inculpatul

a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor

calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175

lit. a) și i) C. pen., sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între 7 ani și 6 luni

și 17 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi.

Instanța de recurs

constată că sub aspectul incriminării, infracțiunea de omor calificat, prev. de

art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., în noul

C. pen., se regăsește în dispozițiile art. 32 rap. la art. 188, sub aspect sancționator

limitele de pedeapsă fiind mai mici sub imperiul noii legi, de la 5 ani la 10 ani

închisoare.

Pe de altă parte,

circumstanțele atenuante reținute de instanța de fond și menținute de instanța de

apel, în favoarea inculpatului, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit.

a) și b) și alin. (2) C. pen. anterior nu se mai regăsesc în noua incriminare.

Circumstanța atenuantă

prev. de art. 75 lit. d) din noul C. pen. devine incidentă în cauză și produce efectiv

consecințe asupra cuantumului pedepsei numai în cazul în care a avut loc acoperirea

integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în cursul urmăririi

penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu

a mai beneficiat de această circumstanță într-un interval de 5 ani anterior comiterii

faptei și, nicidecum în cazul în care inculpatul manifestă dorința de a acoperi

paguba cauzată prin fapta sa ilicită. Pe de altă parte conform noului C. pen., această

circumstanță nu poate fi acordată în cazul infracțiunilor contra persoanei.

Cum circumstanțele

fie atenuante, fie agravante nu pot fi analizate separat de incriminare și sancțiune,

instanța constată că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior,

care, deși, sub aspect sancționator prevede, pentru această infracțiune, o pedeapsă

cu închisoarea între 15 - 25 ani, în forma consumată, respectiv 7 ani și 6 luni

- 17 ani și 6 luni sub forma tentativei, prin reținerea circumstanțelor atenuante,

câștigate cauzei, precum și prin reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca

urmare a judecării în procedura simplificată prev de art. 320

1

C. proc.

pen., pedeapsa poate fi coborâtă până la 4 ani și 6 luni închisoare, conform

art. 76 lit. b) C. pen. anterior, astfel că, sub aspectul minimului special al pedepsei,

legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

În cauza dedusă

judecății inculpatul M.C. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura

simplificată prev. de art. 320

1

C. proc. pen. anterior, însă Înalta

Curte apreciază că nu există diferențe între art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. anterior și art. 396 alin. (10) din Noul C. proc. pen., ambele texte prevăd

reducerea limitelor sancțiunii cu o treime.

Având în vedere

că noul C. pen. nu prevede dispoziții mai favorabile, se constată că nu sunt incidente

dispozițiile art. 5 C. pen.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.A.

împotriva deciziei penale nr. 139/P din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din cuantumul pedepsei

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2013

la 25 aprilie 2014.

Recurentul inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 139/P din 15

noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata prevenției de la 13 mai 2013 la 25 aprilie 2014.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând-onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 aprilie 2014.