ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1446/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 337 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 5568/118/2013, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului M.C.R., din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. a) și i) C. pen. De asemenea, a fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de către inculpat, prin apărător.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.C.R. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de deținere, conform art. 57 C. pen. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 65 alin. (2), raportat la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată prin reținere și arest preventiv, cu începere de la data de 13 mai 2013 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a următoarelor obiecte: o bâtă de culoare crem, cu grosimea de 3 cm și lungimea de 1 metru și o cărămidă de mărime 12cm x 12cm, depuse la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Constanța (Registrul de corpuri delicte - Ordinea 161/2003). S-a constatat că partea vătămată P.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 346 alin. (1) și art. 14 C. proc.

pen., raportat la art. 1392 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a sumei de 4.873,30 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate P.I. În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile de avocați oficiu au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: La data de 11 mai 2013, inculpatul M.C.R. a aflat că soția părții vătămate P.I. ar fi afirmat în fața mai multor persoane că acesta a furat mai multe găini de la oamenii din sat.

Aceeași persoană a susținut că inculpatul ar fi dus păsările sustrase la fiica acesteia, martora P.N. În aceste împrejurări, inculpatul M.C.R. s-a deplasat la locuința părții vătămate, situată în același sat, unde s-a certat cu soția acesteia, pe tema acuzațiilor aduse. Numita P.M. s-a plâns soțului său de comportamentul inculpatului, care a bruscat-o, acesta din urmă recunoscând că a agresat-o, întrucât ea continua să susțină că i-a furat păsările. În după-amiaza aceleiași zile, partea vătămată l-a abordat pe inculpatul M.C R., aflat în vizită la P.N. și, în contextul discuțiilor purtate, părțile s-au certat și și-au adresat amenințări, inculpatul amenințând-o pe victimă cu bătaia. Apoi, în seara zilei de 11 mai 2013, în jurul orelor 21,30-22,00, inculpatul l-a așteptat pe P.I.

pe traseul de întoarcere de la localul de alimentație publică din sat către domiciliu, stând ascuns lângă un gard, având asupra sa o coadă de lopată, pe care o luase din curtea locuinței. În momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul său, inculpatul a abordat-o, partea vătămată, văzând ce are în mână, și-a dat seama că vrea să o bată și a încercat să fugă, dar nu a mai apucat, întrucât inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu coada de lopată, în zona capului, pe la spate, astfel că aceasta a căzut la sol, iar ulterior acestui moment, i-a mai fost aplicate alte câteva lovituri. Aceste momente au fost observate de martorii D.Ș., R.M. și C.D., ultimul strigând la inculpat să îl lase în pace pe P.I., că îl omoară.

Dându-și seama că a fost văzut, inculpatul a abandonat ideea de a-i mai aplica lovituri părții vătămate și a fugit de la locul faptei. Martorii mai sus menționați, aflați la circa 20 de metri de locul unde era căzută victima, s-au deplasat către aceasta și au urcat-o în căruța lui B.I., care tocmai venea pe stradă. În aceeași noapte, partea vătămată P.I. a fost transportată la Spitalul Județean Constanța, unde a fost internată în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. În urma examinării de către specialiștii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanța, s-a constatat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur, care necesită pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale de specialitate, dacă nu survin complicații.

S-a apreciat că leziunile produse i-au pus în primejdie viața părții vătămate, prin hemoragie și contuzie meningo-cerebrală în cadrul traumatismului cranio-cerebral, cu plaga scalpului, fractura oaselor craniului și otoragie stânga. În dimineața zilei următoare, lucrătorii de poliție s-au deplasat la locuința inculpatului, acesta recunoscând de la bun început săvârșirea faptei, predând totodată, lucrătorilor de poliție, coada de lopată cu care a lovit partea vătămată. Inculpatul fiind audiat, a recunoscut în întregime săvârșirea faptei, declarațiile acestuia fiind în deplină concordanță cu mijloacele de probă administrate în cauză.

În fața instanței, la termenul de judecată din 17 septembrie 2013, inculpatul a făcut declarația până la începerea cercetării judecătorești, recunoscând fapta reținută în actul de sesizare, arătând că are cunoștință, își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și nu solicită administrarea altor probe noi, astfel încât instanța, în baza art. 320 1 C. proc. pen., a admis cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate. În raport de ansamblul probator administrat în faza urmăririi penale, instanța a reținut că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpat.

Instanța a considerat, totodată, că este neîntemeiată cererea apărării, privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., neputându-se susține că decesul victimei a fost rezultatul intenției depășite al unei fapte de lovire, având în vedere modalitatea derulării agresiunii.

Astfel, din împrejurările și modul concret de exercitare a agresiunii (după ce a avut un conflict cu partea vătămată, pe tema acuzelor ce i-ar fi fost aduse de soția acesteia, privind furtul de păsări, inculpatul a lovit victima cu o coadă de lopată, de mai multe ori, în principal în zona capului), din caracterul repetat și intensitatea loviturilor, față de natura leziunile și mecanismul producerii lor, precum și față de existența raportului de cauzalitate necondiționat dintre aceste agresiuni și leziunile cauzate, instanța și-a format convingerea că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei și chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, în cauză existând intenția specifică infracțiunii de omor, în modalitatea intenției indirecte, agresiunea exercitată depășind cu mult simpla intenție de a aplica o corecție fizică.

De asemenea, în opinia primei instanțe, pentru a fi incidente prevederile art. 182 C. pen., în varianta în care fapta ar avea drept consecință punerea în primejdie a vieții persoanei, ar fi trebuit ca inculpatul să acționeze cu praeterintenție, respectiv cu intenție în ce privește lovirea, și din culpă, în ceea ce privește periclitarea vieții. În ceea ce privește cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei, în sensul reținerii circumstanței agravante a premeditării, prevăzută de lit. a) a art. 175 C. pen., instanța o apreciază ca fiind fondată, întrucât luarea hotărârii infracționale a premers cu un anumit interval de timp comiterea faptei, interval în care inculpatul a efectuat acte concrete de pregătire, în sensul că a reflectat asupra săvârșirii faptei, s-a înarmat cu o coadă de lopată și a pândit victima pe drumul de întoarcere spre casă.

În termen legal, împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei și reaprecierea modalității ei de executare, prin aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., în raport cu vârsta, atitudinea de recunoaștere a faptei și lipsa antecedentelor penale. Prin decizia penală nr. 139/P din 15 noiembrie 2013 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.C.R., împotriva sentinței penale nr. 337 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 5568/118/2013. În baza art. 381 alin. (1) și art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la data de 20 septembrie 2013 la zi.

În baza art. 383 alin. (1 1 ) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului M.C.R. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului M.C.R. în comiterea acesteia, sub forma lovirii repetate a părții vătămate P.I. cu un corp contondent, în seara zilei de 11 mai 2013, lovituri care a vizat, în principal, zona capului și care i-au cauzat victimei leziuni, ce i-au pus în primejdie viața.

Având în vedere că fapta reținută în sarcina inculpatului a fost dovedită prin principalele mijloace de probă, respectiv procesul-verbal de sesizare, întocmit de lucrătorii de poliție, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă, procesul-verbal de consemnare a concluziilor provizorii medico-legale, raportul de constatare medico-legală din 16 mai 2013, procesul-verbal de predare de către inculpat a obiectului folosit la comiterea faptei și depozițiile martorilor D.Ș., C.P., R.M., C.D. și P.N., soluția de condamnare a inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, în limitele reduse cu o treime, potrivit art. 320 1 C. proc. pen., sub aspectul infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. a) și i) C. pen., este legală și temeinică.

De asemenea, în urma constatării întrunirii în cauză a exigențelor impuse de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a apreciat în mod corect și asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, datorită comiterii ei „în public", în înțelesul art. 152 lit. a), b) C. pen. și cu premeditare, aspect de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen. Așa cum prima instanță reține, fapta reținută prin rechizitoriu a fost săvârșită în plină stradă, într-un loc accesibil publicului prin natura sa, de față fiind mai multe persoane, care au și intervenit în desfășurarea conflictului, determinându-l pe inculpat a pune capăt agresiunii comise, aceste circumstanțe reale justificând aplicarea unei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

În aceste condiții, solicitarea inculpatului de a-i fi redusă pedeapsa, concomitent cu aplicarea față de acesta a dispozițiilor art. 86 1 C. pen., a fost apreciată ca nefondată de către instanța de apel, judecătorul fondului acordând importanța și eficiența cuvenită acelor circumstanțe personale, de natură a atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Deși inculpatul este tânăr, se află la primul conflict cu legea penală și și-a asumat disponibilitatea reparării prejudiciului, în procesul de individualizare a pedepsei și modalității ei de executare, instanța este ținută a face o evaluare coroborată a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., printre acestea regăsindu-se și cele referitoare la limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a C. pen., gradul de pericol social al infracțiunii și împrejurările ce agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, acestea sunt de natură să exprime și în cazul infracțiunii de tentativă de omor calificat pericolul social deosebit de ridicat al faptei, care, chiar și rămasă în forma tentativei, aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori protejate de legea penală, respectiv dreptul la viață al persoanei. Prin urmare, odată cu recunoașterea infracțiunii în cadrul procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul nu este îndreptățit la valorificarea, în mod exclusiv, a elementelor cu caracter personal, susceptibile a atrage reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, în condițiile în care împrejurările de fapt evidențiate prin sentința penală atacată pun în lumină o conduită cu un pericol social sporit, aptă a justifica aplicarea unei pedepse în cuantumul stabilit de prima instanță și cu executare efectivă în regim de detenție.

În aprecierea pericolului social concret al faptei, nu trebuie omisă împrejurarea că inculpatul, premeditând infracțiunea, s-a folosit de un obiect contondent, acționând la adăpostul întunericului, pentru a nu putea fi recunoscut de eventualii trecători, lovind victima în mod repetat, cu preponderență în zona capului, agresiunea încetând nu la inițiativa acestuia, ci la strigătele martorilor oculari, care i-au cerut inculpatului să nu o mai lovească pe victimă, pentru că altfel o omoară.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că pericolul deosebit de ridicat al faptei este dovedit și de împrejurarea că inculpatul a lovit victima în zona capului chiar și după ce aceasta a căzut la sol, părăsind-o fără a-i acorda vreun ajutor, recunoașterea ulterioară a faptei, concomitent cu predarea către organele de poliție a obiectului de care inculpatul s-a folosit în comiterea agresiunii, neputând justifica aplicarea unui tratament judiciar diferit celui stabilit în primă instanță. De altfel, deși ar fi avut posibilitatea de a o face după comiterea faptei, inculpatul nu s-a predat organelor de poliție și nici nu s-a interesat imediat de starea victimei, disponibilitatea acestuia de a achita prejudiciul fiind una formală, în absența oricăror demersuri de a achita chiar și paguba produsă unității spitalicești.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, prin a cărei executare se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială. Ținând seama și de criteriile oferite de art. 72 C. pen., pentru ca pedeapsa să își poată îndeplini funcțiile prevăzute de lege este necesar ca aceasta să corespundă gravității faptelor comise și nevoilor de îndreptare a infractorului, atât sub aspectul duratei sale, cât și sub aspectul modalității de executare. În acest sens, în cadrul operațiunii de individualizare judiciară, este necesar a se avea în vedere ca pedeapsa să corespundă potențialului pericol social, pe care l-ar prezenta persoana infractorului și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

În mod firesc, necesitățile obiective mai sus arătate trebuie urmărite și în cadrul examenului de individualizare judiciară a executării pedepsei, în caz contrar scopul acesteia neputând fi atins. În condițiile de fapt expuse mai sus și prin raportare la exigențele legale amintite, instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde prin cuantumul și modalitatea executare tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.C., solicitând aplicarea legii penale mai favorabile și schimbarea încadrării juridice, apreciind că raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, respectiv 40 zile îngrijiri medicale, fapta se încadrează în dispozițiile art. 193 din noul C. pen.

Totodată, acordând o eficiență sporită circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, art. 75 lit. d) din noul C. pen., întrucât inculpatul dorește să recupereze prejudiciul cauzat prin infracțiune, redozarea pedepsei în așa fel încât să fie posibilă amânarea executării pedepsei. Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecință, instanța urmează să analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de atac cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385 9 , art. 385 3 C. proc. pen., anterior. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Recursul, ca a doua cale ordinară de atac, nu devoluează integral cauza ci într-o măsură limitată, exclusiv în ceea ce privește problemele de drept și nu cu privire la chestiunile de fapt. Critica recurentului inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia, din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de loviri sau alte violențe ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., nu este fondată. Instanța de recurs reține că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat constând în aceea că în seara zilei de 11 mai 2013, în jurul orelor 21 30 -22 00 , inculpatul l-a așteptat pe P.I. pe traseul de întoarcere de la localul de alimentație publică din sat către domiciliu, stând ascuns lângă un gard, având asupra sa o coadă de lopată, pe care o luase din curtea locuinței, iar în momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul său, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu coada de lopată, în zona capului, pe la spate, aceasta din urmă căzând la pământ, fîindu-i aplicate în continuare alte câteva lovituri. Deosebirea între infracțiunea de tentativă de omor calificat și cea de loviri sau alte violențe constă în primul rând în intenția cu care inculpatul a acționat.

Astfel, în cazul infracțiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite, că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma. Jurisprudența constantă a stabilit că există tentativă de omor ori de câte ori inculpatul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

În raport de starea de fapt reținută, de împrejurările și modul concret de exercitare a agresiunii (după ce a avut un conflict cu partea vătămată, pe tema acuzelor ce i-ar fi fost aduse de soția acesteia, privind furtul de păsări, inculpatul a lovit victima cu o coadă de lopată, de mai multe ori, în principal în zona capului), de caracterul repetat și intensitatea loviturilor, față de natura leziunile și mecanismul producerii lor, precum și față de existența raportului de cauzalitate necondiționat dintre aceste agresiuni și leziunile cauzate, instanța de recurs constată că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei și chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, în cauză existând intenția specifică infracțiunii de omor, în modalitatea intenției indirecte, agresiunea exercitată depășind cu mult simpla intenție de a aplica o corecție fizică.

Ca atare, încadrarea juridică a faptei este corectă, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat. În ce privește critica recurentului inculpat legată de reindividualizarea pedepsei, instanța de control judiciar constată că aceasta se circumscrie cazului de casarea prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., care urmare a modificărilor suferite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, devine incident doar când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Din perspectiva cazului prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, cu respectarea sancțiunii prevăzute de norma de incriminare. Cu privire la cererea de amânare a executării pedepsei Înalta Curte constată că aceasta excede obiectului analizei instanței de recurs, o asemenea cerere putând fi formulată abia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile instanța de recurs reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen.

în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidență se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei dezincriminări, urmare a abrogării unor texte de lege, precum și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen., sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între 7 ani și 6 luni și 17 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi. Instanța de recurs constată că sub aspectul incriminării, infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., în noul C. pen., se regăsește în dispozițiile art. 32 rap.

la art. 188, sub aspect sancționator limitele de pedeapsă fiind mai mici sub imperiul noii legi, de la 5 ani la 10 ani închisoare. Pe de altă parte, circumstanțele atenuante reținute de instanța de fond și menținute de instanța de apel, în favoarea inculpatului, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) C. pen. anterior nu se mai regăsesc în noua incriminare. Circumstanța atenuantă prev. de art. 75 lit. d) din noul C. pen. devine incidentă în cauză și produce efectiv consecințe asupra cuantumului pedepsei numai în cazul în care a avut loc acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanță într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei și, nicidecum în cazul în care inculpatul manifestă dorința de a acoperi paguba cauzată prin fapta sa ilicită.

Pe de altă parte conform noului C. pen., această circumstanță nu poate fi acordată în cazul infracțiunilor contra persoanei. Cum circumstanțele fie atenuante, fie agravante nu pot fi analizate separat de incriminare și sancțiune, instanța constată că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior, care, deși, sub aspect sancționator prevede, pentru această infracțiune, o pedeapsă cu închisoarea între 15 - 25 ani, în forma consumată, respectiv 7 ani și 6 luni - 17 ani și 6 luni sub forma tentativei, prin reținerea circumstanțelor atenuante, câștigate cauzei, precum și prin reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a judecării în procedura simplificată prev de art. 320 1 C. proc.

pen., pedeapsa poate fi coborâtă până la 4 ani și 6 luni închisoare, conform art. 76 lit. b) C. pen. anterior, astfel că, sub aspectul minimului special al pedepsei, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior. În cauza dedusă judecății inculpatul M.C. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc. pen. anterior, însă Înalta Curte apreciază că nu există diferențe între art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 396 alin. (10) din Noul C. proc. pen., ambele texte prevăd reducerea limitelor sancțiunii cu o treime. Având în vedere că noul C. pen. nu prevede dispoziții mai favorabile, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 5 C. pen.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 139/P din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. În baza art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din cuantumul pedepsei aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2013 la 25 aprilie 2014. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 139/P din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 13 mai 2013 la 25 aprilie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând-onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 aprilie 2014.