ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 932/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele : Prin sentința nr. 1509 din 11 aprilie 2012, Tribunalul Constanța, secția a ll-a civilă, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește suma de 72328,20 euro și ca nefondată acțiunea formulată, precum și cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a constatat că factura nr. 7276918 a fost emisă la data de 29 decembrie 2006, pentru servicii prestate în baza contractului nr. 86/2006, faza I finală. Pârâta a efectuat plăți parțiale, fără a specifica obligația patrimonială pe care înțelege să o stingă, prin ordinul de plată 104 din 22 mai 2007 depus de reclamantă.

În acest sens s-a reținut că, potrivit art. 113 alin. (2) C. civ., pentru obligații scadente de aceeași natură, imputația produce efecte asupra celei mai vechi și cum factura contestată este anterioară facturilor emise în contul contractului 88/2006, imputația urmează a se efectua asupra acesteia. Prin urmare, s-a apreciat că, în temeiul art. 16 din Decretul 167/1958, plata parțială a determinat întreruperea termenului inițial de prescripție de trei ani, începând să curgă, de la 23 mai 2007, un nou termen general cu aceeași durată, reclamanta investind Tribunalul Constanța cu cererea de realizare a dreptului de creanță la data de 21 ianuarie 2010, înainte de împlinirea termenului menționat. Pe fondul cauzei instanța a reținut că, reclamanta SC A.P.

SRL, în calitate de proiectant general și pârâta SC C.C. SRL, în calitate de beneficiar au încheiat un contract de proiectare, înregistrat sub nr. 86 din 4 decembrie 2006, având ca obiect elaborarea documentațiilor tehnice în vederea executării lucrărilor de construcție pentru o vilă turistică D + P + 4E + Etaj tehnic parțial, amplasată în stațiunea Mamaia, zona Caraiman, județ Constanța, în suprafață desfășurată estimată de 16.680 de metri pătrați.

Pentru contractul nr. 86/2006, reclamanta a emis două facturi fiscale, 72776913 din 5 decembrie 2006, în valoare de 165.496,56 de lei, cu scadență la 4 ianuarie 2007, din care pârâta a achitat la 5 decembrie 2006 suma de 130.453,10 lei, 15.000 de lei la 28 martie 2007 și 20.043,46 lei la 22 mai 2007 și 72776918 din 29 decembrie 2006, în valoare de 245.785,68 de lei, cu scadență la 3 ianuarie 2007, din care 94.956,54 de lei, achitată parțial de pârâtă prin ordinul de plată nr. 104 din 22 mai 2007, debitul restant fiind de 150.829,14 lei. Aceleași părți au semnat și contractul de proiectare nr. 88 din 4 decembrie 2006, având ca obiect elaborarea documentațiilor tehnice în vederea executării lucrărilor de construcție pentru un bloc de apartamente, cu parcări, restaurant și dotări aferente la parter, tip P + 12 E, amplasat în stațiunea Mamaia, zona Caraiman, județ Constanța, în suprafață desfășurată estimată de 13.305 de metri pătrați.

Valoarea totală a lucrărilor contractate a fost de 190.043 de euro, inclusiv TVA, ce urma a fi achitată de beneficiarul pârât în tranșe, pe faze de execuție, similar primului contract. Față de probatoriul administrat prima instanță a reținut că reclamanta tinde la obținerea prețului unor servicii pe care nu Ie-a mai prestat, în cazul contractului nr. 86/2006 sau Ie-a prestat cu mare întârziere, în situația celui de al doilea contract, determinând practic imposibilitatea derulării investițiilor potrivit programului prestabilit, condiții în care pârâta s-a prevalat de excepția de neexecutare a contractului, obligația de plată rămânând fără o cauză legitimă. Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC A.P.

SRL Constanța a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 16 din 31 ianuarie 2013, a respins apelul declarat de reclamanta SC A.P. SRL, reținând că neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor contractuale, nu este o excepție de procedură propriu-zisă și nici o excepție de fond, ci doar un mijloc de apărare pe care o parte, de regulă, pârâtul, îl poate invoca și asupra căruia instanța se pronunță pe baza probelor administrate în cauză.

În virtutea principiului instituit de dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ., convențiile sunt obligatorii și nu facultative, dând naștere la obligații de la care părțile nu se pot sustrage, iar partea contractantă titulară de drepturi dobândite prin contract, este îndreptățită a pretinde celeilalte părți, partea obligată, satisfacerea acestor drepturi.

În speță, prin contractul intervenit între părți, reclamanta a devenit creditoarea obligației de plată a sumelor aferente documentațiilor tehnice elaborate, fiind în drept să solicite pârâtei îndeplinirea acestei obligații, însă reclamanta nu poate pretinde plata prețului dacă nu și-a îndeplinit ea însăși obligația asumată prin contract, sens în care instanța a analizat sub acest aspect excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, constatând că, în cauză, au fost întrunite toate condițiile pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului: obligațiile reciproce ale părților au avut temeiul în același contract; din partea celuilalt contractant a existat o neexecutare, suficient de importantă a contractului; neexecutarea nu s-a datorat faptei însăși a celui care a invocat excepția; părțile au convenit termenele de executare a obligațiilor reciproce, iar prestatorul - reclamanta - nu Ie-a respectat neîndeplinind sau îndeplinind cu întârziere obligația asumată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.P. SRL Constanța, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, modificării sentinței apelate și admiterea cererii de chemare în judecată. Criticile aduse deciziei atacate se referă, în esență, la faptul că, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală apreciind în mod eronat asupra incidenței în cauză a excepției de neexecutare a contractului invocată de intimată. În argumentarea motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că în considerentele deciziei atacate există o contradicție în motivare având în vedere că instanța de apel stabilește că urmare a nerespectării termenelor contractuale este justificat refuzul de plată al pârâtei, aspect ce conduce implicit la exonerarea de plată, inclusiv pentru serviciile deja prestate.

Un al doilea motiv de nelegalitate susținut de recurentă, în strânsă legătură cu excepția de neexecutare a contractului, este reprezentat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că, hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât, deși a constatat că reclamanta a executat etapele 1 și 2 ale contractului nr. 88/2006, cu toate acestea a apreciat incidența în cauză a excepției de neexecutare a contractului invocată de intimată, refuzându-i reclamantei plata. Ultimul motiv de nelegalitate, invocat de recurentă se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., având în vedere că, instanța de apel a interpretat greșit actele juridice constând din actele adiționale la contractele de proiectare, sens în care instanța a respins argumentele reclamantei, conform cărora, îndeplinirea obligațiilor a căror plată se solicită a fi dispusă este recunoscută de intimată prin corespondența remisă reclamantei, prin care aceasta se obliga să plătească nu numai restul de preț, dar și penalitățile de întârziere, aspect ce confirmă faptul că obligațiile s-au executat întocmai, întârzierile fiind imputabile chiar intimatei, care nu și-a îndeplinit obligațiile intermediare. Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamantei SC A.P.

SRL Constanta să fie admis, pentru următoarele considerente : Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia, cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv. Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a consacrat principiul, potrivit căruia, hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către instanțele superioare. În speță, Înalta Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde sumar argumentele în sprijinul soluției de pronunțate și că acestea sunt și contradictorii, încadrându-se astfel, în ipotezele avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.

În susținerea acestui motiv de recurs, reclamanta SC A.P. SRL Constanța susține că instanța de apel a reținut în considerentele deciziei atacate că: „art. 12 și 13 din contract stabilesc obligațiile părților contractante de a respecta termenele stabilite pentru predarea documentațiilor și achitarea contravalorii lucrărilor, nerespectarea termenelor având drept consecință calcularea penalităților de întârziere”, prin aceasta recunoscându-se că în situația executării cu întârziere a obligațiilor, beneficiara acestora, intimata, este îndreptățită la penalități de întârziere și nu la exonerarea de plata serviciilor prestate, efect obținut de intimată prin aprecierea de către instanță a incidenței în cauză a excepției de neexecutare a contractului.

În acest sens, recurenta arată că, instanța de apel a constatat executate, cu întârziere obligațiile aferente fazelor 1 și 2 privind contractul nr. 88/2006, astfel că, cel puțin pentru acest contract, dată fiind executarea celor două faze a căror plată se solicită și de a căror plată depinde, potrivit convenției părților, dreptul intimatei de a dobândi executarea fazelor ulterioare, instanța nu putea primi excepția de neexecutare a contractului. În acest context, deși se arată că, în cazul executării cu întârziere a obligațiilor a căror plată se solicită, beneficiarul obligației executate cu întârziere poate pretinde penalități raportat la considerente reține curtea de apel că pârâta poate opune excepția de neexecutare a contractului, instanța de recurs apreciază că susținerea recurentei este fondată, situația dată reprezentând o contradicție între considerentele hotărârii.

Mai mult, instanța de apel a apreciat că documentația corespunzătoare primelor două etape ale contractului nr. 88/2006 a fost executată după expirarea termenelor contractuale. Nu rezultă însă dacă instanța de apel asimilează întârzierea cu neexecutarea contractului sau cu o executare necorespunzătoare majoră și esențială de natură să justifice refuzul de plată. Din această perspectivă, susținerile recurentei sunt fondate, având în vedere că, din unele considerente rezultă temeinicia acțiunii care, în ciuda pretinsei întârzierii îi îndreptățește la primirea prețului, la fel cum intimata este îndreptățită la penalități pentru pretinsa întârziere, iar din altele rezultând că nu sunt îndreptățiți a primi plata prețului pentru întârzieri, considerente fundamentate pe excepția de neexecutare a contractului.

Din suma probelor administrate (corespondență purtată electronic) rezultă că cele două convenții au fost executate parțial și chiar se pretinde o disponibilitate de plată a pârâtei în privința acestora. Rezultă așadar că trebuie reevaluată atât excepția de neexecutare, care va fi în scrictă legătură cu ceea ce este considerat deplin neexecutat în termenii contractului, cât și o proporționalizare a obligației de plată a pârâtei pentru ipoteza constatării executării pariale a contractelor. Așa fiind, se constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele legale incidente, în materia obligațiilor și a contractului de proiectare, atrăgând astfel incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., așa încât, pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC A.P. SRL Constanța, să caseze decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.P. SRL Constanța împotriva deciziei civile nr. 16 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2014.