ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 932/2014

Asupra

recursului de față, constată următoarele :

Prin sentința

nr. 1509 din 11 aprilie 2012, Tribunalul Constanța, secția a ll-a civilă, a

respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește suma de

72328,20 euro și ca nefondată acțiunea formulată, precum și cererea pârâtei de

acordare a cheltuielilor de judecată.

În ceea ce

privește excepția prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a constatat

că factura nr. 7276918 a fost emisă la data de 29 decembrie 2006, pentru

servicii prestate în baza contractului nr. 86/2006, faza

I

finală.

Pârâta a efectuat plăți parțiale, fără a specifica obligația patrimonială pe

care înțelege să o stingă, prin ordinul de plată 104 din 22 mai 2007 depus de

reclamantă. În acest sens s-a reținut că, potrivit art. 113 alin. (2) C. civ.,

pentru obligații scadente de aceeași natură, imputația produce efecte asupra

celei mai vechi și cum factura contestată este anterioară facturilor emise în

contul contractului 88/2006, imputația urmează a se efectua asupra acesteia.

Prin urmare,

s-a apreciat că, în temeiul art. 16 din Decretul 167/1958, plata parțială a determinat

întreruperea termenului inițial de prescripție de trei ani, începând să curgă,

de la 23 mai 2007, un nou termen general cu aceeași durată, reclamanta

investind Tribunalul Constanța cu cererea de realizare a dreptului de creanță

la data de 21 ianuarie 2010, înainte de împlinirea termenului menționat.

Pe fondul

cauzei instanța a reținut că, reclamanta SC A.P. SRL, în calitate de proiectant

general și pârâta SC C.C. SRL, în calitate de beneficiar au încheiat un

contract de proiectare, înregistrat sub nr. 86 din 4 decembrie 2006, având ca

obiect elaborarea documentațiilor tehnice în vederea executării lucrărilor de

construcție pentru o vilă turistică D + P + 4E + Etaj tehnic parțial, amplasată

în stațiunea Mamaia, zona Caraiman, județ Constanța, în suprafață desfășurată

estimată de 16.680 de metri pătrați.

Pentru

contractul nr. 86/2006, reclamanta a emis două facturi fiscale, 72776913 din 5

decembrie 2006, în valoare de 165.496,56 de lei, cu scadență la 4 ianuarie

2007, din care pârâta a achitat la 5 decembrie 2006 suma de 130.453,10 lei,

15.000 de lei la 28 martie 2007 și 20.043,46 lei la 22 mai 2007 și 72776918 din

29 decembrie 2006, în valoare de 245.785,68 de lei, cu scadență la 3 ianuarie

2007, din care 94.956,54 de lei, achitată parțial de pârâtă prin ordinul de

plată nr. 104 din 22 mai 2007, debitul restant fiind de 150.829,14 lei.

Aceleași părți

au semnat și contractul de proiectare nr. 88 din 4 decembrie 2006, având ca

obiect elaborarea documentațiilor tehnice în vederea executării lucrărilor de construcție

pentru un bloc de apartamente, cu parcări, restaurant și dotări aferente la

parter, tip P + 12 E, amplasat în stațiunea Mamaia, zona Caraiman, județ

Constanța, în suprafață desfășurată estimată de 13.305 de metri pătrați.

Valoarea totală a lucrărilor contractate a fost de 190.043 de euro, inclusiv

TVA, ce urma a fi achitată de beneficiarul pârât în tranșe, pe faze de

execuție, similar primului contract.

Față de

probatoriul administrat prima instanță a reținut că reclamanta tinde la

obținerea prețului unor servicii pe care nu Ie-a mai prestat, în cazul

contractului nr. 86/2006 sau Ie-a prestat cu mare întârziere, în situația celui

de al doilea contract, determinând practic imposibilitatea derulării

investițiilor potrivit programului prestabilit, condiții în care pârâta s-a

prevalat de excepția de neexecutare a contractului, obligația de plată rămânând

fără o cauză legitimă.

Împotriva

acestei sentințe, reclamanta SC A.P. SRL Constanța a formulat apel, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel

Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia civilă nr. 16 din 31 ianuarie 2013, a respins apelul declarat de

reclamanta SC A.P. SRL, reținând că neexecutarea contractului, întemeiată pe

principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor contractuale, nu

este o excepție de procedură propriu-zisă și nici o excepție de fond, ci doar

un mijloc de apărare pe care o parte, de regulă, pârâtul, îl poate invoca și

asupra căruia instanța se pronunță pe baza probelor administrate în cauză.

În virtutea

principiului instituit de dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ., convențiile

sunt obligatorii și nu facultative, dând naștere la obligații de la care

părțile nu se pot sustrage, iar partea contractantă titulară de drepturi

dobândite prin contract, este îndreptățită a pretinde celeilalte părți, partea

obligată, satisfacerea acestor drepturi.

În speță, prin

contractul intervenit între părți, reclamanta a devenit creditoarea obligației

de plată a sumelor aferente documentațiilor tehnice elaborate, fiind în drept

să solicite pârâtei îndeplinirea acestei obligații, însă reclamanta nu poate

pretinde plata prețului dacă nu și-a îndeplinit ea însăși obligația asumată

prin contract, sens în care instanța a analizat sub acest aspect excepția de

neexecutare a contractului invocată de pârâtă, constatând că, în cauză, au fost

întrunite toate condițiile pentru invocarea excepției de neexecutare a

contractului: obligațiile reciproce ale părților au avut temeiul în același contract;

din partea celuilalt contractant a existat o neexecutare, suficient de

importantă a contractului; neexecutarea nu s-a datorat faptei însăși a celui

care a invocat excepția; părțile au convenit termenele de executare a

obligațiilor reciproce, iar prestatorul - reclamanta - nu Ie-a respectat

neîndeplinind sau îndeplinind cu întârziere obligația asumată.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.P. SRL Constanța, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii

apelului, modificării sentinței apelate și admiterea cererii de chemare în

judecată.

Criticile aduse

deciziei atacate se referă, în esență, la faptul că, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre nelegală apreciind în mod eronat asupra incidenței în

cauză a excepției de neexecutare a contractului invocată de intimată.

În argumentarea

motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta susține că în considerentele deciziei atacate există o

contradicție în motivare având în vedere că instanța de apel stabilește că

urmare a nerespectării termenelor contractuale este justificat refuzul de plată

al pârâtei, aspect ce conduce implicit la exonerarea de plată, inclusiv pentru

serviciile deja prestate.

Un al doilea

motiv de nelegalitate susținut de recurentă, în strânsă legătură cu excepția de

neexecutare a contractului, este reprezentat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., având în vedere că, hotărârea instanței de apel a fost pronunțată

cu aplicarea greșită a legii, întrucât, deși a constatat că reclamanta a

executat etapele 1 și 2 ale contractului nr. 88/2006, cu toate acestea a

apreciat incidența în cauză a excepției de neexecutare a contractului invocată

de intimată, refuzându-i reclamantei plata.

Ultimul motiv

de nelegalitate, invocat de recurentă se circumscrie dispozițiilor art. 304

pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că, instanța de apel a interpretat greșit

actele juridice constând din actele adiționale la contractele de proiectare,

sens în care instanța a respins argumentele reclamantei, conform cărora,

îndeplinirea obligațiilor a căror plată se solicită a fi dispusă este

recunoscută de intimată prin corespondența remisă reclamantei, prin care

aceasta se obliga să plătească nu numai restul de preț, dar și penalitățile de

întârziere, aspect ce confirmă faptul că obligațiile s-au executat întocmai,

întârzierile fiind imputabile chiar intimatei, care nu și-a îndeplinit obligațiile

intermediare.

Analizând

critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta

Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamantei SC A.P. SRL

Constanta să fie admis, pentru următoarele considerente :

Art. 304 pct. 7

C. proc. civ., reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii.

Motivarea unei

hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii,

din care rezultă atât temeinicia, cât și netemeinicia cererii de chemare în

judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv.

Potrivit art.

261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele

pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a

consacrat principiul, potrivit căruia, hotărârile trebuie să fie motivate, iar

nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună

administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către

instanțele superioare.

În speță, Înalta

Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta

cuprinde sumar argumentele în sprijinul soluției de pronunțate și că acestea

sunt și contradictorii, încadrându-se astfel, în ipotezele avute în vedere de

legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru ca hotărârea să

fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.

În susținerea

acestui motiv de recurs, reclamanta SC A.P. SRL Constanța susține că instanța

de apel a reținut în considerentele deciziei atacate că: „art. 12 și 13 din

contract stabilesc obligațiile părților contractante de a respecta termenele

stabilite pentru predarea documentațiilor și achitarea contravalorii

lucrărilor, nerespectarea termenelor având drept consecință calcularea

penalităților de întârziere”, prin aceasta recunoscându-se că în situația

executării cu întârziere a obligațiilor, beneficiara acestora, intimata, este

îndreptățită la penalități de întârziere și nu la exonerarea de plata

serviciilor prestate, efect obținut de intimată prin aprecierea de către

instanță a incidenței în cauză a excepției de neexecutare a contractului.

În acest sens,

recurenta arată că, instanța de apel a constatat executate, cu întârziere obligațiile

aferente fazelor 1 și 2 privind contractul nr. 88/2006, astfel că, cel puțin

pentru acest contract, dată fiind executarea celor două faze a căror plată se

solicită și de a căror plată depinde, potrivit convenției părților, dreptul

intimatei de a dobândi executarea fazelor ulterioare, instanța nu putea primi

excepția de neexecutare a contractului.

În acest

context, deși se arată că, în cazul executării cu întârziere a obligațiilor a

căror plată se solicită, beneficiarul obligației executate cu întârziere poate

pretinde penalități raportat la considerente reține curtea de apel că pârâta

poate opune excepția de neexecutare a contractului, instanța de recurs

apreciază că susținerea recurentei este fondată, situația dată reprezentând o

contradicție între considerentele hotărârii.

Mai mult,

instanța de apel a apreciat că documentația corespunzătoare primelor două etape

ale contractului nr. 88/2006 a fost executată după expirarea termenelor

contractuale. Nu rezultă însă dacă instanța de apel asimilează întârzierea cu

neexecutarea contractului sau cu o executare necorespunzătoare majoră și

esențială de natură să justifice refuzul de plată.

Din această

perspectivă, susținerile recurentei sunt fondate, având în vedere că, din unele

considerente rezultă temeinicia acțiunii care, în ciuda pretinsei întârzierii

îi îndreptățește la primirea prețului, la fel cum intimata este îndreptățită la

penalități pentru pretinsa întârziere, iar din altele rezultând că nu sunt

îndreptățiți a primi plata prețului pentru întârzieri, considerente

fundamentate pe excepția de neexecutare a contractului.

Din suma

probelor administrate (corespondență purtată electronic) rezultă că cele două

convenții au fost executate parțial și chiar se pretinde o disponibilitate de

plată a pârâtei în privința acestora. Rezultă așadar că trebuie reevaluată atât

excepția de neexecutare, care va fi în scrictă legătură cu ceea ce este

considerat deplin neexecutat în termenii contractului, cât și o

proporționalizare a obligației de plată a pârâtei pentru ipoteza constatării

executării pariale a contractelor.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de

atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii

situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele

legale incidente, în materia obligațiilor și a contractului de proiectare,

atrăgând astfel incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ., așa încât, pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC A.P. SRL Constanța, să

caseze decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC A.P. SRL Constanța împotriva deciziei civile nr. 16

din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 martie 2014.