Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2013
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3807/2013

HOTĂRÂRE
07.11.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3807/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față, Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 1845 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții D.T.D.Ș. și F.I.E.V., cu motivarea că nu s-a făcut dovada că împotriva autorilor reclamanților s-a dispus o măsură cu caracter politic în temeiul hotărârilor Consiliului de Miniștri invocate sau din cele prev. de art. 3 din Legea nr. 221/2009 și nici că măsura dispusă, chiar în condițiile în care nu este din cele prev. de art. 3 din Legea nr. 221/2009, ar fi avut caracter politic, prin raportare la disp. art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 411/A din data de 22 noiembrie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții D.T.D.Ș. și F.I.E.V. reținând că, lipsind probele care să dovedească faptul ca autorii apelanților au fost victimele unor condamnări cu caracter politic sau ale unor măsuri administrative asimilate acestora, se constată că cererea de acordare de despăgubiri materiale asimilate acestora, se constată că cererea de acordare de despăgubiri materiale și morale nu se înscrie în disp. Legii nr. 221/2009. Împotriva acestei decizii, reclamanții D.T.D.Ș. și F.I.E.V. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 6.363.300 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate în baza Decretului nr. 83/1949 bunicilor D.T.

și D.E. și a sumei de 1.200.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, dislocare și fixare de domiciliu obligatoriu și prin confiscarea averii, invocând drept motiv de nelegalitate disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța de apel, în mod inexplicabil a apreciat că acestea nu sunt concludente , iar, până la data la care a fost dispusă măsura de dislocare și fixare de domiciliu forțat, împotriva familiei D. au fost exercitate presiuni psihice generate de începerea cercetărilor penale pentru anumite fapte considerate contra regimului comunist, aspect ce se confirmă prin sentințele penale depuse la dosarul cauzei.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivului de nelegalitate invocat, respectiv a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Problema de drept, care se pune în speță este aceea de a se stabili dacă textul de lege invocat prin acțiunea introductivă mai poate fi incident în speță, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Astfel, prevederile legale în raport de care reclamanții erau îndreptățiți la acordarea de daune - art. 5 din Legea nr. 221/2009 - au fost declarate neconstituționale ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituționale și ulterior, ca și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în M. Of. - 15 noiembrie 2010, aceste prevederi nemaiproducând efecte juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin (4) al art. menționat se prevede că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin Decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că acestă problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, disp. art. 5 din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii, astfel încât, Înalta Curte apreciază că reclamanții nu aveau speranța legitimă a dreptului conferit prin lege în sensul prev. de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciar, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurare că Deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat drept acestora.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Critica privind reanalizarea probatoriului administrat în cauză vizează netemeinicia deciziei recurate și nu nelegalitatea acesteia, or, sub acest aspect, hotărârea instanței de apel nu mai poate fi cenzurată de către instanța de recurs, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.T.D.Ș. și F.I.E.V. împotriva deciziei civile nr. 411/A din 22 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 noiembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3804/2012
justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de fond a mai reținut că acest text de lege, însă, nu trebuie interpretat singular, ci raportat la prevederile alin. (5) al aceluiași articol,
ÎCCJ 2013-01-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 249/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin sentința civilă nr. 1069 din 21 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 12827/3/2010 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis în par
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1135/2013
material este determinat de bunurile materiale confiscate, pentru care se pot acorda despăgubiri, ce nu sunt limitate doar la domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001. Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a declarat apel, susținând că du
ÎCCJ 2012-06-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4840/2012
uiași text, respectiv, când există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanța de recurs, ceea ce în speță nu este cazul. Alin. (3) al aceluiași articol dispune: ”Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nuli
ÎCCJ 2012-06-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5007/2012
Prin Sentința civilă nr. 1167 din 19 noiembrie 2010 Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.F.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă