ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3585/2013

Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin adresa nr. 362/2009, înregistrată la data de 07 mai 2013 pe rolul Judecătoriei Craiova, secția civilă, - Încuviințare Executare Silită, Biroul Executorului Judecătoresc M.C., a solicitat, la cererea creditoarei SC A. SA încuviințarea executării silite împotriva debitoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului/Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în baza titlului executoriu constând în sentința comercială nr. 10594 din 06 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 17778/3/2007.

Prin sentința civilă nr. 12 din 08 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. 15560/215/2013, Judecătoria Craiova a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența souționării cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București, reținând că sediul debitoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului/Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este în sectorul 3, București. II. Pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, cererea a fost înregistrată sub nr. 27261/301/2013 și a fost soluționată prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu de la 08 iulie 2013, în sensul trimiterii cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Craiova ca urmare a verificării propriei competențe în baza art. 334 C. proc.

civ., constatării ivirii conflictului negativ de competență și înaintării regulatorului de competență. Pentru a dispune astfel, Judecătoria sectorului 3 București a reținut că în cererea de executare silită s-a menționat explicit că se solicită încuviințarea executării silite în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, în circumscripția Judecătoriei Craiova, inclusiv prin poprirea oricăror sume de bani pe care terții popriți SC M. SA și SC F.R. SA le datorează debitoarei, sediile sociale ale acestora fiind în Craiova, aspecte în considerarea cărora a apreciat că în speță competența teritorială aparține Judecătoriei Craiova, căreia i-a trimis cauza spre soluționare. În conformitate cu prev. art. 20-22 C. proc.

civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și în conformitate cu prev. art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. III. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Craiova, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, executorul judecătoresc M.C. a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului/Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Este de reținut că dispozițiile referitoare la executarea silită reprezintă o reglementare cu caracter special, derogator de la reglementarea de drept comun, așa încât competența de soluționare a unei cereri privind executarea silită va fi stabilită în raport cu dispozițiile legale aplicabile acestei faze procesuale. Față de obiectul cererii deduse judecății (încuviințare executare silită) și data sesizării instanței (07 mai 2013) norma de competență aplicabilă în speță este cea cuprinsă în art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit textului legal anterior menționat „Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc dacă legea nu prevede altfel.

Aceasta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv.” Calificarea instanței de executare este făcută de legiuitor la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind „judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, dacă legea nu prevede altfel”. Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanței de executare, instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare și a cererilor de încuviințare a executării silite.

Totodată, se reține că nu există un text de lege care să oblige executorul să solicite încuviințarea executării numai la domiciliul/sediul debitorului, existând doar o prezumție simplă că bunurile debitorului ce pot fi urmărite se află la domiciliul său, prezumție care însă nu interzice executarea silită și în alt loc în măsura în care debitorul deține bunuri ori are, eventual, deschise conturi la bănci care au sediul pe raza teritorială a altei judecătorii decât cea de domiciliu/sediu al debitorului. De asemenea, prevederile legale în materie nu instituie ca o condiție prealabilă încuviințării executării silite, indicare de către creditor a bunurilor debitorului pe care înțelge să le urmărească silit și nici a formelor de executare silită de care înțelege să uzeze pentru realizarea creanței sale.

În speță, se constată că prin însăși cererea depusă, creditoarea a indicat ca modalitate de executare poprirea și terții popriți SC M. SA și SC F.R. SA având sediile sociale în Craiova, ceea ce are semnificația manifestării opțiunii ca executarea silită să se realizeze în circumscripția teritorială a Judecătoriei Craiova asupra sumelor pe care terții popriți le datorează debitoarei. Împrejurarea că sediul debitoarei se află în sectorul 3, Bucureși nu reprezintă un criteriu atributiv de competență în favoarea Judecătoriei sectorului 3, din moment ce creditoarea a indicat poprirea ca modalitate de executare și terții popriți. Așadar, întrucât în cuprinsul cererii de încuviințare a executării silite a fost precizată modalitatea prin care se va realiza executarea silită, respectiv prin poprirea conturilor terților popriți indicați, devin aplicabile disp.

art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „Poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit”. Alin. (1) al art. 453 C. proc. civ., care reglementează competența teritorială alternativă de soluționare în cazul popririi, face aplicarea principiului disponibilității și statuează că poprirea se înființează la cererea creditorului. Odată făcută această alegere, nici debitorul, și nici terțul poprit nu o pot contesta, excepția de necompetență teritorială neputând fi invocată nici de instanță, din oficiu. Or, cum în prezenta cauză executorul judecătoresc a cerut încuviințarea executării silite, prin poprire, asupra terților popriți cu sediile în municipiul Craiova, față de dispozițiile imperative ale art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”. Având în vedere, deopotrivă, și disp. art. 12 C. proc. civ., care prevăd că „Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă componente”. Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Craiova, și, în considerarea prev. art. 453 alin. (1) raportat la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe. Văzând și disp. art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2013.