ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3585/2013

Asupra conflictului

negativ de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin

adresa nr. 362/2009, înregistrată la data de 07 mai 2013 pe rolul Judecătoriei

Craiova, secția civilă, - Încuviințare Executare Silită, Biroul Executorului

Judecătoresc M.C., a solicitat, la cererea creditoarei SC A. SA încuviințarea

executării silite împotriva debitoarei Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului/Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în baza

titlului executoriu constând în sentința comercială nr. 10594 din 06 iulie 2009

pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 17778/3/2007.

Prin sentința

civilă nr. 12 din 08 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. 15560/215/2013,

Judecătoria Craiova a admis excepția propriei necompetențe teritoriale,

invocată din oficiu și a declinat competența souționării cauzei în favoarea

Judecătoriei sector 3 București, reținând că sediul debitoarei Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului/Autoritatea pentru Administrarea

Activelor Statului este în sectorul 3, București.

II. Pe rolul

Judecătoriei sectorului 3 București, cererea a fost înregistrată sub nr.

27261/301/2013 și a fost soluționată prin încheierea pronunțată în ședința

camerei de consiliu de la 08 iulie 2013, în sensul trimiterii cauzei spre

competentă soluționare Judecătoriei Craiova ca urmare a verificării propriei

competențe în baza art. 334 C. proc. civ., constatării ivirii conflictului

negativ de competență și înaintării regulatorului de competență.

Pentru a

dispune astfel, Judecătoria sectorului 3 București a reținut că în cererea de

executare silită s-a menționat explicit că se solicită încuviințarea executării

silite în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, în circumscripția

Judecătoriei Craiova, inclusiv prin poprirea oricăror sume de bani pe care

terții popriți SC M. SA și SC F.R. SA le datorează debitoarei, sediile sociale

ale acestora fiind în Craiova, aspecte în considerarea cărora a apreciat că în

speță competența teritorială aparține Judecătoriei Craiova, căreia i-a trimis

cauza spre soluționare.

În

conformitate cu prev. art. 20-22 C. proc. civ., instanța a constatat ivit

conflictul negativ de competență și în conformitate cu prev. art. 22 alin. (3)

C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului cauzei Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în vederea soluționării acestuia.

III.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de

competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte,

în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de

competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea

Judecătoriei Craiova, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte

constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, executorul

judecătoresc M.C. a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului/Autoritatea pentru Administrarea

Activelor Statului.

Este de

reținut că dispozițiile referitoare la executarea silită reprezintă o

reglementare cu caracter special, derogator de la reglementarea de drept comun,

așa încât competența de soluționare a unei cereri privind executarea silită va

fi stabilită în raport cu dispozițiile legale aplicabile acestei faze

procesuale.

Față de

obiectul cererii deduse judecății (încuviințare executare silită) și data

sesizării instanței (07 mai 2013) norma de competență aplicabilă în speță este

cea cuprinsă în art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit

textului legal anterior menționat „Cererea de executare silită, însoțită de

titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc dacă legea nu prevede

altfel. Aceasta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va

solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i

în copie cererea de executare și titlul respectiv.”

Calificarea

instanței de executare este făcută de legiuitor la art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., ca fiind „judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea,

dacă legea nu prevede altfel”.

Rezultă că

locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea

instanței de executare, instanță căreia îi revine competența teritorială de

soluționare și a cererilor de încuviințare a executării silite.

Totodată, se

reține că nu există un text de lege care să oblige executorul să solicite încuviințarea

executării numai la domiciliul/sediul debitorului, existând doar o prezumție

simplă că bunurile debitorului ce pot fi urmărite se află la domiciliul său,

prezumție care însă nu interzice executarea silită și în alt loc în măsura în

care debitorul deține bunuri ori are, eventual, deschise conturi la bănci care

au sediul pe raza teritorială a altei judecătorii decât cea de domiciliu/sediu

al debitorului.

De asemenea,

prevederile legale în materie nu instituie ca o condiție prealabilă

încuviințării executării silite, indicare de către creditor a bunurilor

debitorului pe care înțelge să le urmărească silit și nici a formelor de

executare silită de care înțelege să uzeze pentru realizarea creanței sale.

În speță, se

constată că prin însăși cererea depusă, creditoarea a indicat ca modalitate de

executare poprirea și terții popriți SC M. SA și SC F.R. SA având sediile

sociale în Craiova, ceea ce are semnificația manifestării opțiunii ca

executarea silită să se realizeze în circumscripția teritorială a Judecătoriei

Craiova asupra sumelor pe care terții popriți le datorează debitoarei.

Împrejurarea

că sediul debitoarei se află în sectorul 3, Bucureși nu reprezintă un criteriu

atributiv de competență în favoarea Judecătoriei sectorului 3, din moment ce

creditoarea a indicat poprirea ca modalitate de executare și terții popriți.

Așadar,

întrucât în cuprinsul cererii de încuviințare a executării silite a fost

precizată modalitatea prin care se va realiza executarea silită, respectiv prin

poprirea conturilor terților popriți indicați, devin aplicabile disp. art. 453

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „Poprirea se înființează la cererea

creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul

debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit”.

Alin. (1) al

art. 453 C. proc. civ., care reglementează competența teritorială alternativă

de soluționare în cazul popririi, face aplicarea principiului disponibilității

și statuează că poprirea se înființează la cererea creditorului.

Odată făcută

această alegere, nici debitorul, și nici terțul poprit nu o pot contesta,

excepția de necompetență teritorială neputând fi invocată nici de instanță, din

oficiu.

Or, cum în

prezenta cauză executorul judecătoresc a cerut încuviințarea executării silite,

prin poprire, asupra terților popriți cu sediile în municipiul Craiova, față de

dispozițiile imperative ale art. 373 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora

„Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face

executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Având în

vedere, deopotrivă, și disp. art. 12 C. proc. civ., care prevăd că „Reclamantul

are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă componente”.

Înalta Curte

constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei

Craiova, și, în considerarea prev. art. 453 alin. (1) raportat la art. 373

alin. (2) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea acestei instanțe.

Văzând și

disp. art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2013.