ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4150/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele:

La

data de 27 mai 2013, Biroul Executorului Judecătoresc D.D.C., la cererea creditoarei

D.E. împotriva debitoarei SC P.B. SA, a solicitat Judecătoriei Craiova încuviințarea

executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.

14146 din 15 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 5791/3/2010,

prin poprire la terții din raza de competență a Judecătoriei Craiova.

Prin încheierea nr. 6343 din 28 mai 2013,

Judecătoria Craiova

a admis

excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, reținând

că, întrucât creditoarea nu a indicat existența vreunui terț poprit sau existența

unor bunuri mobile sau imobile pe raza teritorială a Judecătoria Craiova, instanța

de executare este judecătoria de la domiciliul debitoarei, și anume Judecătoria

sectorului 1 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria sector

1 București, prin sentința civilă nr. 13577 din 12 iunie 2013, și-a declinat, la

rândul său, competența teritorială în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că

prin cererea de chemare în judecată executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea

executării silite prin poprire la terții din raza de competență a judecătoriei Craiova.

Totodată, a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

soluționarea conflictului negativ de competență.

Asupra sesizării cu care a fost învestită,

Înalta Curte reține următoarele:

În raport de obiectul cererii deduse judecății,

încuviințare executare silită, norma de competență aplicabilă în speță este cea

cuprinsă în art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit textului legal menționat, „(...)

executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de

executare (...)”.

Calificarea instanței de executare este

făcută de legiuitor la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind „judecătoria în

circumscripția căreia se va face executarea, dacă legea nu prevede altfel.”

Rezultă că locul executării silite este

criteriul stabilit de lege în determinarea instanței de executare, ca instanță căreia

îi revine competența teritorială de soluționare a cererilor de încuviințare a executării,

or acest criteriu are în vedere locul unde se realizează în mod efectiv executarea.

În condițiile în care nu s-a probat existența

vreunui terț poprit în raza Judecătoriei Craiova, simpla menționare în cererea de

încuviințare a executării silite a faptului că se intenționează executarea silită

în această modalitate nu este suficientă pentru atragerea competenței judecătoriei

învestite de către executorul judecătoresc.

În procedura executării silite, locul executării

este acela unde se află bunurile supuse urmăririi, or, în speță, în absența indicării

de către creditor a locului unde se află bunurile debitorului asupra cărora se va

face executarea silită, acesta se prezumă a fi cel de la domiciliul debitorului.

Domiciliul debitoarei SC P.B. SA, indicat prin cererea de chemare în judecată, este

în București, sectorul 1 aflat în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 1 București,

astfel că aceasta este instanța de executare și, implicit, instanța căreia îi revine

competența teritorială de

soluționare a cererii de încuviințare a executării silite.

În

consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27

septembrie 2013.