ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3239/2013

Deliberând asupra recursului de față de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1151 din 29 noiembrie 2012 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtă. A fost respinsă cererea formulată de reclamanții C.E., C.C.A. și C.L.D. în contradictoriu cu pârâta SC E.R.A.R. SA București. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că: Reclamanții C.E., C.C.A. și C.L.D., prin reprezentant legal C.E., au chemat-o în judecată pe pârâta SC E.R.A.R.

SA București în calitate de asigurător de răspundere civilă în baza contractului RCA încheiat cu defunctul C.C., pentru a fi obligată la plata de despăgubiri reprezentând daune materiale și morale ca urmare a accidentului rutier produs la data de 9 octombrie 2010 pe raza localității Mezotur pe drumul principal nr. 46 Bulgaria și care s-a soldat cu moartea victimei C.C.. Pârâta SC E.R.A.R. SA București a formulat întâmpinare, invocând excepția de necompetență materială a tribunalului în soluționarea cauzei, excepția de netimbrare a acțiunii formulate de reclamanți, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a societății; ulterior, a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Procedând la soluționarea cu prioritate a excepțiilor de procedură invocate potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța a respins excepțiile de necompetență materială a tribunalului și de netimbrare a acțiunii pentru motivele invocate în încheierile de ședință publice din 20 septembrie 2012 și 22 noiembrie 2012. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, instanța a apreciat că este întemeiată. S-a apreciat în cauza de față că vinovat de producerea accidentului rutier este C.C. care a și decedat ca urmare a vătămărilor suferite, fapt constatat prin ordonanța de încetare a urmăririi penale și necontestat de către nici una dintre părți.

Față de această situație, instanța fondului a considerat că despăgubirile de la asigurătorul RCA pot fi cerute doar de persoanele vătămate printr-un accident rutier, de producerea căruia este vinovat asiguratul, motiv pentru care reclamanții, în calitate de moștenitori ai șoferului decedat ce a încheiat contractul RCA ca asigurat, nu beneficiază de dreptul de a solicita despăgubiri de la asigurătorul RCA, atât timp cât însuși autorul lor nu avea un astfel de drept.

De asemenea, raportat la situația că reclamanții nu au suferit nicio vătămare prin producerea accidentului rutier, neaflându-se nici în vehicul, nici în afara acestuia, la locul și momentul intervenirii respectivului accident rutier, instanța de fond a apreciat că, atâta timp cât reclamanților nu li s-a produs nici un prejudiciu propriu direct, ca urmare a săvârșirii cu vinovăție de către autorul lor a faptei ilicite respective, aceștia nu pot beneficia de clauzele contractului RCA, întrucât, neexistând un prejudiciu, nu există nicio obligație de dezdăunare. În consecință, instanța de fond a constatat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, nefiind titularul obligației de despăgubire invocată de reclamant, motiv pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamanților, cu consecința respingerii acțiunii Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții C.E., C.C.A.

și C.L.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului, reclamanții au susținut că, deși prin întâmpinare pârâta a invocat printre altele și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a rămas în pronunțare pe această excepție, iar ulterior s-a pronunțat pe această excepție, în motivarea sentinței instanța face aprecieri și analizează excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei, existând astfel o totală neconcordanță între considerentele și dispozitivul sentinței, ceea ce impune casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei. Prin urmare, reclamanții au mai susținut că soluția instanței de fond este greșită chiar din perspectiva excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtă, în condițiile în care, fiind terți prejudiciați în temeiul art. 50 alin. (3) din Ordinul CSA nr. 21/2009, au dreptul la despăgubiri din partea asigurătorului.

Prin Decizia civilă nr. 43 din 3 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost respins apelul reclamanților și s-a luat act că partea adversă nu solicită cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în esență următoarele: Accidentul rutier din 8 octombrie 2010, ora 4 și 40 de minute, produs pe raza intravilanului localității Mezotur, pe drumul principal de circulație nr. 46 a avut loc din culpa exclusivă a conducătorului auto C.C., care a și decedat la Spitalul Hetenyi Geza din Ungaria. S-a constatat că în speță reclamanții sunt moștenitorii conducătorului auto implicat în accident, în calitate de soție supraviețuitoare și copii minori, care însă nu au suferit nici un fel de vătămări corporale ca urmare a producerii accidentului și, ca atare, nu pot dobândi calitate de terți prejudiciați față de care asigurătorul RCA - pârâta din cauză - să fie obligată la despăgubiri.

Instanța de apel a conchis că reclamanții nu au legitimare procesuală activă în cauza de față, astfel cum a invocat și pârâta societatea asigurătoare, motiv pentru care nu pot beneficia de clauzele contractului RCA încheiat pentru autoturismul implicat în accident, cum corect a reținut tribunalul. De asemenea, față de argumentarea soluției adoptate, instanța de apel a apreciat că raționamentul juridic al instanței de fond a pornit de la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei din cauză, însă, constatând lipsa de legitimare procesuală activă a reclamanților în raportul juridic dedus judecății și care primează celei pasive, astfel că sentința pronunțată este legală și temeinică, iar sub acest aspect criticile formulate de apelanți sunt nefondate.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanții au declarat recurs prin care au arătat, în esență, că instanțele inferioare au aplicat greșit dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 138/1995 republicată și dispozițiile art. 28 alin. (4) și art. 27 din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009, fapt ce a condus la o soluție nelegală, sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, În același sens, au mai susținut recurenții că textele de lege încălcate nu conțin nicio prevedere care să excludă soțul/soția și persoanele aflate în întreținerea acestuia de la dreptul de a fi despăgubiți, în limita stabilită de Ordinul nr. 21/2009; acest ordin nu conține nicio interdicție cu privire la dreptul soțului/soției și al celor aflați în întreținerea conducătorului auto vinovat de producerea accidentului rutier de a primi despăgubiri.

În consecință, pentru argumentele expuse, reclamanții au solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Intimata nu a depus întâmpinare. Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Înalta Curte apreciază recursul ca întemeiat. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din această perspectivă, precum și din criticile aduse deciziei recurate, subsumate motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte reține că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile speței în materia despăgubirilor cuvenite soției/soțului și persoanelor aflate în întreținerea conducătorului auto implicat în evenimentul rutier și din vina căruia acest eveniment s-a produs.

De reamintit că, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 138/1995, în asigurarea de răspundere civilă "asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de persoanele terțe păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil". Legea conferă calitate procesuală pasivă asigurătorului în sensul prevăzut de art. 42 alin. (2), conform căruia asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite, în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare. Conform art. 43 din același act normativ, despăgubirea se stabilește și se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba, ori prin hotărâre judecătorească.

Obligația de plată a asigurătorului RCA față de victima accidentului rutier izvorăște din contractul de asigurare RCA și singura condiție pentru nașterea acestei obligații, dacă asiguratul RCA a plătit prima de asigurare, este producerea evenimentului asigurat. Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, prin Decizia nr. I din 28 martie 2005 și Decizia nr. 29 din 16 noiembrie 2009, a statuat: În cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală art. 998 C. civ., a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.

Răspunderea asigurătorului față de persoana prejudiciată este o răspundere contractuală, asumată prin contractul de asigurare. Este, deci, o răspundere directă, decurgând din achiesarea asigurătorului la riscurile conduitei asiguratului. Prin despăgubirea prejudiciului suferit de terț, victimă a accidentului de circulație, asigurătorul nu face o plată pentru făptuitor și nici alături de acesta, ci își îndeplinește obligația proprie, asumată prin contractul de asigurare, ei suportând în mod efectiv și definitiv întregul prejudiciu cauzat din culpa asiguratului său. Asigurarea de răspundere civilă auto este un contract forțat, prin care asigurătorul se obligă ca, în schimbul primelor de asigurare ce le încasează, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații ar trebui să răspundă față de terțe persoane păgubite prin accidente produse vehicule, asupra bunurilor, integrității corporale sau vieții unor terțe persoane.

Trebuie reamintit că, potrivit dispozițiilor art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, prin încheierea contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă, societatea de asigurare își asumă riscul acoperirii prejudiciilor de care asigurații răspund numai față de terțe persoane păgubite prin accidente săvârșite cu autovehiculul asigurat, pentru avarierea sau distrugerea bunurilor aflate în sau în afara acestuia. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză instanțele anterioare au soluționat pricina cu ignorarea dispozițiilor legale în materie ceea ce a condus la o soluție nelegală vizând lipsa calității procesuale active a reclamanților.

Așa cum reiese din lecturarea dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1935, aceste dispoziții se referă în mod clar și expres la persoanele îndreptățite să formuleze pretenții de despăgubiri, respectiv soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, iar societatea de asigurare este obligată să acorde pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. Legiuitorul a avut în vedere și aceste persoane tocmai pentru a nu limita întinderea despăgubirii printr-o reglementare bazată pe criterii generale și abstracte, ce ar fi condus la refuzul nejustificat al dreptului de a fi despăgubite de asigurarea auto obligatorie și ar fi limitat un asemenea drept în mod disproporționat.

Chiar dacă răspunderea față de persoana prejudiciată este o răspundere contractuală, asumată prin contractul de asigurare, obligația de plată a despăgubirii este una legală, prevăzută în cuprinsul actelor normative amintite. Înalta Curte, față de considerentele anterior expuse, constată că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, coroborate cu dispozițiile înscrise în art. 26 alin. (1) pct. 4 din Ordinul CSA nr. 21/2009, în prezent abrogat, dar în vigoare la data producerii accidentului. Prin urmare, sub aspectele analizate hotărârile recurate sunt nelegale, fiind pronunțate cu încălcarea dispozițiilor legale în materia asigurării de răspundere civilă auto pentru pagubele produse de autovehicule, ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Având în vedere că pricina a fost soluționată pe excepție, neintrându-se în cercetarea fondului, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) - (3) și (5), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei recurate, pe care o va modifica în tot, în sensul că va admite apelul declarat de reclamanții C.E., C.C.A. și C.L.D. împotriva Sentinței civile nr. 1151 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va anula sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții C.E., C.C.A. și C.L.D. împotriva Deciziei civile nr. 43 din 3 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Modifică în tot decizia recurată, în sensul că: Admite apelul declarat de reclamanții C.E., C.C.A. și C.L.D. împotriva Sentinței civile nr. 1151 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL