ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2183/2013

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, sub nr. 38880/300/2012, reclamanta D.A.M. a chemat în judecată pe pârâtul B.F., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună punerea sub interdicție asupra pârâtului B.F. și numirea în calitate de tutore a reclamantei, în calitate de nepoată de frate, născută la data de 19 aprilie 1967 în municipiul Craiova, județul Dolj pentru îngrijirea, reprezentarea, administrarea și ridicarea veniturilor restante ale acestuia, constând în pensia de urmaș până la soluționarea cererii de punere sub interdicție, precum și internarea pârâtului pe o perioadă nedeterminată într-un centru de îngrijire bolnavi cu probleme psihice.

În motivarea cererii, a arătat că numitul B.F. a fost diagnosticat de la o vârstă fragedă cu „Oligofrenie gr. II, cu decompensări psihotice”. Din cauza bolii acesta a fost îngrijit de familie, fiind internat într-o unitate medicală de specialitate, de către părinții săi încă din copilărie, deoarece era violent. Începând cu anul 1972, susnumitul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie P.M., județul Dolj, unde se află și în prezent. A menționat faptul că inițial a fost instituită curatela asupra acestuia de către Primăria Municipiului Craiova, conform dispoziției din 3 decembrie 1997, fiind numit curator B.C.V., fratele acestuia, pentru a-l reprezenta pe bolnav la primirea și administrarea pensiei și a altor drepturi bănești.

Față de cele arătate mai sus, arată că domnul B.C.V., tatăl reclamantei, a decedat la data de 24 mai 2011, conform certificatului de deces, eliberat de Consiliul Local al sectorului 1, după o cruntă suferință, astfel că de la acea dată, drepturile bănești ale numitului B.F., constând în pensia de urmaș în cuantum de 495 RON, nu au mai putut fi ridicate, fiind sistate din luna mai 2011; în această perioadă, mama reclamantei d-na B.S.E. s-a ocupat de îngrijirea acestuia prin vizitare și trimiterea de pachete, constând în alimente și articole de îmbrăcăminte din veniturile proprii. Precizează că d-na B.S.E., mama reclamantei, este în vârstă de 72 de ani și are numeroase probleme medicale, care nu îi mai permit să se ocupe corespunzător de interesele pârâtului.

B.F. este unchiul reclamantei, nu est căsătorit și nu are copii. De asemenea, a arătat că părinții acestuia au decedat, tatăl, B.Z. în anul 1984, și mama, B.F.A., în anul 1997. În prezent bolnavul nu deține în prezent bunuri imobile în proprietate care trebuie administrate. Consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 164 alin. (1) noul C. civ. „persoana care nu are discernământul necesar să se îngrijească de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale va fi pusă sub interdicție judecătorească”. Prin sentința civilă nr. 17461 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București s-a admis excepția de necompetență teritorială și a fost declinată competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Calafat.

S-a reținut că potrivit art. 229 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 modificată, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ., în competența instanței de tutelă și de familie se adresează instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. Deși se prevede o competență teritorială alternativă, față de obiectul cauzei, punere sub interdicție, de faptul că verificările ar fi greu de efectuat dar și că pârâtul își are reședința în comuna P.M., județul Dolj din anul 1972, s-a constatat că este în interesul acestuia ca cererea dedusă judecății să fie analizată de instanța în a cărei circumscripție se află reședința sa. Pe rolul Judecătoriei Calafat cauza a fost înregistrată la 8 februarie 2013. La termenul de judecată din data de 1 martie 2013, Judecătoria Calafat, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale, în soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 457 din 1 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Calafat s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Calafat și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de comptență și s-a dispus înaintarea dosarului la instanța supremă pentru soluționarea conflictului negativ de competență. S-a reținut că potrivit art. 229 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 modificată, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ., în competența instanței de tutelă și de familie se adresează instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

În speța de față, fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, reclamanta avea posibilitatea să aleagă una dintre cele două instanțe prevăzute de lege, lucru pe care l-a și făcut alegând instanța de la domiciliul persoanei ocrotite (pârâtul). Prin urmare, nici pârâtul-persoană ocrotită și nici instanța din oficiu nu puteau invoca excepția necomptenței teritoriale. S-a apreciat că în raport de dispozițiile art. 88 C. civ., care prevede că „Reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară”, însă, în cauză nu se poate concluziona că pârâtul are reședința în comuna P.M., județul Dolj, în condițiile în care acesta este internat în Spitalul de Psihiatrie P.M., deci nu are o locuință secundară în comuna P.M., județul Dolj.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat să se dispună punerea sub interdicție asupra pârâtului B.F.

și numirea în calitate de tutore a reclamantei, în calitate de nepoată de frate, pentru îngrijirea, reprezentarea, administrarea și ridicarea veniturilor restante ale acestuia, constând în pensia de urmaș până la soluționarea cererii de punere sub interdicție, precum și internarea pârâtului pe o perioadă nedeterminată într-un centru de îngrijire bolnavi cu probleme psihice, să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei și menținerea drepturilor de pensie de serviciu și obligarea pârâtei să-i plătească sumele de bani reținute, ca urmare a recalculării, precum și dobânda legală aferentă. Potrivit art. 935 noul C. proc. civ. [art. 32 din Decretul nr. 32/1954 (art. 30-art. 43) a fost abrogat prin intrarea în vigoare a noului C. proc.

civ. începând cu data de 15 februarie 2013] instanța competentă de soluționare a cererii de punere sub interdicție a unei persoane se soluționează de instanțele de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul. Această soluție este statuată și în art. 114 noul C. proc. civ. și care se referă la cereri în materie de tutelă și familie. De precizat că art. 76 din Legea nr. 76/2011, până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile, după caz tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanță de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare.

în pofida acestor dispoziții, art. 94 pct. 1 lit. a) noul C. proc. civ. conferă judecătoriilor competența de soluționare a cererilor prevăzute de noul C. proc. civ. în materie de tutelă și de familie. Din aceste prevederi procedurale, se poate desprinde concluzia că, în prezent, judecătoriile sunt instanțe de drept comun în materie de tutelă. Numai că acest text de lege se referă la cererile privind ocrotirea persoanei fizice care sunt date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie. El precizează că acestea se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială se află „domiciliul sau reședința persoanei ocrotite”. Raportul dintre aceste norme nu putea fi decât unul de la general la special, în sensul că dispozițiile textului comentat derogă de la cele consacrate în art. 114 noul C. proc.

civ. Prin urmare, în cazul din speță competența teritorială aparține instanței de tutelă din circumscripția teritorială corespunzătoare domiciliului persoanei ocrotite. De reamintit, că în cauză, Judecătoria sectorului 2 București nu putea invoca excepția necompetenței teritoriale, întrucât necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare În speța de față, fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, reclamanta avea posibilitatea să aleagă una dintre cele două instanțe prevăzute de lege, lucru pe care l-a și făcut alegând instanța de la domiciliul persoanei ocrotite (pârâtul).

Revenind, se constată că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul persoanei ocrotite, care se află București, str. C., sectorul 2, conform indicării domiciliului acestuia în cererea de chemare în judecată a dosarului Judecătoriei sectorului 2 București, Înalta Curte constată că soluționarea prezentei cauze îi revine Judecătoriei sectorului 2 București. În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.